agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 66 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-13  |     | 



*64. Necazuri dentare.

Dimineaţa următoare, miercuri, 28 februarie 2091, Lucian se trezi, spre surprinderea lui, mai târziu decât de obicei, deşi seara precedentă adormise devreme. De cum deschise ochii, constată că durerea de cap care-l cuprinsese seara trecută nu-l slăbise deloc; dimpotrivă, în loc să se amelioreze, se accentuase, devenise insuportabilă! Îşi simţea capul greu, atârnându-i parcă, îl durea îngrozitor! Ameţit de durere, se ridică, împleticindu-se şi se îndreptă spre oglindă. Zărindu-şi chipul, mai-mai că se sperie de el însuşi; nu-i venea să-şi creadă ochilor! Avea ochii împăienjeniţi, ba chiar şi cearcăne, de parcă nu s-ar fi odihnit deloc, ceea ce, în realitate, nu era aşa, doar dormise mai mult ca de obicei. Pe deasupra, obrazul drept îi era umflat ca o gogoaşă, încât de abia i se mai zărea ochiul din acea parte a feţei; în plus, îl mai şi durea cumplit! Crezând că nu se trezise bine, se îndreptă spre baie, sperând să se mai învioreze după duşul de dimineaţă, să se dezmeticească. Încercă apoi să se bărbierească şi să se spele pe dinţi, dar nu reuşi în totalitate, durerea fiind insuportabilă. Se enervă, constatând totuşi că arăta oribil, aşa cum se şi simţea. Reuşi totuşi să-şi aranjeze cât de cât întreaga înfăţişare, probabil nu aşa cum şi-ar fi dorit, cum îşi propusese, în mare parte datorită umflăturii, care-l deranja enorm, cât şi din cauza cumplitei dureri de cap. N-ar fi vrut sub nici o formă, însă se vedea nevoit s-o deranjeze pe Stela, ea fiind unicul doctor al echipajului; îi displăcea gândul că trebuia s-o deranjeze încă din prima zi de când ea şi Alex îşi uniseră destinele, dar chiar nu avea încotro, fiindcă durerea nu-i dădea pace, nu-i lăsa de ales.
Se echipă cu chiu, cu vai, în uniforma-i albastră şi încercă să ia legătura cu Stela, prin intermediul minitransmiţătoarelor. Chiar şi aşa, în starea în care se afla, tot arăta bine, cât de cât, era aranjat, nu neglijent, doar umflătura aceea strica totuşi ceva din chipul lui cel plăcut. Fără entuziasm, porni micul sistem de transmisie, iar Stela, care la acea oră era în cabinetul ei medical din oraş, împreună cu Alex, lucrând tocmai la finalizarea analizelor comandantului, auzi o voce neclară în minitrasmiţătorul uniformei, o voce stinsă, abia perceptibilă, rostind cu greu:
- Stela... Te rog, doctore, răspunde, dacă mă auzi...
- Da. Cine-i? Luci, tu eşti cumva? făcu Stela efortul de a-i recunoaşte vocea celui ce o apelase.
- Da, eu... se forţă Lucian să-i răspundă.
- Ce s-a îmtâmplat? E ceva în neregulă? Ce-i cu vocea ta? De abia te-am recunoscut.
- Stela... Nu prea pot vorbi... Ştiu că nu-i tocmai potrivit să te deranjez acum, în prima zi a lunii voastre de miere, nu-i deloc plăcut, dar... Am nevoie de tine. Îmi pare rău... N-aş vrea, dar te rog, dacă vrei şi dacă poţi, vino puţin până în navă... Acum!
Se observa că Lucian depunea eforturi mari pentru a vorbi, iar Stela remarcă de îndată acest amănunt. Zise scurt:
- Vin imediat! În câteva clipe voi fi acolo.
- Totuşi, Luci, ce ai? Ce-i cu tine? întrebă de data asta Alex.
- Scuze, bătrâne, dar chiar nu pot să vorbesc, deci, n-aş putea explica... Îţi pot spune doar că mă doare capul. Groaznic...
- Luci, mă îngrijorezi! Nu înţeleg deloc... Mai zilele trecute am constatat că stai foarte bine cu sănătatea, că n-ai probleme de acest gen, deci nu înţeleg ce-ai păţit între timp, de ieri până azi.
- Te rog, doctore... Nu ştiu de ce, dar e o problemă... Îmi pare rău... N-aş vrea să te deranjez...
- Pricepe odată că nu deranjezi deloc, pe nimeni! Să ştii că eram în cabinetul medical, tocmai încercam să termin analizele tale, să aflu toate rezultatele; mai am puţin, doar câteva şi gata, termin! Până acum totul e-n ordine, nu există nimic care să sugereze măcar că ai avea probleme de vreun fel, nu cred că există pericole pentru noi, deci nu înţeleg... Dar să lăsăm asta. Vin imediat! Aşteaptă-mă numai puţin, dacă poţi.
- Da... şopti comandantul, cu glas sfârşit.
- Luci, o să vin şi eu cu Stela, dacă nu te deranjez, auzi el vocea lui Alex.
- Sigur, bătrâne... Poţi veni. Nu-i nici o problemă... Mă găsiţi pe puntea principală, se chinui el să răspundă.
Alex şi Stela plecară din cabinetul medical de îndată ce întrerupseseră legătura cu Lucian, amândoi fiind îngrijoraţi din cauza colegului lor.
Ajunseră în scurt timp în apropierea navei albastre, urcând grăbiţi treptele, spre puntea principală, prima fiind Stela, apoi, în urma ei, Alex. Pe puntea principală era întuneric beznă şi nu se zărea nimeni pe acolo. Însă Lucian era acolo. Stătea pe un scaun, într-un colţ al încăperii, acoperindu-şi faţa cu o batistă curată, mai exact obrazul drept, care era umflat. Acolo aştepta sosirea doctoriţei şi a lui Alex. Îi zărise când intraseră, dar nu se mişcase de pe locul unde stătea, durerea insuportabilă ţintuindu-l parcă locului. În plus, stătea ascuns şi de ruşine, neîndrăznind să se înfăţişeze astfel înaintea celor doi. Lentilele, cât şi rama ochelarilor „bătrânului” său prieten, sclipeau din când în când în întuneric, reflectând o luminiţă slabă de prin apropiere, dezvăluind astfel poziţia geneticianului în încăpere.
- Luci... Eşti aici? auzi el glasul doctoriţei, dar nu reuşi să-i răspundă, deşi încercase.
- Poate e în rezerva lui, presupuse Alex. Să mergem acolo, să vedem!
- Stela... Aici sunt... se forţă el să vorbească.
- Unde eşti? De ce stai pe întuneric? îl întrebă doctoriţa, apoi îl îndemnă pe genetician: Alex, aprinde lumina!
Acesta aprinse lumina, iar puntea principală fu invadată în curând de lumină, astfel că îl zăriră amândoi pe comandant, care stătea în continuare ghemuit, pe un scaun, în colţul încăperii.
- Aici erai? constată Stela, întrebător. De ce te ascunzi?
- Nu mă ascund... Doar stau... Aştept... Pe voi... răspunse el cu greu.
- Hai, ridică-te! Ieşi de acolo, să te văd, îl îndemnă Stela.
- Numai să nu te sperii de mine când... mă vei vedea aşa...
- Nu-ţi face probleme. Nu mă voi speria. Hai, să vedem care-i problema pentru care m-ai chemat, zise doctoriţa.
Lucian se ridică greoi de pe scaun, se îndreptă spre Stela, iar când ajunse aproape de ea, îndepărtă batista de pe obrazul umflat, lăsând mâna în jos. Zise:
- Salut, doamnă doctor... Îmi pare rău că te-am deranjat, dar... Vezi şi tu care-i situaţia... Aveam nevoie de tine... Iar exceptând ceea ce vezi, mai e şi... durerea asta de cap; cumplită... Îngrozitoare!
- Vai, Luci... Ce-ai păţit?
- Asta aş vrea să ştiu şi eu...
- Aşa, deodată? Ieri arătai foarte bine! Cum se poate? Nu mi se părea deloc că ai avea probleme, de nici un fel, nu existau simptome.
- Da, ieri, dar vezi şi tu... Cum arăt acum, azi...
- Aşa-i. Hai la lumină, să te văd mai bine! Spune-mi, te doare?
- Da. Îngrozitor... Capul, preciză el.
- Numai capul?
- Da. Adică... Nu ştiu, se încurcă el. Cred...
- Ce-i cu obrazul tău, Luci? îl întrebă de data asta Alex.
- Habar n-am, bătrâne... Aşa era când m-am trezit... Mă împiedică la vorbit şi nu numai...
- Se pare că ai probleme cu măselele, Luci. Da, cu siguranţă asta e, spuse Stela, pipăindu-i uşor obrazul umflat.
- Dar mă doare şi capul. Mai ales capul...
- Evident, Luci! Din cauza umflăturii, zise doctoriţa. S-a imflamat rău zona, pe toată partea dreaptă.
- Dar eu n-am avut niciodată probleme cu dinţii...
- Ai acum. Bietul de tine! Dar să ştii că m-ai chemat degeaba. Nu te pot ajuta. Îmi pare rău. Dar mă tem că nu pot face nimic pentru tine.
- Ce vrei să spui? Nu poţi să mă laşi aşa...
- Ştiu. Dar, vezi tu, Luci, sunt doctor, singurul medic al echipajului, mă pricep aproape în toate domeniile medicinei, dar, din nefericire, mai puţin în domeniul stomatologiei. Cu alte cuvinte, nu sunt dentist! Îmi pare rău, dar mă tem că nu te pot ajuta cu nimic. Aş vrea, dar nu sunt în măsură. N-am nici cea mai mică pregătire în acest domeniu. N-am consultat nici măcar o singură dată un manual, sau vreo lucrare de specialitate, nici măcar din curiozitate.
- Grozav! Vrei să spui că...
- Îmi pare deosebit de rău, Luci, dar habar n-am! Nu ştiu ce-aş putea face. Repet, nu mă pricep deloc. Singurul lucru pe care l-aş putea face pentru tine, ar fi să-ţi prescriu un tratament pentru două zile, timp în care să iau spre studiere cu seriozitate o carte sau un manual de stomatologie, apoi, după ce ţi se va dezumfla obrazul, în urma tratamentului administrat, fiindcă în starea în care eşti acum, nimeni n-ar putea interveni în nici un fel, deci, doar după aceea, să încerc să intervin, însă ar fi doar o dibuială, ceea ce ar fi ca şi cum aş face experienţe pe tine, Luci, iar eu nu-mi pot permite aşa ceva; tu nu eşti cobai şi nici n-ai putea fi.
- Atunci... Ce rămâne de făcut, în cazul ăsta? întrebă el, deznădăjduit.
- Nu ştiu. Ţi-aş propune ceva, dar nu cred că vei fi de acord. Te-aş sfătui totuşi să te laşi în grija locuitorilor Proximei, poate că ei se pricep la aşa ceva. Ai putea încerca. Ei au multe posibilităţi şi o aparatură adecvată condiţiilor lor. Sunt demni de încredere. Şi sunt sigură că te vor ajuta, nu te vor refuza.
- Nu! În nici un caz! Nici nu vreau să aud, sau să mă gândesc...
- Dar, Luci, poate ar fi mai bine, încercă Stela.
- Am zis nu! o întrerupse comandantul. Prefer să mă las pe mâna ta... Chiar dacă nu te pricepi şi-n acest domeniu. Prefer să fi tu cea care mă va trata, atât cât ştii... Fie şi doar ca o bâjbâială...
- Nu-i bine aşa, Luci, se împotrivi Stela. Mai gândeşte-te!
- Staţi puţin, interveni Alex, care avea o idee. Ia ascultaţi... O fi ea singurul doctor, dar nu şi singurul membru al echipajului. Ar trebui să-i întrebăm şi pe ceilalţi. Deşi n-aş fi auzit pe nici unul dintre ei că s-ar pricepe în domeniu, totuşi, nu se ştie... Până acum nu a fost nevoie de aşa ceva, dar poate că se pricep ei şi la asta, vreunul dintre ei, poate te va ajuta. Eu, unul, habar n-am; poate chiar mai puţin decât Stela, ea mai ştie despre ce e vorba, dar nu strică să-i întrebăm şi pe ceilalţi. N-avem nimic de pierdut, propuse geneticianul.
- Nu-i o idee rea, îl aprobă Stela. Alex s-ar putea să aibă dreptate. Ar fi spre binele tău, Luci. Poate ai noroc.
- Da. Bine. Poate... aprobă Lucian. Nici Nis nu ştie nimic, în nici un caz.
- Ah, Nis, nu. Dar poate altul, presupuse Alex, eliminându-l pe geograf.
- Sunt sigură că se va găsi o soluţie, alta decât a face experimente pe tine, Luci. Deci, nu dispera. Deocamdată, tot ce pot face pentru tine, e să-ţi prescriu un tratament pentru următoarele două zile, să scapi de gogoaşa asta din obraz, apoi mai vedem. Doar cu atât te pot ajuta, pe moment. Iar pentru început, am să-ţi fac o injecţie.
- Nu s-ar putea fără? tresări el.
- Mă tem că nu. Dar sper că n-ai de gând să te plângi pentru o injecţie banală, o mică înţepătură, doar nu eşti copil, deci, n-are rost să te porţi de parcă ai fi.
- Ai dreptate, doctore.
- Atunci, hai, pregăteşte-te! Scapi repede.
- Bine, spuse Lucian.
Urmă injecţia, pe care n-o putea evita, apoi doctoriţa îi înmână un flacon cu pastile, capsule, însoţite de recomandările de rigoare:
- Va trebui să iei câte două minuni din astea la şase ore, începând de acum. În plus, îţi recomand să te odihneşti cât mai mult şi te-aş sfătui să-mi urmezi întocmai recomandările, deci să-mi dai ascultare.
- Bine. S-a făcut. Voi ţine cont de ceea ce mi-ai spus...
- În două zile îţi vei reveni, iar apoi... Nu ştiu cine te va trata. Vom vedea. Vom vorbi noi cu colegii şi-ţi vom comunica azi ce am rezolvat, deci dacă vreunul dintre ei se pricepe şi te poate ajuta.
- Bine. Mulţumesc... Îmi pare rău că te-am deranjat, mai mult degeaba, dar a trebuit... Nu ştiam că nu te pricepi...
- Nu m-ai deranjat degeaba. Nu puteai sta aşa. În cazul ăsta, dacă totul s-a lămurit, noi plecăm. Iar tu odihneşte-te cât mai bine, ia-ţi pastilele şi ai grijă de tine.
- Un moment! Stela... Alex... Dacă tot veţi vorbi cu ceilalţi, ca să-i întrebaţi dacă se pricepe vreunul... dacă mă poate ajuta... V-aş ruga să... să-i anunţaţi că întâlnirea noastră de mâine... Nu va avea loc... S-a contramandat!
- Vrei s-o amâni pe săptămâna viitoare? Sau pe altădată? întrebă Alex.
- Nu. O anulez... complet! Nu va mai avea loc... deloc. N-aş putea să apar aşa... N-aş face faţă... Rămâne peste alte două săptămâni, tot joi... I-aş anunţa eu, dar... Mi-e greu să vorbesc. Ar fi fost un efort prea mare, să-i anunţ pe toţi.
- Nu-ţi face griji. Le vom spune noi, îl asigură Alex.
- Bine. Mulţumesc. Scuze, bătrâne...
- Lasă, Luci. Nu-mi place să te văd aşa. Înţeleg că Stela e doctor. E de datoria ei să îngrijească pe oricare dintre noi, dacă e bolnav. Aşa că nu te mai tot scuza. Ştii bine că vreau să te văd din nou sănătos, fără probleme. Sigur putem pleca, să te lăsăm singur?
- Sigur... De ce nu? E-n ordine... O să mă odihnesc.
Stela şi Alex plecară, iar Lucian rămase singur, doar cu durerea lui de cap. Se retrase în rezerva lui şi se întinse pe saltea, încercând să stea liniştit. De dormit nu mai putea fi vorba, de mâncat nici atât, deşi nu mâncase încă nimic pe ziua aceea, dar în starea în care se afla, nici n-ar fi putut mânca.
Stela şi Alex discutară aproape cu toţi colegii lor, transmiţându-le mesajul comandntului de a nu se întâlni ziua următoare la bordul navei şi întrebându-i dacă se pricep cumva în domeniul stomatologiei. Până-n acel moment n-avură succes, fiindcă nici unul n-avea habar de aşa ceva. Bineînţeles, se arătară îngrijoraţi de soarta colegului lor şi ar fi dorit să-l viziteze, dar Stela-i rugă să-l lase în pace deocamdată, el având nevoie de multă linişte şi odihnă, măcar în acea zi. De abia reuşi doctoriţa să-l convingă pe geograf să nu meargă în navă, să-şi vadă „şeful”; încăpăţânatul nu dorea sub nici un chip să înţeleagă, nu dorea să-şi lase „şeful” singur. „Tu eşti tot ce-i mai lipseşte şefului tău acum.” îi spusese la un moment dat Stela. În cele din urmă, cu greu reuşiră să-l determine să renunţe.
Stela şi Alex vorbiseră cu toţi, mai puţin cu Lia, cu care nu reuşeau să ia legătura, nici măcar prin intermediul minitransmiţătoarelor ce intrau în dotarea uniformelor lor. Nu ştiau unde ar putea fi, nu-şi dădeau seama unde s-o găsească. Ea era ultima lor speranţă, ultima şansă. Ly nu ştia nimic, ea fiind, evident, cu Mihai. Alex o căutase chiar şi-n camera ei din oraş, dar nu găsise pe nimeni acolo. Nu înţelegeau de ce nu răspundea la transmiţător. Mai luară o pauză, apoi se gândiră să mai încerce totuşi, încă o dată măcar. În sfârşit, Lia răspunse. Îşi ceru scuze că nu răspunsese până atunci, justificând că probabil nu fusese atentă şi nu recepţionase apelul. În realitate, ea fusese la tatăl ei, To Kuny şi decuplase minitransmiţătorul, exact pentru a nu fi deranjată de nimeni, dar lor nu le putea spune acest lucru. Din fericire pentru ei, dar mai ales pentru Lucian, aflară că Lia se pricepea şi-n acest domeniu, al stomatologiei, deşi nu era specialistă, dar putea interveni, deci, îl putea trata pe Lucian, care avea astfel noroc; în lipsa unui specialist, era bun şi un amator, mai ales dacă Lia îi convinse că nu era chiar neştiutoare, se descurca... Stabiliră împreună ca ziua următoare, la ora 11.00, ea să fie în cabinetul medical al Stelei, cel din oraş, dar omiseră să-i spună cine ar fi pacientul. De fapt, nici ea nu întrebase cine ar putea fi, presupunând imediat, în mod logic, că ar fi vorba despre Nistor, doar numai el putea avea probleme cu dantura, judecând după cantitatea imensă de dulciuri pe care o consuma zilnic. Lia le promise că va fi acolo ziua următoare, la ora 11.00 şi nu va întârzia. Rămânea ca Alex şi Stela să-i transmită vestea şi lui Lucian, tot prin minitransmiţător, hotărând să-l lase să se odihnească liniştit, deci să nu-l mai viziteze în navă, pentru a-i aduce la cunoştinţă noutatea. Totuşi, erau nevoiţi să-l anunţe de reuşită, aşa că utilizară din nou transmiţătorul:
- Luci... Luci... Mă auzi? Răspunde, te rog, dacă mă auzi, zise Stela.
- Da, doctore... se auzi glasul lui Lucian, abia şoptit; răspunsese imediat, fără întârziere.
- Nu dormi?
- Nu.
- De ce nu? Ce ţi-am spus eu, să te odihneşti cât mai bine?! îl „certă” Stela.
- M-am odihnit destul, doctore. Nu mai pot să dorm. Oricum, stau întins pe saltea, deci tot mă odihnesc, chiar şi acum.
- Bine, să zicem că accept asta... Acum să-ţi spun de ce te-am căutat, de fapt. Am vorbit deja cu toţi colegii, le-am transmis rugămintea, de fapt, decizia ta de a nu ne mai întâlni mâine în navă, pentru o nouă şedinţă. Erau foarte îngrijoraţi din cauza ta, când au auzit că ai probleme. De abia am reuşit să-i conving să nu te viziteze; îţi închipui că ei intenţionau să vină chiar acum să te vadă. Dar pentru mâine nu-ţi mai garantez că nu te vor deranja; probabil vor veni să vadă cum te simţi.
- Pot veni, să mă vadă... Totuşi, ce-aţi rezolvat? Mă poate ajuta vreunul?
- Da. Spre norocul tău, da. Am găsit pe unul dintre ei, care se pricepe şi e dispus să te ajute. Mâine, la ora 11.00 va veni aici, în cabinetul medical. Tu va trebui să fi deja aici la ora aceea. Crezi că poţi veni singur, sau e nevoie să te ajutăm noi? Dacă trebuie, venim după tine, spuse Stela.
- Nu, doctore. Voi veni singur... Mă voi descurca.
- Bine. Cum crezi. Doar să fii aici la ora 11.00. Ea a promis că va veni şi te va ajuta, zise Stela.
- Ea?! E cumva vorba despre Maria?
- Ce importanţă are? Maria sau nu, te va ajuta, asta contează, replică Stela, evitând să-i spună despre cine era vorba.
- Ştiu foarte bine că blonda m-ar ajuta... Cât e ceasul acum?
- Unu fix, răspunse Stela.
- Off... Sid...
- Ce-i cu el? întrebă doctoriţa.
- Trebuia să mă întâlnesc cu el şi astăzi, la ora două, ca de obicei, dar nu pot... El nu ştie că am probleme... Ce-o să creadă?
- Nu-ţi face griji, Luci. Mă duc eu, se oferi Alex. Sid mă cunoaşte. O să-i explic cum stau lucrurile şi o să-i spun că nu te mai poţi întâlni cu el în următoarele câteva zile, poate chiar timp de o săptămână. Asta-i situaţia. Dar nu-ţi face griji. Vorbesc eu cu el. E un tip de treabă, o să înţeleagă. Spune-mi doar unde trebuia să vă întâlniţi, ca să ştiu unde să mă duc, să-l caut.
Lucian îi explică geneticianului în ce loc avea întâlnirea cu Sid.
- Bine, Luci. S-a făcut. Am înţeles unde. Mă duc şi-i explic totul. Sid va înţelege situaţia. O să-i spun că-l vei căuta când te vei simţi mai bine, vei încerca să iei legătura cu el, într-un fel sau altul.
- Da. E bine aşa... Mersi, bătrâne... spuse Lucian.
- N-ai pentru ce, zău. Îmi place să-l întâlnesc şi să vorbesc cu el. E interesant!
- Probabil... Dar sunt convins că ţi-ar place mai mult să stai cu Stela acum; nu cu Sid...
- Ah, sigur... Lasă, nu-ţi face griji pentru mine şi Stela. Avem noi destul timp să stăm şi împreună.
- Asta-i situaţia, bătrâne...
- Stai liniştit! O să se rezolve totul.
- Sper... Atunci spune-i lui Sid... că-l rog să nu fie supărat...
- Hai, măi, Luci... Nu va fi supărat. Poate doar îngrijorat.
- Bine, Alex. Mersi pentru tot. Eşti un adevărat prieten.
- Sigur, Luci. Odihneşte-te, să te refaci cât mai repede!
- O să încerc, bătrâne...
Astfel încheiară mica discuţie, Lucian trântindu-se din nou pe salteaua din rezerva lui, mulţumit că se găsise cineva care să-l trateze, unul dintre colegii lui; n-ar fi dorit să se lase pe mâna gazdelor sale, însă ar fi fost nevoit, dacă nu se pricepea nici măcar unul... Mai era mulţumit şi datorită faptului că rezolvase problema cu Sid, Alex acceptând să-l întâlnească pe fratele Sonyei în locul lui; el n-ar fi fost în stare, în situaţia în care se afla. Iar dacă nu s-ar fi dus deloc, nimeni, ce-ar fi crezut Sid despre el? Dar aşa, putea fi liniştit.
Ca să nu stea totuşi degeaba toată ziua, luă spre studiu rapoartele colegilor săi, încercând să le analizeze amănunţit, pe fiecare în parte, în linişte, acolo, în rezerva lui, întins pe salteaua confortabilă ce ţinea loc de pat. Astfel îşi petrecu ziua, luându-şi pastilele, după recomandările doctoriţei şi renunţând de data aceasta la obişnuitul său duş de seară...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!