agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1895 .



Lebedei nr.21
proză [ ]
în streașină (XXII)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lican Tropp ]

2007-08-14  |     | 



Erau zile pe care le urneam cu mătura tuturor, a noastră din crengi uscate și bandajată cu sârma ondulată pe degete crescute sau încă mici, ale mele, și îmi plăcea să ridic de un colț curtea să îi mătur tainele, căci erau acolo unde nu poți vedea cu fiecare soare și slavă Domnului că au tot fost. Odată am trecut de frunze și resturi din pământ, am înnodat fire de praf și am ridicat un nor peste podul casei ca un semn într-o carte de colorat. Soarele pistruiat își lăsa curcubeiele prăfuite peste bolta curții dacă stropeai în sus, și lăsam jetul așa, să bată în streașină pentru porumbeii polonezului.

Stăteau la rând împerecheați pentru cât mai mulți stropi, iar când se săturau de înfoială, coborau în lighean înotând cu rațele de plastic. Atunci, am strâns mătura în mâini și am privit colțul dat la o parte. Părea destul de vechi printre cărămizi mucegăite ca un oraș al nimănui din care ies doar râme lungi și ruginite. Îmi imaginam că sunt degete roșii care împing pământul spre noi să nu cădem în podul nevăzut al palmei. Greblam printre falange amețite și din când în când străbăteau dinții niște miriapozi grăbiți spre linia vieții, o țineam strâns să nu o înghită pământul și cred că eram împreună o greblă.

Mustăciosul îmi spunea mereu că nu trebuie să sparg lemne, trebuie doar să scarpin pământul pe unde-i trebuie, să îl ascult și mâinile mele se vor ridica cu grijă fără să obosesc și fără să îl doară. Nu îl înțelegeam mereu, dar tainele lui mi se arătau de fiecare dată indiferent că eram grăbit sau nu, să prind câte o coropișniță. Întotdeauna aveam lângă mine pe un scaun insectarul, iar de îl umpleam chiar atunci, pregăteam un altul, coropișnițe n-am avut niciodată prea multe și greblam cât pentru un copil întins în iarbă mai ales acolo unde creșteau flori din semințele Mariei. Și au tot crescut în palmă, spre soare, iar eu mă ascundeam printre tulpine cu plasa de fluturi încordată după câte o coada rândunicii sau un bărzăune zgomotos de iunie. Spre seară îmi alegeam udătoarea din magazie și arătam ca un pui de elefant stropind în joacă printre flori, pe Diana, care mușca fiecare picătură îndrăzneață.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!