Umblând mereu prin lume străină de mai bine de cincisprezece ani, Mareș uitase să se mai gândească cum și cu ce își va hrăni familia acum, peste trei luni sau peste doi ani .Pentru el gândea nevastă-sa, Fănica,care primea lunar bani pentru cheltuielile curente și hrană. A tras din greu pentru a nu rămane in urma consătenilor, care își ridicară case arătoase, veniră cu mașini aproape noi si cu bani pentru a putea închega ceva in satul natal. A dorit cu ardoare să își scoată familia din sărăcie, sa își dea copiii la invațătura la școli de meserii. Nu a existat zi lăsată de la Dumnezeu să nu se gândească acasă, la plaiurile unde s-a născut și a copilărit. Dar a hotărât să se opreasca.Banii nu ajungeau niciodată. Munca grea nu mai era pentru el, șalele îl dureau mai tot timpul, genunchii începeau să îi tremure când ridica gălețile cu ciment sau sacii cu var, nu mai vedea bine , de multe ori era nevoie de ajutor când, după vise ciudate, dorea să își sune copiii. Nevastă-sa, Fănica, tot îl sfătuia să se întoarcă cu speranța că vor deschide o cârciumă în colțul ogrăzii , singura afacere profitabilă în sat și cu investiții minime. Că uite, a lui Voicu, doar trei ani a fost pe-afară și toate îi merg șnur de când are bufet. Au vie proprie, livadă cu pruni și, fie zi, fie noapte vinul si țuica curg continuu.
Mareș era contrariat. Se simțea ciudat. În primul rând nu-și închipuia cum ar fi el in stare să conducă o cârciumă când nu a fost om de afaceri în viața lui. Neam de neamul lui nu a fost patron. Toți au lucrat în fabrici, pe șantiere, toți cu soldă fixă și la timp. Fănica râse de el și îi spuse că pesemne e prea prost ca să nu fie în stare să facă bani din băutură. Coborî agale de la liturghia de duminică îmbrăcand cu privirea, parcă pentru prima dată, satul ce se întindea leneș mai în vale. Abia zări calea ferată. Când plecă el din sat, de-a lungul gării, erau doar câteva case vechi cu cațiva pari între ele. Acum zări trenul de prânz doar câteva secunde și îi auzi șuieratul scurt printre zecile de gospodării nou ridicate. Ajunse din cațiva pași în dreptul cârciumii lui Voicu. Pipăi buzunarul și intră hotărât să fie atent la gesturile oamenilor de pe lângă tejghea, la ce fac ei si cum servesc. Voicu era un om sever cu figura aspră, la el clienții plăteau cinstit, si pe cei care erau trecuți datornici la caiet, să îi ferească sfântul să nu-și achite consumația la data inscrisă si subliniată in dreptul numelui. Voicu nu prea se arăta. De toată activitatea se ocupa nora cu nevasta lui. Doar cand oaspeți de seamă îi călcau pragul, precum pădurarul, primarul, sau cine știe ce tinerel sau domniță dornici de control de pe la oraș, se făcea văzut și din două vorbe aceștia erau omeniți cum se cuvine în separeul anume amenajat pentru vizite speciale. Avand afacerea și casa pe strada ce cobora de la biserica ,Voicu ascultă sfatul preotului și, cu banii lui, chiar lânga cârciumă, construise o troiță cu lemn de stejar, icoane frumoase, sfințite, luate de la oraș, și ștergare albe cu flori cusute de mână .Luni de dimineață când iși număra banii de peste saptămână ieșea si făcea o cruce mare catre troiță cu evlavie si recunoștință, gest aducător de spor si binecuvantare în casa lui.
Cârciuma era plină ochi, mulți de la sujbă poposiră aici.Mareș dădu binețe și ceru o cinzeacă de țuică.O plăti și se așeză in dreapta tejghelei, mai la margine, cu gând să nu zăbovească mult.O clipă nora patronului dispăru în spate și , la scurt timp, intră Voicu.Impunător, privi drept spre Mareș și-l salută:
-Apoi bine te-am găsit, cam rar pe la mine .....am auzit că ți s-a urât de străinătate, de gălăgia și învălmășeala lumii, de munca grea și-ai hotărât să rămâi , așa-i? spuse râzând zgomotos Voicu.
- Cam da, ai auzit bine ....spuse cam fără chef Mareș.
-Faci bine, ca la tine acasă nu-i niciunde....adăugă cu importanță Voicu, de parcă celălalt n-ar fi simțit asta pe propria piele de sute de ori timp de cincisprezece ani . Uite ce e , mie nu-mi place să lungesc vorba, știu că ai familie grea , vreau să-ți propun ceva.
Mareș simți că ce va urma să-i spună Voicu nu-i va fi pe plac.
- Ai pămant foarte bun sus, pe deal, unde ai via dar și în livada cu meri de la poale,recolte foarte bune, continuă acesta, vreau ca să le lucrezi și să-mi vinzi mie toată recolta an de an.Merge vestea prin sat că vrei să te faci și tu cârciumar, să te iei la întrecere cu mine, dar nu te sfătuiesc .Te cunosc, nu vei fi în stare....
Mareș auzi aievea cuvintele lui Voicu. Pentru prima oara in viata lui simți cum sangele fierbinte i se urcă spre cap si dori sa-l înfrunte spunând că nu il interează o afacere precum a lui. Îi plăceau banii, întinerea când simțea hartiile alunecoase în mână dar nu dorea să fie subjugat pe viață pentru ei. Nu știa dacă trebuia să se pună bine cu Voicu sau să îi țină piept. Îi era puțin frică de el dar și ciudă că l-a dibuit, în mintea lui avea convingerea că niciodata nu va fi in stare sa ajungă ca acesta. Dorea cu tot dinadinsul să rămână în sat, să iși mulțumească familia, să fie admirat de toți așa cum e Voicu dar simțea primejdia dacă va îndrăzni să se va pună cu acesta. Trebuia sa se ferească să dea răspunsuri tăioase. Nu dorea să il supere pe cârciumar, care îl privea sfredelitor. Ce l-ar mai mustra Fănica văzându-l! Ea era altfel, era ca Voicu, dintr-o bucată. Dar pentru consătenii in mijlocul căruia crescuse nu era bine așa, el trebuie să fie bărbat cumpătat și cu frică de Dumnezeu.Gândurile și bune și rele nu-i dădeau pace. Degeaba dete pe gât dintr-o sorbitură țuica dublu distilată.
-Voi vedea.....răspunse Mareș parcă cu altă gură, încrețindu-și fruntea și înfruntând privirea celuilalt.
-Apoi gândește-te, eu te plătesc bine, cu toți banii jos, ca să folosești ceva cu ei ! gândește-te bine și să-mi dai de știre, n-ar fi cuminte să fiu luat prin surprindere de o hotărare necugetată de-a ta, mai adăugă Voicu făcand un semn să-i mai aducă un rând de tărie din partea casei.Calm dar parcă nemulțumit de rezultat, Voicu îi puse paharul în față cu un gest hotărat, scurt, iscand un sunet sec, ca de toacă , din masa de lemn. Tăcut, fără să mai salute, făcu stanga-mprejur și dispăru în spate.
Într-un tarziu , Mareș porni spre casă.Doar o singură dată i se mai păru drumul atat de lung, lumea atat de străină, picioarele atât de grele și locul spre care se îndrepta atât de nesigur : doar atunci când plecă în lume pentru a-și schimba soarta .(17.10.2017)