agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 50 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-09  |     | 



*53. Ca între surori.

Apoi, după cele câteva clipe de visare, intră brusc în camera ei, surprinzându-i pe Ly şi Mihai împreună, sărutându-se şi ei. Aceştia tresăriră încurcaţi, amândoi, din cauza sosirii ei neaşteptate.
- Ah, Lia, tu erai... spuse Ly, privind spre sora ei.
- Bună, Ly, o salută Lia surprinsă.
- Salut, o întâmpină Ly în cele din urmă. Ai întârziat...
- Eu?! se miră Lia. Probabil... Oricum, scuză-mă, nu ştiam că sunteţi ocupaţi, altfel mai întârziam puţin, zise Lia zâmbind şi aşeză cu grijă vasul cu ghiocelul. Dar puteţi continua liniştiţi, prefaceţi-vă că nu mă observaţi. Nu trebuie să vă incomodeze prezenţa mea.
- Nu, Lia, nu ne incomodezi deloc, îi răspunse de data aceasta Mihai. Dar cred că e cazul să mă retrag. E târziu. Eu mă voi întâlni cu Ly de dimineaţă.
- Chiar aşa, campionule! Voi doi vă puteţi întâlni din nou, nu vă împiedică nimic. Şi atunci, hai, ce mai stai? Cară-te! Pleacă odată, nu mai sta! Hai, gata, pleacă, îl zori ea, îndreptându-se spre el şi prefăcându-se că-l împinge spre ieşire.
- Hei, ce te-a apucat? Nu mă goni, plec şi singur, se împotrivi Mihai. Dar lasă-mă, nu mă grăbi! Ce ai cu mine?
- Nu te gonesc, Mihai, glumeam doar... Deşi, de fapt, ce rost mai are să mai stai? Doar o să vă revedeţi de dimineaţă. Iar cu cât vei pleca mai repede, cu atât vă veţi vedea mai devreme de dimineaţă, explică Lia.
„Eu n-am să-l văd pe Luci de dimineaţă, decât peste două săptămâni... Hmm; şi deja mă gândesc la el. Ciudat! Parcă mi-e dor de el... Aş vrea să-l văd, să-l aud... Ce chestie!”
- Evident, ne vom vedea de dimineaţă. Dar plec când vreau şi aşa cum vreau. Noapte bună, Lia, îi spuse Mihai.
- Noapte bună... campionaş poznaş, îi răspunse Lia surâzând.
- Noapte bună, Ly, îi spuse el şi o sărută pe obraji. Am să revin de dimineaţă. Până atunci, ai grijă de colega ta de cameră, Lia; nu ştiu ce-i cu ea, dar are ea ceva... Aveţi grijă, fetelor!
Mihai ieşi, iar ele rămaseră singure. Lia se trânti nepăsătoare în pat, cu faţa în sus, fixând visătoare cu privirea ei albastră un punct invizibil de pe tavanul camerei.
- Acum, surioară, poţi să-mi explici ce-i cu tine? o luă Ly în primire.
- Nimic. N-am ce să-ţi explic, rosti Lia scurt, fără a-şi lua ochii de pe punctul invizibil al tavanului, loc în care ea contemplase imaginativ chipul comandantului misiunii, enigmaticul Don Juan al Institutului, Lucian Enka.
- Chiar aşa, nimic?! Ce te-a apucat? repetă Ly, însă Lia nu-i răspunse, fiind mult prea ocupată în a forma chipul lui Lucian cât mai aproape de realitate.
Observând că nu i se răspunde, Ly se apropie de sora ei mai mare şi o întrerupse din visare, suprapunându-şi mâna peste chipul sever, dar în acelaşi timp atât de plăcut al lui Lucian, făcând ca acesta să dispară, căci Ly îşi trecuse mâna de câteva ori prin faţa ochilor Liei.
- Dar la ce sau la cine anume visezi cu ochii deschişi?
- Nu visez, surioară, se împotrivi Lia.
- Oare?! se îndoi Ly de afirmaţia ei. Spune-mi, surioară, pe unde ai umblat?
- Pe afară.
- Aşa întrebare, aşa răspuns... se arătă Ly nemulţumită. De ce ai întârziat atât de mult? Eu şi Mihai am ajuns de mult, credeam că te vom găsi aici, dar te-am aşteptat, nu glumă.
- Tu şi Mihai... Eh, nu trebuia să mă fi aşteptat pe mine. Eu... M-am plimbat.
- Singură? se miră Ly.
- Singură, de ce nu? M-am plimbat, am stat, m-am gândit... E plăcut în oraş, noaptea. Atâta linişte... Poţi desluşi uşor orice zgomot.
- Hmm... Aici e întotdeauna linişte. Şi nu există zgomot pe care să nu-l poţi desluşi.
- Eh, surioară, ai avansat vizibil în relaţia ta cu Mihăiţă, campionul nostru. Aţi făcut progrese substanţiale, nu glumă! observă Lia, schimbând brusc sensul discuţiei. În ce stadiu vă aflaţi?
- În nici un stadiu. Ne sărutam doar.
- Hai, fii serioasă! o îndemnă Lia. Auzi la ea, vă sărutaţi doar...
- Bine. Uite... Mihai, colegul tău, e un băiat drăguţ, îmi place de el, n-aş putea spune că nu, dar încă nu cred că m-aş fi îndrăgostit de el, deşi el mi-a declarat că mă iubeşte.
- I-auzi, nu pierde timpul... Ţi-a declarat deja că te iubeşte... murmură Lia visătoare, gândul purtând-o iarăşi la Lucian, care încă nu-i declarase ei acelaşi lucru, deşi era cât pe ce...
- Da, mi-a declarat; iar eu aş putea spune că încep cât de cât să înţeleg ceea ce simte Nick pentru Maria.
- Desigur. Evident că începi să pricepi, zâmbi Lia.
- Şi de ce nu? Mihai e un băiat foarte simpatic.
- Bineînţeles că e. N-am spus că n-ar fi simpatic. Ai grijă! Eşti în pericol să te îndrăgosteşti de campionul nostru, o avertiză Lia.
- Nu cred că ar fi ceva atât de rău.
- Rău, nu, în nici un caz.
- Dar tu?!
- Eu?! Eu, ce?! se miră Lia.
- Tu cum stai la capitolul ăsta? o lămuri Ly.
- Eu, deocamdată, nu stau nicicum. Sau nu ca tine, în nici un caz!
- Mie-mi spui? Crezi că sunt atât de naivă încât să nu-mi dau seama?
- Ce să-ţi dai seama? o suspectă Lia.
- Să-mi dau seama de interesul tău faţă de Lucian, comandantul vostru. Dar nu e deloc condamnabil. Lucian e mai mult decât interesant, mai mult chiar decât Mihai. Pare mai... Nu ştiu sigur cum; mai decis, mai sigur în tot ceea ce spune şi face. Trezeşte oricui interesul pentru persoana lui. E minunat!
- Minunat?! Ce vrei să spui?! Adică... Îţi place de el? Atunci, de ce nu încerci să-l cucereşti, doar tot e el liber, ar putea fi al tău, îi propuse Lia.
- Liber?! Să fie al meu?! Glumeşti, nu?! Mă uimeşti... Păi, el e topit după tine, nici nu are ochi pentru altcineva, aşa că n-are rost să mai încerce altcineva să-l cucerească, n-ar avea nici o şansă! Eu îl am pe Mihai şi mă mulţumesc cu el, are farmecul lui aparte, iar el chiar mă iubeşte, poate că în final o să mă cucerească de partea lui, chiar dacă e altfel decât Lucian, pentru că, uite, da, recunosc, îmi place de comandantul vostru, e un tip mai mult decât doar interesant, dar n-am să încerc niciodată să-l cuceresc, n-ar avea rost; ţi-am spus doar, e topit după tine...
- De ce tot repeţi că ar fi „topit” după mine? Mie nu mi se pare deloc aşa.
- Asta-i mai clar decât orice altceva, nu trebuie să depui prea mult efort ca să-ţi dai seama. E la fel de topit după tine, tot atât cât eşti şi tu după el.
- Ah, nu, nu se poate! Ce tot spui? Depăşeşti orice măsură! Eu... Să mă intereseze în vreun fel persoana lui? Nici gând! Niciodată!
- Ba bine că nu... Hai, Lia, de ce nu vrei să-mi spui? Doar suntem surori. Eu, una, ţi-am spus deja cum stau lucrurile între mine şi Mihai. Ţi-am spus cu sinceritate, fără ocolişuri. Ar fi cazul să arăţi şi tu mai multă încredere în mine.
- Da, Ly, suntem surori, dar tu eşti mai mică decât mine, iar de altfel, noi două nu am crescut împreună, ci în medii total diferite.
- Asta nu schimbă cu nimic situaţia, iar faptul că eşti mai mare decât mine cu câţiva ani, nu înseamnă că eu ar trebui să fiu sinceră faţă de tine, iar tu cu mine, nu.
- Bine, Ly. Ai dreptate. Tu eşti scumpa mea surioară mai mică, iar noi două nu trebuie să avem secrete una faţă de alta, sau să ne ascundem ceva, mai ales când este vorba despre ceva atât de important, cu atât mai mult că nu am crescut împreună, ci separat, nu am avut timp să ne cunoaştem suficient, în special acum, că ne-am regăsit! Noi două trebuie să ne înţelegem mereu, să ne spunem totul una alteia, să nu ne certăm niciodată, pentru că nu avem motive.
- Atunci ce ai de spus în legătură cu ceea ce te-am întrebat? reluă Ly.
- Bine. M-ai prins. Ai câştigat, replică Lia.
- Adică? Ce vrea să însemne asta? insistă Ly.
- Ly, eu... Nu te pot minţi! Da, ai dreptate, îl iubesc pe Lucian, sunt îndrăgostită de el, nebuneşte...
- Păi, vezi; ce era atât de greu de recunoscut?! se miră Ly.
- Era, pentru că... Nu m-am îndrăgostit de el acum, de curând, ci de mult timp, foarte mult, încă înainte de a-l cunoaşte pe el personal, înainte de a-l fi întâlnit. În plus, el nu ştie asta. Deci să nu cumva să mă dai de gol, că te sugrum!
- Cum adică înainte de a-l cunoaşte personal? Cum vine asta? Cum puteai să te îndrăgosteşti de el înainte de a-l fi cunoscut? Adică, fără să-l fi văzut?!
- Sigur că tu nu înţelegi cum vine asta.
- Atunci, încearcă să-mi explici, poate că o să înţeleg totuşi.
- Luci era recunoscut în tot Institutul nostru drept un mare Don Juan, adică răsfăţatul fetelor. Deci, aproape toate fetele din Institut şi nu numai, îl cunoşteau mai mult sau mai puţin, fie doar şi din auzite şi se dădeau în vânt după el; era mereu înconjurat de foarte multe domnişoare frumoase, disperate după el, care-i cădeau rapid în braţe, fără nici un efort din partea lui. Practic, deşi n-aş fi crezut vreodată că eu aş putea păţi aşa ceva, cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi-n cazul meu. Colegele mele, cele care-l cunoşteau destul de bine, îmi tot povesteau despre el, mi l-au descris amănunţit şi astfel m-am îndrăgostit de el, fără să-l fi cunoscut personal, ci doar din auzite, din descrierile lor...
- Serios?! Chiar aşa a fost? se miră Ly.
- Păi, cred că n-aş avea nici un interes să inventez o asemenea poveste.
- Interesant... Şi când l-ai văzut pentru prima oară?
- Ah, atunci... N-am regretat că mă îndrăgostisem deja de el, chiar fără să-l fi cunoscut, cu toate că ştiam foarte bine că e răsfăţatul fetelor; zvonul circula de mult timp prin Institut şi chiar fusese confirmat. Don Juan... Totuşi, cu excepţia părţii acesteia, cu fetele frumoase din jurul lui, întruchipează tot ceea ce mi-aş fi putut dori vreodată. Este omul din visurile mele, ideal, exact aşa cum mi l-aş fi dorit, nici n-aş fi putut să mi-l închipui altfel... Frumos, plăcut, inteligent, priceput, descurcăreţ, îndemânatic, bun, blând, prietenos, înţelegător, indulgent, dar totodată mândru, sever şi exigent la nevoie – un om cu atâtea calităţi; în plus, e conştient de toate aceste atuuri pe care le deţine, de aceea ştie să se facă plăcut în orice situaţie, să-i câştige pe toţi de partea lui... E într-adevăr minunat! Cu siguranţa pe care o are întotdeauna, în tot ceea ce face, încrederea în sine, sinceritatea ce-l caracterizează... Desigur, uneori mai calcă strâmb, nu s-ar putea altfel, să nu greşească niciodată. Nu poate fi perfect! Eu îl admir, iar figura lui plăcută, intimidantă, îmi încântă privirea ori de câte ori îndrăznesc să mă uit spre el. Totuşi, într-un fel, mi-e frică de el, îmi inspiră un ciudat sentiment de teamă.
- Teamă?! se miră Ly. Să-ţi fie frică de el? De Lucian?
- Tu nu poţi înţelege...
- Lasă ceea ce pot eu înţelege şi ce nu! Mai bine explică-mi!
- Ah, presimt că n-ar trebui...
- Haide, te rog... insistă Ly.
- Bine, am să încerc... De fapt, nu mi-e teamă chiar de el, în mod direct, ci de ceea ce este el, de ceea ce reprezintă.
- De ceea ce este el? Ceea ce reprezintă? Adică... De ce anume? Lucian e doar comandantul vostru; asta reprezintă: conducătorul vostru. Vrei să spui că ţi-ar fi teamă de el, numai pentru că e comandantul vostru? De asta îţi inspiră teamă?
- Nu, Ly, nicidecum. Nu mi-e teamă de el pentru că e comandantul nostru. Ar fi absurd! De fapt, nici nu ne tratează cu superioritate, sper că ai observat până acum că nu se consideră cu nimic superior nouă, ne tratează ca pe colegi, prieteni, egali lui; pentru el funcţia în care a fost învestit e ceva facultativ, nu reprezintă faptul că ne-ar fi cumva superior nouă, ci doar că are o responsabilitate mai mare faţă de noi, de nava noastră, de întreaga misiune. De el depinde, în mare măsură, buna desfăşurare a acestei misiuni. Dar mie mi-e teamă de fapt, de cu totul altceva. Nu ştiu cum aş putea să-ţi explic, tu nu m-ai putea înţelege, e ceva ce nu poţi concepe, pentru tine nu există o asemenea teamă. Ţi-am spus, am crescut, am trăit totuşi în lumi diferite, în medii diferite, iar asta contează enorm. De aceea n-ai cum să pricepi ce anume simt eu în acest sens. Chipul lui semeţ, impunător, plăcut, privirea aceea ageră, pătrunzătoare, care mă răscoleşte... Îl admir, îl iubesc nespus de mult, însă într-un fel, mi-e teamă de el, de aceea mă feresc din calea lui.
- Dar dacă îl iubeşti atât de mult, dacă-l consideri omul vieţii tale, al visurilor tale, dacă reprezintă tot ceea ce ţi-ai fi dorit vreodată, de ce totuşi îl tratezi cu atâta indiferenţă, răceală? De ce eşti mereu atât de rea, aspră, rece, dură faţă de el, ba chiar agresivă uneori? Nu faci decât să-l enervezi, să-l cicăleşti, să-l ţii la distanţă faţă de tine, să nu-i îngădui să se apropie cumva, iar dacă el reuşeşte totuşi să se apropie puţin, tu faci tot posibilul să-l îndepărtezi iarăşi. De ce procedezi astfel cu el? De ce te comporţi aşa?
- Nu ştiu. Nu-ţi pot explica. N-ai avea cum să înţelegi. E doar ca un fel de joc.
- Joc?! Ce fel de joc mai e şi ăsta? Şi ce ai de câştigat de pe urma lui?
- Nimic. Absolut nimic. Încerc doar să fac în aşa fel încât să pară că nu simt nimic pentru el, ba chiar că nu-l pot suferi, iar asta să i se pară cât mai real, atât lui, cât şi celorlalţi. Vreau ca toţi să creadă că îl detest, nicidecum că l-aş iubi. Asta vreau să fie impresia pe care să o las.
- Nu-ţi reuşeşte, aprecie Ly, după o clipă de gândire. Dar de ce? De ce încerci să pară astfel?
- Pentru că mai demult mi-am făcut un jurământ mie însămi, un legământ sacru cu mine însămi, pe care mi-am propus, de fapt, mi-am promis solemn că n-am să-l încalc niciodată şi am să-l respect cât timp voi trăi. Iar în acest jurământ al meu, mi-am promis că n-am să mă îndrăgostesc niciodată, de nimeni, sub nici o formă şi mai ales, n-am să mă căsătoresc niciodată, n-am să îngădui nimănui să se apropie de mine, ori să mă atingă, cu atât mai puţin să mă sărute sau să mă îmbrăţişeze, cuiva de sex opus, evident. Deci de aceea a fost de fapt palma aceea pe care i-am dat-o atunci, după dansul acela, când a îndrăznit să mă sărute, deşi parcă mi-aş fi dorit să fi îndrăznit mai demult acest lucru, cu toate că, într-un fel, n-aş fi vrut deloc să fi îndrăznit. Iar de atunci, de când m-a sărutat, continuă să îndrăznească acest lucru, destul de des! Doar ce s-a învăţat, nu?
- Vrei să spui că atunci a fost pentru prima oară când te-a sărutat cineva?
- Da, evident. Exact. Pentru prima oară... Iar asta nu se uită niciodată; primul sărut din viaţă... rosti Lia îngândurată, visătoare. Şi a fost să fie tocmai Luci primul, aşa cum şi pentru tine, bănuiesc că Mihai a fost primul.
- Normal; pentru mine, Mihai, da. Însă credeam că voi, pe Terra... se opri Ly, neştiind cum să-şi continue ideea.
- Facem acest lucru frecvent, în mod obişnuit, de la vârste fragede? o completă Lia. Nu e chiar aşa, cel puţin nu pentru toţi, inclusiv nu pentru mine. Dar Luci mi-a dat primul sărut, iar eu nu mai ştiu; m-a zăpăcit complet! Mi-a plăcut totuşi şi într-un fel, aş fi vrut s-o facă, însă altfel, n-aş fi vrut, pentru a-mi putea păstra intact jurământul făcut mie însămi. De aceea sunt într-o continuă dilemă şi nici nu mai ştiu cum să mă comport faţă de el. Îl iubesc, însă nu vreau să cred că l-aş iubi, de aceea fac tot posibilul să las impresia că nu-l suport, îmi place să mă sărute, dar nu vreau să cred că mi-ar plăcea, aş vrea să accept prietenia lui, dar îl refuz mereu, aş vrea să-l primesc în viaţa mea, dar îl resping în mod sistematic, îmi place să fiu împreună cu el, alături de el, în braţele lui, dar nu vreau să admit toate astea, pentru că, dacă-i aşa, înseamnă că mi-am încălcat deja jurământul, iar dacă mi-am încălcat promisiunea făcută faţă de mine însămi, doar din cauza lui, înseamnă că... Off... Nu ştiu ce să mai cred! Simt că o să înnebunesc; e atât de greu... Totuşi, nu pot nega, m-am îndrăgostit de el, tocmai de el; îl iubesc, contrar dorinţei mele. Asta e, n-am fost capabilă să-mi respect propria-mi promisiune!
- Bine, dar asta-i o prostie! E o nebunie! De ce să fi făcut un asemenea jurământ şi mai ales, de ce să ţii atât de mult să-l respecţi?
- Ah, Ly... Datorită mediului în care am trăit, de aceea. Dar tu n-ai cum să mă înţelegi, nu-ţi pot explica mai mult. Sunt anumite lucruri pe care nu trebuie să le ştii, să le afli vreodată.
- Datorită mediului în care ai trăit? Ce vrei să spui? Mama, tata, nu te-au tratat cum trebuie?
- Nu, Ly, nu-i vorba despre ei, în nici un caz. Lor n-am ce le reproşa. Mama, tata, au fost întotdeauna minunaţi, alături de mine, oricând am avut nevoie de ei, cu orice mi-a trebuit. Mi-au pus totul la dispoziţie, mi-au oferit mereu tot ceea ce-mi puteau ei oferi, inclusiv dragostea lor nelimitată. Să ştii că niciodată n-am simţit că tati, adică domnul Stancu, n-ar fi fost de fapt adevăratul meu tată. Şi nu mi-a lipsit niciodată nimic.
- Păi, atunci? păru Ly nedumerită.
- Ţi-am spus că nu poţi înţelege. De fapt, nici nu trebuie să înţelegi toate aceste lucruri. Te rog, mai bine să nu mai vorbim despre asta.
- De acord. Cum doreşti, o aprobă Ly. Atunci, să ne culcăm. E destul de târziu.
- Nu, refuză Lia. Tu culcă-te! Eu n-aş putea, dar nu mă lua în seamă. Tu trebuie să te odihneşti.
- Păi, presupun că şi tu trebuie, la fel. În plus, dacă tu nu poţi dormi, nu pot nici eu.
- Îmi pare rău, Ly. Nu vreau să te deranjez. Poate ar fi mai bine să ies puţin afară, să te las singură, liniştită, zise Lia.
- Nu, ce tot vorbeşti? Cum să ieşi singură acum? De ce nu poţi să dormi? Din cauza lui Lucian?
- Ah, nu, nu de asta! Ce-ţi venii? Doar că nu pot şi gata.
- Încearcă, totuşi, o povăţui Ly. Iar dacă-l iubeşti atât de mult pe comandantul vostru, încât nu poţi dormi noaptea din cauza lui, închipuie-ţi că el se află chiar acum aici, lângă tine şi te strânge în braţe.
- Nu pot să-mi închipui asta, pentru simplul motiv că nu-i aici în acest moment. Şi nici n-aş vrea să fie acum aici! De fapt, nici măcar nu-mi pasă de el, unde e sau ce face... Sau aş vrea doar să cred că nu-mi pasă, că mi-e indiferent. În realitate însă, mă obişnuisem să-l văd zilnic, să-l aud, să-l ştiu prin preajmă, chiar dacă mă cicălea; îmi va fi foarte greu să mă dezobişnuiesc de prezenţa lui. Două săptămâni fără el... Dificil!
- De ce nu-i spui chiar lui toate astea?
- Eu, lui?! Nici gând! Cum aş putea? De altfel, ziceai că eşti sigură că el mă iubeşte. Dacă ar fi aşa, de ce nu mi-o spune el mie, în mod direct, fără ocolişuri; ar fi foarte simplu, doar el e cel care ar trebui să facă primul pas spre o relaţie mai bună între noi doi.
- Aşa ar trebui în mod normal. Numai că tu-l împiedici mereu, tu eşti cea care îl opreşte, nu-i dai nici o şansă, nu-i dai nici măcar ocazia să-ţi vorbească. Ori de câte ori încearcă să-ţi spună câte ceva, îl respingi răutăcioasă. Nici măcar nu-l asculţi, din curiozitate. Deci cum ai vrea oare să auzi de la el ceva în acest sens? Dacă vrei să-ţi spună ceva, dă-i şansa să-ţi poată vorbi. Determină-l să-ţi vorbească, ajută-l într-un fel, dacă el ezită.
- Să-l ajut? Cum?
- Nu ştiu cum. Găseşti tu o soluţie. Doar îl iubeşti, el te iubeşte, deci trebuie să existe o cale de a vă înţelege. Ar trebui să fie simplu.
- Ah, nu... Nu pot, nu trebuie. Eu... Nu trebuie să-l las să-mi spună ceva în acest sens, trebuie să-l împiedic mereu, din cauza jurământului meu.
- Nu te prosti! Ce înseamnă toate acestea? Uită de jurământul ăla stupid! E absurd! Nu poate dura o veşnicie. Trebuie să-l desfaci odată, să uiţi de el, să te simţi liberă, să te dezlegi de un asemenea jurământ. Iar eu am să încerc să te ajut să treci peste asta.
- Mulţumesc, Ly. E bine să te ştiu alături de mine. Însă nu cred că ar trebui să te implici, e mult prea complicat pentru tine.
- Ce tot vorbeşti? Eşti sora mea, deci trebuie să mă implic. De fapt, sunt deja implicată. Şi vreau să te ajut cu ce pot, să te susţin, să încerc să te scot din încurcătura asta, oricât de complicat ar fi.
- Apreciez loialitatea ta. Dar poate că ar trebui să mă descurc singură.
- Nu! Vreau să te ajut, se împotrivi Ly, cu îndârjire. Ce zici? Ai vrea să vorbesc eu cu Lucian despre toate astea, să-i spun despre problemele tale?
- Cum?! Asta ar mai lipsi! Nu, nici gând! îi interzise categoric Lia. Să nu cumva să vorbeşti cu el, sub nici o formă, despre nimic, adică, mai ales, nu despre mine; nici cu el, nici cu altcineva. Nu mă face să regret tot ceea ce ţi-am spus până acum.
- Nu-ţi face griji inutile, o linişti Ly. N-am să vorbesc cu el, dacă tu nu vrei. Deşi, poate că ar trebui totuşi. Dar n-am să vorbesc. Nici cu el, nici cu altcineva. Poţi conta pe mine oricând, îi garantă Ly. Doar sunt sora ta...
- Atunci e-n ordine, acceptă Lia.
- Dar ţi-ai găsit de cine să te îndrăgosteşti. De Lucian... Trebuie să recunosc că n-ai deloc gusturi rele. Iar el, la fel; nu are ochi decât pentru tine.
- Ba, greşeşti, mai are şi pentru altcineva, o contrazise Lia. Spre exemplu... Pentru acea Sonya. A preferat să se întâlnească mai bine cu ea, decât să rămână cu noi mai mult timp. Bineînţeles, doar putea să o îmbrăţişeze şi s-o sărute după bunul lui plac. Cum să rateze el o asemenea ocazie?
- Ah, deci, asta era de fapt... Asta se întâmplă cu tine acum. Asta-i bună! Să nu-mi spui că ai fi... geloasă, îşi aminti Ly cuvântul pe care-l aflase de curând, al cărui înţeles nu-i era încă foarte clar.
- Eu, geloasă?! Nu, nici gând! Mai ales, nu din cauza lui Luci! se împotrivi Lia categoric.
- Atunci de ce te interesează că a preferat să se întâlnească cu ea? Şi de ce te afectează acest lucru?
- Păi, de fapt, nu-mi pasă, chiar deloc. Şi nu mă afectează cu nimic. Poate să facă orice vrea el, doar e liber, mie nici că-mi pasă.
- Chiar aşa să fie? Oare? se îndoi Ly.
- Ah, Ly... Şi tu acum... Bineînţeles că nu-mi face plăcere să mă gândesc, ideea nu-mi convine. Dar nu, nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva!
- Iar începi? o „certă” Ly. Eşti atât de indecisă, totul se învăluie în mintea ta! Nici tu nu mai ştii sigur ce vrei şi ce nu. Dar ia stai puţin... Unde ai stat toată seara, până acum? De unde ştii că el s-ar fi întâlnit cu Sonya? Nu cumva l-ai urmărit? Să vezi ce face, împreună cu Sonya? o privi Ly bănuitoare.
- Eu?! Ce-ţi trece prin minte? încercă Lia să o contrazică, însă nu reuşi. De fapt, eu... Uite, iar m-ai prins! Nu te pot minţi, nu trebuie să te mint! Aşa că am să-mi recunosc vina. Da, l-am urmărit, pentru că n-am putut rezista tentaţiei, eram mult prea curioasă, sau nu ştiu nici eu, nu-mi dau seama de ce.
- Hmm, murmură Ly. I-ai urmărit, deci. Ce-ar zice Lucian dacă ar afla acest lucru?
- Nu ştiu ce-ar zice, însă nu va afla. N-ar avea de unde. Pentru că eu n-o să-i spun. Şi sper că nici tu nu mă vei da de gol.
- Eu, nu, bineînţeles. Te-ai gândit însă că ar putea totuşi afla? De la altcineva, nu de la tine, nici de la mine; n-ar fi deloc imposibil, presupuse Ly.
- De la altcineva? Ce vrei să spui? tresări Lia.
- Păi, scumpă surioară, aparatura locală le permite locuitorilor Proximei să... Ce să mai, ei pot afla oricând, orice! N-ai procedat deloc bine urmărindu-i. Şansele ca el să afle oricând sunt foarte mari. Deşi localnicii nu sunt deloc bârfitori sau indiscreţi. Nu înţeleg de ce i-ar spune lui cineva, ceva, în acest sens. Însă nu se ştie niciodată.
- Ah, aparatura modernă locală... murmură Lia. Nu m-am gândit nici o clipă la asta. Ce-o să mă fac dacă totuşi va afla?
- Păi, nu ştiu cum te-ai putea descurca, dar... Nu te mai gândi la aşa ceva. Dacă te iubeşte, foarte probabil că nu-ţi va reproşa nimic nici dacă ar afla. Şi e mai mult ca sigur că te iubeşte, sau cel puţin ţine la tine, aşa că n-are rost să-ţi faci griji din această cauză. Mai bine spune-mi, ce-au făcut ei doi împreună? întrebă Ly, devenind curioasă.
- Ei doi?! oftă Lia. Nimic. Nimic deosebit. S-au plimbat, au stat, au discutat diverse... Dar bineînţeles că el a luat-o în braţe şi a sărutat-o, de mai multe ori, iar mie mi-a fost foarte greu să-mi păstrez calmul, să mă prefac că nu i-aş vedea şi că nu-mi pasă de ei, să nu izbucnesc, să stau ascunsă şi să-i privesc neputincioasă, deşi aş fi dorit să fiu nepăsătoare, să nu mă afecteze... Dar n-a fost aşa. Deloc!
- Ah, Lia, cum faci tu ca totul să pară mai complicat decât cum este? Şi nu înţeleg de ce! Sunt sigură că Sonya nu îmseamnă nimic pentru Lucian, cel puţin nu aşa cum însemni tu. Sonya e poate doar o diversiune, un mod de a se simţi mai bine, de a uita de celelalte probleme, ori poate doar o altă încercare de a afla cât mai multe despre Proxima. Iar Lucian poate o consideră o prietenă bună, dar nimic mai mult; nu cred că te-ar putea înlocui pe tine cu ea. Nimeni şi nimic nu te-ar putea înlocui pe tine din inima lui, acest lucru e clar, ca lumina zilei. Ai putea şi tu observa, dacă n-ai fi mereu ocupată cu planurile tale de a-l necăji. Lui nu-i pasă decât de tine!
- Ba îi pasă şi de această Sonya, o contrazise Lia.
- Poate, dar nu mai mult ca de o prietenă, nu înţelegi? Sonya nu reprezintă pentru el ceea ce reprezinţi tu.
- Posibil, dar lasă, n-are importanţă! Nu mă interesează!
- Vrei să spui că nu vrei să crezi că te-ar interesa, deşi în realitate nu e aşa, o corectă Ly, apoi se interesă: Şi despre ce au discutat?
- Ah, nimic important. Aproape doar banalităţi, răspunse Lia, decizând să nu dezvăluie chiar totul. Deşi, la un moment dat, Luci a afirmat că Sonya ar fi sau ar fi fost vreodată îndrăgostită de fratele nostru, iar ea nici nu a confirmat, nici nu a negat, ceea ce mă îndeamnă să dau crezare spuselor lui Luci, mai ales judecând după tonul cu care vorbea atunci Sonya.
- De Nick? rosti Ly îngândurată. Nu m-aş mira, tot ce se poate să fie aşa. Pentru că, până a nu veni voi de pe Terra, Nick obişnuia să-şi petreacă aproape zilnic o mare parte a timpului său liber cu un mic grup de fete, dintre care în mod special cu Sonya, deci nu e exclus ca ea să se fi îndrăgostit de el. Însă pentru Nick nu reprezenta nimic serios, nu considera a avea o relaţie cu ea, de nici un fel, decât de prietenie, aşa cum se obişnuieşte aici, pe Proxima. El o considera pe Sonya doar o foarte bună prietenă, alături de care să-şi poată petrece într-un mod cât mai agreabil o mare parte a timpului său liber. Însă mă întreb dacă Nick s-a gândit vreodată la posibilitatea ca Sonya să fie îndrăgostită de el? Crezi că ar trebui să-i spunem?
- Ah, nu! În nici un caz, se împotrivi Lia. Nick o iubeşte pe Maria, iar ea pe el, amândoi se înţeleg foarte bine şi sunt fericiţi împreună, deci n-are rost să stricăm totul, să complicăm totul. Mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt.
- Ai dreptate, o aprobă Ly. Mai ales că dacă i-am spune, Nick ar suferi mult.
- Crezi c-ar fi posibil?
- Sigur, afirmă Ly. L-ar afecta foarte mult. Pentru că Nick e sufletist şi nu vrea ca el să provoace suferinţă altora. Totuşi, poate că ar trebui să-i spunem, fiindcă dacă ar fi aşa, atunci Sonya ar avea prioritate în faţa Mariei, fiindcă pe Sonya o cunoştea de foarte mult timp, iar Nick ar trebui să-şi ceară măcar scuze faţă de ea.
- Scuze faţă de ea?! Pentru ce? se miră Lia.
- Pentru că nu s-a căsătorit cu ea, ci cu altcineva. Aici, pe Proxima, să răneşti sentimentele unei tinere este considerat a fi ceva foarte grav, explică Ly.
- Nu mi se pare corect, se împotrivi Lia. Nick nu a făcut nimic intenţionat. Nu ştia dacă Sonya îl iubeşte sau nu, de fapt nici acum nu ştie, deci n-a fost ceva deliberat, ci doar în necunoştinţă de cauză, fără să-i fi dorit Sonyei ceva rău. În plus, dacă ar proceda astfel, n-ar schimba nimic.
- Poate, dar tu nu cunoşti cum stau lucrurile pe Proxima, o contrazise Ly.
- Asta e adevărat, aprobă Lia. Nu ştiu cum stau lucrurile pe Proxima, însă nu cred că ar trebui să ne amestecăm în povestea asta.
- Poate că da, poate că nu, presupuse Ly.
- Nick şi Maria se iubesc, se înţeleg şi se potrivesc. Împreună alcătuiesc un cuplu ideal. Deci n-are rost să ne punem între ei.
- Mda... Poate că n-ar trebui să intervenim, mai ales că Sonya însăşi n-a făcut acest lucru, înainte ca Nick să fi luat o decizie în legătură cu Maria. Ea ar fi avut posibilitatea să împiedice totul, dar n-a făcut-o, ceea ce dovedeşte că într-adevăr îl iubeşte foarte mult pe Nick, pentru că a pus sentimentele lui mai presus de ale ei.
- Nu mai înţeleg nimic din tot ceea ce spui; m-am pierdut undeva, pe drum, se arătă Lia nedumerită.
- Adică Sonya a preferat să-l ştie pe Nick fericit alături de Maria, dându-şi seama cât de mult cât de mult o iubeşte el pe colega ta cea blondă, decât să-i mărturisească dragostea ei pentru el, ori să-l împiedice să facă pasul decisiv alături de Maria. Asta presupune că într-adevăr îl iubeşte, explică Ly.
- Bine, dar... Şi blonda îl iubeşte, e clar!
- Nu mă-ndoiesc de dragostea colegei tale pentru Nick, dar vezi tu... Nu ştiu dacă Maria, în locul Sonyei, ar fi procedat la fel ca ea. Nu ştiu dacă ar fi avut tăria de a renunţa la el, numai pentru fericirea lui.
- Maria, dacă ar fi putut... Ce tot spui acolo? se strâmbă Lia.
- Păi, tu, spre exemplu, dacă ai fi pusă într-o situaţie similară, ce ai face? o întrebă Ly pe neaşteptate.
- Eu, într-o situaţie similară?! Nu pot să-mi închipui...
- N-ar fi totuşi imposibil. Imaginează-ţi! Putem presupune că Lucian s-ar hotărî brusc să se căsătorească, de exemplu, cu Sonya. Iar tu, ce-ai face în acest caz?
- Nu ştiu. De fapt, ce-aş putea face?
- Ai sta aşa, fără să intervii în nici un fel? N-ai face chiar nimic? Nu ai încerca oare să-l opreşti? Nu i-ai mărturisi oare nici măcar în acel moment decisiv adevărul, anume că, de fapt, îl iubeşti de foarte mult timp?
- Nu ştiu. Nu m-am gândit niciodată la această variantă.
- Păi, ar trebui să te gândeşti serios, mai ales dacă avem în vedere modul în care-l tratezi tu pe Lucian, n-ar fi imposibil ca el să se sature de mofturile tale şi să-şi îndrepte atenţia spre Sonya, sau spre oricine altcineva mai binevoitor faţă de el, decât tine. Şi atunci cine va fi persoana care ar avea cel mai mult de suferit? Oare nu tu?!
- Ai dreptate... Evident că nu mi-ar conveni deloc să mă aflu într-o astfel de situaţie, nu mi-ar surâde să-l văd pe Luci alături de Sonya sau de oricare alta, dar ce-aş putea face?
- Dacă ar fi cazul, într-un asemenea moment, ai găsi o soluţie potrivită, dar nu este cazul şi sper să nici nu fie vreodată... Nu, sigur nu va fi niciodată, el e mult prea fascinat de tine. Chiar obsedat, aş putea spune şi n-aş greşi deloc.
- De fapt, într-un fel, ar fi mult mai bine dacă Luci ar face pasul ăsta în viaţă alături de alta; astfel poate că l-aş uita şi mi-aş putea respecta promisiunea aceea pe care mi-am făcut-o mie însămi; deci presupun că n-aş încerca deloc să-l opresc.
- Ah, nu mai începe iar cu aiurelile astea! Spui numai tâmpenii... Uită odată promisiunea aia stupidă! Deci, să presupunem că ai încerca totuşi să-l împiedici într-un fel pe Lucian să se căsătorească, cu Sonya sau cu oricare alta, dar Sonya n-a făcut-o. Adică ea nu a intervenit în nici un fel între Nick şi Maria, nu a încercat să-i despartă, deşi ştia foarte bine că ar putea şi că ar avea tot dreptul. Dar ea şi-a dat seama că Nick o iubeşte pe Maria, nu pe ea, că nu există nici o şansă ca el să fie fericit alături de ea, deci a preferat să-l ştie pe el fericit, alături de alta, decât nefericit alături de ea. Ceea ce înseamnă că-l iubeşte foarte mult, pentru că preferă ca ea să fie cea care suferă, nu el, zise Ly.
- Nu ştiu dacă e aşa sau nu; poate ai dreptate. Este un sacrificiu pe care nu oricine l-ar face, e greu de suportat, e greu să te resemnezi după o asemenea întâmplare. Şi totuşi, cred că ar fi mai bine să nu-i spunem nimic lui Nick, presupuse Lia.
- Bine. Poate că nu-i vom spune. Sau... Mai vedem noi. Acum, să ne culcăm totuşi, propuse Ly, obosită.
- Tu culcă-te! Eu... Am să încerc. Iar dacă nu voi reuşi imediat, sper doar să nu te deranjez prea mult.
- De ce te frămânţi atât, când, de fapt, totul ar putea fi atât de simplu?
- Nu, n-ar putea, se împotrivi Lia. Dar culcă-te. Noapte bună, surioară.
- Noapte bună şi ţie, îi răspunse Ly. Deşi pentru tine pare a fi ceva mai grea...
Apoi Ly adormi, fiind istovită. Lia însă, nu reuşi încă să-i urmeze exemplul, deşi îi era somn, însă nici ea nu înţelegea prea bine de ce nu poate adormi. Cu faţa în sus, fixă cu privirea ei albastră un punct invizibil de pe tavan, unde reîncepu să contempleze acelaşi chip plăcut al comandantului misiunii...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!