agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 74 .



IT-istul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icon ]

2019-06-03  |     | 



Trenul de noapte, Constanța-București, străbătea câmpia fără grabă. Singur în compartiment, IT-istul, privea în gol. Din geamul ferestrei îl privea reflectată o față de fraier. Luminile întâmplătoare, din exterior îi întrerupeau gândurile pe care nu putea să le ducă până la capăt. Aceste gânduri se reluau în buclă pe aceeași temă. Își spunea sieși cât de mult se detestă și în ce situație penibilă ar urma să se pună în fața mamei, a prietenilor și colegilor, dacă le-ar povesti tot ce i s-a întâmplat. Spera să se petreacă o minune, să dea timpul înapoi, sau să dispară din peisaj pentru o vreme, să uite motivul pentru care se întorcea din concediu cu ”coada între picioare”.
După ce i se relevase adevărul era incapabil să se smulgă din transa în care intrase în ultima săptămână, când împotriva voinței lui a fost eroul principal dintr-un film prost, derulat cu încetinitorul. IT-istul refuza să creadă că cele trăite i s-ar fi întâmplat în realitate și obosise încercând să-și limpezească gândurile. De pe la Lehliu îi veni în minte apartamentul de două camere din cartierul Pantelimon, patul de la Ikea cu saltea cu memorie și pernă ergonomică albă, moale, mirosind enervant a levănțică, prin grija mamei sale cu care locuia împreună. Nu dorea decât să doarmă, să uite, să dea totul ”la spate”, ca de mâine viața lui să intre în normalitate.

Trenul a avut întârzierea firească de aproximativ o oră. IT-istul a ieșit în fața Gării de Nord cu gândul să se arunce într-un taxi pe bancheta din spate, având alături geanta de voiaj în care erau; o pereche de pantaloni scurți, câteva tricouri, chiloți, șosete, toate murdare. Mai era acolo și ceva de preț, anume un set ”Nivea Man”, care conținea un deodorant, o loțiune și un tub cu spumă de bărbierit, primit cadou de ziua lui onomastică, din partea ființei iubite. Ziua lui onomastică s-a întâmplat să fie în ultima zi din prima săptămână de concediu la Vama Veche. Au serbat-o luând cina în restaurantul unui hotel ceva mai select. Au ocupat un separeu cu speteze înalte, care aparent îi izola de ceilalți din restaurant. Nu avea la el, conform tradiției, un inel cu diamante pe care să i-l pună pe deget ființei iubite, odată cu cererea în căsătorie. Spera să o poată convinge cu sinceritatea sentimentelor lui, care i-au înflorit pe neașteptate în inimă fără să mai poată da înapoi. La fel și ea, ființa iubită, nu a mai putut da înapoi când a auzit cuvintele, care veneau de undeva din spatele separeului lor, rostite imperativ de o voce groasă, tăbăcită de tutun:
- Ana, după ce termini acolo, du-te la camera 202!
Ființa iubită s-a mai uitat odată în palma lui și stânjenită s-a ridicat repede spunându-i:
- Asta a fost tot. Pa! Trebuie să plec.
L-a sărutat pe buze, s-a ridicat brusc și a dispărut. Din clipa aceea un gol imens i s-a instalat în suflet și a intrat în acea transă continuă, în care realitate înconjurătoare era un amestec de deziluzie totală și fragmente de speranță. A înțeles, cu ultimele lui rezerve de rațiune, că ființa iubită nu va mai putea să-l însoțească pe drumul de întoarcere la București, să o prezinte mamei lui, așa cum se cuvine, pentru că ea, ființa iubită, ar fi trebuit să renunțe la serviciul ei, o ocupație sezonieră, dar sursă sigură de venit, care era cu totul fluctuantă și instabilă, și care depindea de locație, de anotimp și mai ales de împrejurări.
Nici chiar ea, ființa iubită, după ce s-au cunoscut în tren, în drum spre Mare, nu ar fi putut să prevadă aceste întâmplări atunci când mâinile lui, mâini obișnuite de I.T.-ist, i-au atras atenția. Zâmbetul ei ”cool” a fost suficient încât să-i spargă codul gândurilor lui asupra mizeriei din compartiment.
- Îmi puteți arăta palma dumneavoastră?
- Cum? Poftim?
- Palma dumneavoastră, dacă nu vă deranjează. Am văzut ceva interesant. Zău!
IT-istul a înțeles mai bine ce dorea domnița brunetă, cu ochii verzi, de abia când aceasta, cu un gest dezinvolt, i-a luat mâna stângă și i-a privit palma.
- Aveți o palmă deosebită. Știți?
Ca să-i poată descifra mai bine tainele liniilor din palmă, ființa iubită, i s-a lipit toată de trup și și-a petrecut brațul drept pe sub antebrațul lui stâng, pe care i la luat în poală. A simțit atingerea plină de senzualitate a sânului și pulpelor ei ca pe un fior electric. Nu mai avea cum să dea înapoi, să-și retragă mâna pentru că deja un virus informatic de tip troian, a început să se instalează singur, fără voie, în propriul sistemul de operare. În câteva secunde a fost infectat, dar s-a lăsat amuzat, cu bună știință în brațele aventurii ce avea să urmeze. Nu mai era un novice în ale programării și putea să evite orice software distructiv, cu toate componentele lui malițioase. Dar hackerii nu dorm niciodată. Virușii cei mai periculoși nu infectau sistemele de operare, doar prin elemente de tip software cum ar fi: compatibilități ideatice, identități comportamentale, subtilități empatice, sau pur și simplu prin iubiri la prima vedere, ci și prin noile modalități de tip hardware: intruziuni feromonice wireless, agrementări hairstylistice, upgrade-uri siliconice, contacte random, care făceau ca virușii intrați în sistem să perturbeze buna lui funcționare pentru totdeauna.
Inițial, virusul contractat, i s-a părut cu totul inofensiv și credea că nu îi va rămâne în sistem mai mult de o lună de concediu. Se baza pe faptul că poseda cel mai puternic antivirus, anume, lipsa lui totală de succes la femei, grație căruia a putut până acum să-și vadă liniștit de vechea lui pasiune; informatica.

Odată cu explicitarea tâlcurilor ascunse în palmă, primea prin pupilele ochilor ei verzi, priviri inocente, țintite de aproape, pline de o sinceritate convingătoare, motiv pentru care înțelesul cuvintelor pronunțate de buzele ei roșii, ușor siliconate, se evapora imediat în eter. Când au ajuns pe plajă toate misterele trecutului, prezentului și viitorului lui erau descifrate. A urmat o săptămână de vis. Rezerva de bani strânsă pentru o lună de concediu s-a consumat în câteva zile, dar ce importanță mai avea, când vorba cântecului: ”Am plecat la Vama Veche/ ca să îmi găsesc pereche”.

IT-istul patrula de un sfert de oră prin fața porticului de la intrarea principală a Gării de Nord. Niciun taximetru. Era trecut de ora unu noaptea și toate taxiurile parcă au intrat în grevă. În timp ce întorcea capul în stânga și-n dreapta, pentru descoperirea unui taxi a simțit că geanta lui de voiaj devine mai grea. O umbră din spatele unei coloane de piatră s-a agățat strâns de geantă, încercând să i-o smulgă din mână. A urmat o mică luptă în care toate lucrurile i s-au risipit pe trotuar. Geanta a rămas în mâinile umbrei, care se îndepărta destul de repede. A început urmărirea. În cinci zeci de metri, după un sprint de care nu bănuia să fie în stare, a pus mâna pe individ. Pe întuneric a început o luptă oarbă. În învălmășeală, individul, a alunecat și a căzut cu tâmpla de bordură. Ultimele lui cuvinte au fost: ”Mă omori pentru o geantă goală?”. Și a dat ochii peste cap.
În clipa următoare l-a orbit lumina farurilor unui taxi, care s-a oprit chiar lângă el și din care a coborât un tip tatuat pe braț cu o bâtă de baseball, braț cu care l-a pus pe IT-ist la pământ ”în doi timpi și trei mișcări”.

Ambulanța la dus pe individ la spital, iar duba poliției la dus pe IT-ist, evident, la poliție. Doi polițiști l-au condus și închis într-o cameră fără ferestre și l-au pus să stea la o masă de lemn, pe care erau un creion și câteva foi de hârtie A4. I s-a spus să dea o declarație, respectiv să scrie tot ce s-a întâmplat. Apoi a fost lăsat singur. Câteva zeci de minute a rămas cu privirea în gol. O durere pătrunzătoare îi sfâșia creierul. Într-un târziu, a luat o foaie și a desenat conturul mâinii stângi. A desenat cu atenție liniile din palmă. La început, linia vieții, apoi pe rând; linia destinului, a succesului, a inimii, și a capului. Stătea cu bărbia sprijinită în pumni și se uita fix la desen. Privind desenul, din creierul lui confuz, virusat de ultimile întâmplări și din resturile de memorie de tip ROM (read-only memory, doar era IT-ist) îi veneau în minte, cuvintele ființei iubite, pline de sens, de data aceasta, cuvinte care, inițial, zburase pe lângă urechile lui fără să le dea vreo importanță:

”Fiți atent, priviți linia destinului cât este de adâncă. Veți avea un mare ghinion. Cineva vă va atrage într-o încurcătură. Priviți și linia inimii. Vă veți îndrăgosti de cineva, care nu vă merită și care are să vă părăsească imediat ce nu veți mai avea niciun ban. Linia vieții îmi spune că veți trăi cu gândul numai la ea și veți face orice să o reîntâlniți, ca să-i spuneți cât o iubiți și că ați iertat-o că v-a părăsit, dar linia norocului îmi arată că acestea nu se vor întâmpla. În schimb, din punct de vedere profesional, priviți linia succesului, vă veți remarca prin softul pe care îl veți creea și veți inventa o aplicație prin care oamenii își vor afla, trecutul, prezentul și viitorul, când vor atinge cu palma deschisă ecranul unui telefon mobil. Veți deveni putred de bogat, după cum îmi spune linia intuiției...”

IT-istul se uită în palmă și observa că nu are așa ceva, adică linia intuiției. Oare ființa iubită să-l fi mințit? Să fi inventat povestea cu softul doar ca să-i aline lui suferința despărțirii? Ce suflet nobil, ce caracter frumos, ce inimă mare avea ființa iubită spunându-i toate acestea. Și totuși, acest virus pervers, dătător de iluzii. Ce păcat! Poate dacă ar fi avut și el acea linie a intuiției, acum, nu ar mai fi aici... Dar cine știe...

Unul dintre cei doi polițiști, care au intrat în camera fără ferestre, lovi cu bulanul de cauciuc în masa de lemn, care scoase (de durere) un sunet ascuțit. IT-istul, treaz fiind, dar cu ochii închiși, își ținea în continuare capul culcat pe masă, pe foaia de hârtie, fără să schițeze vreun gest.
- Alo! Domnu! Trezește-te! Nu ai de gând să dai declarația aia odată? Toarnă-i, bă, o găleată de apă în cap!
- Lasă-l! Derbedeul ăla nu mai trăiește. Ăsta are să primească cel puțin cinșpe ani.

În prima zi de detenție s-a trezit spre dimineață neștiind unde se află. Tot corpul îl durea din cauza patului de fier, saltelei și pernei noduroase. Doar în gând îi persista un vag miros de levănțică. Își privi palma stângă și în minte i-au apărut primele linii de program ale softului despre care vorbea ființa iubită. A cerut să i se dea un creion și hârtie.
După zece ani softul creeat cu care se putea afla precis caracterul oamenilor, a fost materializat într-un device cu un nemaipomenit succes de vânzări, cele mai multe fiind achiziționate de Poliție. Pe un perete, dintr-un birou somptuos de la etajul 123 al unui centru financiar din New York City, trona înrămată diploma de ”Deținut model”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!