agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 256 .



Povestea Smarandei (Fragment)
proză [ ]
(Într-o cârciumă din Bucureşti)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ariobarzanes ]

2019-02-23  |     | 



(acesta este un fragment dintr-u proiect ceva mai amplu, a cărei acţiune se desfăşoară în 1810)

Atunci Marga deschise gura, iar ochii ei sprijineau podeaua ca nu cumva să se întoarcă şi să o prăvălească, pe ea şi pe Antioh:
- V-am făgăduit azi noapte, înainte să plec de la evghenicoasa voastră adunare la care nu aveam cum să rămân, că am să vă spun ce cred eu despre muieri şi libov, după ce au vorbit atâtea feţe pline de înţelepciune, feţe gingaşe şi luminate, cum sunteţi voi şi dumnealor masalagiii, bărbaţi cu praxă multă şi doxă pe măsură. Nu ştiu cum să vă istorisesc ce am în minte, şi mai ales vouă, aici şi acum. Încă şi mai mult lui Antioh, pe care nu pot să-l sufăr (iar ochii ei alunecară pentru o clipă sub podea, căutând lumea de dincolo cu eroii ei, legiuţi şi nelegiuţi), dar am făgăduit cu nechibzuinţă, iar acum trebuie să ispăşesc.
Aşa vorbea Marga, iar lui Antioh i se făcea că vinul îşi ţinea răsuflarea, înfulecându-i fiecare cuvânt, că vinul încetase să fumege în cupă şi tăcea şi el ascultând-o, privind cum gândurile ei spumegau şi fierbeau şi se preschimbau apoi în vocea aceea mătăsoasă şi unduioasă care îi ridica lui toţi morţii la viaţă, tot la fel cum vinul i se scula de pe masă şi îi ajungea, încet, la gură, aşa cum vorbele Margăi se scurgeau printre buze şi ajungeau la el, neştirbite, taleri de aur rostogoliţi pe masă, niciunul calp.
- Nu cu mulţi ani în urmă, la noi la moşie, la Creasta, oamenii au descoperit în pădure o creatură spăimoasă foarte care i-a spăimântat pe toţi, rumâni şi ţigani deopotrivă. Era, spuneau cei care au văzut-o, un soi de om care nu semăna a om (iar Antioh crezu pentru o clipă că ochii ei s-au sprijinit de ai lui), avea păr peste tot şi de-abia i se vedeau luminile ochilor, şi doar aşa ai fi putut şti că jivina aceea avea ceva omenesc în ea (şi iarăşi privirile Margăi se proptiră în duşumele, ca nu cumva să se clatine împreună cu minţile lui Antioh, tulburat peste măsură de preschimbarea preţ de o clipită a glasului ei în şoaptă), că ţoale nu purta pe el, şi nici de ruşine nu părea să ştie, că i se vedeau toate cele care nu trebuie să se vadă. Era şi se arătase aşa cum îl făcuse maică-sa, de avusese vreo una, că aşa vorbeau oamenii, că era lucrătură diavolească cum fusese el alcătuit. Ajunseseră să se sperie mai ales cei care nu-l zăriseră niciodată, parcă şi mai mult decât cei de-l văzuseră, şi nu mai îndrăznea nimeni nu numai să meargă în pădure să caute găteje şi alte cele, da’ nici la câmp nu se mai duceau, de lăsau ţarinile nemuncite. Femeile ca femeile, da’ bărbaţii erau parcă apucaţi de streche, bolânziţi de frică. Acu’ nu zic nu, poate că or fi fost unele care să îl fi căutat înadins, aşa se zicea la clacă, însă eu nu cred să fi fost cu putinţă aşa ceva. Bărbatu-meu zicea că să-l plumbuiască, să scape de el, dar tata s-a împotrivit, zicând că o fi şi el un suflet pierdut de Dumnezeu şi că-i păcat să-l împuşte. Şi dac-o fi, zicea el, vreun rob scăpat de la vreun boier de vază, şi după aia te iau la întrebări la agie, şi te afumă cu capul în jos? Că hâr că mâr, că o fi că o păţi, ceva trebuia făcut, că nici măcar vădanele nu se mai încumetau să iasă din sat. Şi când porcarul care l-a văzut întâiaş dată a istorisit din nou întâmplarea, s-a aflat după ce l-a descusut tata, că porcarul nu fusese singur în ziua aia. Nu cu porcii se dusese el la pădure, ci cu una dintre ţigănci, aşa o poamă că nu o putuseră mărita (buzele Margăi făcură un soi de omicron iar Antioh trebui să îşi ascundă faţa după un pocal cu vin). Iar când jivina a văzut muierea i-au sticlit ochii ca la moroi şi a dat să se repeadă la ei, aşa a zis porcarul. Nu i-a prins că au fugit care încotro şi s-au pierdut pe după uluci şi au început să latre zăvozii de s-a speriat fiara până la urmă şi s-a pierdut după copaci, şi atunci tata s-a gândit mai bine şi zis că a găsit el o cale. A plecat la târg a doua zi şi s-a întors cu o podăreasă de să facă mama apoplexie iar bărbatu-meu se uita la el ca lovit de dambla. Nu am apucat să o văd pe muiere, da’ ştiu că o chema Smaranda şi încă într-un fel, cum e şi Angelica voastră aia de înghite săbii, un nume de cârciumă de îţi umple sufletul de scârbă (glasul ei se cutremură atunci, în vreme ce Branko pufni în râs). Au gătit-o preţ de câteva ceasuri, ba încă l-au chemat şi pe popă să-i cânte, că dacă totuşi e lucru drăcesc să nu păţească fata ceva, da' eu zic că şi dracul ar fi dat de dracu' cu una ca ea, şi mai degrabă lui ar fi trebuit să îi cânte popa decât ei. I-au dat o arvună grasă şi au dus-o la marginea satului. Au petrecut-o cu privirea până ce s-a pierdut în pădure iar ce s-a întâmplat acolo nimeni nu ştie. Tata a luat cu el câţiva robi cu topoare şi furci şi ce-au mai găsit şi au ieşit să o caute înainte să se lase noaptea, dar s-au întors degrabă – şi fără ea. Şase zile şi şapte nopţi i s-au auzit când gemetele când urletele, făcea ca o lupoaică pe care o găsiseră toţi dracii, şi oricine povestea asta puteai să vezi cum îi sclipeau ochii şi unii se hlizeau ca porcii, aşa cum văd că se hlizeşte şi Antioh acum, iar alţii, mai ales muierile, aveau obrajii împurpuraţi. Ce să vă mai zic, că ştiţi voi mai bine decât mine cum va fi fost, că voi sunteţi nişte oameni fără căpătâi, iar eu îs femeie măritată, de unde să ştiu eu? Şi chiar de-aş şti, tot nu v-aş spune că prea vă rânjiţi. Atât vă mai zic – că după ce s-a plinit vremea asta, şapte nopţi şi şase zile, să fie pe la prânz când cei rămaşi în sat (că era zi de corvoadă atunci) au văzut-o ieşind din pădure, cu arătarea după ea. Nu mai era despuiat cum îl făcuse mă-sa, ci se acoperise cu nişte ştergare de-ale ei, şi privea în jurul lui cu frică şi cu mirare, de nu se mai înspăimânta nimeni. Unde înainte era fioros ca un moroi de te înspămoşa să te bage în boli de să spui şi la morţi, acu’ se blegise ca un mieluşel şi umbla sfios pe după fustele ei, de ziceai că era o vacă cu viţelul ei cu tot, aşa umblau amândoi prin sat până ce au ajuns la noi acasă şi s-a arătat că fiara înţelegea româneşte ba chiar ştia să îndruge şi două trei cuvinte. L-au dus la biserică şi i l-au dat popii până ce s-o învăţa să grăiască pre limba oamenilor şi după aia or vedea ce or mai face cu el, şi-o mai fi şi acum tot acolo, şi l-au botezat Iancu Dumitrache, după numele popii, nu ăsta de-aici care nici măcar nu-i popă, ci ăla din sat. Pe Smaranda a omenit-o tata cu restul de parale şi i-a mai dat încă şi altele decât se înţeleseseră, să îşi cumpere altă catrinţă şi ţoale noi că sfâşiase ăla totul de pe ea, asta am uitat să vă spun (şi iarăşi lui Antioh i se arătă că ochii ei se izbiseră de podele pentru ca apoi să lunece pe lângă el, undeva în spatele lui) şi Dumnezeu ştie ce îi mai făcuse cât s-au împreunat ei acolo ca fiarele. Eu atât am avut să vă zic despre muieri şi libov, şi zic că fiind voi oameni cu minţi subţiri şi ascuţite, nu aveţi nevoie să vă tălmăcesc io tituluşul istoriei. Acu’ m-aş duce înăuntru...
- Dar de atunci şi până acum, nu l-ai văzut niciodată? a întrebat Antioh, însă ea nu i-a răspuns, întorcând capul aiurea, şi dând să se ridice de pe scaun, aşa încât Branko fu nevoit să o întrebe el acelaşi lucru.
- L-am văzut, cum să nu-l văd, dar îi tunseseră barba şi îi potriviseră pleata, acum arăta a om nu a lup, şi nu mai avea nimic spăimos…
- … pesemne că îi sorbise Smaranda toată vlaga, mai ceva decât Angelica, zise râzând Iancu, iar atunci Marga se ridică şi dădu buzna afară.

[...]
22.02.2019
Bucureşti

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!