agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 543 .



Oameni și vremuri 9
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2019-11-21  |     | 



În curând, la Arsenal au avut loc schimbări. Inginerul Georgescu, colonelul comandant, n-a mai fost văzut prin întreprindere. Unii s-au bucurat, că prea se speriau de el când apărea, și apărea destul de des prin secții. Mai târziu, după aproape un an, unul de la sculărie, care le știa pe toate, a lansat zvonul că fostul lor comandant-director ar fi apărut în fața Tribunalului Poporului de la Cluj învinuit de crime de război. N-a fost oare și el unul care a aprovizionat cu armament frontul antisovietic? N-au murit și din cauza lui atâția soldați sovietici care n-aveau altă vină decât aceea
că și-au apărat cu vitejie patria?
- Dac-ar fi după cum le spui tu, Visaloane, ar trebui ca și noi, cei ce am lucrat sub comanda lui, nu numai să fim judecați ci chiar luați prizonieri. Nu eram considerați și noi soldați, n-aveam noi obligații aproape ca cei ce luptau cu arma în mână?
Deocamdată, însă, n-a mai fost condamnat nimeni de crime de război. Și nu se știa dacă cele spuse de cel de la sculărie, despre fostul lor comandant, sunt adevărate. Poate l-o fi ajutat Dumnezeu, își zicea Gheorghe, să nu fie adevărate aceste zvonuri, că n-a fost un om rău. Locul său a fost luat de mai mulți. Prin Arsenal mișunau câțiva ofițeri sovietici, iar în biroul fostului comandant veghea, de pe un perete, chipul luminos al lui Iosif Visarionovici Stalin dedesubtul căruia pe o foaie albă scria cu roșu Stalin și poporul rus libertate ne-a adus. Prin alte birouri, și chiar prin ateliere, erau expuse tablouri din care priveau senine chipurile majestății sale Mihai I și ale reginei mamă Elena.
Prin oraș, oamenii se grăbeau să nu-i prindă noaptea pe stradă, pentru că nu se știa de unde puteau apărea 2-3 ruși înarmați care, mergând împleticit, puteau să li se adreseze cu cuvintele, rămase celebre Davai ceas. Dacă, pe bune, nu-l aveau, se mulțumeau și cu paltonul. În această privință, pe la sate, lucrurile s-au mai liniștit. Dar și aici oamenii păreau îngroziți de ceea ce se întâmplă. Dacă cineva ar fi vrut să-și cumpere o pereche de bocanci și s-ar fi dus pentru asta la oraș, ar fi trebuit să vândă, pe puțin trei sute de kilograme de grâu. Dar, de unde atâta grâu? Cei de la primărie le trimiteau înștiințări despre câte kilograme erau datori să dea la colectări. Și nu erau puține. Ba, de la o vreme noul primar o fi primit și el ordin mai de sus, umbla prin sat, însoțit de o căruță, sa adune grâul de sămânță. Zicea că cel al oamenilor nu este bun, că le va da statul unul selecționat care va da o producție mult mai mare. Primeau bani pe grâul care-l vor da la stat, dar trebuiau să plătească mult mai mult pe cel selecționat care-l primeau pentru sămânță.
- Uite la el, cum ne prostește în față. Ne ia grâul pe mai nimic și ne dă unul scump și, zău, al nostru era mai bun, în sacii primiți de la el am găsit și multe gărgărițe.
Cam astea povesteau vecinii bătrânului Niculae Dragotă, tatăl Victoriei, pe butucul cel gros unde se adunau duminică după amiază, sau în alte zile de sărbătoare. Tot aici își lămureau unele lucruri neînțelese cetite prin gazetă. În afară de Foaia Poporului, la care era abonat Niculae, a lui Țuruc venea, de la un timp, cu o altă foaie, pe care scria cu litere mari Scânteia. Ia, auziți ce scrie aici: clasa muncitoare își va ajuta aliatul de nădejde, clasa țărănimii muncitoare, să devină proprietara pământurilor pe care le-a udat cu sudoarea sa.
- Ce-o fi aia clasă muncitoare, mă Țuruc, că eu știam că numai trenul are tri clase. La întâia și a doua merg doar domnii, la a tria, noi, ăștialalți când mergem mai departe, ori ficiorii când îi duc la cătane.
- O fost și a patra, zise Zaharie, dar chefereul o scos-o, și n-a făcut bine că și cu ea ajungeai unde plecai, puteau s-o lase că biletul era mai ieftin.
- Ba, clase mai sunt și pe la școală. Nepotul meu cel mare îi într-a treia, iar cel mai mititel numai la anul va merge într-a întâia, zise Oanea lui Rozor.
- Așa-i, așa-i, îl completă bătrânul Niculae, pe vremea mea claselor astea, cum le ziceți voi astăzi, noi le spuneam despărțăminte, iar bătrânul Rusu, care dădea răspunsuri popii la slujbă, unii din voi poate l-ați mai apucat, ne învăța a ceti și a scrie. Ne mai învăța rugăciuni și cum să ne purtăm acasă, prin vecini ori la biserică. Multe am mai învățat noi, copiii, dar și oamenii, de la el.
- Ei, asta a fost pe timpuri, dar acum ce folos că sunt doi dascăli la școală, nu-i învață nici să dea bună ziua. Uitați-vă la ei, trec pe lângă tine și se fac că nu te văd, se hârjonesc nu numai pe uliță ci chiar și în Sfânta Biserică.
- De unde or fi ăștia doi, care-i învață pe copii, Iordache și muierea lui, că pe la noi, și prin împrejurimi, n-am auzit un astfel de nume? Mă gândesc c-or fi de departe, cine știe de pe unde, că nu știu nici colindele de pe la noi, nici pe la biserică nu i-am văzut vreodată. Cum or fi ajuns pe la noi?
- Vă spun eu, că știu, zise Niculae. Era la câțiva ani după celălalt război, după ce oamenii m-au ales primar. La mine, la primărie au venit prima dată. El purta în mână o lădiță de lemn, iar ea o străițucă de pânză. Bag sama asta era toată averea lor, dacă el n-avea prin bughilarăși bani, asta n-am de unde ști.
- De unde sunteți, domniile voastre, i-am întrebat. De pe la Caracal, mi-a răspuns ea. N-am înțeles pe dată ce mi-a spus, mă gândeam la un cal care ar căra ceva. De-abia mai târziu, mi-am dat seama că era vorba de un sat ori un oraș care se numea așa, așezat departe, hăt către Dunăre.
- Și ce mândrețe de casă au acuma, chiar la doi pași de școală!
- Or avea ei, dar trebuie că au făcut-o cu ajutorul lui Michiduță și cine știe de ce, acum, Ucigă-l toaca se răzbună pe ei
O vreme n-a mai vorbit niciunul. Toți se gândeau la întâmplările nemaivăzute și nemaiauzite până atunci prin satul lor. Și nu erau doar povești, tot satul s-a dus să vadă și au văzut cum mândrețea de acoperiș al casei lui Iordache era ciuruit. Dar nu așa câteva țigle, ci toate erau fie căzute, fie, care mai erau pe lați, sparte. Primprejur și prin pod erau zeci și zeci de pietre, toate cam de aceeași mărime. Cine le-o fi aruncat și de unde? Că pe hotar nu era decât pământ negru. S-au gândit oamenii că pietrele or fi din grămezile pe care drumarul le-a adus pentru a întreține șoseaua națională care trecea prin sat, Dar, nu, grămezile erau formate doar din nisip zgrunțuros amestecat cu pietricele ce nu semănau nicidecum cu cele găsite lângă casă. Cine putea face isprava aceasta?. La început femeile, apoi, și bărbații în toată firea, erau convinși că doar Cel Întunecat s-a putut amesteca în această poveste

Și Gheorghe a aflat despre clasa muncitoare la ședințele de sindicat ce se țineau după programul de lucru sau, câteodată, chiar în timpul programului. Li s-a spus că ei, care muncesc în fabrici și uzine, sunt o forță de care trebuie să se țină seamă. Că numai uniți cu cei ce muncesc ogoarele vor putea să construiască, după exemplul Uniunii Sovietice, o țară în care doar cei harnici să aibă tot ce le trebuie. Cei ce muncesc ogoarele, țăranii săraci, trebuie ajutați de muncitori.
S-a hotărât acolo, în acea ședință, să se formeze echipe care să pornească la sate să-i ajute concret pe țărani. Cum? Să li se repare uneltele, ca în primăvară să poată munci mai bine cu ele. Trebuiau să participe mecanici, tinichigii, fierari. Acțiunea va avea loc duminecă, în felul acesta să fie sustrași credincioșii de la slujba religioasă. Da, dar și unii, dintre cei ce trebuiau să-i sustragă pe țărani de la slujba, erau la rândul lor credincioși și n-ar vrea să lucreze dumineca. Visalon, care conducea ședința, a spus cu vocea-i hotărâtă: în cazul acesta conducerea, n-a spus care, va lua măsuri. Nu uitați că arsenalul nostru este, așa cum știți, sub regim militar. Măsurile vor fi ca pentru cei ce nu se supun legilor militare. Așa să știți!
Oamenii se pare că au înțeles și niciunul n-a mai spus nimic. Și-au pregătit uneltele. Pentru Gheorghe a fost mai greu. A trebuit să caute prin câteva magazii până a găsit vechile foale acționate manual, și cu piciorul. Cărbuni erau destui, a umplut doi saci. A luat și două barosuri, unul mai mic și altul de mărime medie precum și câteva ciocane. Cu toate uneltele trebuitoare muncitorii s-au urcat în două camioane militare, iar în altul a luat loc fanfara cea mică a garnizoanei. De abia, după ce camioanele s-au pus în mișcare, au aflat că se vor îndrepta spre comuna Ruși. S-a bucurat Gheorghe, a mai fost pe acolo și s-a înțeles bine cu cumnații lui nenea Nae. Așteaptă cu nerăbdare să-i revadă. Îl va revedea și pe bătrânul cuscru și pe cuscra. Se vor bucura și cei de la Olănești când vor primi cartea poștală, pe care le-o va trimite, spunându-le pe unde a umblat.
Oamenii din sat au aflat, fiind anunțați cu toba că a doua zi, duminecă, la ceasurile zece vor veni muncitorii de la Arsenal să le repare și să le ascută, pe gratis, uneltele. A aflat și părintele Cornel care a trimis vorbă, din om în om, că slujba de a doua zi va începe mai devreme cu un ceas. În felul acesta am împăcat și capra și varza a zis mai târziu Sfinția Sa.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!