agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 51 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-16  |     | 



*79. Plantele Mariei.

Pentru a nu întârzia, Nick şi Maria recurseră şi ei la un avion, deşi ei se aflau deja în oraş, nu foarte departe de laboratoare, însă pe jos n-ar fi ajuns într-o jumătate de oră, cât era termenul. În plus, foloseau avionul, pentru că erau nerăbdători să-l revadă pe prietenul lor comun, Lucian, deci în curând îşi făcură apariţia. Mai întâi, mărunţica Maria, mică, blondă, zglobie şi frumoasă, ca de obicei. De cum ajunse aproape de cei doi, nu mai aşteptă să fie salutată de vreunul dintre ei, cum ar fi fost normal, ci se năpusti entuziasmată, dar şi emoţionată, asupra colegului ei, îmbrăţişându-l bucuroasă. Îl sărută puternic, pe ambii obraji.
- Ah, Luci, ce bine-mi pare să te revăd, nărodule! se avântă ea. Ce mult mi-a fost dor de tine! Ce mult mi-ai lipsit!
- Şi mie-mi pare bine să te revăd, răspunse Lucian mai rezervat, afişând un zâmbet şters. Dar te rog, blondo, ia-o mai uşurel, nu chiar aşa! Păstrează distanţa!
- Ce tot vorbeşti? păru ea nemulţumită. De abia aşteptam să ajung odată aici, să te văd, cum mai arăţi... Şi tu, afurisitule! Cum mă întâmpini? I-auzi la el, să păstrez distanţa...
Ea sesiză de îndată indispoziţia lui, pricepu că el nu se simţea în largul lui, ca urmare, îşi desprinse braţele din jurul gâtului lui, îndepărtându-se numai puţin de el, examinându-l cu minunaţii ei ochi verzi, de sus până jos.
- Ia să te văd mai bine! Oh... murmură ea a dezamăgire. Ce-i cu tine, Luci? Ce-i cu mutra asta, ca de curcă plouată? Nu aşa mă aşteptam să te revăd!
- Blondo, te rog... rosti el blând, zâmbindu-i şters, fără entuziasm.
Din urmă apăru Nick, care-l luă şi el în primire, dând mâna cu el, apoi îmbrăţişându-l cu prietenie, frăţeşte, ca după o lungă absenţă.
- Să ştii, Lucian, chiar şi mie mi-ai lipsit în perioada asta.
- Şi tu mie, prietene, zise el simplu.
- Maria are totuşi dreptate. Nu arăţi prea bine. Mă aşteptam să te găsesc altfel.
- Ţi se pare, Nick. Ar trebui să ai mai multă grijă de iubita ta cea blondă, e puţin cam repezită.
- Ah, las-o! Nu-mi fac probleme din cauza ei, am încredere în ea.
- Asta-i bine, aprecie Lucian.
- Repezită, eu?! îi reproşă de îndată Maria din apropiere, privindu-l dezaprobator.
- Scuze, blondo. Nu lua în seamă ce-am spus, zise el.
- Salut, Sim, i se adresă Nick zâmbind acestuia, dând mâna cu el.
- Bună, Nick, îi răspunse Sim cu simpatie.
- Scuză-ne că te-am neglijat, eram ocupaţi cu Luci; nu l-am mai văzut deloc, cam de mult, explică Nick.
- Ah, lasă; înţeleg... îl asigură Sim, apoi se îndreptă spre Maria. Sărut mâinile, domnişoară, îi spuse el emoţionat, politicos, dând pentru prima oară cu ochii de gingaşa blondă şi-i sărută mâna, după cum ştia că-i obiceiul celor de pe Terra, deşi procedă cu stângăcie, dar nu conta asta, ci gestul în sine.
- Doamnă, îl corectă Nick de îndată.
- Ai dreptate; scuză-mă... Însă dânsa pare a fi tot o domnişorică; adică...
- Ştiu, îi răspunse Nick, zâmbind. Dar chiar şi asta-mi place la ea. De fapt, totul îmi place la ea.
Între timp, obrajii Mariei deveniseră roşii, ca doi bujori. Îşi plecă privirea verzuie; se vorbise despre ea, iar ea devenise dintr-o dată ruşinoasă, timidă, nu îndrăzneaţă, năvalnică, vijelioasă, cum fusese puţin mai înainte, cu colegul ei.
- Asta înseamnă că vă înţelegeţi, constată Lucian, îngândurat. Iar asta-i bine pentru voi. Sunteţi fericiţi, se observă...
- Haideţi să vedem planta; de fapt, de asta suntem aici, îi îndemnă Sim, amintindu-le motivul pentru care se aflau acolo. Dick ne aşteaptă. Probabil o să ne reproşeze că am întârziat niţeluş.
- E numai vina noastră, spuse Nick. Din cauza noastră s-a întârziat.
- Nu chiar, prietene, îl contrazise Lucian. Şi pe mine m-a aşteptat Sim, destul de multicel.
- Nu contează. Haideţi, să mergem, îi invită Sim politicos, grăbindu-i.
Intrară în laboratoare, îndreptându-se spre încăperea cu plante, unde, foarte probabil, erau aşteptaţi. Maria mergea mai mult în apropierea colegului ei, doar nu-l mai văzuse de mult timp, iar compania lui era întotdeauna plăcută; oare chiar şi-n acel moment? Blonda remarcă lipsa celor şase bulinuţe mici, aurii, de pe reverul hainei, pe care el le îndepărtase. Zise:
- Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greşit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluţie mai bună, mult mai practică.
- Da?! păru el contrariat de cuvintele blondei. Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ţine cont de ea.
- Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
- În schimb, eu vorbesc foarte serios, o asigură el, fixând-o o clipă cu privirea.
- Ce să înţeleg din atitudinea ta? Mai eşti sau nu comandantul nostru? îl întrebă ea pe neaşteptate, la un moment dat.
Lucian se opri o clipă-n loc, privind în treacăt spre Maria, cu severitate, apoi îşi continuă drumul.
- Blondo, te rog... Aş vrea să nu vorbim despre acest subiect, îi răspunse el, cu răceală.
- Dar trebuie. Aş vrea să ştiu. E un lucru foarte important. Deci, eşti sau nu?
- Vezi bine că nu mai sunt. Şi ştii de ce.
- Şase buline mici, aurii sau nu; n-are importanţă faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să ştii că noi tot pe tine te considerăm şi te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
- Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta şi gata, o întrerupse el. Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume aţi considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
- Mda, e clar... Nu ţi-a trecut deloc de atunci. Eşti încă prost dispus.
Îşi continuară drumul, Maria mergând lângă Lucian, încercând să-l îmbuneze, să-l readucă într-o stare de bunădispoziţie, cu drăgălăşenia ei.
- Ce zici, n-ai vrea totuşi să te întâlneşti şi cu ceilalţi colegi ai noştri astăzi, puţin mai târziu; spre exemplu, după ce ducem planta în navă?
- Nu vreau deloc să mă întâlnesc cu ei! Nici astăzi, nici altădată, îi răspunse el cu aceeaşi răceală, fără a se preface; într-adevăr, era încă indispus.
- Totuşi, ar trebui, Luci, insistă Maria. Poate ţi-ar face bine să-i revezi, îţi sunt colegi. Sunt sigură că ţi-e dor de ei; să nu-mi spui că n-ar fi aşa.
- Maria, te rog, nu insista! Sigur că mi-e dor de ei, dar nu vreau să-i întâlnesc. Vreau să fiu singur. Înţelegi? Singur, în nava noastră! N-am nevoie de compania nimănui! Şi pricepe că nu m-aş fi întâlnit nici cu voi doi acum, dacă nu se ivea chestia asta, cu planta. Nu, pentru că nu mă simt în stare să reiau totul de la capăt, nu mă pot preface că totul ar reintra în normal, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, niciodată. Nu pot şi gata! Înţelegi? îi spuse el sever, cu seriozitate.
- Încerc să te înţeleg. Însă nu prea reuşesc. Ar trebui să treci peste faza asta. Ar fi mai bine, pentru toţi. Ne-am simţi mai bine. Ar dispărea tensiunea.
- Ar trebui, dar... Regret! Nu pot încă. Mi-e imposibil. Oricât aş încerca. Prefer să rămân în continuare singur, pentru încă o perioadă, nu ştiu cât, nu ţi-aş putea spune nimic concret.
- Dar, Luci, e imposibil! E de necrezut, de neconceput ca tu, tocmai tu... Scuză-mă, dar nu te înţeleg, deloc! De ce ne faci una ca asta? Sincer, nici noi nu merităm să fim trataţi astfel, nici măcar de tine. Greşeşti mult, Luci!
- Lasă-l în pace, iubito, o sfătui Nick din apropiere. Nu vezi că e încă abătut?
Dar blonda nu-i dădu ascultare, nu-l lăsă deloc în pace pe colegul ei, se luă în continuare de el, stând numai în apropierea lui.
- Spune-mi, Luci, nici măcar pe Lia n-ai vrea să o revezi? îl atacă blonda neiertătoare, în punctul lui cel mai slab.
La auzul acestor cuvinte, Lucian chiar se opri din mers, atribuindu-i o privire mai severă ca oricând, plină de reproş.
- Lasă-l, iubito, lasă-l în pace! De ce nu mă asculţi? Nu vezi cât e de tulburat? interveni Nick din nou.
- Nu, lasă-mă, ştiu ce fac! Trebuie să lămurim odată situaţia, refuză blonda să asculte sfatul lui Nick; reluă necruţătoare ideea: Luci, eu ştiu foarte bine că, de fapt, vrei s-o revezi, e singurul lucru pe care-l vrei cu adevărat, cel mai mult.
- Te înşeli! Nu vreau deloc s-o văd, răspunse el indiferent, păstrându-şi calmul, deocamdată.
- Ba da, se încăpăţână Maria să-l „hărţuiască”. Vrei s-o vezi, asta-ţi doreşti cel mai mult, dar nu vrei să recunoşti acest amănunt.
- Ah, nu... Gata! Aşa nu se mai poate! Încetează, Maria! Opreşte-te! Ajunge! Dacă mai continui astfel, să ştii că mă supăr cu adevărat. Un singur cuvânt pe tema asta şi am să mă întorc imediat înapoi în navă şi voi regreta că am venit acum, aici, împreună cu voi. Iar planta n-aveţi decât s-o luaţi singuri; nu-mi pasă dacă o veţi mai aduce în navă sau nu, ori dacă o veţi duce în altă parte; treaba voastră! Eu am să mă închid din nou în rezerva mea! Să ştii că am vorbit foarte serios! Ne-am înţeles, da?!
- Oho... Da, Luci. Am înţeles. Bine, fie cum zici. Te las în pace, deşi nu-mi face plăcere, cedă cu greu Maria, văzând că n-are încotro, cu toate că ei nu-i convenea. Mi-ar fi plăcut să te recâştig de partea noastră, să nu mai suferim din cauza asta, nici unul dintre noi. Însă dacă nu vrei să colaborezi, n-am încotro, te las în pace. Dar să ştii că nu te înţeleg, deloc. Nu te recunosc. Eşti cu totul altul, complet schimbat, de nerecunoscut... Ce-ai păţit?
- Îmi pare rău, asta-i situaţia, răspunse el scurt.
Îşi continuară drumul liniştiţi. Dacă Maria se lăsase păgubaşă, Nick şi Sim nu reluară subiectul. În scurt timp ajunseră în locul în care erau aşteptaţi de Dick, pe care-l salutară toţi.
- Aţi întârziat puţin, le reproşă Dick calm, cu blândeţe. Dar înţeleg de ce, se pare că aţi avut motive.
- Scuze pentru întârziere, Dick, spuse Lucian.
- Nu-i nici o problemă. Planta nu fuge de aici. Iat-o...
- Ah... exclamă blonda, admirând-o. Vai, e minunată! A mai crescut puţin între timp. Şi-i stă bine în recipientul ăsta, a fost lucrat cu gust. E o minunăţie!
- Ne bucurăm că vă place, domnişoară, spuse Dick Torn.
- Doamnă, îl corectă Nick de îndată şi pe acesta.
- Ah, da... Pardon, doamnă! Uitasem, Nick. Uitasem că fermecătoarea domnişoară blondă a devenit între timp soţia ta.
- Nu face nimic, Dick. Din partea mea, poţi să-i spui şi domnişoară, sună frumos şi i se potriveşte mai bine. Nu mă supăr, oricum i-ai spune tu sau alţii; tot o iubesc şi ştiu că e soţia mea, deci nu contează.
- În cazul ăsta, am să-i spun domnişoară simpaticei tale blonde, pentru că mi-e mai uşor aşa, îmi vine mai la îndemână. Chiar i se potriveşte mai bine.
- De acord. Poţi să-i spui cum vrei. N-am nimic împotrivă, îl asigură Nick.
- Atunci e clar; am să-i spun domnişoară, fără supărare. Deci, aceasta-i planta, acesta-i recipientul, iar domnişoarei Maria îi place. Sper că şi vouă.
- Bineînţeles, Dick. Mie, cel puţin, îmi place, spuse Nick. Tu, Lucian?
- Da. Nimic de zis. Arată bine, aprecie el ceva mai rezervat, ceea ce nu însemna că nu i-ar fi plăcut şi lui; doar că el părea absent, se gândea la altceva.
- Sper că şi celorlalţi colegi ai voştri le va place, când o vor vedea. Noi am încercat să lucrăm cât mai bine şi să-i dăm recipientului un aspect cât mai plăcut ochiului, dar nu puteam şti ce gusturi aveţi voi în această privinţă, zise Dick.
- Sigur o să le placă şi colegilor noştri, încercă Maria să-l convingă.
- Sper, domnişoară... reluă Dick. Oricum, noi am lucrat după ideea ta, Lucian, o idee remarcabilă, deşi aparent simplă, însă nouă nu ne-ar fi trecut niciodată prin minte. Dar, după cum vedeţi, s-a putut, recipientul a fost realizat, iar plantei îi merge bine în interiorul lui, deci o puteţi transporta la bordul navei voastre; nu vor exista probleme. Poate că vouă vi se pare, pe bună dreptate, că am cam fi întârziat cu schimbul acesta. Adică, mă refer la faptul că voi ne-aţi oferit planta naturală imediat ce v-am solicitat-o, în timp ce noi de abia acum suntem gata să vă oferim această plantă artificială, în schimbul celei naturale primită de la voi, dar aş vrea să ştiţi că această întârziere din partea noastră are şi o explicaţie, deşi nu ştiu dacă vouă o să vi se pară tocmai potrivită.
- Lasă, Dick. Renunţă la explicaţii, de orice fel, îl întrerupse Lucian. E inutil! Tot ceea ce contează este că recipientul e gata şi putem lua planta la bordul navei noastre. Mai devreme sau mai târziu, nu contează. Important este că ne daţi totuşi această plantă artificială şi că nu părăsim planeta fără ea. Practic, puteaţi să ne-o oferiţi şi mai târziu, fără supărare, doar nu era nici o problemă.
- Poate, Lucian, îl aprobă Dick. Totuşi, dă-ne posibilitatea unei explicaţii pentru această întârziere, care pare a fi destul de mare, pentru că noi ne simţim datori cu o scuză. Sau vă grăbiţi chiar atât de mult să vă întoarceţi la frumoasa voastră navă albastră cu această plantă acum?
- Nu chiar, deci nu din cauza asta, se împotrivi Lucian. Considerăm însă că n-ar fi nevoie de o explicaţie, dar dacă-i atât de important pentru voi să ne-o daţi, vă ascultăm, nu-i nici o grabă.
- Bun, reluă Dick. Vă mulţumim că ne ascultaţi; vorbesc acum în numele meu, al colegilor mei din acest laborator şi al tuturor celorlalţi care au ajutat la realizarea acestui recipient. Pentru noi, e foarte important faptul că ne oferiţi posibilitatea unei explicaţii. Mai întâi de toate, trebuie să înţelegeţi că, de fapt, acest recipient a fost gata de mult, iar planta a fost introdusă în interiorul lui tot de atunci, deci, practic, am fi putut să vă dăm planta, s-o transportaţi la bordul navei voastre încă din momentul în care recipientul a fost gata, însă am considerat că ar fi mai bine s-o oprim o perioadă de timp aici, în laborator, pentru a o ţine sub observaţie atentă, pentru a vedea cum îi merge, pentru a nu avea probleme cu ea la bordul navei voastre. În consecinţă, am oprit planta spre observare aici, în laborator, iar dacă se iveau probleme, de orice natură ar fi fost ele, tot noi le-am fi soluţionat, fiind de datoria noastră, însă, din fericire, nu au existat nici un fel de probleme, plantei i-a mers de minune în acest recipient din prima clipă, s-a dezvoltat normal, ceea ce presupune că i-ar fi priit şi-n mediul vostru, n-ar fi existat probleme pentru ea nici în interiorul navei voastre, fiind izolată de mediul exterior; am fi putut deci să v-o oferim după această perioadă de ţinere sub control, însă, din nefericire, după perioada respectivă, am aflat că voi aţi avea probleme, nu ştiu de ce gen, dar am înţeles că ar fi survenit nişte neînţelegeri între voi, de aceea am considerat că n-ar fi tocmai potrivit să vă deranjăm din cauza plantei şi din această cauză s-a întârziat atât de mult. Acum însă, cred că trecut destul timp de atunci şi ne-am permis să vă chemăm pentru a vă înmâna această plantă, care de acum vă aparţine, este a voastră. Sper că între timp, neplăcerile dintre voi s-au rezolvat, sau cel puţin s-au liniştit.
- Nu, Dick, între noi lucrurile nu s-au rezolvat încă, există o mică neînţelegere, o oarecare tensiune în relaţiile dintre noi, dar e o banalitate. Pot afirma că totuşi, lucrurile s-au mai liniştit, cât de cât, deci n-ai greşit că ne-ai chemat acum, pentru această plantă. E mult mai importantă pentru noi decât orice neînţelegere.
- Bine, mă bucur că am nimerit. Mi-era teamă să nu fi greşit chemându-vă. Totuşi, n-am înţeles, ce s-a petrecut de fapt între voi?
- O nimica toată, Dick. E vorba de o neînţelegere, legată, în oarecare măsură, de mine, în urma căreia s-a produs o separare între noi, nu ştiu încă dacă doar temporară sau definitivă. Tot ce-ţi pot spune momentan este că eu am rămas în navă, singur, în timp ce colegii mei sunt răspândiţi prin oraş, în anumite camere şi nu mai păstrăm legătura între noi, adică nu mai ştim unii de ceilalţi, sau cel puţin eu despre ei, iar ei despre mine, deci ne desfăşurăm activitatea separat. În ceea ce priveşte motivul acestei despărţiri, mai bine zis al acestei neînţelegeri care a intervenit între noi, în urma căreia s-a produs această, să-i zicem, despărţire, este un motiv banal, care... De fapt, nu ştiu dacă are rost să intrăm în amănunte.
- Ai dreptate. Lasă, nu-i nevoie să ne dai explicaţii referitoare la neînţelegerea dintre voi. Este problema voastră, pe care voi singuri trebuie să o rezolvaţi; noi nu ne putem amesteca între voi, n-ar avea rost, îl întrerupse Dick, observând că Lucian nu avea chef să abordeze acest subiect. Dacă te-am întrebat, a fost din curiozitate, însă dacă nu doreai să-mi răspunzi, nici nu trebuia să începi, nu ne datorezi nici o explicaţie. Te-aş ruga însă să nu te supere faptul că am fost curioşi, să ţi se pară o indiscreţie din partea noastră. Scuză-mă, te rog, dacă am greşit cumva faţă de tine şi colegii tăi.
- Nu trebuie să te scuzi, n-ai greşit deloc, Dick. Şi nu sunt supărat, n-aş avea morive. Îţi înţeleg curiozitatea, deci nu consider că e o indiscreţie din partea ta, sau a colegilor tăi, dar nici nu doresc să intru in detalii.
- Am înţeles. Nici nu trebuie să intrii în detalii. Dar ne-am îndepărtat de subiectul pentru care ne aflăm aici. Deci, sper că aţi înţeles care a fost motivul întârzierii noastre şi vă rog încă o dată să ne scuzaţi pentru această întârziere.
- Nici o problemă. Totu-i clar. Principal e că putem duce planta în nava noastră, în siguranţă, spuse Lucian.
- Evident. Vă aparţine. Sim vă va ajuta la transport, deci vă va conduce până înapoi, la navă, tot cu un avion. Pentru siguranţă, cred că ar fi necesar să vă mai însoţească şi altcineva, deci am să mai rog un alt coleg disponibil, să vă ajute; probabil pe Tim Kent, care pare a fi liber acum.
- Mda... Sid, Sim, Tim, Dick, Nick, Rick; probabil că noi o să ne încurcăm în numele astea scurte ale voastre, care se aseamănă foarte mult între ele, dar sper că asta nu constituie o problemă.
- Ai dreptate. Numele noastre sunt scurte şi foarte asemănătoare între ele, ceea ce s-ar putea să vă încurce puţin, dar asta nu constituie o piedică în calea înţelegerii dintre noi.
- Evident că nu, Dick, îl asigură Lucian.
- Domnule Dick, dar unde-i planta naturală pe care v-am oferit-o noi de la bordul „Pacifis”-ului? interveni blonda. Scuzaţi-mă că vă întreb, dar aş vrea să ştiu dacă o mai aveţi şi cum îi mai merge?
- Desigur, domnişoară; cum să n-o mai avem? Mă bucur că m-aţi întrebat despre ea. Îi merge foarte bine; excelent chiar! E bine îngrijită. Toţi ne ocupăm în mod deosebit de ea, ca de lumina ochilor noştri; e foarte preţioasă pentru noi, de o valoare inestimabilă, este regina plantelor acestui laborator. În jurul ei se concentrează atenţia tuturor, fiindcă îi captează pe toţi prin prezenţa ei, numai prin simplul fapt că este naturală, un miraculos produs al naturii. Dar haideţi să v-o arătăm, ca să vă convingeţi singuri că este bine îngrijită şi păstrată. Haideţi, dacă nu vă grăbiţi. Nu este prea departe de aici, îi invită Dick Torn.
- Desigur, cum să nu? Vrem s-o vedem! Cu cea mai mare plăcere, aprobă blonda entuziasmată. Sau... Depinde, deveni ea mai rezervată în afirmaţii. Tu ce zici, Luci?
- Evident, blondo. Dacă vrei, n-am nimic împotrivă. Nu trebuia să mai întrebi care ar fi părerea mea.
- Te-am întrebat, doar ca să nu crezi că aş lua singură decizii. Însă pe Nick n-am să-l întreb, el n-are cum să fie împotriva mea.
- Bineînţeles, iubito, o aprobă el, fără a sta prea mult pe gânduri.
Îl urmară pe Dick pe potecuţele înguste ale laboratorului. În scurt timp ajunseră acolo unde se afla planta adusă de la bordul navei albastre. Din poziţia în care se aflau ei, nu se putea observa acest amănunt, însă planta era aşezată chiar în mijlocul uriaşei încăperi, fiind frumos aranjată, cu grijă, bine întreţinută; era aşezată acolo, întocmai ca o regină, cum bine se exprimase Dick. Se părea că toţi îi acordau o atenţie deosebită, o îngrijire specială, acest lucru observându-se cu uşurinţă, de la distanţă, judecând numai după modul în care era amplasată. Blonda o privi încântată, părând a fi mulţumită de felul în care se ocupau cei din laborator de planta la care ea renunţase în favoarea lor.
- Da, aprecie ea. Se pare că este într-adevăr bine îngrijită, îi merge bine, după cum pot observa, nu dă semne că i-ar lipsi ceva, iar de moment ce nu s-a ofilit până acum, înseamnă că nu-i nici un pericol pentru ea, condiţiile îi sunt prielnice unei dezvoltări normale, mediul îi este favorabil.
- Noi ne străduim, domnişoară, să facem în aşa fel încât totul să-i fie favorabil; ea constituie pentru noi o minunăţie, un miracol, care nouă ne lipseşte total aici, pe Proxima, de aceea ne ocupăm în mod deosebit de ea.
- Se vede, remarcă Maria mulţumită. Îmi place cum aţi aranjat-o aici, la început mi-a fost foarte greu să mă despart de ea. Însă acum, când observ cât de bine este îngrijită, nu regret deloc faptul că v-am oferit-o.
- Ne bucurăm să auzim acest lucru, domnişoară. După cum v-am mai spus, ea este regina acestui laborator. Probabil că nu se observă, însă, ca o informaţie suplimentară, am să vă spun că este aşezată, cu precizie, exact în centrul acestui laborator, plin cu tot felul de plante, preţioase şi ele în felul lor, însă nu ca aceasta, celelalte fiind toate artificiale, în timp ce aceasta este unica naturală, singura de pe întreaga suprafaţă a planetei Proxima care reprezintă natura, numai datorită generozităţii dumneavoastră de a ne-o oferi; altfel n-am fi avut nici acum nici măcar un singur exemplar natural. Oricât ne-am fi străduit noi, aşa ceva n-am fi putut obţine niciodată, pentru noi fiind imposibil aşa ceva, de aceea vă suntem atât de recunoscători.
- Ah, ne copleşiţi cu cuvintele dumneavoastră, dar să ştiţi că n-am făcut mare lucru. V-am dat această plantă doar pentru că mai avem şi altele la bordul navei noastre; dacă ar fi fost singura noastră plantă, nu v-am fi oferit-o, oricât de mult ne-aţi fi rugat, spuse blonda. Însă aşa, n-a fost foarte greu pentru noi, deşi eu ţin foarte mult la toate plantele mele; le consider ca pe nişte surori.
- Surori... Foarte frumos spus, domnişoară; nici noi nu ne-am fi putut exprima mai bine, replică Dick admirativ. Şi pentru noi înseamnă foarte mult. De aceea vă vorbesc aşa, cu toată sinceritatea şi tot de aceea ne ocupăm atât de mult de ea. Vă mai pot spune că este vizitată zilnic de locuitori ai planetei noastre, care vin să o vadă, fiind curioşi, însă, după cum se observă, nimeni nu-i face nimic, doar o admiră tăcuţi, cu plăcere, fără a o atinge şi puteţi fi siguri că pentru ei constituie ceva cu adevărat miraculos, ceva senzaţional, pentru că toţi o consideră nu doar o simplă plantă, banală, ci o minunăţie, o comoară nepreţuită.
- Îmi pare bine să aflu că lasă o impresie bună şi că tuturor le place s-o vadă, iar având în vedere faptul că e atât de bine întreţinută, dacă mai doriţi o altă plantă de la bordul navei noastre, n-aveţi decât să ne spuneţi, vă vom oferi cu cea mai mare plăcere încă una, se arătă blonda dispusă să se mai despartă de alta dintre dragele ei plante din navă.
- Nu, domnişoară. Deocamdată, nu. Aceasta ne este suficientă, ne încântă pe toţi cu prezenţa ei. Dacă pe parcurs vom mai dori cumva vreuna, vă vom spune direct, fără ocolişuri, mai ales când ştim sigur că nu vom fi refuzaţi.
- Bineînţeles că nu vă vom refuza, aprobă Maria. Asta pentru că vă dovediţi demni de a primi din partea noastră un astfel de cadou, să-i zicem aşa. De aceea, vom încerca şi noi să fim la înălţimea dumneavoastră, pe măsura aşteptărilor, deci să ne ocupăm de planta artificială pe care o primim în schimbul acesteia, măcar aproape la fel cum vă îngrijiţi dumneavoastră de planta noastră. Vom încerca măcar, sper totuşi să şi reuşim.
- Sigur veţi reuşi, domnişoară, o încredinţă Dick.
- În cazul ăsta, dacă am văzut planta şi am constatat că-i merge bine, cred că ne putem retrage. Ce zici, Luci? îl întrebă blonda, cerându-i părerea, observând că el se cufundase iarăşi în tăcere, absorbit de gândurile sale.
- Cum?! tresări el; nu fusese atent la ceea ce se discutase, deducând totuşi despre ce putea fi vorba: Ah, da, bineînţeles, ne putem retrage acum. Pot afirma că şi mie-mi place modul în care este îngrijită planta pe care le-am oferit-o locuitorilor Proximei. Dar, blondo, iarăşi îmi ceri mie acordul pentru orice fleac?
- Păi, da, ca să n-ai ce să-mi reproşezi mai târziu. În plus, Luci, e şi din obişnuinţă, îi răspunse ea, zâmbind fermecător, distrată, voioasă, mulţumită de felul în care se prezenta planta.
- Atunci să ne întoarcem, ca să luaţi recipientul cu planta artificială, propuse Dick.
Cei trei n-aveau motive să se împotrivească, aşa că în curând porniră îndărăt...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!