agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 36 .



Speranța... dinozaurilor!
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-08-31  |     | 



Capitolul 32.



Dar Als avea să priceapă de îndată care era motivul real pentru care ciudăţenia aceea crestată renunţase la urmărire; în nici un caz din cauză că s-ar fi speriat de el...
Reîntorcându-şi capul în direcţia pădurii, zări o altă creatură bipedă, care-l privea cu interes, de data aceasta, deşi încă mic pentru un dinozaur, cu mult mai mare decât cel dinainte; cel puţin dublu. În plus, lui Als îi fu de ajuns o singură privire pentru a pricepe că acesta era cu siguranţă un carnivor, nu un erbivor prietenos.
Înalt, ceva mai mult de 2 m, de vreo 3-4 m lungime din vârful cozii până-n creştetul capului, subţirel, făcut parcă anume pentru alergare, pentru a-şi urmări prada, noua creatură ivită în calea lui Als, avea un cap mare, lipsit de orice creastă, ochi cu o privire fioroasă, dinţi puternici, zimţaţi, membrele superioare subţirele, lunguieţe, cu câte trei gheare ascuţite, picioare vânjoase, tot cu câte trei gheare fiecare, dintre care una imensă, curbată, tăioasă, de cel puţin 15 cm.
Als privi îngrozit spre dinozaurul, care, deocamdată, părea şi el la fel de îngrozit sau măcar uimit de strania apariţie a astronautului, cu haine mulate, colorate.
„Ce dracu’ o mai fi şi ăsta? Pui de Ty Rex, ori vreun alt carnivor adult, de talie mai mică? Mic, ăsta?! Fir-aş al...” îşi spuse Als în gând, neîndrăznind să spună nimic cu voce tare.
Cum să scape şi de această creatură?! Desigur, prin apariţia sa, acesta îl gonise pe celălalt, dar parcă ar fi fost de preferat să-l ştie pe acela pe urmele lui. Totuşi, pădurea, destul de aproape, părea a fi ultimul refugiu care să-i ofere cât de cât „protecţie”. Altminteri, chiar n-avea nici o scăpare, nici o şansă în faţa noii ameninţări sosite ca de nicăieri.
Dinozaurul păru a se plictisi să-şi tot cerceteze potenţiala victimă, aşa că Als porni din nou în direcţia pădurii, urmat îndeaproape de acest biped, mult mai agil, mai rapid în mişcări decât precedentul. „Vai mie...” se tângui Als în gând, neştiind dacă va izbuti să scape viu din această nouă încercare.
Iată că totuşi reuşi să ajungă în pădure. Continuă să alerge printre trunchiurile copacilor uriaşi, dar acest lucru nu părea să-l împiedice deloc pe urmăritor, care părea familiarizat cu pădurea respectivă. Desigur, poate tocmai de aici, din desişul pădurii, ieşise. Cum să se apere de acest prădător agil; nu avea tranchilizante, nici măcar lanternă, nu avea nimic! Cu mâinile goale nu avea ce face!
Razele soarelui pătrundeau din ce în ce mai greu prin desişul pădurii, deci, pe aici i-ar fi fost de folos lanterna, măcar să-i lumineze drumul; i-ar fi fost fatal să se mai şi împiedice de cine ştie ce obstacole şi să cadă. În plus, urlete înfiorătoare ajungeau din toate părţile până la el, îngrozindu-l, îngheţându-i parcă simţurile. Dar n-avea timp să ia seama la acele sunete deloc plăcute; era vânat...
Als căută rapid o soluţie în gând. Singura care-i veni în minte fu aceea de a se urca grabnic într-un copac, unul mai accesibil pentru el. Ochi rapid unul, nu departe de el şi în momentul în care ajunse în dreptul lui, se căţără degrabă, exact la ţanc, apoi se urcă mai sus, cât mai sus.
„Acum să te văd; ce-o să mai faci, arătare fără minte?” gândi Als triumfător, privind în jos, dar nu mai zări acolo dinozaurul. „Unde dracului o fi? Gata, s-a speriat, a plecat deja?” se întrebă Als, continuând ascensiunea; parcă se simţea în siguranţă prin frunzişul des, ramnificat.
Spre nenorocul şi disperarea lui, avea să afle de îndată unde dispăruse prădătorul. Tresări uimit, înspăimântat, când îl regăsi acolo, sus, în pom, coborând în dreptul lui, de undeva, de deasupra.
„Nu-i corect! Nu joci cinstit! Nu mi-a spus nimeni că ai putea să te caţeri prin copaci, pocitule; probabil că nici Rena nu ştia, iar din alte surse, n-aş fi avut de unde să aflu. Ah, ce porcărie complicată...” gândi Als şi privi în jos. Urcase destul de mult, dar n-avea încotro! Dinozaurul cu gheare uriaşe îl putea sfârteca din clipă în clipă, pentru ca apoi să se ospăteze din el, chiar acolo, sus, în pom. „N-am să-ţi dau satisfacţia asta, urâtanie! Am să-ţi îngreunez partida de vânătoare! Ce, mă consideri un adversar jalnic, o pradă mult prea uşoară? Mai vedem noi, pocitanie!” îşi zise Als în gând şi nu întârzie: îşi dete drumul în jos!
În cădere, se lovi serios de crengile groase, iar vârfurile subţirele, însă tari, îl zgâriară în multe locuri, sfâşiindu-i costumul mulat. Ajunse jos cu o zdupănitură zdravănă, care-l ameţi serios. Era încă în viaţă, dar nici gând să se mai ridice în picioare. Reuşi să-şi sprijine doar capul şi să-şi ridice privirea.
Normal, nu după mult timp apăru vânătorul, privindu-l victorios. „Da... Ca să vezi, ai câştigat bătălia... Şi tu eşti întreg, nu te-ai ales cu nici o zgârietură! Ce aştepţi? Sunt prada ta! N-am ce face, nu mai pot lupta; cedez... Ce dracu’, savurezi momentul victoriei?! Nu mă înhaţi odată? Să terminăm agonia asta...” gândi Als.
Din câte mai reuşi Als să vadă, vânătorul se pregăti de atacul decisiv, dar nu-i fu dat să se bucure în tihnă de victima sa, la care renunţă rapid, luând-o la goană printre copacii înalţi, după care se făcu degrabă nevăzut.
„Ce-o mai fi şi de data asta?!” îşi puse Als în gând întrebarea, dar parcă nu dorea să afle răspunsul. Se chinui să se ridice, dar nu-i era cu putinţă. Un picior masiv ca un stâlp, imens, apoi un altul, îl scuti de orice efort. În faţa lui apăru creatura care-l pusese pe fugă pe vânătorul victorios, alungându-l din zonă.
Dinozaurul îşi coborî capul uriaş spre Als, acesta simţindu-i suflul respiraţiei puternice trecându-i pe lângă tâmple. Astronautul, deşi ameţit de lovituri şi de groază, mai văzu şi membrele superioare scurte, dar vânjoase, ale animalului, prevăzute cu numai câte două gheare fiecare, apoi maxilarele împodobite dintr-o parte într-alta de mulţi dinţi lungi, ascuţiţi, ca nişte cuţite. Lui Als nu-i fu deloc greu să recunoască rapid acest dinozaur, desigur, nimeni altul decât Tyrannosaurus Rex.
„Ty-Rex... Grozav... Exact asta-mi lipsea!...” mai gândi el, înainte de a-şi pierde cunoştinţa şi a simţi dacă Ty Rex îl sfâşie cu ghearele, ori cu dinţii lui puternici...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!