agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 58 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-11  |     | 



*58. Probleme cu vederea.

Lucian se retrase către „Pacifis”, preferând din nou mersul pe jos până la navă, deşi tocmai învăţase în dimineaţa aceea de la Nick zborul cu avionul local, iar Sid se retrăsese şi el către apartamentul său. Comandantul ar fi avut ocazia să exerseze ceea ce-l învăţase Nick, dar nu avea chef, fiind convins că se vor ivi şi alte ocazii în care să utilizeze un aparat de zbor local. Mergea îngândurat, mulţumit de activitatea lui din acea zi. Reuşise să strângă destule informaţii noi, utile.
Ajuns în navă, Lucian constată că nici Alex, nici Nis nu sosiseră încă din oraş, iar el nu se retrase direct la odihnă sau la masa de seară, cina, pe care nu o servise cu Sid în oraş, evitând din nou, intenţionat, mâncarea artificială. Trecu, evident, la a nota amănunţit tot ceea ce aflase în acea zi, în jurnalul de bord al navei, mai restrâns, în rezumat. Şi avea destule subiecte, nu se putea plânge de lipsă de activitate. Când sosi Alex, Lucian încă scria în jurnalul de bord al navei albastre. Zărindu-şi colegul, care-l salută, el răspunzându-i, se opri puţin din scris, întrebându-l prieteneşte pe Alex:
- Ce zici c-ai făcut astăzi, bătrâne?
- Nu prea mare lucru, păru nemulţumit Alex.
- Nu-ţi face griji, îl linişti Lucian. Va fi destul timp pentru rezultate pozitive. Dar ce-i cu tine?! Mi se pare mie, sau nu arăţi prea bine? Eşti cam palid. Te-ai îmbolnăvit cumva?
- Ah, nu, Luci; n-am nimic. Fleacuri; sunt poate doar puţin obosit, atâta tot. Dar poate vrei să-ţi spun despre ADN...
- Nu, las-o pe altădată! Dacă eşti obosit, du-te să te odihneşti. Eu mai rămân puţin; îl aştept şi pe lungan.
- N-a sosit încă?
- Nu l-am văzut până acum.
- Dar tu, Luci? Ai avut o zi bună?
- Eu, da. Am aflat multe lucruri noi, foarte interesante. Tocmai le notam în jurnal.
- Nu mă-ndoiesc că ai aflat multe. Tu întotdeauna te decurci admirabil.
- Ascultă... Mă îngrijorează felul în care arăţi. Mie nu mi se pare că ar fi doar oboseală. S-ar putea să greşesc, dar am impresia că nu.
- N-am nimic, serios! Doar că mă doare puţin capul, zise Alex.
- Şi asta înseamnă că n-ai nimic? întrebă Lucian.
- Eh... Şi tu acu’, murmură Alex.
- Cum, adică? Păi, din ce cauză te doare capul?
- Ah... Mă supără puţin ochii, dar n-am nimic, e doar oboseală, ţi-am spus.
- Nu, nici vorbă! se împotrivi Lucian. De la oboseală nu te supără ochii, în nici un caz. De ce să te supere ochii? Şi cum anume?
- Păi, mă cam dor, dar o să-mi treacă, nu-i nimic grav.
- Ce tot spui acolo?! Am s-o chem imediat pe Stela, să te vadă! decise Lucian, îngrijorat pentru prietenul său.
- Nu-i nevoie! se opuse Alex. N-o deranja pentru o nimica toată, la ora asta.
- E medic, o pot deranja la orice oră. Şi cum adică, o nimica toată? Eşti palid, nu arăţi deloc bine. Şi spui că te dor ochii şi capul. Află de la mine că ochii nu sunt deloc o nimica toată. Vederea este foarte importantă, nu-ţi poţi permite să o pierzi!
- Ai dreptate, îl aprobă în cele din urmă Alex. Dar las-o pe Stela în pace, să se odihnească liniştită. Iar dacă vrei, o anunţăm de dimineaţă. Nu-i o urgenţă.
- Nu pentru că vreau eu, ci pentru că trebuie s-o anunţăm, îl corectă Lucian. E datoria ei să te consulte, la orice oră. Deci, cu excepţia faptului că te dor ochii, mai ai şi alte simptome?
- Păi... Da, din când în când, mi se tulbură vederea, pentru scurt timp, recunoscu Alex.
- Asta nu-i deloc bine, după părerea mea. Cum anume se manifestă?
- Mi se întâmplă să văd neclar uneori, aşa, ca prin ceaţă, explică Alex.
- Ca prin ceaţă, unde? Afară, pe suprafaţa planetei? continuă Lucian cu întrebările.
- Nu, evident. Acolo vedem toţi ca prin ceaţă, oricând, din cauza dantoniului din atmosferă. Eu însă văd neclar din când în când, în alte locuri, pe unde dantoniul nu este prezent. Spre exemplu, în oraşul artificial, sau chiar aici, în nava noastră.
- Asta-i destul de grav. De când ţi se întâmplă?
- Nu de mult. De vreo 2-3 zile. Dar nu-i nimic, decât oboseală. Ori poate am stat prea mult cu ochii în ecranele computerelor, din cauza ADN-ului, găsi Alex o explicaţie.
- Nu pare a fi oboseală, nici din cauza computerelor nu cred să fie. Dacă ar fi să-l doară ochii pe cineva din cauza computerelor, atunci acela ar fi Mihai, care toată ziua lucrează numai cu aşa ceva, însă el nu se plânge deloc, niciodată, sau cel puţin eu nu l-am auzit.
- Aşa e. Dar eu nu sunt aşa de obişnuit cu computerele, ca el. La Mihai, e ca şi în cazul lui Nis cu dulciurile; sunt imuni. Dar eu, mai ales acum, de când cu ADN-ul ăsta...
- Ia mai lasă afurisitul ăla de ADN în pace! îl întrerupse Lucian. Mai bine îngrijeşte-ţi vederea! Cred că ar trebui totuşi s-o chem pe Stela acum, imediat!
- Nu, Luci. Te rog, las-o! N-are rost să se îngrijoreze. Las-o să se odihnească liniştită până dimineaţă, îi ceru Alex stăruitor.
- Dar tu cum ai să te odihneşti?
- Văd eu cum... Mă descurc într-un fel. N-o să mor până dimineaţă.
- Nu spune aşa ceva, nici măcar în glumă! îi interzise Lucian. Nu-i de glumit cu lucruri serioase, cum ar fi vederea. Eu sunt foarte îngrijorat pentru tine.
- Observ. Mai bine nu-ţi spuneam nimic, replică Alex.
- Cum adică să nu-mi spui, bătrâne? Să-mi ascunzi adevărul? Asta să n-o faci niciodată! îl sfătui Lucian.
- Bine, n-am s-o fac. N-am uitat ce ne-ai cerut înainte de a fi plecat de pe Terra: fără secrete, minciuni şi alte chestii de genul ăsta. Dar mai bine-ţi vorbeam despre ADN; n-ai mai fi dat atâta importanţă felului în care arăt.
- Ia mai lasă-mă-n pace cu ADN-ul ăla! Nu-i mai important decât tine. Hai, du-te să te odihneşti! Oricum, eşti prea obosit, iar eu te reţin.
- Bine, Luci. Noapte bună.
- Noapte bună. Ah, Alex... Un moment, te rog, îl opri Lucian. Ai cumva, din întâmplare, un scurt raport al activităţii tale de astăzi?
- Da, l-am făcut pe computer, care a trecut totul pe foi. Mă miram să nu mă întrebi. Uite, ai aici totul, zise Alex, înmânându-i lui Lucian cele câteva foi pe care le tipărise imprimanta.
- Bine, mersi, spuse Lucian, luând foile spre studiere. Şi înainte de a pleca, ce-i totuşi cu afurisitul ăla de ADN?
- Scrie acolo, Luci. Se întâmplă ceva ciudat cu ADN-ul plantelor noastre terestre în mediul oraşului artificial. N-am reuşit să descopăr cauzele sau motivele acelui fenomen ciudat, dar ai acolo, în raport, toate presupunerile mele, toate observaţiile pe care le-am făcut astăzi; nu-i mult, dar...
- Bine. Fugi la culcare acum! Nu te mai reţin. O să studiez cu atenţie tot ce ai scris aici.
- Deci, tu mai rămâi?
- Da. Eu nu sunt obosit şi nici n-am probleme cu ochii. Şi am de gând să pricep cum e cu ADN-ul ăsta, deşi eu şi genetica... O să mă străduiesc totuşi să înţeleg ceva. În plus, vreau să-l aştept şi pe nărodul ăla de Nis, să văd ce mari descoperiri a făcut el astăzi. De tine sunt foarte mulţumit, de modul în care ţi-ai început deja cercetările pe cont propriu, în domeniul tău de activitate.
- N-am reuşit mare scofală, rosti Alex, mai puţin satisfăcut de munca sa din acea zi.
- Lasă, rezultatele vor veni şi ele, mai târziu. Oricum, e bine pentru început, aprecie Lucian efortul depus de Alex. Acum du-te odată să te odihneşti, nu mai întârzia degeaba! Sau vrei totuşi s-o chem pe Stela?
- Am plecat... zise Alex şi se retrase grăbit spre rezerva lui.
Lucian încheie ceea ce avea de scris în jurnalul de bord al navei şi luă raportul lui Alex spre studiere. După ce-l examină îndeajuns, extrase esenţialul şi începu să noteze din nou în jurnalul de bord al navei. Termină şi cu raportul lui Alex, închise jurnalul de bord al „Pacifis”-ului, îl aşeză la locul lui, apoi se hotărî să mănânce ceva. Fără a apela la ajutorul celor doi roboţi, îşi luă singur din magazia de provizii a navei ce-şi dorea, se aşeză şi mâncă liniştit. Se înnoptase de-a binelea, trecuse de ora 22.30, iar Nis tot nu apărea. Termină de mâncat, strânse şi aranjă totul, apoi reveni pe puntea principală, unde se aşeză pe un fotoliu, luând din nou micul raport al lui Alex, spre cercetare. De data asta însă, nu se mai putu concentra deloc; în minte i se contură chipul Liei; n-o întâlnise deloc în acea zi. Oare n-o va mai vedea deloc, timp de două săptămâni? Cam greu; se obişnuise cu ea, s-o vadă, cel puţin zilnic; s-o tachineze...
Nici nu-şi dădu seama când trecuse timpul. Însă când era aproape 23.45, trapa navei se deschise, iar de dincolo de ea, îşi făcu apariţia, aplecându-se serios, Nis. Părea vesel, bine dispus, voios. Lucian îşi ridică privirea severă asupra lunganului. Acesta fu surprins să-l găsească pe puntea principală, încă treaz.
- Salve, şefu’, rosti el încurcat.
- Ah, Nis... Cam „devreme”, nu ţi se pare? îl luă „şeful” în primire.
- Ai dreptate. Am întârziat, puţin, justifică Nis, aprobându-şi şeful.
- Puţin, zici? Asta-i puţin pentru tine? E trecut de ora 23.45.
- Sper că nu din cauza mea ai stat până acum; nu era nevoie să mă aştepţi, şefu’...
- Nu numai din cauza ta, ai putea spune, îl completă Lucian. După cum vezi, am avut ceva de lucru. Dar dacă nu aveam nimic altceva de făcut, atunci sigur era din cauza ta.
- Zău, şefu’... Alex a venit?
- Da, el a venit devreme. Cred că doarme; sper. Era foarte obosit. Numai tu ai întârziat. Dar dacă tot ai venit aşa de târziu, să vedem ce anume ai făcut toată ziua. Deci, care ţi-a fost activitatea? Arată-mi raportul cercetărilor tale de astăzi, îi ceru Lucian cu seriozitate.
- Hopa... Ra-ra-raportul?! De azi? Dar, şefule... Eu... N-am întocmit nici un raport azi, încercă Nis să explice, bâlbâindu-se uşor.
- Cum, adică? Vii atât de târziu şi nici măcar n-ai raportul activităţii tale de astăzi? păru Lucian nemulţumit de cele aflate.
- Păi, e prima zi de când am rămas singuri pe planeta asta imensă. A fost doar o zi de acomodare.
- Hmm... Ai grijă să nu te acomodezi astfel, îl dojeni Lucian. Off, Nis, ce-o să mă fac cu tine? Avem o misiune...
- Ştiu, şefule.
- Atunci, ce-ai făcut toată ziua?
- Păi, m-am distrat şi eu, puţin, zâmbi Nis, încercând să-şi îmbuneze şeful.
- Nis, nu ne aflăm aici pentru a ne distra.
- Însă ne putem permite, din când în când. Nu?!
- Nu prea des, sau nu tot timpul. Nu ne putem face de cap. Sper că n-ai făcut vreo gafă, de pe urma căreia să avem toţi de suferit, sau să-i fi supărat pe localnici cu ceva. Ştii bine că au o mulţime de regulamente, ce trebuie respectate cu rigurozitate.
- Nu-ţi face griji, şefu’, gălăgie n-am făcut deloc. Iar de comportat, m-am comportat destul de bine. Cred... Încerc să fiu pe placul locuitorilor acestei planete, deşi... Eu şi liniştea asta... Clar nu-s de-al lor! Măcar dulciuri au destule; şi sunt bune, nu glumă, oricât de artificiale ar fi ele. În privinţa asta sunt pe placul meu.
- Bine. De mâine sper că ai să-ţi începi sigur activitatea. Ştii bine că ai multe de făcut, nu-ţi poţi permite să întârzii. Sper că mâine nu vei mai îndrăzni să te întorci fără un raport al activităţii tale.
- Sigur, şefu’. Gata! Promit că de mâine mă voi apuca serios de treabă, aşa cum spui tu.
- Sper să ai dreptate. Altfel voi fi nevoit să iau măsuri severe în legătură cu tine şi n-aş vrea. Însă, ori te voi lua cu mine, ori mă voi ţine după tine pas cu pas, îl avertiză Lucian.
- Nu cred că e nevoie, şefu’. Zău, nu fi aspru! N-are sens. O să vezi, n-am să te dezamăgesc. Vei fi mulţumit de mine. Dar Alex?
- El şi-a făcut datoria. Şi-a început cercetările în domeniul lui şi a descoperit deja un fenomen ciudat, ceva legat de ADN-ul plantelor noastre, dar n-a reuşit să înţeleagă prea bine ce se întâmplă, de fapt. Oricum, spre deosebire de tine, el şi-a început activitatea încă de azi, iar asta e bine. Ceea ce nu e deloc bine în cazul lui, e că-l supără ochii.
- Ochii?! repetă lunganul. E normal, şefu’. I-am spus mai demult să-şi pună ochelari, atunci când trebuia, dar nu m-a ascultat.
- Vrei să spui că ştii de problema asta? Sau ştiai? Adică, Alex a mai avut acest gen de probleme şi mai demult? se miră Lucian.
- Da, şefu’, desigur. Îl ştiu pe Alex de mult timp. A mai avut probleme cu ochii, în adolescenţă. Trebuia să fi purtat ochelari o perioadă, apoi vederea i s-ar fi îndreptat; dacă nu, cu trecerea timpului, problema s-ar fi agravat, ceea ce se pare că s-a şi întâmplat, acum. Eu l-am avertizat atunci, dar n-a vrut să-mi dea ascultare. N-a vrut deloc să poarte ochelari.
- Vrei să spui că ştiai toate astea, iar mie nu mi-ai spus nimic, niciodată?
- Păi, cred c-am neglijat, şefu’. Sau n-am considerat necesar să-ţi spun, sau pur şi simplu, n-am discutat niciodată despre chestia asta. Tu nu ne-ai întrebat nimic în sensul ăsta, iar eu cred că şi uitasem, dar acum, că te-am auzit pe tine, mi-am amintit dintr-o dată.
- Ar fi bine să-l convingi de dimineaţă să-l vadă Stela.
- Sigur. E necesar, acceptă Nis.
- Eu am vrut s-o chem chiar când a venit el în navă, dar m-a oprit; a zis să amânăm pentru dimineaţă.
- Păi, de ce ai vrut s-o chemi? E chiar aşa de grav? se îngrijoră Nis.
- Nu ştiu. Însă nu arăta deloc bine când a venit. Spunea că-l doare capul, pentru că-l supără ochii, îl dor din când în când, iar uneori i se tulbură vederea, vede neclar, ca prin ceaţă, chiar şi la bordul „Pacifis”-ului sau în oraş, dar încerca să mă convingă că-i doar din cauza oboselii, că ar fi stat prea mult cu ochii în monitoarele computerelor, din cauza fenomenului observat de el, cu ADN-ul.
- Aş... Da’ de unde, şefu’? Se pare că în curând îl vom vedea pe Alex cu ochelari.
- Posibil. Şi sper ca asta să-i rezolve problema. Atunci, noapte bună, Nis.
- Noapte bună, şefu’. Tu mai stai?
- Da, puţin. Mai am un pic de lucru. Ai grijă ce-o să faci începând de mâine. Ar fi indicat să te odihneşti zdravăn, îl sfătui Lucian.
- Sigur, şefu’, promise lunganul. Asta şi intenţionez. Zdravăn!
Nistor se retrase, iar „şeful” rămase să termine ceea ce avea de studiat, pentru a înţelege totul cât mai bine, fiindcă nu s-ar fi retras la culcare sub nici o formă până nu sfârşea ceea ce-şi pusese în gând. După aceea, evident, porni şi el spre rezerva lui, pentru a se odihni. Fiind obosit, adormi repede, iar somnul, destul de liniştit, nu-i fu deranjat decât de vreo câteva ori de prezenţa stăruitoare a chipului domnişoarei consilier; „Barbie”, cum bine o denumise blondul Iulian Enka.
Dimineaţa zilei următoare, marţi, 30 ianuarie 2091, tot el se trezi primul, deşi nu era absolut necesar. După ce se aranjă, pentru a arăta, ca de obicei, cât mai bine, luă legătura cu Stela, prin intermediul minitransmiţătoarelor din dotarea uniformelor albastre, cerându-şi scuze că o deranjează atât de devreme. Ea-l asigură că n-o deranjase deloc, se trezise deja, iar el o puse în temă cu starea lui Alex. Astfel că, peste puţin timp, Stela sosi în navă, dar Alex nu se trezise încă. Prin urmare, Lucian mai stătu de vorbă cu doctoriţa echipajului, discutând diverse. Apoi apăru şi Alex, pe care-l luă Stela imediat în primire, pentru un examen medical de specialitate. Noroc că Stela avea cunoştinţele necesare de oftalmologie, deci, se putea ocupa de problema lui Alex. Lucian şi Nis plecară, lăsându-i singuri, la bordul navei, pe Alex şi Stela. Lucian pornise spre locul de întâlnire cu Sid Kelso, iar Nis să-şi înceapă şi el, în sfârşit, activitatea. Stela îi spusese comandantului că va dura câteva zile până va putea stabili un diagnostic exact în cazul lui Alex, timp în care acesta nu-şi va putea continua cercetările începute, pe care va fi nevoit să le întrerupă pentru o perioadă. Lucian nu avu nimic de obiectat, fiind de acord ca Alex să-şi întrerupă activitatea până ce nu va mai avea nici un fel de probleme de ordin medical, oricât ar dura acest lucru, pentru că sănătatea lui Alex era cu mult mai importantă decât activitatea acestuia, pe care „bătrânul” şi-o va putea relua când se va simţi mai bine...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!