agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 244 .



Jilțul fermecat
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [A. Noriºor ]

2020-04-10  |     | 



A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost o cetate mare numită Bucurstadt, așezată de Dumnezeu la încrucișarea drumurilor dintre Soare Apune și Soare Răsare. Și în cetatea aceea era un mic palat numit Cotropeni. Frumos, îndestulat, împrejmuit cu zid nici mare, nici mic, exact cât trebuie pentru un loc unde oamenii se bucurau cândva de toate anotimpurile. În palat erau săli mari, luminoase, cu mese, scaune și multe obiecte meșteșugit lucrate, să fie pe placul tuturor invitaților stăpânului.
Despre stăpânul palatului începuse de multă vreme să umble în popor (mai în șoaptă, mai în gura mare) o vorbă ce nu-i făcea deloc cinste. Se obișnuia în acele timpuri ca oamenii să zică stăpân oricărui om ce lua stăpânirea palatului, chiar dacă cei mai mulți dintre ei semănau la fapte și vorbe cu cele mai josnice slugi. Numai că orice slugă rea devine în casa (ori palatul) lui cel mai aprig comandant, sau are grijă să pară așa, stând țeapăm la mortu', vorbind apăsat și cât se poate de rar. La mulți se pare că prinde de minune metoda.
Falșii boieri cu pricina luau stăpânirea câte patru sau opt ani, după o taină numai de ei știută; poporul bănuia cum stau lucrurile, dar și dacă ar fi știut exact, tot n-avea ce să facă, pentru că fiecare stăpân al palatului avea stăpân prin alte țări (cam multe, e drept). Și chiar despre această taină umbla și vorba în popor: se spunea că stăpânul palatului trebuia să stea în timpul domniei lui pe un anume jilț din încăperea cea mare, un jilț fermecat. Oamenii au început să creadă asta de zeci de ani (alții crezând că vraja lui e făcută de sute și poate mii de ani), din pricina purtării stăpânilor vremelnici ai palatului: chiar și cei care veneau mai smeriți, cu vorbe bine ticluite la ei, ajungeau în scurtă vreme după așezarea pe jilț să-și schimbe năravul, ori doar să și-l dea pe față, ziceau unii. Cei buni deveneau răi, cei răi se făceau și mai răi, cei deștepți se prosteau, cei proști se făceau și mai proști, cei cuminți parcă înnebuneau, cei mândri se slugărniceau. Și tot așa, din rău în mai rău, cu scurgerea anilor după o răzmeriță rămasă (ori păstrată) nedeslușită în lumea poveștilor. Iar cu sfetnicii lor – minune rea! – se întâmpla același lucru. Pesemne că vraja se lua repede printre mai-marii din palat.
Și cam tot ce făceau era de-andoaselea, că toate numai la chinul și prăpădul poporului duceau. Ce mai încoace și-ncolo, slujitorii palatului au început să bage de seamă că nenorocirea celor mari de la jilț se trage. Și, când stăpânul mai pleca prin țări străine, să se lumineze cum trebuie să-și strunească mai bine poporul (că asta le place cel mai mult slugilor puși în vreo dregătorie), slujitorii se tot învârteau pe lângă jilțul fermecat, doar, doar vor afla care e buba lui. Nu după multă trudă au aflat și au dat la rândul lor de veste noilor slujitori: încă din ziua aducerii jilțului în palat s-a așezat sub el un pui de drac. Ca toți puii, a crescut, s-a făcut flăcăiandru și apoi s-a întremat bine de tot. Cronicarii încă nu s-au hotărât cine au fost iscoadele trădătoare ce au tocmit jilțul greșit pentru palat. Întremarea nefârtatului e pusă și pe seama veștilor aduse necontenit de stăpânul jilțului de la alți stăpâni de jilțuri mai mari și mai fermecate. Nu era vreo îndoială că stăpânilor de palat așa de mult le plăcea să umble peste tot spre nenorocul poporului.
Povestea nu s-a terminat aici, pentru că dracului de sub jilț i-a picat în mână o oglindă vrăjită ce-i ziceau smartphone și s-a conectat la toate jilțurile, oricât de mari, de aurite, de neînsemnate ori șubrede ar fi fost. Și cum oamenii s-au trezit (e un fel de-a spune) dintr-o dată bine izolați și cu bisericile bine păzite (ar fi fost cele mai periculoase locuri pentru el), jilțul fermecat și-a băgat farmecele cam peste tot.
Și mai umblă o vorbă de demult, de când a venit Dumnezeu pe pământ, vorbă ce tare adevărată mi se pare: că toți cei care prea mult vor să stea pe jilț n-au fost nici înainte și poate niciodată oameni cu frica lui Dumnezeu, că unde e frica de Dumnezeu, dracul n-are nicio putere.
V-aș fi urat noapte bună, dar acum nici noaptea nu mai e un sfetnic bun.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!