agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 217 .



Zmeul de duminică
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icon ]

2018-06-27  |     | 



Eram o familie tradițională. Locuiam împreună cu părinții și bunicii, pe strada Libertății. Eu, eram un băiat de 12 ani și încă nu înțelegeam unele lucruri pe care oamenii mari le discutau între ei. Bunicul meu și domnul Ivan, care locuia peste drum de casa noastră, așteptau de dimineață, fiecare în spatele porții lui, poștașul cu ziarele apărute la București cu o zi înainte.
Domnul Ivan, era abonat la ziarul Scânteia, în timp ce, bunicul meu, era abonat la România Liberă. Poștașul, trecea zilnic și lăsa ziarele între ulucele gardului și fiecare din cei doi și-l lua pe al lui și se retrăgea să-l citească. Cam după un ceas, reveneau și se întrebau de peste drum, din spatele porții lui. Bunicul întreba primul:
- Într-al tău ce scrie? Vin?
- Nu. Nu scrie nimic, dar într-al tău?
- Nimic. Nici la mine.
- Mai vedem mâine!
- La radio, la Vocea Americii, ai auzit ceva?
- Nu. Nimic!
Era vorba despre americani. Am înțeles că ei trebuiau să vină și cei doi, încă mai sperau. Când l-au împușcat pe Kennedy, bunicul meu a exclamat; ”bine i-au făcut”, dar nu pentru că avea ceva cu Kennedy, ci așa în general, pentru că era dezamăgit de americanii care nu mai veneau.
În anul acela, ziua de 23 August, cădea într-o duminică. De dimineață, Mama, s-a dus la biserică, iar tata, mai târziu, pe la ora zece, a luat cutia de table sub braț și a traversat strada la Nea Ghiță, feciorul lui Nea Ivan și tatăl lui Traian, prietenul meu.
La noi în oraș, de 23 August, nu se organiza vreo defilare ca în alte părți, iar în zilele de odihnă, tații noștri, mergeau la pescuit la Bistrița sau jucau table.
Tata nu mă lăsa să stau lângă el când juca table, ca să nu-i aduc ghinion. O singură dată, când au pierdut zarurile prin iarbă, m-au chemat pe mine, să le caut, ”cu ochii mei cei buni”. Le-am găsit în manșeta pantalonilor lui Nea Ghiță. A venit și o răsplată; ”bravo, măi tată!”. Tata și Nea Ghiță au fost prizonieri la ruși, cinci ani de zile și nu îi interesau ziarele, doar tablele.
În duminica aceea am mers și eu la Traian, băiatul lui Nea Ghiță, prietenul meu, ca să ne jucăm cu zmeul, pentru că, Traian, îl avea ca bunic pe Nea Ivan, foarte priceput, care fusese croitor la viața lui și care în fiecare duminică se îmbrăca curat, cu o cămașă verde și ne distra, pe noi copiii, înălțând zmeul. După ce îl înălța, cum numai el știa să o facă, ne lăsa pe noi, să-l ținem de sfoară.
Fiind zi de duminică și 23 August în același timp, bunicul lui Traian, a făcut un tip nou de zmeu, mai mare, dotat cu zbârnâitoare din mătase. Cel mai tare era că zmeul, nu era făcut din hârtie obișnuită, ci dintr-un afiș, cu chipul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
De cum a înălțat zmeul, toți vecinii s-au adunat să-l vadă pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum se lăsa manevrat de bunicul lui Traian. Și tata, și Nea Ghiță îl priveau pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum făcea tot felul de tumbe prin aer.
Nu se știe cine a propus să-i trimită lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, o telegramă de felicitare, cu ocazia zilei de 23 august. Toți bărbații adunați, au fost de acord cu textul ”să te f.. în c...”. Bunicul lui Traian, a scris cuvintele acelea rușinoase pe un petec de hârtie, zicând că ”n-are ce pierde”. Apoi a înfășurat, sul, petecul de hârtie pe sfoară și smucind-o într-un anume fel, a făcut ca telegrama să urce sus, la zmeu. Când telegrama a ajuns la destinatar, bunicul lui Traian, trăgea iar de sfoară într-un anume fel, încât Gheorghe Gheorghiu-Dej, făcea iar tumbe și alte giumbușlucuri prin aer, dovadă că ”îi place”.

Ceva mai sus de casa lui Traian, prietenul meu, stătea un om mai retras din fire, pentru că el nu juca table cu ceilalți și în general nu vorbea cu nimeni. Se zvonea că omul acela fusese legionar și că i-au dat drumul de la ”pârnaie” pentru că era ”ciripitor” la miliție. Tata mi-a povestit că omul acela, avea un câine pe care la surprins că se lingea la puța lui de câine. A luat câinele, l-a băgat într-un sac și l-a împușcat. Tata mi-a spus că băieții, care stau prea mult cu mâna la puța lor, în afară de nevoia de a face pipi, ar trebui să pățească ce a pățit câinele acela.
Deodată, în timp ce toată strada stătea cu gura căscată la zmeul cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, din curtea omului acela, s-a auzit o rafală de pistol-mitralieră și toți am văzut cum zmeul cade ciuruit. În cinci secunde toți vecinii s-au împrăștiat pe la casele lor. De atunci, nimeni nu l-a mai văzut pe omul acela singuratic. Tata mi-a spus că ”l-au ridicat imediat”. Nici pe bunicul lui Traian, nu l-am mai văzut în duminica următoare, pentru că între timp, a murit de ”moarte bună”. Așa mi-a spus Traian.
La vârsta aceea, știam și eu că lumea mai moare, câteodată. Un singur lucru nu am înțeles nici până în ziua de azi; ”cum de moartea poate fi bună”?

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!