poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2877 .



Bujor și prințesa fără inimă după legenda bujorului de stepă de la Zau de Câmpie
proză [ ]
după legenda bujorului de stepă de la Zau de Câmpie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2017-05-17  |     | 



Povestea aceasta începe tot cu „a fost odată”, cum încep majoritatea poveștilor, pentru că nimeni nu poate spune cu siguranță când s-au petrecut toate cele pe care am să vi le povestesc. Așadar, a fost odată ca niciodată un flăcău harnic și bun la suflet care iubea atât de mult apa încât visa să își construiască o casă plutitoare așa încât să nu fie nevoit niciodată să se despartă de tot ceea ce însemna pentru el înotul, pescuitul și vâslitul. Bujor, căci așa se numea flăcăul, a pornit deci în căutarea locului potrivit în care să-și ridice casa mult visată. A umblat cât a umblat și, pe când își pierduse speranța că va găsi întocmai ceea ce căuta, pașii l-au purtat către lacul de la marginea unei păduri de mesteceni. De cum a dat cu ochii de apa liniștită, verzui-albăstrie, în care se oglindeau trunchiurile albe și lungi ale copacilor, Bujor a simțit că acela era locul în care își dorea să trăiască.
A prins deci să-și ridice casa plutitoare pe malul dinspre pădure al lacului, nerăbdător să plutească pe toată acea întindere de apă care părea să nu aibă sfârșit. Vezi tu, însă, o casă nu se construiește chiar atât de ușor și, pentru a avea toate cele de trebuință, flăcăul a fost nevoit să pescuiască și să vândă pește în târgul cel mai apropiat toată vara și toată toamna, așa încât, când reuși să își termine casa, iarna bătea deja la ușă. Bujor, însă, nerăbdător să pornească în aventură cu casa lui plutitoare, nu luă în seamă semnele că vremea începuse să se răcească și că lacul avea să înghețe în curând și părăsi malul, fericit că frumoasa lui căsuță din lemn plutea cu repeziciune purtată de vânt.
Pluti așa vreme de trei zile în care ceața se lăsă peste lac din ce în ce mai groasă, împiedicându-i vederea, iar frigul așternu pe acoperișul căsuței plutitoare o pojghiță de gheață. Noaptea, ghemuit în patul lui de la fereastră, Bujor își auzea dinții clănțănindu-i mărunt în gură. Tocmai pe când se gândea serios să tragă la mal, i se păru că vede în depărtare umbra unui palat care spinteca ceața cu luminile de la ferestre. Încălzit parcă deja la gândul unui adăpost mai trainic și mai călduros, Bujor își trase căsuța plutitoare la mal și își făcu curaj să bată la poarta palatului de lângă lac. Și iată că în fața lui apăru o prințesă atât de frumoasă că bietul flăcău își uită pe loc numele și de ce se oprise acolo.
- Intră, îl invită cu o voce ca de înger prințesa, cred că ești înghețat!
Bujor se lăsă luat de mână și păși în urma ei ca vrăjit. Lumina și căldura îl cuprinseră din toate părțile, iar mireasma mâncării proaspăt așezate pe masă îl ameți cu totul, dacă mai era ceva de amețit la el după întâlnirea cu prințesa.
- Mănâncă, îl încurajă ea, se vede că ești ostenit și ai bătut cale lungă!
După ce se răsfăță cu bunătăți nemaivăzute și nemaigustate, Bujor se lăsă condus într-o cameră primitoare în care ardea un foc vesel și în care urma să își petreacă noaptea. Se aruncă în patul moale încă nevenindu-i să creadă că toate acele lucruri i se întâmplau chiar lui.
Nu mai era mult până să adoarmă când i se păru că aude un hârșâit în spatele peretelui de care era rezemat patul. Mânat de nu se știe ce gând, flăcăul se strecură sub pat, tocmai la timp să vadă cum peretele se deschide și prințesa cea frumoasă intră în cameră, purtând în mână un sfeșnic în care ardeau trei lumânări. Îl căută ce îl căută pe Bujor prin cameră, după care se întoarse prin deschizătura din perete. Înainte ca aceasta să se închidă cu totul, flăcăul nostru se strecură în urma prințesei de-a lungul unui coridor îngust. O urmări pas cu pas, atent să nu se apropie de ea prea mult.
Când se stinse prima lumânare, prințesa ajunse într-o sală cu pereții roșii, în care o aștepta un uriaș cu un ochi în frunte.
- Unde mi-e cina? Strigă uriașul. Dacă nu ai să mă hrănești până mâine, am să îți mănânc ție ochii!
Bujor simți că îi îngheață spinarea de groază.
- Vei primi de îndată cina, răspunse prințesa cu același glas blând cu care îl întâmpinase pe Bujor, tocmai o pregăteam pentru tine.
- Ar fi bine să fie așa, bombăni uriașul, altfel știi ce te așteaptă!
Din încăperea roșie, prințesa trecu pe un coridor și mai strâmt și, după ce se topi și a doua lumânare, ajunse într-o sală cu pereții negri, în care o aștepta un uriaș cu un ochi la ceafă.
- Unde mi-e cina? Strigă și acest uriaș aidoma primului. Dacă nu mă hrănești până la miezul nopții, am să-ți mănânc ție limba!
Bujor își simți inima bătându-i speriată în gât.
- Vei primi imediat și cina, îl liniști și pe acesta prințesa, tocmai se pregătește și pentru tine!
Părăsind încăperea neagră, prințesa se strecură pe un coridor prin care abia puteai trece în picioare și, când se stinse cea de-a treia lumânare, deschise o ușă pentru a păși într-o încăpere cu totul și cu totul de aur în care aștepta un uriaș cu trei ochi.
- Închide ușa! Porunci uriașul, iar prințesa îl ascultă. Bujor abia avut timp să se ascundă în spatele unei coloane care susținea tavanul plin de oglinzi. Ce mi-ai adus azi?
- E un flăcău tânăr în palat, doar că i-am pierdut urma din camera de oaspeți.
- Îți vei primi inima înapoi doar după ce o vei înlocui cu altă inimă mai mare și mai fierbinte, spuse uriașul scuturând o cutie de cristal în care se putea vedea bătând o inimă prinsă într-un lanț de aur.
Bujor se cutremură din cap până-n picioare înțelegând că prințesa cea frumoasă urmărea să-i ia inima și să o dea celui de-al treilea uriaș, limba celui de-al doilea uriaș, iar ochii primului uriaș. Nici nu își mai aminti cum reușise să o urmeze pe prințesă pe coridoare și să se întoarcă în camera lui. Se trezi numai făcându-și planuri peste planuri cum să iasă din palat. Privi pe fereastră și văzu că într-unul dintre turnuri ardea o lumânare, iar la fereastră, prințesa cea frumoasă privea ceața de deasupra lacului ca vrăjită. Părul ei bălai, numai inele, îi încadra obrazul fără cusur, iar ochii adânci și violeți păreau zugrăviți pe o pânză de cel mai iscusit artist. Era atât de frumoasă încât Bujor se trezi că își dorește din tot sufletul să îi salveze inima numai și numai pentru a vedea dacă aceasta ar fi putut să bată pentru el așa cum a lui putea bate pentru ea.
Știi cum e! Când îți dă târcoale un gând care nu mai vrea să plece, nu prea ai scăpare dacă nu-l urmezi. Așa fu și cu Bujor. Hotărât să o salveze pe prințesă, căută la început un sfeșnic cu trei lumânări și apoi o cale prin care să facă să apară deschizătura din perete și se strecură de unul singur prin coridorul îngust.
Când se topi prima lumânare, ajunse în sala roșie. Primul uriaș dormea fără grijă în fața focului. Singurul său ochi era închis, dar, de pe pereți, sute de perechi de ochi care pluteau în vase de sticlă se întoarseră spre Bujor, făcându-l să îi tremure în mână sfeșnicul cu cele două lumânări rămase. Se gândi feciorul nostru că, dacă pentru acest uriaș erau atât de importanți ochii, probabil și că și puterea lui stătea în singurul ochi pe care îl avea, așa că, nici una nici două, îi scoase uriașului ochiul. Acesta se trezi și prinse a se zvârcoli la picioarele lui Bujor.
- Fecior bun și frumos, nu mă nenoroci! Dă-mi înapoi ochiul și am să te slujesc cât voi trăi!
I se făcu lui Bujor milă de uriaș și apoi, pentru că nu acesta era cel care luase inima prințesei, îi dărui ochiul înapoi, făcându-și-l tovarăș. Trecu apoi prin coridorul mai îngust spre sala neagră, topind și ce-a de-a doua lumânare. Al doilea uriaș își număra vasele în care pluteau limbile luate de la sute de vietăți. Nu apucă să zică prea multe că Bujor îi și smulse limba ca de șarpe. Căzu cel de-al doilea uriaș la picioarele flăcăului, rugându-l prin gesturi să-i dea înapoi limba că îl va sluji cât va trăi. Acum, știi și tu ce inimă mare avea flăcăul nostru! Nu rămase prea mult pe gânduri și îi înapoie uriașului limba făcându-și-l și pe acesta tovarăș.
Ei, dar tocmai pe când se topi cea de-a treia lumânare și Bujor ajunse în fața sălii de aur socotind că lucrurile mergeau ușor și întocmai așa cum dorea, ușa sălii se deschise brusc și uriașul cu trei ochi în frunte îl apucă de păr, ridicându-l de la pământ.
- Era și timpul ca prințesa să îmi servească masa!
Atunci, Bujor o văzu pe prințesa cea frumoasă în urma lui, însoțită de ceilalți doi uriași. Ce să gândească acum flăcăul nostru? Nimic altceva decât că urma să își piardă inima, limba și ochii, în același timp.
- Acum poți să-mi dai inima înapoi, îi spuse fata uriașului cu trei ochi în frunte.
Uriașul râse în hohote.
- Este bine știut că uriașii nu își țin niciodată cuvântul. Promisiunile sunt pentru cei fără minte care cred că un uriaș poate renunța ușor la ceva care a obținut cu greutate.
- Las-o pe prințesă liberă, strigă Bujor! Voi rămâne aici și vă voi sluji cât voi trăi, fără inimă, fără ochi și fără limbă.
Uriașului îi pieri râsul.
- De ce ai face așa ceva?
- Pentru că inima mea bate acum pentru prințesă și, fără ea, nu e chip să fiu fericit. Dacă o știu sănătoasă și la adăpost, chiar și lipsit de inimă pot să mă împac cu viața.
Rămase uimit uriașul de cuvintele flăcăului și se învoi pe dată, nerăbdător să aibă așa o inimă mare și iubitoare. O adormi pe prințesă și, în timpul somnului îi puse inima înapoi, o duse în căsuța plutitoare a lui Bujor și îi făcu vânt pe lac, cât mai departe.
Când se trezi, prințesa văzu că era în mijlocul lacului înghețat, într-o căsuță plutitoare blocată de gheață. Căută să-și amintească cum ajunsese acolo, dar se pare că uriașul avusese grijă ca ea să nu își mai aducă aminte de nimic din cele petrecute la palat. Cu toate acestea, inima îi spunea că aceea nu era casa ei. Mai mult, un dor adânc, ca o durere venită de nicăieri o făcu să izbucnească în plâns. Lacrimile ei erau sângerii, iar atunci când căzură pe zăpadă se transformară în niște flori uriașe, roșii, care topiră gheața lacului și eliberară căsuța plutitoare, împingând-o către malul pe care era ridicat palatul uriașilor. Florile acoperiră întregul mal și se prinseră de ziduri într-o scară care ajungea până la una dintre ferestrele sălii de aur în care cei trei uriași se adunaseră ca să și-l împartă între ei pe Bujor.
Uriașul cu trei ochi în frunte apucase deja să-i scoată flăcăului inima și să o pună în locul celei pe care o înapoiase prințesei. Ceilalți doi uriași, însă, se mai certau care să-și ia primul prada când prințesa intră pe fereastră.
- Ce surpriză, rânji uriașul cu trei ochi în frunte, ca să spun drept, îmi plac astfel de surprize! Mai este loc și pentru o inimă de prințesă!
Acum își aminti frumoasa fată totul. Cum fusese răpită din castelul părinților, cum rămăsese fără inimă, obligată să îi slujească pe cei trei uriași și cum o salvase acest flăcău rămas fără inimă de dragul ei. Apucă repede una dintre uriașele flori albe și o puse în pieptul lui Bujor în locul inimii. Să vezi minune, nu alta, floarea se transformă pe loc într-o inimă puternică și vitează care începu să bată mai tare decât cea dăruită uriașului cu trei ochi. Acesta rămăsese cu toți ochii pe noua inimă și nu trecu mult până ce strigă:
Dă-mi această inimă și poți să o iei pe cea veche înapoi și să pleci de aici cu tot cu prințesă!
Se învoi Bujor. Își luă inima înapoi și, împreună cu prințesa părăsiră palatul cât ai clipi. Uriașul cel cu trei ochi strânse cu admirația inima cea nouă la piept.
Ce ai făcut? Strigă uriașul cu un ochi în frunte. Nouă nu ne-a rămas nimic!
Trebuie să împarți inima aceasta cu noi! Fu de părere uriașul cu un ochi în ceafă. Ne e foame!
Este inima mea și nu am să împart nimic cu voi!
Auzind cuvintele fratelui lor, uriașii cu câte un ochi se repeziră către inima strălucitoare. Se prinseră toți trei într-o încăierare soră cu moartea din care nu scăpă nici unul nevătămat. În fața lor, inima cea nouă prinse să își piardă strălucirea și să se ofilească așa cum se ofilesc petalele unei flori rupte. Când cearta uriașilor se sfârși, din inimă mai rămăsese doar un pumn de cenușă pe care vântul strecurat prin fereastra deschisă îl împrăștie la picioarele lor.
Departe de palat, Bujor călători cu prințesa în căsuța plutitoare până la castelul părinților fetei, care, de bucurie că își vedeau odorul demult pierdut, făcură o petrecere mare, după care o nuntă și mai mare pentru cei doi. Eu am auzit că pe dealul din spatele castelului au prins să crească florile acelea mari și sângerii născute din lacrimile prințesei, flori pe care ea le-a numit după cel care a salvat-o și a devenit soțul ei, bujori.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!