agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 215 .



Melancolia culegătorului de fructe moi 2
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [apterix ]

2018-07-03  |     | 



Bat câmpii iar, constată Eh Oh Haralb. Văzu soarele scufundat în cafea. Bău, sorbi.
Berzele pozau, orhidee într-o ikebana, pe roata lor mare din paie uscate, instalată deasupra stâlpului din intersecție. Probabil sunt instruite de un maestru japonez cu aripi, să fie-n halu' ăsta de zen, când lumea e cum e, de i se vede capătul, cugetă Eh Oh.
Patru păsăroi bizari într-o nacelă, fără balon, ar fi o propunere bună de blazon al așezării. Nu se poartă, însă. Anonimi, neînsemnați, cultural-o pată albă (neagră?) pe hartă. Dar ce importanță mai are.
Ochii lui Eh Oh aveau în ei verdele frunzelor. În realitate, ei erau fumurii și tulburi, cu pete și vase sparte, injectați, așa că, atunci când îi studia în oglindă, pe Eh Oh îl trăznea mereu-bang!-ideea curelor salvatoare-de morcov, spanac, agrișe, afine sau țelină-dar uita imediat după aceea, din păcate. Totuși, la vederea legumelor vindecătoare, fiorul îngrijorării reapărea, dar neclar.
Prin acești ochi îi intrase în cap un junghi, un chiriaș melancolic între ferestrele tâmplelor, care se făcea simțit când îi era lui lumea mai dragă. (N-avea cum prin urechi, erau mai mult înfundate. Nasul era cu filtru. Gura? E mai labirintic traseul. Junghiul provenea de la ochi.)
Închise ochii, cât să vadă numai o țârâială din priveliște. Acum părea chiar acvariu: o pădure de alge dansa între el și peștele gras ce împrăștia din belșug mâl galben. Interiorul pleoapelor era un astru roșu, aprins aproape.
Prinse ceașca albă cu floare albastră-o înhăță-și sorbi din ea zgomotos, de aceasta dată (frupt! frușt?), procedeu prin care cafeaua era pulverizată în cavitatea unde viețuiau papilele gustativ-avide. Rezultatul fu o nouă fluidizare a traficului ideilor.
La fiecare ocazie care ne place, limba ar trebui să permită îmbinarea de cuvinte noi, din litere, silabe, adecvate situației, adică și emoției pe care o resimțim. Ce bogăție ar lua naștere atunci, calculă Eh Oh cu aproximație.
Pentru că, din stocul existent, măcar unele cuvinte ar trebui să fie atotputernice, dar nu sunt (hai să zicem, în afară de "trebuie" și "deosebit", ha-ha). Universale, nu doar în sensul de a se potrivi în orice situație, dar și în acela de a dezlega oricare enigmă.
Dar nu. Birocrații limbii au legiferat: vor fi folosite numai chei vechi, ruginite. Nu merge? Înseamnă că nu e nimic acolo.
Pentru că nu există nimic, să fie clar, dincolo de ce au cartografiat hârțogarii.
Iar limba e bătută-n cuie.
(Desigur, aceasta era o nouă pistă falsă și o pretenție absurdă, adică rodul obișnuit al meditațiilor lui Eh Oh Haralb.)
-Eu voi fi cel care se va ocupa serios de asta! Vreau cuvinte noi, multifuncționale! Mai apte, în lupta cu lumea-postlumea?-prezentă. Din fericire, nu era nimeni care sa asiste la delirul lui. Care continua, nu era nimic altceva de făcut, deocamdată.
Atâta minte mi-a fost dată, cugetă Eh Oh. Dar, să se noteze: am kriptonita în apropiere. Poate și de-aia performanța e ridicolă. Doarme, Eh Ah Miracola! Delicia, cu care "bobina" de vreo cinci ani. Supraviețuia.
Ciudat, să mă gândesc la kriptonită. Supăman. Omul-supă. Bolul imens, clocotitor, deasupra capului. Zeama se leagă greu. Torni atent în castronașe, le place, nu le place. Au rămas găluște nefierte, tari. Dificil de îngurgitat. Deh, cuvintele. Pretențioase.
În fine, Supăman nu va fi niciodată pe placul tuturor. Sau al multora. Puținora le va plăcea de el, mai sigur. Știu, puținora există, e genitiv-dativ, păcat, era să cred că tocmai am inventat un cuvânt nou-nouț.
De ce e interzis? De ce? Huo!
Jos limba!
Mai târziu, voi merge la fereastra unde dorm cactușii în țepii lor, dinspre canalul străzii murdar (dac-ar crește mari, i-aș planta gard viu de jur-împrejurul casei, în 2-3 rânduri, cactușii, zic), să-mi culeg impresiile cu reportofonul. Dimineața a fost mustoasă, până acum. Ar fi păcat să nu rețin ceva din ea pentru marele meu jurnal secret, calculă Eh Oh Haralb.
Împrejurarea nefericită pe care o înfrunta suna astfel: era suficient să aibă în câmpul vizual, sau măcar să se gândească la un mijloc de înregistrare, pentru ca mintea să sufere o evacuare violentă a tuturor urmelor de idee, a umbrelor gândurilor, a și fantomelor de fraze coerente, iar în locul gol rămas să bântuie numai dorința lui lividă de a scrie.
Am un stoc masiv de baterii, culese după dezastru, din magazinele aflate în apropiere-opt pe raza a cinci minute la pas!-și am de gând să scriu cât mai mult din toată comedia, înainte ca ele să expire, era calculul lui Eh Oh. Voi privi pustiul în ochi! Și forfecarii, cimecșii, gângăniile-behemot!
Spre seară, voi urca pe casă. Acolo nu pot șușoti în microfon, e pericol. Dacă atrag atenția, ei pot dirija Moartea cu Motor încoace. Cum mai bibilește fiecare casă, zici că-i fermier pe rod. Oamenii dispar, iar în loc apar gângăniile, recapitula Eh Oh observațiile sale de până atunci.
Apoi, se gândi că va încerca să descrie scena, aceasta va refuza să se lase prinsă în cuvinte, iar el va relua efortul nu doar o dată, pâna va fi epuizat, fără alt folos decât acela instructiv. Eh Oh Haralb, bunul de nimic.
I se părea lui că, atunci când asculta vocea proprie, făcea uimitoare descoperiri despre sine. Și pe acestea, firește, le înregistra, apoi le nota pe letter pad, cu stiloul. Deseori, totuși, ieșea din el numai o logoree confuză cu înjurături, care la replay suna a fi melopeea unui nebun.
Ce liniște atotputernică, sesiză Eh Oh. Nu cea de la țară, nu. Ceva mai adânc. Pace totală. Graurele, i-au luat piuitul. Berzele stau ca-n tranșee, așteaptă canonada. Tre' sa fie gângăniile din arborele negru, sau Moartea cu Motor. Se îndreaptă oare încoace? Am să văd io.
O parte a lumii-cea zgomotoasă-fusese decupată, înlăturată și mistuită, avea impresia.
Dintr-o dată, recitalul zburli-graurelui reîncepu. Se vedea că e tensionat. Ceva-ceva se petrecuse, o undă, o amenințare subtilă, pe care cei ai firii o sesizaseră.
Păsărelu' grațios scuipa triluri în geamul verandei. Bi-ri-bii! cii-cii! raurau! tititi! pram-pram! dii!dii! scu-scu-scu!
Gagiul are sirinxul fermecat. E împănat cu fluierături, gândi.
O fi o ea! Grăuroaică? Grăuriță!
Dă din aripi: își dirijează orchestra din cap. Suflă în mai multe alămuri deodată. Face ca pompierii, salvarea și meliția la un loc.
Țăranii îi urăsc și-i vânează, îi consumă. Nicio mirare, fac asta cu tot ce mișcă. Harșt, îl soarbe cu pene. Graurele-cum îl alintă nea Bre, DiiLup, Târ'napoi-ciugulește și el ce prinde, ca tot omu', gândea Eh Oh.
Pe vremea agudului uriaș-era el mic-își amintea clar ce hărmălaie ieșise la vecinu', într-o iarnă, când un stol de haiduci i-a atacat convoiul de cârnați afumați, suspendați sub streașină, la uscat.
Ca să se răzbune, vecinu' a scornit o plasă cu momeli, și a sucit gâtul la nenumărați porumbei, iarna aia. Se lăuda că, fripți cu usturoi, sunt chiar mai buni ca porcul tocat și afumat.
Dar grauri, să-i potolescă setea de răzbunare, nu a prins.
Graurii! Ei sunt ageri și nu cad în plasa țărănoilor.
Curiozitatea îl împingea la fereastră-hubloul către naufragiul general-dar înainte de asta, Eh Oh trecu prin bucătărie și clăti ceașca-mai avea aluviuni de la ultima înghițitură de cafea și pe limbă, firișoare de zaț-apoi aruncă o privire în camera unde Eh Ah Miracola-Delicia dormea profund, ghemuită sub pătură, după rondul de noapte, pe care insista să-l facă-era obsesia ei. Carabina se afla aproape, la o lungime de braț, rezemată de perete, și părea că-i veghează somnul. O moștenise de la bunică-su. Un timp lung o abandonase printre vechiturile din pod, dar acum o purta pretutindeni.
În ultima vreme, își vorbeau tot mai puțin. Când el încercase să-i abată atenția de la împrejurările imediate, în primele săptămăni după sfârșit, ea se înfuriase, aruncase reproșuri-ai fi zis că Eh Oh plănuise totul-după care îl evitase. Lipsa curentului, a comunicațiilor-în scurte ocazii reveneau, ici și când-dar mai ales a oamenilor, vehiculelor, evenimentelor-târgul din zilele de vineri nu se mai ținea-pustietatea clădirilor și absența autorităților-cu puține excepții-erau apăsătoare pentru ea, Eh Oh înțelegea asta.
Dar răceala care venea dinspre ea semăna deja cu ura. Poate că-și pierde mințile, gândea Eh Oh, m-aș mira să nu fie așa, telefoanele nu mai merg, zidu' cu poze a căzut, prietenele au dispărut, am rămas doar eu, boul mizantrop, să-i țin de urât. O amnezie stranie îl împiedica să-și amintească: urmare a cărei povești, conviețuiau.
Se plimbau pe șosea și se mirau de noua irealitate-case pustii și curți și străzi-când le ieșise în cale gângania. Eh Oh pierduse reperele temporale și n-ar fi știut să situeze precis întâmplarea. Cam pe la jumătatea intervalului. De la prima apariție live a cimecșilor regali și până azi nu se împlinise un an, n-avea cum. Asta fusese într-o zi din ianuarie, o iarnă neobișnit de caldă, în care văzuseră chiar și fluturi în zbor, o premieră, fluturii de ianuarie. Iar acum vara nu se sfârșise, o vară cu destule ploi și fierbinte. O vară tropicală. Șapte-opt luni doar să fi trecut?
Dar avea impresia că trecuse mai mult, mult mai mult de-atât. Ani și ani.
A ajuns la ei zgomotul de turbină, iar apoi vântul a început să bată. Vedeau ceva întunecat care se apropia și creștea, pe șosea, în fața lor. Gângania-era un forfecar uriaș-venea razant peste plopii de pe margine. A luat-o pe Eh Ah de umeri și s-au aruncat în șanț. Picioarele le-au intrat în apa ultimei ploi și s-au afundat în mâl. Câteva momente s-au aflat în mijlocul tornadei stârnite de aripile creaturii. Pietricele șuierau veninos pe la urechi. Nisipul dansa ca o cobră.
Frunze și crăci rupte din copaci însoțeau alaiul infernal. Și un nor de resturi.
Întâlnirea cu forfecarul, deși scurtă, lăsase impresii adânci. Delicia nu mai ieșise pe stradă de atunci, iar când călca în curte, o făcea cu flinta ațintită la cer. Nici el nu se simțea mult mai bine, în ce privește gângania. Amândoi aveau coșmaruri, el noaptea, ea ziua.
Amintirile ca aceasta-se strânseseră câteva!- erau o tentație permanentă, și-l atrăgeau în vortexul lor constant, din care ieșea subțiat și anemic. Revenea urgent la meditația peripatetică de zi cu zi, pioletul care-l ținea pe umărul alunecos al unui versant de gheață, deasupra abisului.
 
 Torentul s-a vărsat în marea roșie.
Soarele bâjbâie dincolo de nori. Insulă în pustiul fierbinte sau oază în bătaia valurilor... Roata imensă cu naufragii, marea, moară care face din corăbii, nisip, din corăbieri, recifuri albe. Dansatoare bizare traversează oglinda apei. Sirene morgane se unduiesc pe orizont. Dunele țărmului îs acoperite de flori. Fluturi de spumă acvatici sar din valuri, inundă aerul. Fuga de idei, tornadă, îi-tocmai-traversează magazia de vechituri din căpățână. Ued de bolovani e sufletu' lui căzut în reverie. Alambicul distilează imagini. Merge'n Gol, ar putea fi numele lui. Merge'n Gol.
Bine că nu m-apuc să transcriu chiar toate astea, ar ieși un șerbet-fluviu, gândește Eh Oh. Parfumat, dar grețos. Diabet și alte boli culturale de consum, ar scrie pe prospect, atenție! citirea acestor rânduri bla-bla, amețeli, ochi lucioși, vărsături. Aici, ar fi dorit să pună punctul în interiorul cuvântului, ca să-l facă mai intens, cu suspans, așteptare, dar Ăldesus o interzisese expres.
Metilxantina-parcă văd! își zise Eh Oh, care era înzestrat cu o imaginație anatomică peste medie-a căzut în capcana de vilozități și venule a jejunului-un clasic francez-și a ileonului-mai mult decât homeric-a intrat în sarabanda sângelui-fiesta!-și a fost dusă acolo unde era așteptată, la Marele Chefliu fără chef, să-l animeze. Arriba, arriba! Ándale, ándale! (Vorba lui Speedy G.) Așa că zâmbea gazos, cu buze de neon, și-un rictus chimic îi muta gura.
La antipozi, tălpile ardeau de-i venea să tropăie. Ar fi putut decola pe verticală, dar nu era necesar, deocamdată. Supăman! Go-hoho!
Era bun momentul ca să-și aprindă pipa, al cărei nor îl plafona, cât să stea lucid (cu picioarele bine înfipte în tors).
Terapia cu alcaloizi funcționa doar parțial: vedea culori (alandala), dar și fondul gri al zilei triste, jalnice. Prin ferestrele curbate exoftalmic în interiorul crepuscular, gângăniile, i se năzărea, îl cercetau, pe el, troglobiont limfatic condamnat în labirint, curiozitate a întunecimii, șarpe cu picioare, crevete zburător fantastic, imponderabil greiere comatos de guano.
Veselia se obține printr-un efort susținut, prin trudă! medita Eh Oh. Ți-e bine când te bucuri, ai! Pune osu' la treabă! Soarbe, împroașcă, aleargă-n serpentine! Fii vesel! Nu sta, nu sta, toți se mișcă. Și sunt străfulgerați de grație, de buimăceală.
Mai târziu, voi fi nevoit să execut numărul de grafoman, foaia nemiloasă așteaptă, gândea Eh Oh. Ca să aibă cât de cât haz, își punea pe nas ochelarii cu dioptrii intense, care nu erau ai lui, pe care îi aflase într-o vază abandonată, ușor zgâriați, dar care-l lăsau să vadă clar firul de cerneală, cum e transferat, din pastila de iridiu a peniței,  pe pulpa albă a hârtiei.
Altfel, scrisul lui era o întoarcere a monotoniei pe toate fețele. Propozițiile curgeau, cuie într-o găleată. Mare Zornăială a Creativității. Asurzitor, asurzitor.
Firește că încercase o mulțime de tehnici, în lipsa talentului nativ naiv. Una era cea prin care transfera întreaga responsabilitate a prozei, nu o dată, ci de două ori!
Astfel, în ultimele lui pagini scrise, se proiectase într-un anume Arch Wolof, scriitor muncit de grijile scrierii, care LA RÂNDUL LUI arunca în apele tulburi ale prozei, pe un altul, nu oarecare, nu, ci un supererou-abia acum, delicată treabă!-Bandan "Bau" Paguru, pe numele său, a cărui superputere era aceea de a descrie cu mare pricepere cam orice, care avea deci proza la degetul mic.
Bandan "Bau" Paguru, Maestrul Descrierii, vrăjitor al prozei, da! El!
(Urma să vadă ce rezultate îi va aduce această nouă tehnică și dacă îl va purta dincolo de limitele știute.)
Scaunul pliant, de bambus, are pernuța dublă, pentru șezut și spate. Ferește rinichii de curenții răufăcători. Șalele sunt cele mai expuse și vulnerabile, de obicei, dar mobilierul din camera de la stradă e dotat cu tot ce trebuie. În plus, geamurile și tavanul ating aproape perfecțiunea, abia la marile furtuni ceva-ceva umblă, un curențel benign.
Măsuța pân' la genunchi e pătrățoasă și grea. Pe ea sunt cărți, o grămadă, diverse foi, mari și mici, stilouri și o călimară, dar și ce-l interesează pe el în acel minut, pipa de mărăcine, o virgulă grăsuță îndesată cu tutun închis la culoare. Un chibrit cu instrucțiuni de folosire-Frecați Chibritul Urmând o Mișcare de Dute Vino-cu "du-te" scris împreunat, fapt ce-calcula Eh Oh de fiecare dată-nu risca să provoace vreun dezastru, din fericire. Deasupra a două steaguri europene, care țineau prins între ele codul de bare, scria Made in Pakistan, informație ce-l ducea mereu cu gândul nu la o țară, ci la șiruri fantastice de munți din alt tărâm.
O mare parte din spațiu e ocupată de o canapea uriașă, de culoarea piersicii. Din aceasta poate fi extras, la nevoie, un pat grațios. Două vitrine, una corp comun cu mobila cărților, alta exilată într-un colț, sunt pline cu păhăret și sticlăret, porțelăret și cristalăret.
Fereastra are gratii orhideele. Molii amorezate pe băț, pare-se. Vidul străzii se vede alb.
Pipă lemn gentleman, zic anunțurile. Esență tare, McMahon. McMărăcine. Măceș, de fapt, briar. Sfrrr! Aprinde scobitoarea înmuiată-n fosfor. Flacăra țuguiată e galbenă la bază și albastră spre vârf. Colț de rechin. Peste tutun, soarbe. Se turtește, se mută în jos și incendiază firișoarele. Mai multe fitile sfârâie chiar plăcut, duc spre nicio pocnitoare. Fum izbucnește din vatră, îl simte, aroma intensă îl gâdilă pe limbă.
Suflă prin nări ca balaurul. Scuipă-Fum, Papă-Jăratec, Calu' lu' Prâslea. Inhalează, trezește în piept un fior industrial. Tu-tun, tu-tun, U! Uuuu! Tren cu fum, tu-tun, tu-tun. Pulsul îi zvâcnește a locomotivă.
Subit, i se arată o idee: sfârșitul ăsta al lumii e, totuși, cam lipsit de dramatism. Iar iconografia e modestă. Sigur, gângăniile au reușit să stârnească o undă de oroare dincolo de cuvinte, la prima lor apariție, dar acum s-au cam banalizat și ele, calcula Eh Oh.
Tare gudronat, aspru, tutunul evoca cuptoare, cărbuni, smoală. Gudron care fumegă în butoaie de asfaltatori. Poate că în d-alea e ținut la învechit, tutunul, s-ar zice, dupa miros, gândește. Dar îmi place. (Îi plăcea.) Fumul nu se trage în piept, ca la țigări. Firește că ajunge și acolo, dar accidental, în ciuda piparului.
Pe când se lăsa învăluit într-un balon de fum albastru, gândurile lui mergeau în toate direcțiile, exact ca jarul în nodul de ațe încurcat al tutunului din pipă.
De ce să corectez? repeta el o neplăcere mai veche. Pentru că era cam ca o sarcină de servici, un ghimpe-n coasta costelivului, rescrierea textelor. Las' să vadă omu' care o citi-cititorul, oricât de improbabil-prin ce codru de furci caudine (umilințe severe, neputință, îngenunchere) trec zilnic, în calitate de scriicios-catâr-căpos. Toate expresiile parazite, metaforele eșuate, toate felinarele strâmbe cu care are a se lupta măgărușul viteaz din mine.
Iar ei râd de ce faci, ce ești. Atunci, la ce bun? Fii ciocănar, fii un vajnic izbitor de cuie, un răsucitor eroic de sârme, un îndoitor de table neînfricat.  Etcaetera.
Atâtea meserii de viitor, aprobate, apreciate, bani, carieră.
Voci: Ce tot așteaptă? De ce măzgălește foi întruna? La ce-i folosește?
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 

 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!