agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 255 .



Liberty
proză [ ]
[transcrieri 2013]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mishu ]

2017-12-09  |     | 



Iese în fiecare dimineață la ora șase, când lumea doarme iar turiștii încă nu s-au pornit să umple cafenelele și străduțele. Când părăsește tărâmul viselor e încă întuneric, iar visele se țin de el ca pânzele de păianjen de plantele din fereastră. Le spală, după ce le-a examinat cu grijă, ingurgitând fiecare musculiță. Curat, se învelește în cealaltă pânză, mai groasă, de giulgiu alb, și iese cu torța într-o mână și cutia în cealaltă.

Două străzi mai încolo e locul lui, lângă indicatorul ce arată spre deal. Acolo e castelul pe care l-a vizitat și el în vremuri mai bune. Cu ochii ațintiți spre el, își drapează giulgiul pe lângă corp, așează cutia, se îndreaptă de spate și, cu torța în mână, își începe ziua, drept și nemișcat ca una dintre coloanele ce străjuiesc intersecția și primăria veche a orașului.

I se spune Liberty. Prin fața lui trec zilnic sute de oameni grăbiți. Puțini realizează că este și el un om viu. Din când în când, un clinchet îl anunță că a fost remarcat. Bănuțul care cade în cutie. Sau o înjurătură scăpată printre dinți, când cineva se împiedică în dreptul lui. Atunci nu primește nimic altceva.

Liberty nu are prieteni printre ceilalți mimi. Spre deosebire de ei, el stă nemișcat. Nu face farse, giumbușlucuri, iar clovnii i-au luat-o demult înainte, cutiile lor au devenit tot mai mari, de la o lună la alta. I-au spus-o în față: a pierdut momentul, nu a dat oamenilor ceea ce se așteptau să primească, spre deosebire de ei, care nici măcar nu erau mimi.

Un singur prieten a avut Liberty; un cățel fără stăpân, liber și el în felul lui, care l-a părăsit într-o zi pentru o femeie, plecând cu ea acasă. S-a întâmplat demult.

Astăzi însă orașul e altfel. Pânzele viselor nu s-au lăsat curățate cu totul și o musculiță vie insistă să i se așeze pe obraz, în colțul gurii, de fiecare dată când reușește să își creeze un echilibru. Nu e ușor să stea nemișcat; într-un fel, e ca mersul pe sârmă. Trebuie să își relaxeze toți mușchii, astfel încât să nu mai simtă nicio durere în brațul cu care ține torța, în umăr, în tendoanele gâtului. Odată realizată această stare, poate rămâne așa ore întregi. Cu condiția să nu îl atingă nimic. Nici măcar o muscă.

În celălalt capăt al străzii, clovnii se întrec în năzbâtii. Copiii, adunați în jurul lor, râd. Vocile lor cristaline îl gâdilă în același fel ca piciorușele musculiței. Zâmbește și se dezechilibrează. Îi vine să se scarpine în urechi. Toga îi tremură îngrijorător în dreptul genunchilor. Cutia e încă goală.

Își golește și mintea. Întâi de rămășițele viselor. Apoi de Liberty. Numele lui adevărat a dispărut demult. Închide ochii și încearcă să își relaxeze, încet, fiecare părticică a corpului. Întâi călcâiele. Apoi fiecare încheietură. Picioarele, mijlocul, spatele. Simte cum se îndreaptă, devine mai înalt. Clinchetul cunoscut începe să se audă, întâi timid, apoi tot mai insistent. Dar nu deschide ochii. Continuă să își relaxeze mușchii. Brațul cu care ține torța e acum fluid, iar tendoanele gâtului se transformă, încet, în piatră. Piatră solidă.

Statuia Libertății, în toată splendoarea ei, ia ființă. Aude cum se umple cutia, clinchetul banilor care cad multiplicat de clinchetul banilor aflați deja în ea. De jur împrejurul lui, seara se înfășoară ca o togă nouă. Ca un giulgiu negru. E timpul să plece acasă, cu sentimentul plenar că azi a oferit oamenilor ceea ce așteptau. Într-atât, încât nu mai poate ieși din acest cocon, țesut din pânzele viselor lor. Simte că, dacă ar deschide ochii, ceva s-ar fisura, că, dacă ar face un pas, s-ar prăbuși.

*

În dimineața aceea de iunie, când mergeam veseli spre castel, am văzut că, în dreptul coloanelor ce străjuiesc intrarea în primăria veche a orașului, măturătorii, ajutați de clovni, adunau fragmentele unei statui de marmură. Se mișcau greu, de parcă nu s-ar fi trezit de tot din somn, însă erau veseli. Abia mai târziu, stând de povești la o cafea, am realizat de ce. Aveau buzunarele pline de mărunțiș.

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!