agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 32 .



Destine împletite
proză [ ]
- roman - capitolul 7

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-08-14  |     | 



Capitolul 7.


- Dan… Dane, nu mi-ai răspuns nimic, deşi au trecut câteva minute, de când ţi-am dat vestea. Nu te-ai hotărât deloc? E chiar aşa de greu de luat o decizie?
- Ah, scuze… reveni Dan la momentul actual.
- Spune-mi, ţi-ar conveni plecarea asta, chiar dacă e atât de… în Nord… Chestia asta cu nordul te-a înspăimântat atât, de eşti aşa nehotărât şi nu-mi poţi răspunde nimic?! Presupun că ar fi o experienţă interesantă şi pentru micuţa ta Amelia, nu doar pentru tine.
- Bine. Accept, decise profesorul Ullmann.
- Aşa te vreau, aventurierule! Nu da înapoi! Felicitări! surâse decanul, spre surprinderea lui Dan, care nu se aştepta la o asemenea reacţie, din partea acestuia.
- Mulţumesc… murmură Dan.
- Să fie într-un ceas bun, mai ales pentru tine. Eu te apreciez mult şi mă bucur că te-am cunoscut, că eşti profesor aici… Şi să ştii că merg şi eu la conferinţa asta, simpozion; ce-o fi. Cu câţiva studenţi de la fizică şi câţiva de la informatică, împreună cu care am lucrat la un proiect interesant, legat de cercetările spaţiale. Vei vedea… îi dezvălui acest amănunt.
- Aaa… Mergi şi tu? Nu mi-ai spus.
- Până acum, nu era cazul. Dacă nu mergeai, presupun că nici nu-ţi spuneam. Ce rost avea? Dar aşa… Mergem împreună. E mult mai bine.
- Şi cine te însoţeşte?
- Nu ţi-am zis? Câţiva studenţi; eu i-am selectat. Cum nu am nici soţie, nici iubită şi nici măcar o fiică, aşa, ca tine… Ce era să fac? Să merg singur? Nu ştiam dacă tu vei fi de acord, aşa că…
- Bine. Am înţeles. Mai vorbim. Acum mă grăbesc, să-i spun Ameliei.
- Eu cred că puştoaica ta va fi încântată!
- Aşa sper…
- Mergi şi spune-i, norocosule! Dar nu te grăbi. Ai grijă cum conduci!
- Îmi porţi de grijă?
- Era doar un sfat, prietenesc, desigur. Ah, Dan… Înainte de a pleca spre casă… Spune-mi, ai fi de acord să-mi fi prieten?
- Prieten?! Eu?! Ţie? Adică…
- Da, ai înţeles bine. Tu şi eu, noi doi… Ce, n-ai avut prieteni până acum?
- Nu atât de mulţi… Nu prea. Nu s-au înghesuit.
- Atunci, e şi mai bine. Scap de înghesuială, zâmbi amabil decanul. Hei, nu-mi dai nici un răspuns? Ori şi cu chestia asta trebuie să aştept; cât? Vreo alte câteva minute? Sau ore? Sau poate până ziua următoare…
- Ah, nu… Adică, da…
- Dane, hătărăşte-te odată: da sau nu? Şi de fapt, la ce întrebare vrei să-mi răspunzi?
- Păi, nu, adică nu trebuie să aştepţi răspunsul şi da, adică accept prietenia ta. Sincer, mă simt flatat…
- Nu te simţi! Eu ar trebui să mă simt, pentru că recunosc valorile. Iar tu eşti o valoare, Dane… Să nu uiţi asta! Şi de fapt… Uite, s-a făcut destul de târziu; hai că nu mai stau nici eu, n-are rost. Mă iei cu tine? Mergem împreună! Eu nu sunt cu maşina şi n-am chef de taxi. De autobuz, nici atât! Uite cum mă scapi tu de înghesuieli… Aşa că, hai, să mergem!
- Unde?
- Păi, tu mergi acasă, la puştoaica ta. Pe mine mă laşi pe traseu; vedem noi unde… Ne descurcăm, nu?! zise decanul, strângându-şi lucrurile.
- Aaa, da; sigur, şopti Dan.
- Hai, nu mai fi aşa timid! Zău aşa, te comporţi copilăreşte şi n-ar trebui; fiica ta, Amy, ea să se comporte astfel! De fapt, ştiu; te-ai molipsit de la ea, nu?
- Păi, da, probabil; se poate, răspunse scurt profesorul, îngândurat.
- Sper că n-am uitat nimic, surâse decanul, venind lângă tânărul profesor. Hai, Dane! Acum ce faci? Vrei să rămâi în biroul meu? Te-ai îndrăgostit atât de mult de el?
- Nu. Scuze… Mă gândeam.
- Lasă gândurile şi să plecăm!
- Da, sigur, acceptă Dan, ieşind.
- Ştii ce, spune-mi pe numele mic! Pentru tine, sunt Sergiu, de acum încolo. Ne permitem, nu?
- Aaa, sigur; dacă zici tu… acceptă Dan cu greutate, vorbind şoptit, ceea ce nu scăpă din atenţia decanului.
- Măi, Dane, chiar te comporţi copilăreşte; se vede că n-ai avut prieteni… Mă întreb de ce?
- E vorba despre mediul în care am crescut; poate din cauza asta… S-au legat mai greu prieteniile; aproape deloc… Eu am fost un singuratic, mai mereu… Şi nici nu regret.
- Ştiu; cunosc povestea ta. E emoţionantă. Şi din acest motiv eşti special. Nu te subestima, Dane! Eu te admir şi din acest motiv. Şi sunt sigur că nu greşesc. Am în faţă un om deosebit, cum rar poate fi întâlnit în zilele noastre…
- Aaa, păi; hmm…
- Uff, ce-au făcut ăia din tine, la orfelinat? Dar, fiind prieteni, de acum încolo, o să am eu grijă, să te mai schimb niţel; nu foarte mult! Doar atât cât să te “însufleţesc”, să simţi şi tu cum se trăieşte viaţa, să guşti din plăcerile ei... Şi chiar, cum era viaţa la orfelinat? se interesă decanul.
- Nu cred că ai vrea să afli, răspunse scurt Dan, fără a detalia.
- Mda; ai dreptate, aprobă Sergiu, adăugând: Să mergem!
Cei doi recent prieteni porniră spre maşina lui Dan, care aştepta în parcare. În scurtul drum, deşi Sergiu nu-i reproşase nimic, Dan îşi ceru de mai multe ori scuze pentru maşina sa, care nu era cine ştie cum…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!