agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 222 .



Amnistia
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icon ]

2018-09-11  |     | 



La bufet, ”La Tudorel”, cu o halbă de bere sau un țoi de țuică în față, o veste sau un zvon se putea discuta chiar și o zi întreagă. Subiectul de astăzi era amnistia pe care guvernul a dat-o de curând, având în vedere aglomerația din închisori. Moș Surdu aștepta ca și fecioru-su, Ionel, să se elibereze. Nu știa exact când o să vină și cum nu avea vreun vițel gras pe care să-l pună pe masă în cinstea lui a scos din butoiașul de dud, ținut într-un loc ascuns, o sticlă de țuică de prună, să fie acolo, în caz de ceva, din care să se cinstească amândoi, când s-or revedea. Ceilalți doi inși împreună cu care Ionel a fost arestat, au venit deja la casele lor. Zilele treceau, una după alta și Ionel nu mai venea, așa că a început să se cinstească singur cu câte un păhărel, înainte de culcare. De obicei îl aștepta cam până pe la 10 seara, după care mai punea un lemn în sobă și se culca. De multe ori se culca îmbrăcat, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă mai trăia nevastă-sa, dar acum nu-i mai păsa. Dormea iepurește să poată să-i dea drumul repede la poartă, dacă ar fi venit și dacă l-ar fi auzit strigând în toiul nopții. Așa făcu și în seara aceea.

Cel mai plăcut miros pe care l-a simțit în viața lui era mirosul fumului de pipă pe vreme când, în armată, era ordonanță la colonel. Colonelul fuma un tutun olandez, dintr-un pachet cu un desen pe care îl ținea bine minte: ”un grăsan suflând fum de pipă spre fața unui individ supus la cazne, cu gâtul în jug” Colonelul îi explicase că tot așa miroase ambrozia, care crește în locul de odihna veșnică, cel plin de verdeață, când pleci pe drumul fără de întoarcere. Colonelul îi mai spusese că, mai întâi, treci printr-un tunel de lumină cu o viteză amețitoare, care îți dă o stare de beatitudine, după care viteza scade ”considerabil” și începi să plutești peste câmpiile înverzite, care sunt străbătute de râuri întortochiate, în albiile cărora curg laptele și mierea.

În cazul lui, după ce a trecut prin tunel, viteza nu s-a micșorat ci, din contra, a continuat să crească, trecând foarte repede peste câmpiile înverzite și peste râurile respective, fără să le poată admira. Singurul lucrul pe care îl simțea era mirosul de ambrozie, care devenise înecăcios și din cauza căruia abia mai putea respira. Și s-a mai întâmplat ceva. De după niște nourași albi, pufoși și nevinovați, s-a ivit brusc, un perete vertical de stâncă, de care s-a izbit cu toată viteza. După teribila izbitură s-a prăbușit, rostogolindu-se prin aer și lovindu-se de fiecare colț de stâncă. Ajungând la baza muntelui, l-au cuprins niște dureri atroce în tot corpul. În același timp în timpane îi răsunau ciocanele unor vorbe de neînțeles; ”Trezește-te, trezește-te, moșule! Nu muri! Trezește-te moșule!”

Încerca din răsputeri să înțeleagă unde se află și ce se petrece cu el. Simțea că îi este frig. Foarte frig. Deschise cu mare greutate ochii, dar mintea nu putea înțelege ceea ce-i vedeau ochii. Își îndreaptă privirea spre locul unde ar trebui să fie fereastra. A început să-și revină cu greu în simțiri. Și-a amintit că aseară a mai pus un lemn în sobă și s-a culcat. Acum, fereastra era deschisă? Dar ușa? Se pierde căldura, ce naiba! Cine le-a deschis? Creierul a început să-i funcționeze dar, totuși, nu înțelegea figura care-i stătea deasupra, cam la un cot distanță de fața lui, dinspre care continua să vină acele vorbe pe care nu le înțelegea: ”Trezește-te, trezește-te, moșule! Nu muri! Trezește-te, moșule!”.
Încerca să se ridice de pe dușumea, dar brațele nu-l ascultau, simțea că nu avea niciun pic de putere în ele. Curând l-a apucat o stare de frică. O frică paralizantă, pentru că a început să înțeleagă ceea ce reprezenta momâia neagră din fața lui. Este o cagulă. Da, înțelege acum. O vede bine. Este o fața de om, acoperită de o cagulă neagră, cu două găuri în dreptul ochilor și una în dreptul gurii. Sunetele care vin dinspre cagulă sunt vorbe cunoscute, dar înțelesul lor nu se leagă cu nimic din ceea ce își poate aminti pe moment.

Hoțul, de cum a intrat pe ușă, a sesizat fumul gros din încăpere și mirosul înțepător de bioxid de carbon. Pentru că nu putea respira, primul lucru pe care l-a făcut a fost să lase ușa larg deschisă și să deschidă și fereastra. Puse lumina lanternei pe fața bătrânului și a înțeles că trebuia să facă ceva, altfel îl va pierde și nu va mai afla unde își ține bani. După ce i-a pus mâna la inima și a constatat că aceasta încă mai bate, l-a ridicat de umeri și a început să-l scuture: ”Trezește-te, trezește-te, moșule! Nu muri! Trezește-te, moșule!”
A trecut prin câteva momente de panică. Putea să o șteargă pe ușa pe care a intrat, fără să-i mai pese de bani, dar în mod inexplicabil, tot ce îi anima ființa, toate pornirile lui spre jaf, în acele clipe, s-au întors cu 180 de grade. Și-a scos telefonul mobil și a sunat la 112. S-a recomandat a fi un vecin și a dat adresa. Până la venirea salvării și-a spus că mai are timp să-l forțeze pe bătrân să spună unde își ține banii, pentru că de pe gardul lui dispăruse anunțul cu "casă și teren de vânzare”, în concluzie a vândut terenul și a pus banii pe undeva prin casă.

Moș Surdu, sub influența aerului rece și în fața pericolului, simte că îi revin puterile. Brusc se trezește din leșin și începe o luptă pe viață și pe moarte cu momâia. În odaie este întuneric, dar el are avantajul terenului și știe că după sobă sunt lemnele puse la uscat. Se retrage cu spatele, pune mâna pe o ciosvârtă de lemn și o aruncă cu putere spre locul unde presupune a fi hoțul. Pocnit fix în cap, acesta se prăbușește. Aprinde lumina și îi leagă zdravăn mâinile la spate. Acum intrusul stă întins pe dușumea cu fața în jos. Se liniștește, după ce bea o dușcă de țuică din sticla rămasă, pe jumătate, nebăută de aseară. Dinspre hoț se aud gemete de durere și se pare că își revine, dar Moș Surdu nu vrea să-i scotă cagula de pe față. Simte nevoia să-și savureze victoria, să-l vadă acolo jos, întins pe dușumea, fără să-i știe identitatea. Vrea să se joace cu el cum ar face pisica cu șoarecele. Își trage un scăunel mai aproape de individ și îi pune un picior pe spate gândindu-se că de acum e în puterea lui.
- Ce-ai cătat, mă, în casa mea? Ce vrei, mă, de la mine? Vrei banii, mă? Vrei banii de pe pământ?
Păi nu-i țin în casă, fraiere! Sunt la bancă, fraiere! Și știi de ce i-am pus în bancă? Pentru că nu sunt ai mei. Sunt banii lui fiu-miu. E partea lui! Să știi tu! Nu-s ai mei! Fiu-miu nu-i acasă, da o să te dau pe mâna lui, fraiere. Te țin așa legat până vine el acasă, fraiere.
Îi mai dădu câteva ghionturi în coaste cu vârful bocancului. Afară a început să se crape de ziuă.
- Te-am pocnit bine, ha?
Moș Surdu îl mai împinge cu piciorul din când în când, dar cel întins pe jos nu mai face nicio mișcare.
- Ai fi murit, nu? Fire-ai tu să fii de nemernic! Ai murit?
Cu o mișcare bruscă se apleacă și smulge cagula de pe fața individului. Din tâmpla lui Ionel, o dâră de sânge închegat îi acoperea ochiul stâng.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!