agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 31 .



Speranța... dinozaurilor!
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-09-05  |     | 



Capitolul 45.


Soarele nu întârzie să răsară, razele lui dezvăluind o lume inaccesibilă pentru cei mai mulţi oameni: Cretacicul Superior. Începea ziua cu numărul 22 de când cei doi colegi ajunseseră, fără voia lor, aici.
Dar când Rena ajunse pe puntea principală, nu razele soarelui se zăreau afară. Se întunecase brusc, deşi era clar că se luminase de ziuă. Şi nu sunetele provocate de urletele dinozaurilor o frapară (cu acestea deja se familiarizase, câtuşi de puţin), ci tunetele puternice, care nu puteau prevesti decât o inevitabilă furtună, una violentă, judecând după fulgerele ce luminau întreaga zare. Rena se uită chiorâş afară; pe o asemenea vreme, n-ar fi ieşit nici dacă s-ar fi aflat în lumea ei civilizată, deci cu atât mai puţin aici. Auzi şi ropotul ploii furioase, care se pornise brusc. Intră în cabinetul medical, dar Als, indiferent, încă zăcea acolo, parcă fără vlagă. Reveni pe puntea principală, intenţionând să servească micul dejun, însă privind din nou spre exterior, i se păru că o zăreşte, la lumina fulgerelor, pe Tyranna.
Îi spuse robotului să-i pregătească totuşi micul dejun, iar ea coborî, având asupra ei micuţul aparat şi un alt lap top; din anumite considerente, prefera ca Syrinx să rămână în navă. Ieşi deci. Ploaia nu răzbea în perimetrul de siguranţă, dar dincolo de scutul protector, în ploaie, se afla într-adevăr, prietena ei, Ty Rexul femelă dintr-un alt viitor.
„Ce-i cu tine aici, pe vremea asta? S-a întâmplat ceva?” gândi Rena.
„Nimic deosebit.” citi Rena răspunsul.
„Te simţi bine?”
„Da, m-am refăcut.”
„Că nu mai ai răni, observ, dar...”
„Mă simt perfect!” o întrerupse Tyranna.
„Deci substanţa aceea şi-a făcut efectul.” concluzionă Rena.
„Până acum, da, normal.”
„Ce este substanţa aceea?” se interesă Rena.
„Mă tem că nu ţi-aş putea da o astfel de informaţie; nu-mi este permis.”
„Ai cam multe interdicţii.” constată Rena.
„Presupun că e normal să am restricţii.”
„N-o să te îmbolnăveşti dacă stai acolo, afară, în ploaie?”
„Nici o şansă!”
„Intră totuşi aici, lângă mine, în perimetrul de siguranţă. Ploaia nu te va mai uda aşa de rău.” o invită Rena.
„Bine.” acceptă Tyranna, pregătindu-se să dea curs invitaţiei Renei; totuşi, nu porni încă.
- Syrinx, scutul! auzi robotul, aflat pe puntea principală, un scurt mesaj de la comandantul misiunii.
Syrinx îi înţelese rostul şi întrerupse scutul, iar după ce Tyranna pătrunse în perimetrul de siguranţă dintre navă şi scut, îl reactivă pe acesta din urmă. Acum Tyranna se afla faţă în faţă cu Rena, în spaţiul dintre nava „Hope” şi scutul protector; cam îngust pentru un dinozaur de dimensiunile Tyrannei, dar aceasta nu se plânse din cauza spaţiului strâmt.
„Cred că putem comunica mult mai bine acum.” gândi Rena.
„Ploaia nu mă încurca deloc, cu nimic.” fu răspunsul primit din partea Tyrannei.
„Scuze, te-aş invita să urci la bordul navei, dar cred că ar fi imposibil.”
„Înţeleg; n-aş putea intra, n-aş avea loc. În plus, n-aş putea urca nici treptele.”
„Îmi pare rău, dar după întâmplarea de ieri, cu Ty Rexul acela, în plus, cu ploaia asta de acum, nu cred că azi vom mai merge pe undeva. Mai ales că nu mai avem nevoie de nimic; ne-am refăcut toate stocurile, mulţumită ţie. Nu ne mai confruntăm cu lipsuri.”
„Înţeleg... Am venit totuşi să verific dacă ar mai fi nevoie de ceva, de ajutorul meu.”
„Nu, serios, nu ne trebuie nimic. Chiar nu era nevoie să te deranjezi, să te deplasezi până aici. Pe vremea asta, te puteai odihni, în adăpostul tău.”
„Poate chiar aşa voi proceda, dacă prezenţa mea nu-i necesară aici.”
„Nu; totul e-n ordine.” gândi Rena, încercând s-o asigure în acest fel pe Tyranna că într-adevăr, aşa ar fi.
În acel moment, se deschise trapa navei şi ieşi Syrinx, robotul întrerupându-le discuţia, cu o veste îmbucurătoare, pe care Rena o aştepta de mult şi o întâmpină cu entuziasm. Robotul zisese:
- Als începe să-şi revină.
- În sfârşit! exclamă bucuroasă Rena; uitând că nu trebuie să vorbească, i se adresă Tyrannei prin viu grai: Scuză-mă, te rog, dar acum chiar că nu vom mai pleca nicăieri, cel puţin nu azi.
„Înţeleg... Am să mă întorc în adăpostul meu. Şi am să revin mâine, nu foarte de dimineaţă.”
„Desigur. E mai bine aşa. Acum e acum! Să vedem cum va reacţiona Als...” gândi din nou Rena.
„Îi vei povesti despre mine?”
„Bineînţeles. Trebuie. Altfel nu s-ar putea. Dar n-am să-l iau tare chiar de la început, ci mai uşurel, cu binişorul.”
„Bine. Succes! Mă bucur că-şi revine colegul tău...”
„Tot datorită ţie... Nu ştiu cum va primi vestea asta...” gândi Rena.
„Sper că nu-l va şoca prea rău. În cazul ăsta... La revedere! Pe mâine!”
„Sigur. Pe mâine!” încheie Rena şirul gândurilor adresate Tyrannei şi porni grăbită spre trepte, pe care le urcă în fugă.
Întârzie pe puntea principală doar atât cât să întrerupă scutul, astfel încât Tyranna să poată trece dincolo de el, pentru a porni spre adăpostul ei. După ce dinozaurul părăsi perimetrul de siguranţă, Rena reactivă scutul, apoi nu mai întârzie pe puntea principală.
Trecu val-vârtej pe lângă masa pe care Syrinx aşezase frumos micul dejun şi nu se opri decât în cabinetul medical; oricum, nu-i era deloc foame. Colegul ei nu-şi revenise încă, nu deschisese ochii, dar aparatura medicală indica într-adevăr că acest lucru avea să se petreacă în scurt timp. Bucuroasă, Rena se aşeză alături, pe un scaun, în aşteptare.
Şi iată că răbdarea îi fu în curând răsplătită: după o săptămână şi o zi, deci după opt zile, Als îşi revenea, începând prin câteva mişcări, mai mult sau mai puţin necontrolate şi sfârşind prin a-şi deschide ochii. Privi derutat în jur, iar când reuşi să desluşească chipul binevoitor şi zâmbitor al colegei sale, şopti, parcă lipsit de vlagă:
- Rena...
- Da, eu. Salut, Als!
- Apă... Mi-e sete... Pot să beau puţină?
- Syrinx, dă-mi un pahar cu apă, îi ceru ea robotului.
Acesta aduse ceea ce i se solicitase. Îi înmână paharul Renei. Ea îl luă şi-şi ajută colegul să-i golească aproape tot conţinutul. După ce bău apa, Als, întins pe pat, întrebă:
- Ce s-a întâmplat?
- Oho... Ce nu s-o fi întâmplat?! În ultimul timp, o grămadă de chestii, care de care mai ciudate. Cum te simţi?
- Slăbit, lipsit de putere... În rest, destul de bine.
- Vom remedia în curând această situaţie.
- Ce vrei să spui?
- Când te vei simţi în stare, vei mânca atât cât vei putea, pentru a-ţi reface forţele.
- Să mănânc... Nu chiar acum! refuză el.
- N-a zis nimeni că acum.
- Dar ai zis cât voi putea; eu aş putea mult, dar parcă nu prea avem ce...
- Greşit! Acum avem, destul.
- Nu cred că înţeleg, dar dacă se va putea, când mă voi simţi în stare, voi mânca pe săturatelea.
- Sigur că se poate, întări Rena.
- Dar tu... Parcă erai supărată pe mine, îşi aminti Als acest amănunt.
- Nu mai sunt; mi-a trecut, definitiv.
- Laş, fricos, inutil, iresponsabil... Parcă aşa mă clasificasei, nu uitase el cuvintele pe care i le adresase colega în urmă cu opt-nouă zile.
- Sincer, îmi pare rău că ţi-am spus toate acele cuvinte, Als, dar trebuie să înţelegi că eram disperată; situaţia critică în care ne aflam m-a îndemnat să-ţi vorbesc astfel.
- Ştiu şi înţeleg. N-aveam cele necesare: hrană, apă, combustibil şi energie, iar eu aşa m-am comportat; ca un laş fricos, inutil şi iresponsabil.
- Nu te mai gândi la ce-a fost. Acum totul este bine. Între timp situaţia s-a remediat.
- Mă tem că nu înţeleg, repetă el acest lucru.
- Vei înţelege în curând, sper.
- Cum e posibil să se fi remediat?
- Am să-ţi explic totul, dar nu chiar acum. Cred că ar fi mai bine să te odihneşti; probabil ai nevoie.
- Da, puţin... Aş prefera însă cabina mea, dacă se poate...
- Bineînţeles. De ce nu? Syrinx, ajută-l! i se adresă ea robotului.
Als se ridică anevoios, sprijinit de Syrinx, iar Rena îi conduse pe amândoi până în cabina colegului ei. Acolo, robotul îl ajută pe Als să se întindă, iar el şi Rena părăsiră cabina, lăsându-l pe Als să se odihnească, pentru a-şi reveni complet.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!