agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 373 .



Oameni și vremuri 3
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2019-08-18  |     | 



Într-o dimineață, exact la ora șapte, un camion Opel Blitz cu însemnele Wermachtului se opri în fața Arsenalului. Un subofițer coborî din cabină, de lângă șofer, își îndreptă în grabă vestonul și cascheta și intră pe ușa principală în întreprindere. După câteva minute, poarta cea mare se deschise, camionul intră în curte, ocoli clădirea administrației și se opri în fața atelierului forjă. Patru soldați au scos cu grijă, de sub prelată, un plan înclinat, îndreptându-l spre cele câteva trepte prin care se intra în atelier. Apoi, tot ei, urcându-se din nou în camion, au împins o cutie mare de lemn pe planul înclinat, ținând-o cu niște bretele puternice, să nu alunece prea repede. Lada avea la partea de jos niște rotițe pe care aluneca ușor. Au procedat la fel, pentru a introduce lada în atelier. Apoi subofițerul, uitându-se spre muncitorii care și-au întrerupt lucrul, privind spre soldații germani, zise:
- Ver ist der Boss hier ?
Niciunul nu dădea semne că ar fi înțeles întrebarea. Unul dintre soldați, care știa, cât de cât,
românește, le traduse. Herr sergeant spune la voi: cine este șef aici?
Gheorghe făcu un pas în față și zise răspicat:
-Eu! Să trăiți!
Sergentul i se adresă:
-Wo stellen wir die maschinen hin? Soldatul traduse din nou:
herr sergeant spune că unde va fi instalat utilaj ?
Gheorghe le arătă locul pe care-l convenise cu domnul director-colonel.
- Gut, gut, zise sergentul, iar soldații împinseră acolo lada. Apoi nu le trebuiră mai mult de câteva minute, pentru a-i scoate scândurile. Muncitorii priveau ca admirație utilajul care strălucea
contrastând puternic cu tot ceea ce era în atelier.
- Iote, mă, ce mândră arată drăcia asta, zise unul.
-Păi, cum să nu arate că chiar acum a fost scoasă din cutie.
Un râs sănătos umplu atelierul, de parcă niciodată aci n-au răsunat bubuiturile ciocanelor, prin fumul gros de mangal.
Încet, încet, liniștea se restabili. La început doar câțiva, apoi toți și-au dat seama că din ușă îi privea directorul colonel. Oare cum o să-i pedepsească? S-au liniștit, însă, când au văzut că și el era vesel. Ochii îl trădau.
Văzându-i gradul, sergentul german se apropie și îl salută regulamentar. Se apropie și soldatul ce știa a traduce, dar n-a fost nevoie de el.
- Spricht, sergeant, îi zise directorul comandant.
Acesta, după câteva fraze sacadate, scoase din porthart o hârtie și un stilou pentru semnătura de primire a utilajului. Comandantul îi făcu semn lui Gheorghe să se apropie și îl puse pe el să semneze. În gândul lui, Gheorghe îi mulțumi comandantului, care, în felul acesta, desigur, vroia să-i întărească autoritatea în rândul muncitorilor.
După ce sergentul german și soldații care-l însoțeau au plecat, directorul comandant se adresă tuturor:
- Neamțul a zis că mâine va sosi un specialist care va monta drăcia asta, cum i-ați spus voi. I-am spus că nu e nevoie. Și noi putem s-o facem. Gheorghe, șeful vostru, a studiat instrucțiunile de montare și exploatare și împreună cu electricienii din echipa de întreținere, și cu voi, va reuși s-o monteze. Nu trebuie să dureze mai mult de două zile. Și așa suntem puțin rămași în urmă cu comenzile ce sosesc de la unitățile operative de pe câmpul de luptă. În aste două zile o să fac în așa fel să fiu cât mai mult în mijlocul vostru.
Într-adevăr doar două zile a durat instalarea. A trebuit adus, în siguranță, de la Stația trafo,un circuit trifazic, separat de cel de mai mică putere care alimenta motorul ce înlocuia foalele și rezistențele cuptorului electric. Au trebuit schimbate împământările, cu una nouă, de mare putere, pentru utilajul cel nou. Toată munca brută a fost executată de muncitorii de la forje. Pentru rezolvarea anumitor probleme tehnice, mai deosebite, s-a implicat inginerul Tudoran și chiar dumnealui, directorul comandant.
În cea de a treia zi, ciocanul pneumatic funcționa. Doar Gheorghe era cel care, deocamdată, știa să-l întrebuințeze. De data asta nu mai era nevoie deloc de forță brută, ci doar de atenție. Doar atât timp cât era apăsată o pedală, ciocanul automat cobora cu viteză. În momentul în care luai piciorul de pe ea, ciocanul, cu zecile lui de kilograme forță, se oprea. Trebuia să calculezi bine numărul de lovituri în funcție de culoarea, care indica temperatura materialului, și nu prea avea voie sa greșească ca totul să iasă bine. A exersat mult, dar numai după ce termina comenzile pe care încă le mai executa la vechea forje. Se bucura când putea să oprească ciocanul la câțiva centimetri de nicovală, încât să nu se mai audă bubuitura. Nu era, totuși, mulțumit. Ar fi vrut să fie sigur că-l poate opri cât mai aproape de fierul nicovalei. Atunci îi veni ideea de care se temea, fiindu-i frică s-o pună în practică. Gândul însă nu-i dădea pace. Cum să fie într-adevăr sigur că stăpânește bine mișcările îmbinate ale mâinii drepte cu ale piciorului stâng ? S-a hotărât deodată. Își scoase ceasul primit de la nașul său, cântăreț la Biserica Sfântul Nicolae din satul lui, și-l puse pe nicovală. Mânui maneta de pornire și apoi, cu viteza fulgerului, ridică piciorul de pe pedală. Ceasul era tot acolo, așa cum îl pusese. O fracțiune de secundă dacă ar fi întârziat, s-ar fi transformat într-o plăcintă metalică. Acum ciocanul era la vreo doi centimetri de el. A prins curaj și a mai încercat de câteva ori. La ultima încercare, ciocanul era la nici un milimetru față de ceas. S-a bucurat, stăpânea bine mașina.

Mai mare i-a fost bucuria când a primit o carte poștală de la nenea Nae, care îl anunța că și-a făcut bagajele la Spitalul militar din Turda și, în cel mult doua zile, va fi la cel din Sibiu. Într-adevăr peste două zile, într-o sâmbătă, l-a zărit pe nenea la un geam al spitalului. N-au putut decât să-și facă cu mâna și Gheorghe să-i citească pe buze: vino mâine, este zi de vizită.
A doua zi, la ora 7, Gheorghe era în fața Spitalului militar. N-a putut să intre decât după ora 10, programul fiind scris pe ușa principală. S-au îmbrățișat. Gheorghe răspundea la toate întrebările lui, Nae fiind interesat de fiecare frate și soră. I-a povestit despre botezul celui mic la care au venit sora lor mai mare Nuța, fratele Mitică și Ana, sora cea mică. Părinții lor, deși au vrut să vină, n-au putut, i-au oprit muncile câmpului. Dar, așa cum i-au spus cei veniți, sunt sănătoși. În fiecare Duminecă și sărbătoare, plătesc preotului pentru a-l pomeni la Sfintele slujbe.
- Ce nenorocire pe matale, nene, zise Gheorghe, să fii rănit cu o săptămână înaintea cuceririi Odesei, să nu te poți bucura de victorie.
Nae se uită în toate părțile. Nu mai era nimeni în salon. Sublocotenentul Danciu, cel cu care împărțea salonul, ieșise cu câteva minute înainte, probabil pentru a-i lăsa singuri pe cei doi frați.
- Gheorghe, rana pe care am căpătat-o pe dealul de la Dalnic, din apropierea Odesei, eu o consider un dar de la Dumnezeu. M-a salvat de ce putea să mi se întâmple acolo. Mi se putea întâmpla ceva mai rău ca moartea.
- Ce, nene, ce ți se putea întâmpla așa de rău ?
Nae îi povești, cu o voce scăzută, aproape șoptit, despre atrocitățile petrecute acolo. Le știa din povestirile altora. La câteva zile după intrarea românilor în oraș, aproape de fiecare stâlp care susținea un felinar era spânzurat câte un om, la fel și de crăcile copacilor din parcul orașului. Sute de oameni! Puteam fi și eu unul care să primească ordin să spânzure. Cum mi-aș mai fi putut privi părinții și frații , soția și copilașii.
-De ce, nene?
- Pentru că s-a întâmplat cum se întâmplă în război. O explozie a dărâmat clădirea unde s-a instaurat comandamentul nostru. Au murit ofițeri, chiar și câțiva generali, și mulți soldați. Pentru fiecare mort trebuiau spânzurați mai mulți jidani și comuniști. Dar nimeni n-a putut ști care jidan era vinovat și care nu, nimeni nu știa cine este jidan și cine nu, cine este comunist și cine nu. Au fost luați oameni de pe străzi și de prin case și spânzurați, ca să se adune numărul care le trebuia biruitorilor. Dar să nu povestești nimănui ceea ce ți-am spus. Cred că nici prin jurnalele din țară nu s-a scris nimic. Poate după război se va scrie.
N-apucă să mai zică Gheorghe ceva, că se auzi o bătaie în ușă. Intră cumnata sa,Victoria, și cei doi copii ai lui Nae, fetița de 9 ani și băiețelul de 4. S-au îmbrățișat, aproape plângând de bucurie. Apoi cei mari n-au mai avut loc la vorbe datorită celor mici.
Fetița: ticule, să știi că sunt mândră de tine. Când am auzit la școală cântecelul Măi, Staline, nu ofta/ că Odesa nu-i a ta/ c-au intrat românii-n ea, le-am zis colegilor că și tu ai luptat la Odesa. Se uitau cu invidie la mine.
Cel mic când auzi de Stalin îi luă vorba din gură.
- Și pe mine m-a alergat Stalin și, cu toate că este rău din cale afară, am scăpat de el.
- Cum așa, zise Nae, ai avut tu, Nuțule, de-a face cu Stalin?
- Da, dar am scăpat de el. Am fugit și m-am ascuns în grajdul lui Piștoaie.
A intervenit Victoria pentru a lămuri lucrurile.
- Nu se știe de unde Bora a făcut rost de niște oi din rasa Caracul, din acelea ce fată miei din a căror piele se fac căciuli de Astrahan. A adus și un berbec din aceeași rasă. Îi rău din cale afară, cum a zis și Nuțu. Dacă scapă pe uliță, fugărește copiii, femeile și chiar pe bărbații în toată firea. Stăpânul lui i-a pus numele Stalin și toți îi zic așa.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!