agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 188 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-12-02  |     | 



*138. „Ora de informatică”.

După vineri, 25 iulie 2092, începea un alt week-end, care se anunţa a fi din nou unul plăcut, chiar dacă nu va fi însoţit de o nouă petrecere. Oricum, petrecerea nu era nici ea foarte departe, dat fiind că se apropia penultima zi a lunii lui Cuptor, 30 iulie, dată la care mezinul echipajului, Mihăiţă campionul, împlinea 25 de ani, acesta constituind din nou un adevărat motiv pentru a sărbători cum se cuvine. Cât de repede trecuse timpul! Iată numai: Mihăiţă, care la plecarea de pe Terra era de abia un puşti, un adolescent care nu împlinise nici măcar 18 ani, era acum un tânăr în toată puterea cuvântului, ce împlinea 25 de ani, ba încă, pe deasupra, era şi însurat, cu nimeni alta decât cu frumoasa Ly Kuny, fiica lui To Kuny, conducătorul planetei gazdă, Proxima. Norocosul! Deci, nu avea ce regreta pentru faptul că în urmă cu şapte ani, înainte de a afla că va participa la această misiune spaţială, decisese să renunţe la cariera lui de sportiv de performanţă, retrăgându-se din toate competiţiile internaţionale şi naţionale, fără a trece de la juniori la seniori, deşi era un mare campion mondial.
Dar oricât de palpitantă şi de tentantă ar fi fost participarea la acele campionate, ce i-ar fi adus în continuare numeroase medalii, trofee, premii, diplome şi distincţii, nu se putea compara cu aventura spaţială la care lua efectiv parte, ba chiar, în continuare ca şef al securităţii misiunii, nu doar ca simplu membru al echipajului. Într-un cuvânt, informaticianul cu ochi albaştri nu regreta absolut nimic! Şi nici nu ar fi avut ce să regrete, doar nu era fraier! Îşi dădea foarte bine seama că această misiune era mult mai importantă decât orice campionat sportiv. Oricum, în momentul în care luase decizia de a renunţa definitiv la cariera sa sportivă, nu avea habar că va fi vreodată membrul unui asemenea echipaj sau că va lua parte la vreo misiune spaţială, ba încă una de lungă durată, cât şi de o mare importanţă. Atunci doar renunţase la sport, în favoarea informaticii.
Acum însă, iată-se aici, pe suprafaţa unei planete gigant, denumită Proxima, alături de un colectiv de excepţie, fiindcă toţi colegii lui erau deosebiţi, fiecare în felul său. Între timp se obişnuise cu ei şi se acomodase în cadrul echipajului, chiar dacă la început, puţin mai timid, n-ar fi crezut că va reuşi să se integreze în acest echipaj. Dar se familiarizase cu toţi destul de repede, având o fire deschisă, prietenoasă. Nefiind înfumurat, nu-şi dădea importanţă datorită trecutului său sportiv glorios, ori datorită faptului că era al doilea în echipaj ca funcţie, după comandantul misiunii, el fiind şeful securităţii, chiar dacă era cel mai tânăr dintre toţi şi nici datorită faptului că între timp se căsătorise tocmai cu Ly Kuny, devenind astfel ginerele conducătorului local oficial, domnul To Kuny. Toate aceste amănunte nu-l transformaseră într-un îngâmfat notoriu, nesuferit, el păstrându-şi caracterul sincer şi inocent pe care-l avusese mereu, de când fusese admis în echipaj, dar şi înainte de acest lucru. Mihai încă îl simpatiza în mod deosebit pe Lucian, comandantul lor, considerându-l în continuare idolul său, modelul pe care şi-l alesese pentru a-l urma în viaţă, chiar dacă acesta era cu numai vreo trei ani mai mare decât el şi-i ceruse de câteva ori să renunţe la această formă de idolatrizare. Însă campionului, Lucian i se părea exemplul perfect pentru el, demn de a fi urmat. În orice caz, se înţelegea de minune cu Lucian şi nici n-ar fi dorit ca această situaţie să se schimbe vreodată. Dar, după cum bine ştim, Lucian se înţelegea de minune, de obicei, aproape cu oricine şi era mereu admirat pentru felul lui de a fi.
Deocamdată, duminică, 27 iulie 2092, cei doi aveau întâlnire la bordul navei albastre, unde Lucian ajunse împreună cu logodnica lui, la numai câteva minute după ora 10.00. Spre surprinderea lui însă, îl găsi pe Mihăiţă acolo, aşteptându-l, instalat comod în fotoliul din faţa computerului său favorit, butonând de zor, fără a privi spre tastatură sau chiar spre monitor. Ly era şi ea prezentă; cât şi Nick, Maria, Cooky-|Leo, dalmaţianul Spot şi cei doi roboţi. Observând că sosise Lucian, Mihai îşi încetă activitatea pe care şi-o desfălurase până în acel moment.
- Cam aglomerat pe aici, zâmbi Lucian încurcat; crezuse că nu va fi nimeni. Ce-i cu tine, campionule?
- Cum, ce-i?! se miră acesta. Nu tu m-ai invitat?! Ce, ai uitat deja? Distratule!
- Nu, n-am uitat nimic, dar parcă spusesei că vei veni cu puţin înainte de 12.00.
- Aşa-i. Şi chiar am venit înainte de 12.00.
- Mihai, era vorba cu puţin înainte de ora 12.00, sublinie Lucian cuvântul „puţin”.
- Ei; şi?! păru nedumerit campionul. Presupun că şi ora 09.00 poate fi considerată „puţin” înainte de 12.00.
- De la 09.00 ai venit?! tresări comandantul.
- Da, dar nu-ţi face griji... După cum vezi, mi-am găsit de lucru, destul de repede, doar nu era să stau degeaba. Iar Ly, a avut şi ea ce face, pentru că Nick şi Maria erau şi ei deja aici, cu micuţul lor Cooky-Leo, când am sosit noi.
- Aha... se dumiri Lucian. Îmi place! Deci, sunteţi matinali, chiar şi duminica. Aveţi chef de lucru. Eu nu, să ştiţi! N-am nici un chef, de nimic.
- De fapt, Luci, adevărul e că eram nerăbdător să vin să-ţi arăt ce mi-ai cerut, mai mult de-aia m-am grăbit să ajung aici. Iar acum, dacă ai sosit şi tu, hai, la treabă, îl îndemnă Mihai. Ce mai aştepţi?!
- Un moment, te rog, grăbitule, îi ceru Lucian, îndreptându-se spre Lia: Sper că o să mă scuzi o vreme, cât voi fi ocupat cu Mihăiţă.
- Sigur, Luci, nici o problemă, îl aprobă Lia, îndreptându-se spre grupul format din Ly, Nick, blondina, Cooky, Spot şi roboţii.
Lucian reveni alături de campion, care-şi reluase locul în faţa computerului său favorit. Privi spre prietenul său, comandantul şi-l invită:
- Ia loc în spaţiu, cât mai lângă mine, să spargem nişte coduri; chiar dacă, de fapt, pe aici nu prea avem ce sparge... În ce sisteme să intrăm?! Ale navei noastre?! Pe Terra aş fi făcut ravagii în domeniu!
- Te cred... Hackerule, surâse Lucian, aşezându-se cât mai aprope de simpaticul campion. Zi-i, Mihăiţă! Te ascult!
- Da... rosti îngândurat campionul. Să vedem ce putem face. Uite, plec puţin de lângă tine, pentru câteva clipe, timp în care tu trebuie să introduci un cod ştiut numai de tine, unui program oarecare din sistem. După aceea, am să revin şi o să încerc să-ţi descifrez codul, fără nici un indiciu din partea ta.
- Bine. De acord, acceptă Lucian propunerea.
Prin urmare, campionul se ridică de lângă colegul său, comandantul, lăsându-i acestuia răgazul necesar pentru a-şi alege un program pe care să-l paroleze, să-l cifreze sau să-l codifice. Îşi petrecu acest scurt interval alături de ceilalţi, care erau prezenţi pe puntea principală, participând la discuţiile lor amuzante. Apoi, considerând că-i lăsase suficient timp lui Lucian pentru a introduce o parolă unui program oarecare, reveni lângă colegul său. Fără a privi spre monitorul computerului, întrebă scurt:
- Ai terminat?
- Da, bineînţeles...
Mihai îşi ocupă din nou locul şi-i luă mai puţin de o jumătate de minut până a găsi programul codificat de Lucian şi a sparge codul introdus de acesta. Îi luase, deci, chiar mai puţin timp decât avusese Lucian nevoie pentru a introduce această parolă, deşi acesta nu-i oferise nici un indiciu, cât de mic.
- Gata... Asta a fost.
- Stai puţin, rosti Lucian, nedumerit. Explică-mi şi mie ce-ai făcut aici, pentru că ai fost prea rapid şi n-am înţeles nimic!
- De parcă noi, ceilalţi, ţi-am înţelege calculele tale sofisticate, pe care le rezolvi cât ai clipi. Şi tu eşti mult prea rapid, comandante!
- Lasă, lasă... Nu mă lua pe mine aşa; a fost vorba să-mi arăţi, îi aminti Lucian.
- Ştiu cum a fost vorba, dar dacă aş avea şi ce să-ţi arăt... Nu merge! Asta a fost prea simplă, prea banală... Ce parolă?!
- Păi, cum mi-ai ghicit codul?! se miră Lucian.
- Auzi la el, cum?! Ai fost prea previzibil, îndrăgostitule! Tu chiar numai la logodnica ta te gândeşti mereu?!
- Ăăă... Păi... Deh, acum... Ce-ai vrea şi tu?! se bâlbâi uşor Lucian. La ce altceva să mă gândesc? Sau la cine? Că doar nu la tine, mă... replică apoi zâmbind, întorcându-şi visător ochii spre logodnica lui, asupra căreia îşi uită câteva clipe bune privirea.
Glasul campionului îl trezi însă în curând la realitate:
- Hei, comandante... Las-o, c-o admiri tu şi altădată! Acum parcă doreai să înveţi ceva! Eu aşa credeam.
- Ah, scuză-mă, îşi îndreptă din nou Lucian atenţia spre campion. Deci, ce spuneai?!
- Grozav, aprecie Mihai a pagubă, remarcând: Nici măcar nu mă asculţi! Fetelor... li se adresă el celor trei. Ce-ar fi să-i luaţi voi pe Nick, pe Spot şi pe Cooky şi să ieşiţi frumuşel afară, împreună, la o scurtă plimbare, în aer liber? le sugeră campionul.
- Bună idee, îl aprobă numaidecât blondina, luându-şi cockerul în braţe şi pornind spre ieşire, alături de Nick.
Celelalte două o urmară îndeaproape, împreună cu dalmaţianul Spot.
- Aşa... păru mulţumit de rezultat campionul. Acum nu mai e aici logodnica ta, ca să-ţi distragă atenţia. Sper că vei fi mult mai receptiv astfel.
- O să încerc, promise Lucian, deşi nu-i convenea lui plecarea Liei, însă încercă să se concentreze asupra subiectului. Şi totuşi, cum ai reuşit să-mi descifrezi atât de uşor codul, în doar câteva secunde, fără nici un indiciu din partea mea? Te-ai mişcat mai repede decât mine, când am pus codul respectiv.
- Indiciu?! repetă Mihai. Cine ar fi avut nevoie şi de un indiciu?! Zi şi tu, ce cod o mai fi şi ăsta: „Te iubesc mult, logodnica mea, Lia!” Ce făceai aici, declaraţii de dragoste sau coduri cifrate ultrasecrete, foarte dificile, imposibil de descifrat?!
- Uff... oftă Lucian prelung, în loc de un răspuns.
- E clar, rosti Mihai, amuzat. Eşti dus rău de tot! Eşti dereglat complet... Te-a zăpăcit Lia, nu glumă! Ce-ai păţit, Luci?!
- Nu mă critica atâta, îi ceru Lucian, zâmbind acru. Ar trebui să mă înţelegi, cred. Doar eşti şi tu îndrăgostit.
- Da, te înţeleg, dar nici chiar aşa, ca tine... păru şi mai distrat campionul. Exagerezi puţin!
- Exagerez?! Păi, Mihai, dacă după opt ani de aşteptare şi de refuzuri repetate, de abia a binevoit să mă accepte, de curând, cred că e normal să mă comport astfel, ca un zăpăcit aiurit, caraghios şi dereglat! De fapt... Ştii ce, las-o baltă, păru Lucian a bate în retragere. Nu putem continua astfel, n-am să înţeleg nimic, oricât te-ai strădui tu, pentru că nu-mi pot aduna gândurile; nu mă pot concentra la nimic. Vreau doar să fiu din nou aproape de ea...
- Nu renunţa aşa de uşor, laşule, îl provocă din nou campionul, întrerupându-l din visare.
- Ce-ai zis?! făcu Lucian ochii mari.
- Păi, dacă renunţi, asta eşti, un laş, repetă campionul. Hai, încearcă să iei treaba asta în serios! Nu te gândi doar la Lia, îl sfătui Mihai. Zău aşa, comandante... Concentrează-te!
- Bine, rosti scurt comandantul, privind atent monitorul, încercând să se concentreze. Hai, o luăm de la capăt?!
- S-o luăm, acceptă campionul, văzându-l pe Lucian preocupat de subiect.
Mihai începu să-i explice, exemplificându-i, cât mai pe înţelesul lui, iar de data aceasta, Lucian chiar se strădui să priceapă ceva, cât de cât, într-o oarecare măsură, ce-i drept, cam mică. I se părea destul de greu, pentru că existau, practic, o infinitate de posibilităţi ce puteau fi luate în considerare. Dar astea erau chestii pe care le ştia foarte bine şi înainte de a fi stat de vorbă cu Mihai, deci, practic, nu reuşise cine ştie ce mare scofală.
Mihai încercă şi altfel; adică, puse el un cod cifrat asupra unui program oarecare, fără ca Lucian să-l fi văzut, apoi comandantul trebuia să încerce să afle codul pus de Mihai, cât şi programul parolat de acesta, fără indicii din partea campionului. Lucian încercă în fel şi chip, însă nici după o oră nu reuşi să afle măcar care ar fi programul parolat, dar codul utilizat... Nici gând! Până nu-i veni în ajutor campionul, nu rezolvă nimic şi nici că ar fi reuşit în cursul acelei zile, până la sfârşitul ei, dacă nu i-ar fi spus clar Mihai care era programul parolat, cât şi parola utilizată.
Şi atunci, un singur lucru îi era foarte clar comandantului: Anume că lui Mihai i-ar fi foarte uşor să spargă orice cod, oricât de bine elaborat ar fi, cât ai bate din palme. Însă şi acest amănunt îi era dinainte cunoscut. Iar pe Mihăiţă tot nu-l putea lua la bordul „Vulturului”, ca să descifreze codul de acces spre pasajele secrete existente acolo, deci, tot el se vedea nevoit să descifreze acel cod utilizat de Pavel, împreună cu Nick, aşa cum se pricepeau ei doi, adică tot nu prea, aproape deloc; hmm...
Între timp, cei ce ieşiseră afară, la o scurtă plimbare, la îndemnul campionului, reveniră pe puntea principală, aşa că Mihai nu mai putea spera ca Lucian să-şi îndrepte atenţia asupra lui, cu Lia aflată prin preajmă; deja nu-l mai auzea deloc pe campion, oricât s-ar fi străduit acesta să se facă auzit...
- Măcar ai înţeles ceva? îl întrebă în cele din urmă campionul.
- Drept să-ţi spun, nu mare lucru, recunoscu Lucian. Poate doar că tu eşti, evident, as în domeniu, ceea ce, de fapt, ştiam foarte bine şi înainte de asta. Oricum, îţi mulţumesc. Apreciez strădania ta!
- Dar, spune-mi, de ce vrei să afli cum se sparg coduri? La ce te-ar putea ajuta acest lucru? Sau ce ai de gând?
- Ăăă... Ah, nu... se încurcă Lucian, neputând să-i dezvăluiască adevărul interlocutorului său. Nu urmăream să aflu ceva anume, mă interesam doar aşa, din simplă curiozitate.
- Ciudat, aprecie Mihai. Nu ştiam că te-ar atrage domeniul informaticii. De când ai asemenea înclinaţii?
- Eu?! Păi, recunoaşte că e un domeniu incitant, atractiv. Deci, n-ar trebui să ţi se pară atât de ciudat. Doar nu eşti singurul care poate avea astfel de preocupări.
- Hmm... Nu ştiu de ce, dar am impresia că pui tu ceva la cale, însă n-ai de gând să-mi spui şi mie despre ce-i vorba, bănui Mihai.
- Te rog, campionule! Fără chestii d’astea! Nu-i nevoie să-mi arăţi atâta lipsă de încredere! Ştii că nu-mi place!
- Păi, comandante, de când cu pasajele alea secrete... justifică Mihai.
- A fost cu totul altceva, replică Lucian. Parcă ai spus că nu-mi porţi pică din cauza acestui fapt!
- Fii liniştit! Nici nu-ţi port, îl asigură Mihai.
Ly se apropie de ei doi, privind spre campion:
- Aţi sfârşit aici?
- Da, iubito! Cred că da. Sau... rosti campionul, privind întrebător spre comandant: Am sfârşit, Luci?!
- S-ar putea spune şi aşa, îl aprobă Lucian. A fost de ajuns, deci, îţi mulţumesc pentru amabilitate! Chiar dacă n-am priceput mare lucru. E doar vina mea că sunt cu capul în nori; un zăpăcit dereglat, caraghios şi aiurit, cum spui tu; şi ceilalţi, desigur...
- Aş, comandante... Dacă vrei, eu te pot ajuta oricând, cu aceeaşi plăcere, cu coduri de acces sau orice altceva, legat însă de computere, evident, replică Mihai, părând dispus să-i ofere şi altădată asemenea lecţii. Mai vorbim.
Campionul se ridică, îndreptându-se, împreună cu Ly, spre ieşire. Nick şi Maria li se alăturară.
- Plecăm şi noi, Luci, îl anunţă blonda. Ne întoarcem pe seară, să-l luăm pe Cooky.
- Bine, blondino, aprobă Lucian, de altfel încântat de ideea de a rămâne doar el şi logodnica lui, Lia.
Cei patru plecară, trapa navei albastre închizându-se în urma ultimului ieşit, Nick. Un nou week-end se apropia de sfârşit, într-un mod mult mai plăcut decât cel de săptămâna trecută...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!