agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 37 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-09-29  |     | 



*16. To Kuny e totuşi, prietenos.

Ly, albă ca varul, se întoarse uimită spre To Kuny:
- Tati... şopti ea temător, cu vinovăţie în glas.
Iată că, în cele din urmă se întâlniseră cu domnul To Kuny, deşi tot timpul se feriseră să dea peste dânsul, evitând intenţionat locurile în care l-ar putea întâlni, însă de ceea ce le fusese teamă, nu scăpaseră. Domnul To Kuny spuse:
- Bună seara, draga mea. Bună, dragul meu. Aşa, deci... Eu vă caut într-una, peste tot şi nu vă pot găsi deloc. La fel şi cu prietenii noştri de pe Terra. Eu îi caut la nava lor, dar acolo nu-i nimeni; e mai linişte şi mai pustiu chiar şi decât pe planeta Proxima. Aştept explicaţii...
To Kuny vorbea destul de calm, liniştit şi nu părea deloc a fi supărat, agitat sau nervos. Totuşi, Ly şi Nick tăceau, privindu-l încurcaţi. Iar deoarece explicaţiile se lăsau cam mult timp aşteptate, Lucian se văzu nevoit să intre şi el aiurea-n vorbă, deşi fără a fi fost invitat sau băgat în seamă, prefăcându-se că nu ştia sau nu-şi dădea seama despre ce se discuta, de parcă de abia în acel moment picase şi el acolo şi ar fi remarcat apariţia conducătorului planetei:
- Bună ziua, domnule Kuny! Ce mai faceţi? surâse el, făcând pe prostul; pusese o întrebare banală...
- Bună ziua, comandante. Mulţumesc, foarte bine, dar acum te rog foarte mult să mă laşi să discut cu Ly şi cu Nick. Avem o mică problemă de lămurit. Deci... Ce aveţi de spus, dragii mei?
- Ăăă... Să ştiţi că ei n-au nici o vină pentru cele petrecute, continuă Lucian să facă pe naivul, încercând să-i scuze pe cei doi fraţi, de parcă nici n-ar fi auzit cuvintele domnului To Kuny. Noi am fost cei care au insistat ca ei doi să ne însoţească peste tot şi să ne explice câte ceva, să ne arate... Ei doar au avut amabilitatea de a nu ne refuza.
- Comandante, repet... Te rog încă o dată, tare mult, să-mi dai voie să discut personal cu ei, fără ca tu să mai intervii. Te rog... Încerc să discut acum cu fiul şi fiica mea. Deci, nu te mai amesteca, nu-i treaba ta! Stau eu de vorbă şi cu voi, după aceea...
- Cum doriţi, domnule, aprobă Lucian şi tăcu.
To Kuny îşi întoarse din nou privirea către fiul şi fiica sa:
- Vă ascult, dragii mei... Deci...
- Ştii, tată, ai tot dreptul să fii supărat... spuse Ly temătoare.
- Supărat, Ly?! repetă To, încruntându-se uşor, deloc a supărare; continuă pe acelaşi ton blând: Supărat poate dintr-un singur motiv. Şi anume acela că nu mi-aţi spus nimic. Aţi vrut să vă ascundeţi de mine. Şi oare de ce? Mă întreb, de ce?! Şi nu găsesc un răspuns, oricât m-aş strădui să-l caut. Am fost oare chiar atât de rău cu voi? Am fost oare chiar atât de absurd, încât să vă interzic să vă vedeţi cu tinerii veniţi de pe Pământ?
- Ştii, tati, noi am crezut că nu ne dai voie. Poate am greşit. Te rog să ne ierţi!
- Ly, draga mea... Poate că şi eu am greşit la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar asta nu înseamnă că trebuia să vă ascundeţi de mine. Şi chiar credeaţi că v-aţi fi putut ascunde aşa de bine încât sa nu aflu nimic? Cineva oricum v-ar fi văzut şi tot m-ar fi anunţat, ceea ce de fapt, s-a şi întâmplat astăzi, mai de dimineaţă. Trebuia să vă fi dat seama că doamna Sy de la spaţioport mă va anunţa imediat. Dar chiar şi fără asta, tot mi-aş fi dat şi singur seama. Aş fi aflat oricum de micile voastre escapade, în cele din urmă. De altfel, să ştiţi că v-am căutat de câteva ori astăzi.
- Să înţelegem, tată, că ne dai voie să ne întâlnim cu vizitatorii noştri de pe Terra, să le explicăm ceea ce le este neclar, să-i lămurim asupra fenomenelor pe care ei nu le prea înţeleg şi să le vizităm nava albastră, „Pacifis”?
- Da, Ly, bineînţeles. De altfel, chiar vă rog să o faceţi, pentru că eu nu am atâta timp la dispoziţie. Oare nu chiar aceasta este datoria noastră, ca fiind gazde, să-i lămurim pe oaspeţii noştri asupra lucrurilor care nu le sunt prea clare? Aşa că eu vă rog pe voi doi să vă achitaţi de această datorie a noastră de gazde, ceea ce voi oricum doreaţi s-o faceţi, pe ascuns. Sper că vreodată voi avea şi eu timp să le explic oaspeţilor noştri anumite lucruri, pe care voi nu le ştiţi. Dacă nu, vor rămâne în continuare în compania voastră. Şi-n orice caz, până a-mi face eu timp, lămuriţi-i voi asupra aspectelor pe care le cunoaşteţi, cum vă pricepeţi voi mai bine. Sper că veţi reuşi.
- Da, tată! Ne vom strădui să ne îndeplinim bine datoria, zâmbi şi Nick, surprins de atitudinea tatălui său; „tata nu-i un monstru” – zisese el, dar nu se aştepta să fie chiar aşa de înţelegător.
- Adică, chiar ne dai voie să mergem în nava lor şi să privim imagini cu planeta lor, să adunăm informaţii despre Terra? Ne îngădui şi acest lucru? păru Ly şi mai uimită.
- Sigur, Ly. Vă permit să faceţi orice doriţi. Dacă până acum v-am interzis să vedeţi planeta Terra, fie chiar şi numai în imagini, a fost doar din cauză că voi doi nu eraţi prea mari pentru a înţelege unele lucruri, iar Terra, ca de obicei, era mult prea frumoasă, fie chiar şi numai în imagini, v-ar fi trezit un interes mult prea mare, s-o studiaţi, s-o vedeţi, s-o cunoaşteţi cât mai bine, ar fi devenit ca un fel de obsesie bolnăvicioasă pentru voi, iar atunci nu v-aţi mai fi ocupat şi de celelalte treburi importante, de care cu siguranţă v-aţi fi îndepărtat, le-aţi fi abandonat. Ly, Nick, dragii mei, vă rog, aş vrea să mă înţelegeţi... Ştiu că vă va fi foarte greu, dar... Eu v-am iubit întotdeauna şi încă vă iubesc, prea mult pentru a vă putea dori răul. Am vrut doar să vă protejez. Cred că n-am greşit ţinându-vă atâta timp departe de detaliile legate de planeta Pământ, până acum. Acum însă sunteţi destul de mari pentru a vă putea însuşi oricâte cunoştinţe doriţi despre Terra; acum puteţi judeca şi înţelege mai bine totul. Unele lucruri le-aţi auzit chiar de la mine, când i-am întâmpinat pe tinerii noştri vizitatori. Mai sunt însă multe altele de spus; subiectul este practic inepuizabil, iar acum voi sunteţi liberi să aflaţi tot ceea ce se poate afla despre minunata Terra, tot ceea ce voi vreţi să aflaţi.
- Dar, tată, asta este minunat! spuse Ly încântată, îmbrăţişându-şi tatăl. Îţi mulţumim!
- Ly... Îmi pare rău, regret nespus că înainte v-am interzis, poate nu trebuia să procedez astfel, poate am greşit faţă de voi, dar asta nu însemna că ar fi trebuit să încercaţi să vă ascundeţi de mine; nu vreau să vă ascundeţi de mine... Eu trebuie să ştiu totul despre voi, trebuie să ştiu ce vă frământă, altfel aş simţi că nu sunt un tată bun pentru voi.
- Vai, tati, nu-i adevărat! protestă Ly. Şi noi am greşit mult faţă de tine. Am încercat într-adevăr să ne ferim, să ne ascundem. Îmi pare rău, tată!
- N-ai avea de ce, Ly. Eu vă înţeleg. Iar de acum încolo nu mai este nevoie să vă feriţi de mine, deloc, niciodată, o asigură To Kuny, apoi privi spre grupul celor şapte: Şi acum, dacă se poate, aş vrea să vorbesc puţin şi cu tinerii de pe Terra. Comandante...
- Vă rog, domnule Kuny, doar Lucian este de ajuns.
- Bine. Eşti totuşi comandantul misiunii; nu se cade deci...
- Funcţia nu contează prea mult, domnule, replică Lucian cu modestie. De altfel, dacă ar fi să ţinem cont de acest amănunt, n-ar trebui să uităm în primul rând faptul că dumneavoastră sunteţi conducătorul acestei planete. Cât despre mine... Da, e adevărat, sunt comandantul acestei misiuni, dar înainte de toate sunt doar un simplu om, o fiinţă umană, sunt acelaşi Enka Lucian dintotdeauna, funcţia nu m-a schimbat deloc, nu mi-a influenţat în nici un fel comportamentul şi prefer să mi se spună pe nume, pentru că toţi cei ce mă cunosc mi se adresează astfel, deci presupun că inclusiv dumneavoastră aţi putea proceda la fel, nimic nu vă împiedică, dar nici nu vă pot obliga să-mi daţi ascultare, eu v-am rugat doar, v-am exprimat dorinţa mea.
- Bine, Lucian, dacă asta-ţi este dorinţa, aşa să fie. S-ar putea însă ca uneori să-ţi mai spun „comandante”; fără supărare. Deci... Lucian, Mihai, domnişoara Maria, domnişoara Lia, Alex, Nistor, domnişoara Stela... Dragi tineri de pe Terra, vă rog să-mi permiteţi să mă scuz pentru purtarea mea nu prea prietenoasă de ieri şi poate chiar din ziua în care v-am primit. Bănuiesc că vi s-a părut că n-aş fi prea amabil, prietenos. Cred că nu v-a plăcut de mine, dar aţi avut şi motive, recunosc. Aş vrea însă să nu mă judecaţi greşit, prea aspru, să încercaţi să mă-nţelegeţi. Recunosc că atitudinea mea n-a fost tocmai ospitalieră, dar vreau să vă spun că am avut motivele mele, destul de serioase. Am fost foarte supărat. Am avut o problemă pe care cu greu am rezolvat-o, deci am trecut printr-o perioadă mai dificilă, delicată. Din anumite motive, nu vă pot da detalii. Aş vrea tare mult să mă-nţelegeţi. Aici, pe planeta Proxima, când eşti supărat, sau enervat, nu poţi să te exteriorizezi, să începi să ţipi sau să faci gălăgie. Trebuie să fii mereu calm şi liniştit, să păstrezi liniştea necesară Proximei, să reuşeşti să te interiorizezi perfect, să-ţi înăbuşi furia interioară, deşi uneori este foarte greu să reuşeşti acest lucru. Stresul este foarte mare, dar stăpânirea de sine trebuie să fie cu mult mai mare. Aş dori foarte mult să mă puteţi ierta pentru purtarea mea nu tocmai corespunzătoare. Aş dori să mă scuzaţi, deşi nu vă pot da amănunte, îşi explică To comportamentul.
- Domnule Kuny, nu trebuie să vă scuzaţi faţă de noi, rosti Lucian. Noi trebuie să vă înţelegem. Trebuie să ne dăm seama că nu este uşor să ţii evidența unei întregi planete cum este Proxima, fie chiar cu o aparatură şi o tehnică atât de înaintată şi să-ţi păstrezi mereu calmul. Evident că vă înţelegem şi nu trebuie să vă iertăm.
- Bine, Lucian. Deci, tu m-ai înţeles, iar asta mă bucură nespus. Sper că şi ceilalţi colegi ai tăi m-au înţeles şi m-au iertat, presupuse To.
- Eu vă garantez în numele lor, domnule Kuny, încercă Lucian să-l convingă.
- Nici nu-i nevoie de mai mult. Bine, dragii mei. Cu speranţa că m-aţi înţeles aşa cum trebuie, mă voi retrage şi vă las în compania copiilor mei, dar nu pentru mult timp; sper că v-a fost de ajuns pentru astăzi. Veţi avea destul timp pe care să-l petreceţi împreună, căci vă permit să vă petreceţi timpul împreună, după cum doriţi şi cum cădeţi de acord. Îi las să vă conducă la nava voastră, deşi cred că v-aţi putea descurca şi singuri acum. La revedere, încheie To.
- La revedere, domnule Kuny, vorbi din nou Lucian şi-n numele celorlalţi colegi ai săi.
- Ah, da, mi-am amintit, încă ceva aş vrea să vă mai comunic. Anume, dacă doriţi să rămâneţi aici peste noapte, în oraş, să nu vă mai duceţi până la nava voastră, să ştiţi că se va găsi oricând loc pentru voi, unde să dormiţi, adăugă To Kuny.
- Vă mulţumim mult pentru invitaţie, domnule Kuny, dar cel puţin deocamdată, preferăm să dormim în nava noastră, e mult prea devreme pentru a renunţa la ea, refuză Lucian. Sau... De ce să vorbesc în numele tuturor? E cineva care doreşte să rămână aici, în oraş? Spuneţi, dacă vreunul dintre voi doreşte acest lucru, îşi invită comandantul colegii.
- Nu, nuu... răspunseră însă colegii săi, neîmpotrivindu-se „hotărârii” „şefului” lor de a se întoarce la navă, deşi acesta nu le impusese să se întoarcă obligatoriu la „Pacifis”.
- Bine, dar să ştiţi că oricând veţi dori să rămâneţi aici, veţi fi bine primiţi, îi anunţă To Kuny.
- Vă mulţumim, domnule Kuny, dar deocamdată, nu este încă necesar, nu este cazul... refuză din nou Lucian. Când va fi, vă vom anunţa din timp.
- Domnule Kuny... interveni Nistor. Dar pe aici, pe planeta dumneavoastră, nu sunt deloc prăjituri? Tare aş mânca şi eu, măcar una!
- Prăjituri?! se miră To Kuny.
- Da, nu ştiţi? se repezi să ofere o explicaţie pofticiosul lungan: Dulciuri, cu ciocolată, cu creme, cu lapte, cu cacao, vanilie, sau de alte feluri, cu diverse fructe şi arome. Bomboane, torturi, îngheţate, biscuiţi, napolitane, prăjituri sau orice alte produse dulci...
- Termină, Nis! Numai la dulciuri ţi-e gândul? îl mustră Alex.
- Ia mai lasă-mă-n pace! Ce, n-am voie să mă interesez? se supără lunganul.
- Ba da, răspunse domnul Kuny, neluând în seamă mica discuţie dintre cei doi. Cred că avem şi astfel de produse pe planeta noastră. Dacă veţi întreba şi veţi căuta, sigur veţi reuşi să vă satisfaceţi toate plăcerile şi să vă simţiţi cât mai bine, aproape ca la voi acasă.
- Ah, excelent! exclamă Nistor, plin de bucurie, uitând de observaţia făcută de Alex.
- Vă rugăm, nu-l luaţi în seamă, îl povăţui Alex pe domnul To Kuny. Aşa e el, tare pofticios, amator înrăit de dulciuri. Se topeşte după ele, nu se poate abţine...
- Bine, dragilor... surâse domnul Kuny, amintindu-le: Acum plec. Vă las în compania copiilor mei.
Şi spunând acestea, To Kuny se retrase. Membrii echipajului terestru, însoţiţi de cei doi fraţi Kuny, porniră tăcuţi, în deplină linişte, prin tunelul subteran, până la locul în care cercul colorat îi aştepta silenţios. Nici unul dintre ei nu spuse nimic, nici măcar o vorbă, un sunet sau o şoaptă, de parcă s-ar fi molipsit de la locuitorii Proximei de „boala liniştii”. Doar pe solul cel alb şi lucios răsunau încet, paşii lor, într-un ritm lent, liniştit, căci nu se grăbeau deloc...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!