poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1031 .



Cosmarul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nu exista ]

2006-04-11  |     | 



CO}MARUL

Irimia B`lescu
Viceniu Licuriceanu cobor@, [ntr-o dup`-amiaz` ar`mie de toamn`, [n Gara de Nord, aflat` sub sechestru pentru ni]te sume fabuloase datorate la bugetul statului, pentru a participa la Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate. Nu era indignat,nici m`car nu se sinchisi, de m`surile, de toat` panarama, luate de autoritai. Presa central` vuia de escrocheriile f`cute de c`tre un fost director al cefere-ului, care dusese transporturile pe gura pr`pastiei prin „investiii”, total nes`buite, [n ]uruburi de un milion bucata, sute de mii de buta]i de trandafiri, ma]ini de g`urit ]i costume de scafandru. Viceniu purta, [n schimb, [n s@n, frica de a nu se [nt@lni }tefu T.Ion, st`p@nul absolut al zonelor de parcare din centrul Bucure]tilor, fostul pu]c`ria], condamnat la ani grei de pu]c`rie pentru tr`dare de patrie, sub autoritatea sa de judec`tor. Frica era visceral`. I se [ncuibase [n plexul solar, odat` cu visul acela [n care nevast`-sa n`scuse un prunc din gaz metan lichefiat . Era de notorietate faptul ca }tefu T. Ion avea co]maruri. Persoana care ap`rea [n aceste vise, urma s` suporte [nt@mpl`ri ciudate, chiar terifiante, uneori identice, [n viaa real`. Lucru lini]titor era faptul c` }tefu T. Ion nu-]i putea controla ]i gestiona subcon]tientul, ceea ce f`cea ca n`lucirile s` se manifeste total aleatoriu, situaie care te putea lua prin surprindere, dac` nu intuiai, pe cine i se pune pata. Evident c` Viceniu Licuriceanu evita [nt@lnirea cu fostul pu]c`ria], ca dracu de t`maie. Era un motiv destul de [ntemeiat s` nu se expun`, nici m`car [n faa cuno]tinelor comune, pentru c` nu cuno]tea cum funcionau vasele comunicante ale subcon]tientului colectiv, exist@nd premiza c` ar exista o contaminare individual`, precum otrava dintr-o ciuperc` rebel`, care, [n perioade de ploi nest`vilite, infecteaz` p@nza freeatic`, duc@nd la v`t`m`ri de proporii. Prin similitudine, spaima pe care o tr`sese doctorul Covrig, medicul Armatei a-II-a Rom@n`, cu garnizoana [n |inutul Castelului de Ap`, c@nd [ntr-un exerciiu militar de supraveuire []i g`sise trupa plin` de fericire, dup` ce soldaii m@ncaser` gamele [ntregi de ciuperci infectate cu substane halucinogene, ilustra cu prisosin` temerea.
Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate era, de bun` seam`, primul conclav la care participa , urm@nd a se afunda tot mai mult [n h`ul acela al colecion`rii de oglinzi ciudate, ca un lup singuratec. Coborase din troleibuzul 82 in Piaa Mihail Kog`lniceanu ]i o lu` [n sus, pe Regina Maria, inundat de un soi de voin` de a face lucruri foarte importante, cum erau acelea de a rememora aventurile, alt`dat` pentru el exemplare, con]tientiz@nd faptul ca prin aceste aduceri aminte, similare unor desc@ntece, nu f`cea altceva dec@t s` [ndep`rteze o eventual` [nt@lnire cu }tefu T. Ion . M`sura era profilactic` ]i recomadat` de catre dr. anestezist Bejenariu, [nainte s` plece de acas`, din t@rgul de la poalele podgoriilor, cu trenul, c`tre Capital`.
Se f`cuse cald, iar el era [mbr`cat [ntr-un trenci de culoarea untului, pe care curgea r`]ina soarelui de [nceput de septembrie. {nota printre zorzoanele de reclame ale bulevardului, cu pulpanele hainei flendur@nd la trecerea troleibuzelor, ur@te ca ni]te bivolie batr@ne. Trecea pe l@ng` ce mai r`m`sese din Cire]ica, unde cu dou`zeci ]i cinci de ani urm` se oprise cu prietenul s`u din liceau, S`ndel Covrig, ([n prezent „ doctor de familie” al lui }tefu T. Ion.) unde [nghiiser` c@te o vodc`, un ficat de vit` sleit ]i au b`ut o bere, la sticl`, acri]oar`. Picaser` la examenul de admitere, iar singura soluie de a ie]i din hrubele |inutului Castelului de Ap` - cum [i pl`cea, totu]i, s` spun` locurilor [n care v`zuse lumina pe faa p`m@ntului, care tocmai fusese [nghiit de apele viiturilor nemaiv`zute ]i nemaiauzite-, era s`-]i ia lumea [n cap. Vroiau s` se angajeze [n Capital`, cu toate c` ]ansele erau peste [nchipuirea lor. Au cotcod`cit la u]a unui v`r, dinspre mam`, a lui Viceniu, ]oferul directorului de la Opera Rom@n`: „Care-i ]pilu, b`i, alde Pulifrici, la ar` v` pute!? {i lu` peste picior. Vrei [n buricul Capitalei, s` v` m`n@nce c@inii din traist`?! Las`-m` s` v`d ce pot face, f`cu spre Viceniu. Sun`-m` peste dou` s`pt`m@ni! Pa! Dar, f`r` belitul, `sta!” ]i ar`t` c`tre S`ndel Covrig, care deja [ncepuse s` cheleasc`. St`tea sp@nzurat de bara sc`rii blocului. S`ndel avea ni]te ochi alba]tri, rotunzi, care i se rostogoleau [n cap, chiar ]i atunci c@nd r`m@nea vis`tor, ceea ce f`cea ca faa sa s` fie mereu sur@z`toare. Viceniu mai r`m`sese s` frece menta prin Bucure]ti, iar pe S`ndel Covrig [l abandon` undeva, pe l@ng` Obor, [ntr-un c`min de nefamili]ti al I.O.R.-ului, josnicie pe care avea s` nu ]i-o ierte niciodat`.
V`ru-s`u [i g`sese servici, [n cele din urm`, unde altundeva dec@t, la Oper`, pe post de pompier. Cu S`ndel s-a reg`sit, mult mai t@rziu, prin anul III de facultate. Erau, cu ajutorul lui Dumnezeu, studeni: Viceniu la Drept, [n Bucure]ti, iar S`ndel la Medicin`, la Ia]i. {n dimineaa aceea, Viceniu abia ie]ise cu faa ]i p`rul zdrene dintr-un [nceput de incendiu, dat de ni]te balerine dezm`ate vindec`toare consacrate a r`ului din vintre. }i-a cerut iertare pentru porc`ria pe care i-o f`cuse, cu mult timp [n urm` ]i s-au [mb`tat cu un litru de coniac Ovidiu, dup` care s-au dus la Hanul Manuc, unde au mai turnat, [n ei, pu@n c@t` pu@n, un litru. Bine le-ar mai fi prins un taraf care s` fie condus, de mult mai t@rziul c@nt`re basarabean, Pavel Stratan.
Ajunsese vis-a-vis de Ci]migiu. Cu teama de a nu-i s`ri [n c@rc` maimua de Silvia, jurist` la firmele pe care }tefu T. Ion le controla [n zon`. {i fusese coleg` de facultate. B`trioar`, mai ur@t` ca limba rus` ]i proast` ca oaia pe z`duf. Tr`ia, sau tr`ise cu profesorul de Teoria general` statului ]i dreptului, [nc@t Viceniu o [ncurcase c@nd mo]u [l abord` pe holurile facult`ii, pun@ndu-i [n vedere c`-i o para]ut`, care v@neaz` b`iei c`rora s` le tr@nteasc` o lighioan` de prunc ]i s` o ia de nevast`. {n momente de restri]te, Viceniu []i g`sea culcu] [n garsoniera ei, pe gaze, din Balata Alb`. {nainte fusese grefier` la tribunal ]i f`cuse rost de locuin`, iar facultatea o f`cea la FF. Neav@nd ocupaie, b`tea urca pe la cursuri. Viceniu pusese ochii pe ea pentru aerului boem pe care [l afi]a, mai ales prin Salonul Familial Tismana, bodega ordinar` din Spatele Facult`ii de Drept, unde studenii, cu aere de scriitori, se d`deau la Piliu` ]i la F`nu] Neagu, cu umilin`, ca [n faa unor instituii.
Ci]migiul era ar`miu. Viceniu d`du o rait` prin locurile unde, cu muli ani [n urm`, []i oblojea r`nile l`sate de mahmureal`. R`ni ad[nci, prin care se zg@iau ochii congestionai ai melancoliei ]i depresiei. G@ndul ]i sperana c` va ajunge judec`tor [ntr-o epoc` [n care doar c@inii mai aveau putere s` scheanc`ne, [l scutur` de bolni`, ca pe un dud de dude.
Se afla pe traseul pe unde, alt`dat`, []i t@r]ia fizicul de gloab` Doru Frunz`verde, pe]tele care-i aducea lui }tefu T. Ion, curvele, ca la botu’ calului. O haimana de]irat` ]i simpatic`, aciuat` prin Bucure]ti de prin praful Teleormanului, care susinu pentru a doua oar` examenul de admitere la drept, dup` ce fusese exmatriculat (un mare curaj ]i performan` pentru acea epoc`).Era [nsurat cu o fiin` c`reia numai ochii c`prui, migdalai [i lic`reau de sub farduri, pe numele s`u de fat` Urzic`, mariaj pe care Adi R`spopitu, [l califica drept o cotoial` [ntre doua b`l`rii. Adi era, de altfel, un tip acru, sc@rbit de via`, cu faa prelung`, pistruiat`, mereu neras` , cu ochii injectai de b`utur`. Sem`na puin cu Vincent van Gogh, din acele autoportrete unde apare cu urechea [ntreag`, ]i purta mereu [ntr-o geant` din f`] c`ri ale Sfinilor P`rini. Fusese dat afar` din s@nul bisericii pentru necuviina de a avea patima curv`s`relii, fiind abandonat de preoteas`, lucru care-l [mpinse ]i mai abitir pe drumul pierzaniei. De Doru [l lega faptul c` ag`au, am@ndoi, la [nt@mplare, pe trotuarul din faa Universit`ii, fete de toate soiurile, n`rav de care se lecuise dup` ce c`zuse, [ntr-o sear` de toamn` ploioas`, [n ]anul s`pat pentru reparaia conductei pentru ap` cald`.
Col cu Brezoianu se ridica, m`t`h`loas`, aidoma epavei de la Costine]ti, cl`direa ber`rii Gambrinus, plin` de m@zg` de parc` toi dracii din cotloanele Bucure]tiului []i g`siser` cuibar [n burta sa, marc@nd teritoriul prin grafitti, pictat cu bidineaua. Acolo, cu muli ani [n urm`, pe vremea c@nd localul era totu]i o bomb` vesel`,Viceniu se [ntrecu pe sine [n ale galanteriei invit@nd la mas`, cu puinii bani pe care [i avea, pe fosta iubit` din timpul liceului, Lidia Staicovici. Din informaiile pe care le avea, femeia ajunsese ]efa departamentului de ]tiri la un post de televiziune al lui }tefu T. Ion. {nt@lnirea cu ea i-ar fi fost, de bun` seam`, fatal`.
O cunoscuse la R@mnicu S`rat,.pe vremea c@nd zdr`ng`nea la chitar` ]i abia se dedulcise la cele bun`t`uri ale lumii, cu ocazia festivalurilor de tineret, hor` [n care se [nh`itase cu o ]leaht` de poiei zurbagii. Fuseser` cazai la }cola special` de la capul podului, cu intrare [n piaa or`]`nesac`. Era luna februarie, nor, frig unsuros ]i z`pad` t`v`lit` de ma]ini. Avea ]atesprezece ani ]i nu cunoscuse femeie. Lidia era poet`. Avea p`rul galben ]i ni]te ochi mari verzi, u]or [ncerc`nai: lacuri ad@nci [n care lumina reflectoarelor din sala de spectacole era [nghiit` ]i odat` cu ea, parc`, tot sufletul s`u vibr@nd de f@lf@iala primei iubiri. De altfel, fata nu era altceva dec@t [ntruparea fantasmelor sale de adolescent.
C`minul pentru copii handicapai era [necat [n frig ]i [ntuneric. La cap`tul holului lic`rea c@te un bec chior, de 60 W. Ambian` care [l [ncuraj` pe Viceniu s` o s`rute, dup` spectacol, f`ra explicaii inutile, pe Lidia, sprijinit` cu fundul de calorifer ]i s` o cotrob`ie pe dedesuptul pardesiului de l@n` gri, tricotat`, dup` care f`cuser` cuno]tin`. Era un atac scurt ]i eficient, pe care Viceniu [l lans` mai mult de fric`, dec@t dintr-o deliberat` strategie. Vraja fusese rupt` de haita de poei [nfierb@ntai de b`utur`, care se [nc`ieraser` cu haimanalele locale. {ntunericul fusese spart de lanternele chineze]ti, iar [njur`turile ]i r`cnetele b`gaser` [n speriei bietele fiine schiloade, ad`postite [n c`min. Dup` ce le fuseser` pus` lumina lanternelor [n ochi, cei doi [ndr`gostii se topiser` [ntr-o camer` cu elevi surdo-mui, a]a cum aveau s` constate dup` g@nguritul ce se rostogolea din g@tlejurile lor betege. „Prin [ntuneric, ne-am strecurat, parc`, [mbr`cai, sub o p`tur` de l@n` aspr` pe care o tr`seser`m peste cap ]i acolo, dejghiog@nd de pe ea bulendrele, tremur@nd ca varga, de parc` aveam friguri, am intrat [n ea, cu greu, f`r` s` o nimereasc din prima. Fata nu ip` de fric` ]i nici nu sc@nci de placere, inea doar gura c`scat`, cu dinii str`lucind [n lumina de veghe ]i scutura din cap ]i din m@ini cu coapsele [ncordate Nu o mai f`cusem niciodat` ]i nici acum, dup` at@ta cotoial`, nu sunt convins c` s-a [nt@mplat. B@jb@isem prin semi-[ntuneric p@n` la du]uri ]i am constat c` la prepu nu ap`ruser` bobiele rubinii de s@nge, semn c` mi s-a rupt aa, cum m-a] fi a]teptat . Mi-aduc aminte c` m-am [ntors total deprimat [n culcu] ]i m-am [ncol`ci pe dup` fiina aceea deja adormit`, cu faa [ntoars` spre lumina le]ioas` a zorilor ]i abia atunci am constatat c` femeia iubit` nu era Lidia, ci o surdo-mut` ]i nici acum nu-mi pot imagina cum dracu [ncurcasem [n a]a hal borcanele, doar o u]oar` senzaie de vom` mai persist` ]i acum , tu-i raiu m`-si!
A doua zi, [nainte de pr@nz, str@n]i [n clubul Casei de Cultur`, am [nt@lnit-o pe Lidia care [mi s`ri de g@t, cu faa solar`, odihnit` ]i plin` de z@mbet, de parc` pentru ea nimic nu se [nt@mplase, poate chiar c` a]a ]i era. Poeii ]i muzicanii se dregeau cu votc`, pe care o beau, din spirit de frond` ]i sictireal`, din c`u]ul pantofilor sc@lciai, iar c@iva mai voinici, h`cuii de mahmureal`, se sp`lau pe corp, cu z`pad`, [n mijlocul str`zii [nfundate. Activistul Arghire, un maimuoi scund, crud, durduliu, cu faa roz ]i ochii zorn`indu-i [n orbite, sp@nzurat de o cravat` albastr`, op`ia c@nd spre unu, c@nd spre altul, strig@nd disperat s` se ast@mpere, m` beivanilor, c` primesc pentru voi ]utri [n fund ]i se alege praful de cariera mea, fir-ai ai dracului de zl`tari nesimii, cu m`icua voastr`, care mi v-a dat pe cap.”
Viceniu, [ncep`tor [n ale eschibiionizmului, primi cu pl`cere botezul rebelilor care, [n cor, fredonau [n zdr`ng`nit de chitar` c@ntece puse pe versuri de Esenin.
Scrisorile de dragoste pe care Lidia i le expediase luni de zile [n ]ir, aveau s` fie p`strate [n tain`, toat` viaa. Uneori le recitea, iar din filele [ng`lbenite, aburul primei tinerei cheltuit` [n b`taie de joc [l f`cea, uneori, chiar s` pl@ng`.
...... {i r`m`sese [n minte cu faa ei l`t`rea`, blond`, cu fruntea u]or bombat`, punctat` cu trei ciupituri de v`rsat, a c`rei gur` era mereu r`coroas` ]i mirosea a coji de portocale. Mai t@rziu, pe vremea studeniei, Viceniu locuia [n Bucure]ti, [n gazd` la un mo], de pe M`rgeanului, [ntr-un apartament cu dou` camere, plin de plo]nie. Proprietarul era tat`l bibliotecarei, madam Streche, de la Oper`. Fusese ucenic, [mpreun` cu Ceau]escu, la aceea]i calf`, iar atunci, c@nd [l mai sl`bea pareza de la gur`, [ng`ima c@te ceva despre fostul dictator, vorbe pe care Viceniu le [nregistra cu nesa. Nu pl`tea chiriei, doar se angaj` s` [ngrijeasc` b`tr@nul. Activitate care se limita la a-l [ntoarce de pe o parte pe alta, „{l perpeleam, tu-i raiu m`-sii !”, c@nd [nepenea [n pat.
{n noapte aceea, dinaintea [nt@lnirii cu Lidia Staicovici, [l terorizase din or` [n or`, [nc@t, diminea`, era total n`uc...
Oprindu-se un moment [n faa ber`riei, [nc` mai simea [n n`ri mirosul puturos de friptur`, asezonat cu salata de ro]ii, castravei ]i p`trunjel; acreala berii st`tute ]i b`ltoaca aerului [mb@csit de scrum de igar` ]i un val de fericire simpl`, g@lg@itoare [l cuprinse. Avea pe atunci dou`zeci ]i patru de ani. Pe Lidia o revedea dup` ani buni de absen`, aproape o uitase, c@nd primise [n Z`podia o scrisoare scurt`, [nsoit` de o fotografie. Lidia Staicovici, p@n@ [n revoluie, ajunsese avocat`, se c`s`torise cu un activist, f`cuse un copil, apoi divorase. Se apucase de b`ut ]i era o scandalagioaic` de prima m@n`, [n baroul din or`]elul patriarhal din inima Ardealului.
Nu-]i mai aminte]te c@t a durat cina la ber`rie ]i nici dac` s-a ameit. Doar c` s-au iubit [n a]ternuturile pline de plo]nie ale b`tr@nului ]i paraliticului cizmar, dup` care au plecat [n ora]ul M‚ cu intenia nedisimulat` a Lidiei de a fi prezentat p`rinilor, vecinilor ]i cuno]tinelor, ca viitor so, dup` divorul scandalos care-i adusese pe cap comenduirea zonal` a partidului.
Avea s` rein` mai multe am`nunte din discuiile cu vecinii de garsonier` ai Lidiei, pentru c` Viceniu intrase [ntr-o turbionare de evenimente din care ie]ise cu o grea am`r`ciune [n suflet. Ajunseser` [n micul t@rg spre sear`. Din gar` luaser` un autobuz care-i purt` [ntr-un cartier de la marginea ora]ului. Garsoniera se afla la parter. Puea, dulceag, de la ghen`, a coji de pepene. Lidia [l g`zdui bine ]i [l iubi cu toat` s`lb`ticia pe blana ro]ie de capr`, [ntins` pe jos. Chiuiau de pl`cere, c@nd micuele animale erogene, dup` amu]inare, zb@rn@iau minute [n ]ir prin trupurile tinere ]i [nsetate, p@n` se striveau ca dudele [n cutele c`rnurilor ]i c`deau [n h`u. Apoi au ciupit c@te un p`h`rel de vodc`, dup` care Lidia a ie]it s` fac` rost de ceva m@ncare. {n epoca aia era o foamete oarb` [n tot ora]ul, ca de altfel [n toat` ara, iar prin extensie mental` [n toat` lumea. {i tortura foamea ca pe hoii de cai. Dup` vreo patru ore, s` fi fost unsprezece noaptea, se [ntoarse f`r` o f`r@m` de hran`, beat` chioar`. Viceniu se revolt`, [ns` nu avea cu cine dialoga, iar Lidia se [ncuie [n baie ]i [ncepu s` pl@ng` [n hohote. {ntr-un t@rziu, Viceniu putu s` p`trund` ]i o g`si gr`mad`, pe gresie, rezemat` de cad`. Mirosea [nep`tor a medicamente ]i a vom`. {ncerc` s` o comp`timesc`, s` o alinte, crez@nd c` vrea s` o [ncheie cu viaa. {ns` dilia avea s` sar`, ca ars`, []i spuse Viceniu [ntorc@nd capul dup` o para]ut` @os` care ungea cu pofte totuarul bulevardului Regina Elisabeta, ]i s` ias` pe geamul de la sufragerie, f`r` nici o explicaie. Viceniu intr` [n panic` ]i sun`, era deja dou` noaptea, la ]efa baroului, o femeie cumsecade pe care o vizitase, [mpreun`, cu o zi [nainte. {ng`im` ceva despre sinuciderea Lidiei, mai mult pentru a se asigura c` autorit`ile nu-l vor g`si vinovat de o eventual` crim`, sau incitare la sinucidere. Femeia [i r`spunse ceva neinteligibil la acea or` ]i-i [nchise telefonul. „ B`ga-te-a] [n p. m`-ti,]i pe tine!”,scr@]ni Viceniu.
Chiaunit ]i surescitat, nu-]i g`si odihna [ntre cei patru perei, care se [ncinseser` de la c`ldura de peste zi ]i [ncepu s` [nghit` alcoolul din sticluele de dou`zeci ]i cinci de ml. de vodc`, [nfipte ca ni]te cartu]e [ntr-o bandulier`- ornament, ag`at` la g@tul unui cerb, lipit de o panoplie de deasupra u]ii. Nu putu, sau nu apuc` s` se [mbete, c@nd uzi bubuituri [n u]`. {n cadrul din fier ap`ruser` trei persoane necunoscute, din care dou` - o femeie ]i un b`rbat - se recomandaser` a fi vecinii de la patru, iar cel`lalt, o matahal` de doi metri cu o fa` pergamentoas`, ochii alba]tri, apo]i, ]i o cicatrice care-i br`zda fruntea din colul spr@ncenii, p@n` sub p`rul blond, sp`l`cit. A [neles c` era vopsitor de furnale, iar Lidia se afla [n cas` la el, cu hemoragie pe nas, care nu se mai oprea. Cercet` curios garsoniera, apoi [i spuse s` aib` de grij`.
Peste c@teva minute, urc` la etajul patru cu cei doi soi, unde mirosea a cartofi pr`jii ]i ]niele ]i afl` c` furnalistul era iubitul Lidiei, pe picior de a se c`s`tori ]i venise cu intenia de a-i face de petrecanie. B`rbatul era osp`tar ]i sem`na cu Richard Drayfus, mai ales c@nd f`cu, la g@t, cu degetul mare [n form` de cosor, semnul de c`s`pire, iar nevast`-sa frizeri`. Din toat` p`l`vr`geala, reinuse doar repro]ul, c` ce naibilor c`uta la cap`tul p`m@ntului, dup` bagaboanta asta de Lidia, care, p`catele mele, mai ]i ]chioap`t`, c` nu trebuie s` mai r`m@n` nici un moment, dac` vrea s` scape teaf`r.
Nu-]i mai aminte]te cum a cobor@t la parter. Doar at@t, c` toat` noaptea nu pusese gean` peste gean`, cu toate c` tr`sese, pe g@t, cartu] dup` cartu], toat` votca din bandulier`. Aburii alcoolului [i d@nd t`ria de se crede, [n acele [mprejur`ri, cel puin Che Chevara care-]i l`ea chipul pe afi]ul de pe perte, sub coarnele de cerb, [n celebra poz` cu plete ]i basc` intat` cu steaua revoluiei. - ”Trec eu ]i peste asta!”, []i zise.
Ochii din capul cerbului [i urm`reau, parc`, zbaterea. Alunecau [ncet [n orbit`, fixindu-i dezn`dejdea ca pe o albin` [n insectar. Vedea cum pe n`rile uscate scotea un fel de abur [mpins parc` de pl`m@nii ]i bubuitul inimii sale, [ncercat` de pustiu ]i o bonc`neal` catifelat` se [nsinua prin cutele fumului de ig`ri Carpi.
Aipi anevoie pe canapeaua extensibil`.
{n zori, ap`ru, ca [n filmele cu pro]ti, alt` fa` necunoscut [n ochianul vizorului. De data asta, Viceniu nu mai deschise u]a. Arunc` pe fa` cu ap` rece, iar atunci c@nd tipul disp`ruse, ie]i ]i o lu` spre gar`, [n burduful unui autobuz. Abulic, ajunsese [n compartimentul puind a usturoi, creuzot ]i a closet. Descoperi tol`nit pe canapea, taman pe b`itul care abia [i ap`ruse [n vizorul garsonierii. O sumedenie de scenarii terifiante [i fulger` prin minte. C` va fi aruncat din tren - prin urmare nu trebuia s` adoarm`. T`iat cu briciul pe fa` - prin urmare trebuia s` fie cu ochii [n patru. Sugrumat [ntr-o clip` cu cureaua de la pantaloni - prin urmare trebuia s`-]i scoat` cureaua ]i s` o strecoare [n geant`, p@n` []i lu` inima [n dini ]i-l [ntreb` dac` o ]tie, cumva, pe Lidia Staicovici. Da, era o veri]oar` de a doua ]i obi]nuia ca, [n trecere prin ora], s` o viziteze. Uneori [i mai l`sa c@te o rud` de ca]caval, niscai slan` ]i un blidon de palinc`. E o fat` pe cinste ]i bun` de o pui pe ran`, domnu! Am [neles c`, dup` divor, s-a [ncurcat cu o haimana din Bucure]ti, care cic`-i din `sta, cu paranormala. Ce mai, domnu! No, io crez c`-i total sub vr`jile lui , f.- l Stalin! N-am g`sit- o acas`, cred c` ]i-a luat valea dup` dr`gu. Dar, ia o @r de molecul` de p`linc`, te v`d cam nec`jit! Medicament, domne, tu-i amaru! Era ultimul an la ]coala profesional`, la Vulcan.Avea faa spuzit` de co]uri, iar vorbele b`tr@ne]ti [i c`deau din gur`, ca nuca [n perete.
Viceniu c`zu lat. Se trezi lins de soarele de amiaz`, [n staia Chitila. De pe peron, ciripitul unui canar, care se zbenguia [n colivia leg`nat` de c`tre o feti`, [ntr-o pr`jin`, ajungea p@n` [n compartiment. Perdeaua maro, ]tanat` cu [nsemnele cefere-ului, f@lf@ia, dezvelind, cum m` a]teptam, chipul b`iatului cu obrajii supi ]i faa str@mbat` de somnul chinuit. De pe bancheta, din fa`, [ns`, m` privea trofeul de cerb, pe care-l l`sasem [n garsoniera Lidiei, cu ochii la fel de tri]ti. S` fi fost de vin` mahmureala! Naiba mai ]tie!
}i acum, spaima asta t@mpit` de }tefu T. Ion, care controla jum`tate din locurile de parcare din centrul Bucure]tilor, o bucat` de televiziune ]i nu mai ]tiu ce afaceri dubioase. {nt@lnirea cu el fiind, doar, o chestiune de timp. Putea s` abandoneze, s` o ia [napoi spre gar`, [ns` atracia pe care o exercita Simpozionul de Oglindologie [i d`dea un curaj nebun.
D@nd pinteni ]i [mping@nd cu fulgarinul, umflat ca o p@nz` de corabie, aerul de [nceput de toamn` pe Bulevardul Regina Elisabeta, Viceniu nu prea [nelegea de ce, totu]i, se oprise at@t de mult asupra acestui episod, la fel de anodin ca ]i celelalte. Poate c`, incon]tient, }tefu T.Ion era mai sensibil la chestiuni de soiul acesta, ceea ce ar fi accentuat ]ansele de a-l ine departe. Greu de presupus! Profilaxia rememor`rii trebuia s` capete, totu]i, un ritm alert, coerent, f`r` a te dedulci la vraja de a bate c@mpii. M`surile de precauie ale lui Viceniu atingeau, desigur , pragul de jos al absurdului, c`reia dr. Bejenariu i-ar fi spus agorafobie. Nimeni, [ns`, nu l-ar fi putut convinge c` acest gen de autoap`rare [mpotriva co]marurilor rebele ale lui }tefu T.Ion, nu era altceva dec@t o frecie la piciorul de lemn.(Colorate, vii, aproape c` mu]cau din [ntunericul nopii, co]maruri juc`u]e, am`gitoare, cu personaje [mb@rligate, schimb@ndu-]i, de-a-valma, [nf`i]area, zb@rn@ind prin s@rmuliele neuronilor celui care se l`sase mustit [n beciurile securit`ii, sub [ndem@narea de mare judec`tor penalist a lui Viceniu Licuriceanu. Toate aceste co]amaruri [n care a-i fi putut fi actorul principal, prin reconversia lor [n realitate, te-ar fi b`gat, desigur, la balamuc....). A fost o vreme c@nd, atins de damblaua politicii, se b`tuse pe burt` cu }tefu T. Ion ]i acum, sanki, umbla cu frica [n ceaf`, pe bulevardul g@lg@ind de lumina chihlimbarie, [n care probabilitatea de a da nas [n nas cu colivia de co]maruri din capul fostului pu]c`ria], care obi]nuia s`-]i poarte fizicul [n ditamai jeep-anul, era total aleatorie.. Uneori obosea s`-]i rememoreze viaa ]i atunci []i resuscita mecanismul prin aplicarea procedeului de „gur` la gur`”, cu sticlua plat` de wisky irlandez, din buzunarul de la piept, al sacoului pepit, iar atunci c@nd stropeala era abundent`, Viceniu lua „tocul” ]i l`ea pe h@rtie episoade din biografia sa, adev`rate, sau false, din cele mai n`strujnice, dar considerate cu impact major asupra lui }tefu T.Ion.
Desigur nu era momentul ]i nici cazul, acum c@nd, deja, o luase bine la picior pentru a nu [nt@rzia la Congres.
Totu]i, tehnic vorbind, traversa apoteoza profilaxiei antico]mar.
Congresul Internaional al Colecionarilor de Oglinzi Consacrate avea loc la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucure]ti, fostul Palt }uu, cu participarea celor mai [nalte figuri din Europa, Asia ]i de peste Ocean, av@nd ca tem` „Oglindologia - o problem` mondial`”. Printre lectori figura ]i Piere Vasilievici Vasea, pe care Viceniu voia s`-l [nt@lnesac`, s`-l pip`ie, s` fie convins c` acest om exist` [n carne ]i oase, om ale c`rei scrisori [i unse suferinele [n lungile nopii de iarn` din Castelul de Ap`.
Se apropia vertiginos, travers@nd Academiei, lu@nd-o pe l@ng` Cazinoul Prince, (Trocadero de alt` dat`, cu gr`dinia interioar` ]i bere la sticl` verde, de-o jumate, care sf@r@ia, turnat` peste jumerele g@lcilor, [n zilele caniculare bucure]tene, c@nd sac@zul lua foc pe arcu]ul din p`r de cal, a lui }aordel, l`utarul vagabod.), trec@nd prin potcoava cl`dirii B.C.R.-ului, [not@nd cu parpalacul printre munii de c`ri vechi, la v@nzare, de l@ng` gura metroului. C@nd s` intre [n curtea Palatului, d`du nas [n nas cu o persoan` extrem de cunoscut`, ]i atunci se pip`i, se ciupi de scrot, []i zdreli limba [ntre dini, iar un bold pe care-l purta [n permanen` [n reverul hainei ]i-l [nfipse [n pulpa piciorului, doar ]i-o reveni din buim`ceal`. Imposibil. Certamente, era taman el [nu]i, [n ur`m cu dou`zeci ]i cinci de ani. Cu ochii injectai, aruncai [n fundul capului, p`rul mare, castaniu ]i cre, sem`n@nd cu Angela Deviss. Urm`rea, el , cel t@n`r, cu ochii c`scai derularea imaginilor pe ferestrele palatului, imagini filmice,fragmente relevante, cu oameni ]i aciuni din zbuciumata istorie a Palatului }uu, de parc` un cineast tr`znit []i proiecta filmele dintru-n unghi apropiat ]i din c@nd [n c@nd pelicula se [ncurca [n mosorelele aparatului. Se afla, evident, [n epoca [n care fusese atins de blestemul acela nemaiauzit, de a vedea imagini pe sticla ferestrelor, contrar aprecierii colegilor ]i prietenilor, c` sunt doar cai verzi pe perei. Se apropie c@t putu de mult de el [nsu]i, [nc@t [i simi chiar r`suflarea puturoas` de tutun . Impasibil la stimuli externi, neb`g@ndu-l [n seam`, pe, el, cel matur, cel`lat privea, pur ]i simplu, derularea filmului. Dup` [mbr`c`minte ]i cearc`ne, p`rea chiar atunci coborat din trenul care-l adusese din Ardeal, de la iubita lui Lidia. Poate c` ]ocul pe care [l [ncasase [n compartiment, c@nd se trezi cu capul de cerb [n brae, [l [mpinse [n gloata bucure]tean`, pentru a-]i pierde urma, sau pur ]i simplu a bate urca, ag`at de grilajul gardului din fier forjat, de unde urm`rea secveele ascunse [n memoria siliciului geamurilor, de parc` atunci boierii ]i boieroaicele, domnul ]i domniele, d`deau n`val` [n sala de dans, [ntr-un iure] de mazurc`. Evident c` se l`s` [n boii lui, dedublarea retroactiv` oper@nd dup` legile proprii. Singurul lucru pe care ]i-l mai reamintea a fost c` din aceast` sminteal` [l scosese Polixenia, fata care, mult mai t@rziu, h`l`duind pe colinele din Z`podia, avea s`-i devin` soie, aproape pentru o ve]nicie. Ceea ce, totu]i, [l l`sase [nepenit de uimirea, a fost c` acest eveniment al [nt@lnirii cu el [nsu]i, ap`rea la un moment total anapoda; chiar atunci c@nd se a]teapta s` dea nas [n nas cu }tefu T.Ion, co]marul vieii lui. Dac` nu cumva se afla [n acele momente, taman [n miezul unui co]mar , cu totul ]i cu totul plin de culori.
„Pfiu, tu-i raiu m`-sii! Dar cum, doamne iart`-m`, se face ?! S` m` [nt@lnesc cu mine [nsumi,[n carne ]i oase, dup` at@ia ani, a]a, fa` [n fa`?! P`i, e de-a-dreptul incredibil! De nu ]i-o fi b`gat dracu’ coada!” ]i parc` c`uta, cu privirea, pe cineva c`ruia s`-i m`rturiseasc` [n ce belea intrase.„{nseamn` ca eu, acesta, care calc pe caldar@m, nu sunt eu, at@t vreme c@t, [n mod evident m` v`d cu ochii mei, ag`at de grilajul Palatului. Oi fi c`zut victim`, oare, benzii lui Moebuse, dar parc` modelul `la se aplica unui spaiu bulversat! Mai bine cad prad` co]marurilor lui }tefu T. Ion. Dar, dac` [l lichidez! Sau poate moare, pedeapsa, dup` cum arat`. S`-l ia mama dracului, pur ]i simplu! Se [nfurie. P`i, stai puin! Dac` moare, n-am s` mai ajung la v@rsta asta. Te doare mintea! Vas`zic`, dac` urm`resc mascaraua asta cu p`rul cre... m` plimb` prin cotloanele Bucure]tiului de acum dou` zeci ]i cinci de ani. Haida, de! E un truc! Cred c` mi-a f`cut-o cineva. Qui potest!”
Deja se l`sase noaptea, iar ferestrele Palatului }uu fuseser` invadate, de bun` seam`, de imagini vechi, picturale, aiuritoare, trezite din somnul siliciului din sticl`, pe care le percepea, desigur, ]i Viceniu, cel adult, peste um`rul celui t@n`r: un june cu c`rare pe mijloc []i aranja, [n oglindirea ferestrei, mustaa r`sucit` spre urechi; o coconi` []i [mprosp`ta, pe obraji, fardul ]i alte sulemeneli; la ferestrele de la etaj, de sub fronton, ap`ru chiar chipul boierului al`turi de Irina }uu, nevast`-sa. Imaginile la mare c`utare erau cele [n care tinerele doamne []i aranjau jupoanele ]i desuurile pe c@rca vreunui dansator, st@nd capr`. Evident c` numai ei doi aveau capacitatea senzoriala de a percepe imaginile filmice, astfel s-ar fi str@ns lumea ca la circ. Peste mult` vreme, darul acesta avea s`-l aduc` la marginea smintelii, lucru care [l hot`r@se s` abandoneze, cu sprijinul Polixeniei, definitiv halucinanta putere de a vedea imagini, de mult pierite, de pe obiectele care le reflectase. Era convis c` o ascunsese ad@nc [n pliurile subcon]tientului, f`r` a se a]tepta la violena cu care, pleosc, r`buvnise la suprafa`.
Holul central de primire al Palatului }uu, unde se derula Simpozionul, cu cele dou` brae ale sc`rii monumentale care ]erpuiau ca ni]te cosie spre etaj, cl`tind arabescurile [n oglinda veneiana de pe peretele din fa`, era inundat de o lumin` moale ]i mirosea, discret, a ulei volatil de mosc. Nu era lume prea mult`.Viceniu se ridic`, discret, pe v@rful picioarelor ]i lungi g@tul ca un batlan, doar o da cu ochii de Piere Vasilievici Vasea. Cuv@ntul de deschidere al Congresului era rostit, [ns`, de o persoan` destul de ciudat`. Discursul era pres`rat simtomatic ]i aproape enervant de sintagma ]i colateralele ei reflectare, de altfel cum era ]i firesc la o [ntrunire a oglindologilor. Cu toate acestea ceva nu era [n regul`. Plutea, parc`, [n aer o atmosfer` ap`s`toare, prea artificial`, un soi de deja vu, care-l f`cea pe Viceniu s` cread` c` este, de bun` seam`, victima celuilalt Viceniu, t@n`rul, care privea cu ochii bulbucai de pe caldar@mul din faa muzeului. Se simea str@ns ca-ntr-un ham. Singurul g@nd fiind cum s` o ]tearg` mai iute din cl`dire, dac` din sonorizarea staiei de amplificare nu ar fi ajuns p@n` la el, f`r` echivoc, frazele miraculoase ale amfitrionului, [n ciuda aparenei sale, care punct` c` el este, de fapt, Autorul acestor [nsemn`ri, iar onoratul auditoriu sunt personajele convocate la instructaj pentru o nou`, riscant` ]i anevoioas` cruciad` [mpotriva realit`ii, l`sand s` se [neleag` numirea la comenduirea operaiunii taman pe Piere Vasilievici Vasea. Viceniu simi c` i se [nmoaie, evident de bucurie, picioarele ]i s-ar fi pr`bu]it pe pardoseal`, dac` n-ar fi fost la [ndemn` o canapea de decor pe care se a]ez`, tampon@nd broboanele de sudoare de pe frunte. De bun` seam`, el [nsu]i era o ficiune ]i nu mai avea de ce s` se team` de co]marul vieii sale, pe numele s`u adev`rat }efu T. Ion, nici m`car de hidoasa sa dublur` abia ie]it` din pubertate, dar mai ales de tortura acelei inutile anamneze, dictat` de otrava instinctului de conservare, ca m`sur` profilactic`.



06.04.2006
Bucure]ti Irimia B`lescu




țCO}MARUL

Irimia B`lescu
Viceniu Licuriceanu cobor@, [ntr-o dup`-amiaz` ar`mie de toamn`, [n Gara de Nord, aflat` sub sechestru pentru ni]te sume fabuloase datorate la bugetul statului, pentru a participa la Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate. Nu era indignat,nici m`car nu se sinchisi, de m`surile, de toat` panarama, luate de autoritai. Presa central` vuia de escrocheriile f`cute de c`tre un fost director al cefere-ului, care dusese transporturile pe gura pr`pastiei prin „investiii”, total nes`buite, [n ]uruburi de un milion bucata, sute de mii de buta]i de trandafiri, ma]ini de g`urit ]i costume de scafandru. Viceniu purta, [n schimb, [n s@n, frica de a nu se [nt@lni }tefu T.Ion, st`p@nul absolut al zonelor de parcare din centrul Bucure]tilor, fostul pu]c`ria], condamnat la ani grei de pu]c`rie pentru tr`dare de patrie, sub autoritatea sa de judec`tor. Frica era visceral`. I se [ncuibase [n plexul solar, odat` cu visul acela [n care nevast`-sa n`scuse un prunc din gaz metan lichefiat . Era de notorietate faptul ca }tefu T. Ion avea co]maruri. Persoana care ap`rea [n aceste vise, urma s` suporte [nt@mpl`ri ciudate, chiar terifiante, uneori identice, [n viaa real`. Lucru lini]titor era faptul c` }tefu T. Ion nu-]i putea controla ]i gestiona subcon]tientul, ceea ce f`cea ca n`lucirile s` se manifeste total aleatoriu, situaie care te putea lua prin surprindere, dac` nu intuiai, pe cine i se pune pata. Evident c` Viceniu Licuriceanu evita [nt@lnirea cu fostul pu]c`ria], ca dracu de t`maie. Era un motiv destul de [ntemeiat s` nu se expun`, nici m`car [n faa cuno]tinelor comune, pentru c` nu cuno]tea cum funcionau vasele comunicante ale subcon]tientului colectiv, exist@nd premiza c` ar exista o contaminare individual`, precum otrava dintr-o ciuperc` rebel`, care, [n perioade de ploi nest`vilite, infecteaz` p@nza freeatic`, duc@nd la v`t`m`ri de proporii. Prin similitudine, spaima pe care o tr`sese doctorul Covrig, medicul Armatei a-II-a Rom@n`, cu garnizoana [n |inutul Castelului de Ap`, c@nd [ntr-un exerciiu militar de supraveuire []i g`sise trupa plin` de fericire, dup` ce soldaii m@ncaser` gamele [ntregi de ciuperci infectate cu substane halucinogene, ilustra cu prisosin` temerea.
Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate era, de bun` seam`, primul conclav la care participa , urm@nd a se afunda tot mai mult [n h`ul acela al colecion`rii de oglinzi ciudate, ca un lup singuratec. Coborase din troleibuzul 82 in Piaa Mihail Kog`lniceanu ]i o lu` [n sus, pe Regina Maria, inundat de un soi de voin` de a face lucruri foarte importante, cum erau acelea de a rememora aventurile, alt`dat` pentru el exemplare, con]tientiz@nd faptul ca prin aceste aduceri aminte, similare unor desc@ntece, nu f`cea altceva dec@t s` [ndep`rteze o eventual` [nt@lnire cu }tefu T. Ion . M`sura era profilactic` ]i recomadat` de catre dr. anestezist Bejenariu, [nainte s` plece de acas`, din t@rgul de la poalele podgoriilor, cu trenul, c`tre Capital`.
Se f`cuse cald, iar el era [mbr`cat [ntr-un trenci de culoarea untului, pe care curgea r`]ina soarelui de [nceput de septembrie. {nota printre zorzoanele de reclame ale bulevardului, cu pulpanele hainei flendur@nd la trecerea troleibuzelor, ur@te ca ni]te bivolie batr@ne. Trecea pe l@ng` ce mai r`m`sese din Cire]ica, unde cu dou`zeci ]i cinci de ani urm` se oprise cu prietenul s`u din liceau, S`ndel Covrig, ([n prezent „ doctor de familie” al lui }tefu T. Ion.) unde [nghiiser` c@te o vodc`, un ficat de vit` sleit ]i au b`ut o bere, la sticl`, acri]oar`. Picaser` la examenul de admitere, iar singura soluie de a ie]i din hrubele |inutului Castelului de Ap` - cum [i pl`cea, totu]i, s` spun` locurilor [n care v`zuse lumina pe faa p`m@ntului, care tocmai fusese [nghiit de apele viiturilor nemaiv`zute ]i nemaiauzite-, era s`-]i ia lumea [n cap. Vroiau s` se angajeze [n Capital`, cu toate c` ]ansele erau peste [nchipuirea lor. Au cotcod`cit la u]a unui v`r, dinspre mam`, a lui Viceniu, ]oferul directorului de la Opera Rom@n`: „Care-i ]pilu, b`i, alde Pulifrici, la ar` v` pute!? {i lu` peste picior. Vrei [n buricul Capitalei, s` v` m`n@nce c@inii din traist`?! Las`-m` s` v`d ce pot face, f`cu spre Viceniu. Sun`-m` peste dou` s`pt`m@ni! Pa! Dar, f`r` belitul, `sta!” ]i ar`t` c`tre S`ndel Covrig, care deja [ncepuse s` cheleasc`. St`tea sp@nzurat de bara sc`rii blocului. S`ndel avea ni]te ochi alba]tri, rotunzi, care i se rostogoleau [n cap, chiar ]i atunci c@nd r`m@nea vis`tor, ceea ce f`cea ca faa sa s` fie mereu sur@z`toare. Viceniu mai r`m`sese s` frece menta prin Bucure]ti, iar pe S`ndel Covrig [l abandon` undeva, pe l@ng` Obor, [ntr-un c`min de nefamili]ti al I.O.R.-ului, josnicie pe care avea s` nu ]i-o ierte niciodat`.
V`ru-s`u [i g`sese servici, [n cele din urm`, unde altundeva dec@t, la Oper`, pe post de pompier. Cu S`ndel s-a reg`sit, mult mai t@rziu, prin anul III de facultate. Erau, cu ajutorul lui Dumnezeu, studeni: Viceniu la Drept, [n Bucure]ti, iar S`ndel la Medicin`, la Ia]i. {n dimineaa aceea, Viceniu abia ie]ise cu faa ]i p`rul zdrene dintr-un [nceput de incendiu, dat de ni]te balerine dezm`ate vindec`toare consacrate a r`ului din vintre. }i-a cerut iertare pentru porc`ria pe care i-o f`cuse, cu mult timp [n urm` ]i s-au [mb`tat cu un litru de coniac Ovidiu, dup` care s-au dus la Hanul Manuc, unde au mai turnat, [n ei, pu@n c@t` pu@n, un litru. Bine le-ar mai fi prins un taraf care s` fie condus, de mult mai t@rziul c@nt`re basarabean, Pavel Stratan.
Ajunsese vis-a-vis de Ci]migiu. Cu teama de a nu-i s`ri [n c@rc` maimua de Silvia, jurist` la firmele pe care }tefu T. Ion le controla [n zon`. {i fusese coleg` de facultate. B`trioar`, mai ur@t` ca limba rus` ]i proast` ca oaia pe z`duf. Tr`ia, sau tr`ise cu profesorul de Teoria general` statului ]i dreptului, [nc@t Viceniu o [ncurcase c@nd mo]u [l abord` pe holurile facult`ii, pun@ndu-i [n vedere c`-i o para]ut`, care v@neaz` b`iei c`rora s` le tr@nteasc` o lighioan` de prunc ]i s` o ia de nevast`. {n momente de restri]te, Viceniu []i g`sea culcu] [n garsoniera ei, pe gaze, din Balata Alb`. {nainte fusese grefier` la tribunal ]i f`cuse rost de locuin`, iar facultatea o f`cea la FF. Neav@nd ocupaie, b`tea urca pe la cursuri. Viceniu pusese ochii pe ea pentru aerului boem pe care [l afi]a, mai ales prin Salonul Familial Tismana, bodega ordinar` din Spatele Facult`ii de Drept, unde studenii, cu aere de scriitori, se d`deau la Piliu` ]i la F`nu] Neagu, cu umilin`, ca [n faa unor instituii.
Ci]migiul era ar`miu. Viceniu d`du o rait` prin locurile unde, cu muli ani [n urm`, []i oblojea r`nile l`sate de mahmureal`. R`ni ad[nci, prin care se zg@iau ochii congestionai ai melancoliei ]i depresiei. G@ndul ]i sperana c` va ajunge judec`tor [ntr-o epoc` [n care doar c@inii mai aveau putere s` scheanc`ne, [l scutur` de bolni`, ca pe un dud de dude.
Se afla pe traseul pe unde, alt`dat`, []i t@r]ia fizicul de gloab` Doru Frunz`verde, pe]tele care-i aducea lui }tefu T. Ion, curvele, ca la botu’ calului. O haimana de]irat` ]i simpatic`, aciuat` prin Bucure]ti de prin praful Teleormanului, care susinu pentru a doua oar` examenul de admitere la drept, dup` ce fusese exmatriculat (un mare curaj ]i performan` pentru acea epoc`).Era [nsurat cu o fiin` c`reia numai ochii c`prui, migdalai [i lic`reau de sub farduri, pe numele s`u de fat` Urzic`, mariaj pe care Adi R`spopitu, [l califica drept o cotoial` [ntre doua b`l`rii. Adi era, de altfel, un tip acru, sc@rbit de via`, cu faa prelung`, pistruiat`, mereu neras` , cu ochii injectai de b`utur`. Sem`na puin cu Vincent van Gogh, din acele autoportrete unde apare cu urechea [ntreag`, ]i purta mereu [ntr-o geant` din f`] c`ri ale Sfinilor P`rini. Fusese dat afar` din s@nul bisericii pentru necuviina de a avea patima curv`s`relii, fiind abandonat de preoteas`, lucru care-l [mpinse ]i mai abitir pe drumul pierzaniei. De Doru [l lega faptul c` ag`au, am@ndoi, la [nt@mplare, pe trotuarul din faa Universit`ii, fete de toate soiurile, n`rav de care se lecuise dup` ce c`zuse, [ntr-o sear` de toamn` ploioas`, [n ]anul s`pat pentru reparaia conductei pentru ap` cald`.
Col cu Brezoianu se ridica, m`t`h`loas`, aidoma epavei de la Costine]ti, cl`direa ber`rii Gambrinus, plin` de m@zg` de parc` toi dracii din cotloanele Bucure]tiului []i g`siser` cuibar [n burta sa, marc@nd teritoriul prin grafitti, pictat cu bidineaua. Acolo, cu muli ani [n urm`, pe vremea c@nd localul era totu]i o bomb` vesel`,Viceniu se [ntrecu pe sine [n ale galanteriei invit@nd la mas`, cu puinii bani pe care [i avea, pe fosta iubit` din timpul liceului, Lidia Staicovici. Din informaiile pe care le avea, femeia ajunsese ]efa departamentului de ]tiri la un post de televiziune al lui }tefu T. Ion. {nt@lnirea cu ea i-ar fi fost, de bun` seam`, fatal`.
O cunoscuse la R@mnicu S`rat,.pe vremea c@nd zdr`ng`nea la chitar` ]i abia se dedulcise la cele bun`t`uri ale lumii, cu ocazia festivalurilor de tineret, hor` [n care se [nh`itase cu o ]leaht` de poiei zurbagii. Fuseser` cazai la }cola special` de la capul podului, cu intrare [n piaa or`]`nesac`. Era luna februarie, nor, frig unsuros ]i z`pad` t`v`lit` de ma]ini. Avea ]atesprezece ani ]i nu cunoscuse femeie. Lidia era poet`. Avea p`rul galben ]i ni]te ochi mari verzi, u]or [ncerc`nai: lacuri ad@nci [n care lumina reflectoarelor din sala de spectacole era [nghiit` ]i odat` cu ea, parc`, tot sufletul s`u vibr@nd de f@lf@iala primei iubiri. De altfel, fata nu era altceva dec@t [ntruparea fantasmelor sale de adolescent.
C`minul pentru copii handicapai era [necat [n frig ]i [ntuneric. La cap`tul holului lic`rea c@te un bec chior, de 60 W. Ambian` care [l [ncuraj` pe Viceniu s` o s`rute, dup` spectacol, f`ra explicaii inutile, pe Lidia, sprijinit` cu fundul de calorifer ]i s` o cotrob`ie pe dedesuptul pardesiului de l@n` gri, tricotat`, dup` care f`cuser` cuno]tin`. Era un atac scurt ]i eficient, pe care Viceniu [l lans` mai mult de fric`, dec@t dintr-o deliberat` strategie. Vraja fusese rupt` de haita de poei [nfierb@ntai de b`utur`, care se [nc`ieraser` cu haimanalele locale. {ntunericul fusese spart de lanternele chineze]ti, iar [njur`turile ]i r`cnetele b`gaser` [n speriei bietele fiine schiloade, ad`postite [n c`min. Dup` ce le fuseser` pus` lumina lanternelor [n ochi, cei doi [ndr`gostii se topiser` [ntr-o camer` cu elevi surdo-mui, a]a cum aveau s` constate dup` g@nguritul ce se rostogolea din g@tlejurile lor betege. „Prin [ntuneric, ne-am strecurat, parc`, [mbr`cai, sub o p`tur` de l@n` aspr` pe care o tr`seser`m peste cap ]i acolo, dejghiog@nd de pe ea bulendrele, tremur@nd ca varga, de parc` aveam friguri, am intrat [n ea, cu greu, f`r` s` o nimereasc din prima. Fata nu ip` de fric` ]i nici nu sc@nci de placere, inea doar gura c`scat`, cu dinii str`lucind [n lumina de veghe ]i scutura din cap ]i din m@ini cu coapsele [ncordate Nu o mai f`cusem niciodat` ]i nici acum, dup` at@ta cotoial`, nu sunt convins c` s-a [nt@mplat. B@jb@isem prin semi-[ntuneric p@n` la du]uri ]i am constat c` la prepu nu ap`ruser` bobiele rubinii de s@nge, semn c` mi s-a rupt aa, cum m-a] fi a]teptat . Mi-aduc aminte c` m-am [ntors total deprimat [n culcu] ]i m-am [ncol`ci pe dup` fiina aceea deja adormit`, cu faa [ntoars` spre lumina le]ioas` a zorilor ]i abia atunci am constatat c` femeia iubit` nu era Lidia, ci o surdo-mut` ]i nici acum nu-mi pot imagina cum dracu [ncurcasem [n a]a hal borcanele, doar o u]oar` senzaie de vom` mai persist` ]i acum , tu-i raiu m`-si!
A doua zi, [nainte de pr@nz, str@n]i [n clubul Casei de Cultur`, am [nt@lnit-o pe Lidia care [mi s`ri de g@t, cu faa solar`, odihnit` ]i plin` de z@mbet, de parc` pentru ea nimic nu se [nt@mplase, poate chiar c` a]a ]i era. Poeii ]i muzicanii se dregeau cu votc`, pe care o beau, din spirit de frond` ]i sictireal`, din c`u]ul pantofilor sc@lciai, iar c@iva mai voinici, h`cuii de mahmureal`, se sp`lau pe corp, cu z`pad`, [n mijlocul str`zii [nfundate. Activistul Arghire, un maimuoi scund, crud, durduliu, cu faa roz ]i ochii zorn`indu-i [n orbite, sp@nzurat de o cravat` albastr`, op`ia c@nd spre unu, c@nd spre altul, strig@nd disperat s` se ast@mpere, m` beivanilor, c` primesc pentru voi ]utri [n fund ]i se alege praful de cariera mea, fir-ai ai dracului de zl`tari nesimii, cu m`icua voastr`, care mi v-a dat pe cap.”
Viceniu, [ncep`tor [n ale eschibiionizmului, primi cu pl`cere botezul rebelilor care, [n cor, fredonau [n zdr`ng`nit de chitar` c@ntece puse pe versuri de Esenin.
Scrisorile de dragoste pe care Lidia i le expediase luni de zile [n ]ir, aveau s` fie p`strate [n tain`, toat` viaa. Uneori le recitea, iar din filele [ng`lbenite, aburul primei tinerei cheltuit` [n b`taie de joc [l f`cea, uneori, chiar s` pl@ng`.
...... {i r`m`sese [n minte cu faa ei l`t`rea`, blond`, cu fruntea u]or bombat`, punctat` cu trei ciupituri de v`rsat, a c`rei gur` era mereu r`coroas` ]i mirosea a coji de portocale. Mai t@rziu, pe vremea studeniei, Viceniu locuia [n Bucure]ti, [n gazd` la un mo], de pe M`rgeanului, [ntr-un apartament cu dou` camere, plin de plo]nie. Proprietarul era tat`l bibliotecarei, madam Streche, de la Oper`. Fusese ucenic, [mpreun` cu Ceau]escu, la aceea]i calf`, iar atunci, c@nd [l mai sl`bea pareza de la gur`, [ng`ima c@te ceva despre fostul dictator, vorbe pe care Viceniu le [nregistra cu nesa. Nu pl`tea chiriei, doar se angaj` s` [ngrijeasc` b`tr@nul. Activitate care se limita la a-l [ntoarce de pe o parte pe alta, „{l perpeleam, tu-i raiu m`-sii !”, c@nd [nepenea [n pat.
{n noapte aceea, dinaintea [nt@lnirii cu Lidia Staicovici, [l terorizase din or` [n or`, [nc@t, diminea`, era total n`uc...
Oprindu-se un moment [n faa ber`riei, [nc` mai simea [n n`ri mirosul puturos de friptur`, asezonat cu salata de ro]ii, castravei ]i p`trunjel; acreala berii st`tute ]i b`ltoaca aerului [mb@csit de scrum de igar` ]i un val de fericire simpl`, g@lg@itoare [l cuprinse. Avea pe atunci dou`zeci ]i patru de ani. Pe Lidia o revedea dup` ani buni de absen`, aproape o uitase, c@nd primise [n Z`podia o scrisoare scurt`, [nsoit` de o fotografie. Lidia Staicovici, p@n@ [n revoluie, ajunsese avocat`, se c`s`torise cu un activist, f`cuse un copil, apoi divorase. Se apucase de b`ut ]i era o scandalagioaic` de prima m@n`, [n baroul din or`]elul patriarhal din inima Ardealului.
Nu-]i mai aminte]te c@t a durat cina la ber`rie ]i nici dac` s-a ameit. Doar c` s-au iubit [n a]ternuturile pline de plo]nie ale b`tr@nului ]i paraliticului cizmar, dup` care au plecat [n ora]ul M‚ cu intenia nedisimulat` a Lidiei de a fi prezentat p`rinilor, vecinilor ]i cuno]tinelor, ca viitor so, dup` divorul scandalos care-i adusese pe cap comenduirea zonal` a partidului.
Avea s` rein` mai multe am`nunte din discuiile cu vecinii de garsonier` ai Lidiei, pentru c` Viceniu intrase [ntr-o turbionare de evenimente din care ie]ise cu o grea am`r`ciune [n suflet. Ajunseser` [n micul t@rg spre sear`. Din gar` luaser` un autobuz care-i purt` [ntr-un cartier de la marginea ora]ului. Garsoniera se afla la parter. Puea, dulceag, de la ghen`, a coji de pepene. Lidia [l g`zdui bine ]i [l iubi cu toat` s`lb`ticia pe blana ro]ie de capr`, [ntins` pe jos. Chiuiau de pl`cere, c@nd micuele animale erogene, dup` amu]inare, zb@rn@iau minute [n ]ir prin trupurile tinere ]i [nsetate, p@n` se striveau ca dudele [n cutele c`rnurilor ]i c`deau [n h`u. Apoi au ciupit c@te un p`h`rel de vodc`, dup` care Lidia a ie]it s` fac` rost de ceva m@ncare. {n epoca aia era o foamete oarb` [n tot ora]ul, ca de altfel [n toat` ara, iar prin extensie mental` [n toat` lumea. {i tortura foamea ca pe hoii de cai. Dup` vreo patru ore, s` fi fost unsprezece noaptea, se [ntoarse f`r` o f`r@m` de hran`, beat` chioar`. Viceniu se revolt`, [ns` nu avea cu cine dialoga, iar Lidia se [ncuie [n baie ]i [ncepu s` pl@ng` [n hohote. {ntr-un t@rziu, Viceniu putu s` p`trund` ]i o g`si gr`mad`, pe gresie, rezemat` de cad`. Mirosea [nep`tor a medicamente ]i a vom`. {ncerc` s` o comp`timesc`, s` o alinte, crez@nd c` vrea s` o [ncheie cu viaa. {ns` dilia avea s` sar`, ca ars`, []i spuse Viceniu [ntorc@nd capul dup` o para]ut` @os` care ungea cu pofte totuarul bulevardului Regina Elisabeta, ]i s` ias` pe geamul de la sufragerie, f`r` nici o explicaie. Viceniu intr` [n panic` ]i sun`, era deja dou` noaptea, la ]efa baroului, o femeie cumsecade pe care o vizitase, [mpreun`, cu o zi [nainte. {ng`im` ceva despre sinuciderea Lidiei, mai mult pentru a se asigura c` autorit`ile nu-l vor g`si vinovat de o eventual` crim`, sau incitare la sinucidere. Femeia [i r`spunse ceva neinteligibil la acea or` ]i-i [nchise telefonul. „ B`ga-te-a] [n p. m`-ti,]i pe tine!”,scr@]ni Viceniu.
Chiaunit ]i surescitat, nu-]i g`si odihna [ntre cei patru perei, care se [ncinseser` de la c`ldura de peste zi ]i [ncepu s` [nghit` alcoolul din sticluele de dou`zeci ]i cinci de ml. de vodc`, [nfipte ca ni]te cartu]e [ntr-o bandulier`- ornament, ag`at` la g@tul unui cerb, lipit de o panoplie de deasupra u]ii. Nu putu, sau nu apuc` s` se [mbete, c@nd uzi bubuituri [n u]`. {n cadrul din fier ap`ruser` trei persoane necunoscute, din care dou` - o femeie ]i un b`rbat - se recomandaser` a fi vecinii de la patru, iar cel`lalt, o matahal` de doi metri cu o fa` pergamentoas`, ochii alba]tri, apo]i, ]i o cicatrice care-i br`zda fruntea din colul spr@ncenii, p@n` sub p`rul blond, sp`l`cit. A [neles c` era vopsitor de furnale, iar Lidia se afla [n cas` la el, cu hemoragie pe nas, care nu se mai oprea. Cercet` curios garsoniera, apoi [i spuse s` aib` de grij`.
Peste c@teva minute, urc` la etajul patru cu cei doi soi, unde mirosea a cartofi pr`jii ]i ]niele ]i afl` c` furnalistul era iubitul Lidiei, pe picior de a se c`s`tori ]i venise cu intenia de a-i face de petrecanie. B`rbatul era osp`tar ]i sem`na cu Richard Drayfus, mai ales c@nd f`cu, la g@t, cu degetul mare [n form` de cosor, semnul de c`s`pire, iar nevast`-sa frizeri`. Din toat` p`l`vr`geala, reinuse doar repro]ul, c` ce naibilor c`uta la cap`tul p`m@ntului, dup` bagaboanta asta de Lidia, care, p`catele mele, mai ]i ]chioap`t`, c` nu trebuie s` mai r`m@n` nici un moment, dac` vrea s` scape teaf`r.
Nu-]i mai aminte]te cum a cobor@t la parter. Doar at@t, c` toat` noaptea nu pusese gean` peste gean`, cu toate c` tr`sese, pe g@t, cartu] dup` cartu], toat` votca din bandulier`. Aburii alcoolului [i d@nd t`ria de se crede, [n acele [mprejur`ri, cel puin Che Chevara care-]i l`ea chipul pe afi]ul de pe perte, sub coarnele de cerb, [n celebra poz` cu plete ]i basc` intat` cu steaua revoluiei. - ”Trec eu ]i peste asta!”, []i zise.
Ochii din capul cerbului [i urm`reau, parc`, zbaterea. Alunecau [ncet [n orbit`, fixindu-i dezn`dejdea ca pe o albin` [n insectar. Vedea cum pe n`rile uscate scotea un fel de abur [mpins parc` de pl`m@nii ]i bubuitul inimii sale, [ncercat` de pustiu ]i o bonc`neal` catifelat` se [nsinua prin cutele fumului de ig`ri Carpi.
Aipi anevoie pe canapeaua extensibil`.
{n zori, ap`ru, ca [n filmele cu pro]ti, alt` fa` necunoscut [n ochianul vizorului. De data asta, Viceniu nu mai deschise u]a. Arunc` pe fa` cu ap` rece, iar atunci c@nd tipul disp`ruse, ie]i ]i o lu` spre gar`, [n burduful unui autobuz. Abulic, ajunsese [n compartimentul puind a usturoi, creuzot ]i a closet. Descoperi tol`nit pe canapea, taman pe b`itul care abia [i ap`ruse [n vizorul garsonierii. O sumedenie de scenarii terifiante [i fulger` prin minte. C` va fi aruncat din tren - prin urmare nu trebuia s` adoarm`. T`iat cu briciul pe fa` - prin urmare trebuia s` fie cu ochii [n patru. Sugrumat [ntr-o clip` cu cureaua de la pantaloni - prin urmare trebuia s`-]i scoat` cureaua ]i s` o strecoare [n geant`, p@n` []i lu` inima [n dini ]i-l [ntreb` dac` o ]tie, cumva, pe Lidia Staicovici. Da, era o veri]oar` de a doua ]i obi]nuia ca, [n trecere prin ora], s` o viziteze. Uneori [i mai l`sa c@te o rud` de ca]caval, niscai slan` ]i un blidon de palinc`. E o fat` pe cinste ]i bun` de o pui pe ran`, domnu! Am [neles c`, dup` divor, s-a [ncurcat cu o haimana din Bucure]ti, care cic`-i din `sta, cu paranormala. Ce mai, domnu! No, io crez c`-i total sub vr`jile lui , f.- l Stalin! N-am g`sit- o acas`, cred c` ]i-a luat valea dup` dr`gu. Dar, ia o @r de molecul` de p`linc`, te v`d cam nec`jit! Medicament, domne, tu-i amaru! Era ultimul an la ]coala profesional`, la Vulcan.Avea faa spuzit` de co]uri, iar vorbele b`tr@ne]ti [i c`deau din gur`, ca nuca [n perete.
Viceniu c`zu lat. Se trezi lins de soarele de amiaz`, [n staia Chitila. De pe peron, ciripitul unui canar, care se zbenguia [n colivia leg`nat` de c`tre o feti`, [ntr-o pr`jin`, ajungea p@n` [n compartiment. Perdeaua maro, ]tanat` cu [nsemnele cefere-ului, f@lf@ia, dezvelind, cum m` a]teptam, chipul b`iatului cu obrajii supi ]i faa str@mbat` de somnul chinuit. De pe bancheta, din fa`, [ns`, m` privea trofeul de cerb, pe care-l l`sasem [n garsoniera Lidiei, cu ochii la fel de tri]ti. S` fi fost de vin` mahmureala! Naiba mai ]tie!
}i acum, spaima asta t@mpit` de }tefu T. Ion, care controla jum`tate din locurile de parcare din centrul Bucure]tilor, o bucat` de televiziune ]i nu mai ]tiu ce afaceri dubioase. {nt@lnirea cu el fiind, doar, o chestiune de timp. Putea s` abandoneze, s` o ia [napoi spre gar`, [ns` atracia pe care o exercita Simpozionul de Oglindologie [i d`dea un curaj nebun.
D@nd pinteni ]i [mping@nd cu fulgarinul, umflat ca o p@nz` de corabie, aerul de [nceput de toamn` pe Bulevardul Regina Elisabeta, Viceniu nu prea [nelegea de ce, totu]i, se oprise at@t de mult asupra acestui episod, la fel de anodin ca ]i celelalte. Poate c`, incon]tient, }tefu T.Ion era mai sensibil la chestiuni de soiul acesta, ceea ce ar fi accentuat ]ansele de a-l ine departe. Greu de presupus! Profilaxia rememor`rii trebuia s` capete, totu]i, un ritm alert, coerent, f`r` a te dedulci la vraja de a bate c@mpii. M`surile de precauie ale lui Viceniu atingeau, desigur , pragul de jos al absurdului, c`reia dr. Bejenariu i-ar fi spus agorafobie. Nimeni, [ns`, nu l-ar fi putut convinge c` acest gen de autoap`rare [mpotriva co]marurilor rebele ale lui }tefu T.Ion, nu era altceva dec@t o frecie la piciorul de lemn.(Colorate, vii, aproape c` mu]cau din [ntunericul nopii, co]maruri juc`u]e, am`gitoare, cu personaje [mb@rligate, schimb@ndu-]i, de-a-valma, [nf`i]area, zb@rn@ind prin s@rmuliele neuronilor celui care se l`sase mustit [n beciurile securit`ii, sub [ndem@narea de mare judec`tor penalist a lui Viceniu Licuriceanu. Toate aceste co]amaruri [n care a-i fi putut fi actorul principal, prin reconversia lor [n realitate, te-ar fi b`gat, desigur, la balamuc....). A fost o vreme c@nd, atins de damblaua politicii, se b`tuse pe burt` cu }tefu T. Ion ]i acum, sanki, umbla cu frica [n ceaf`, pe bulevardul g@lg@ind de lumina chihlimbarie, [n care probabilitatea de a da nas [n nas cu colivia de co]maruri din capul fostului pu]c`ria], care obi]nuia s`-]i poarte fizicul [n ditamai jeep-anul, era total aleatorie.. Uneori obosea s`-]i rememoreze viaa ]i atunci []i resuscita mecanismul prin aplicarea procedeului de „gur` la gur`”, cu sticlua plat` de wisky irlandez, din buzunarul de la piept, al sacoului pepit, iar atunci c@nd stropeala era abundent`, Viceniu lua „tocul” ]i l`ea pe h@rtie episoade din biografia sa, adev`rate, sau false, din cele mai n`strujnice, dar considerate cu impact major asupra lui }tefu T.Ion.
Desigur nu era momentul ]i nici cazul, acum c@nd, deja, o luase bine la picior pentru a nu [nt@rzia la Congres.
Totu]i, tehnic vorbind, traversa apoteoza profilaxiei antico]mar.
Congresul Internaional al Colecionarilor de Oglinzi Consacrate avea loc la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucure]ti, fostul Palt }uu, cu participarea celor mai [nalte figuri din Europa, Asia ]i de peste Ocean, av@nd ca tem` „Oglindologia - o problem` mondial`”. Printre lectori figura ]i Piere Vasilievici Vasea, pe care Viceniu voia s`-l [nt@lnesac`, s`-l pip`ie, s` fie convins c` acest om exist` [n carne ]i oase, om ale c`rei scrisori [i unse suferinele [n lungile nopii de iarn` din Castelul de Ap`.
Se apropia vertiginos, travers@nd Academiei, lu@nd-o pe l@ng` Cazinoul Prince, (Trocadero de alt` dat`, cu gr`dinia interioar` ]i bere la sticl` verde, de-o jumate, care sf@r@ia, turnat` peste jumerele g@lcilor, [n zilele caniculare bucure]tene, c@nd sac@zul lua foc pe arcu]ul din p`r de cal, a lui }aordel, l`utarul vagabod.), trec@nd prin potcoava cl`dirii B.C.R.-ului, [not@nd cu parpalacul printre munii de c`ri vechi, la v@nzare, de l@ng` gura metroului. C@nd s` intre [n curtea Palatului, d`du nas [n nas cu o persoan` extrem de cunoscut`, ]i atunci se pip`i, se ciupi de scrot, []i zdreli limba [ntre dini, iar un bold pe care-l purta [n permanen` [n reverul hainei ]i-l [nfipse [n pulpa piciorului, doar ]i-o reveni din buim`ceal`. Imposibil. Certamente, era taman el [nu]i, [n ur`m cu dou`zeci ]i cinci de ani. Cu ochii injectai, aruncai [n fundul capului, p`rul mare, castaniu ]i cre, sem`n@nd cu Angela Deviss. Urm`rea, el , cel t@n`r, cu ochii c`scai derularea imaginilor pe ferestrele palatului, imagini filmice,fragmente relevante, cu oameni ]i aciuni din zbuciumata istorie a Palatului }uu, de parc` un cineast tr`znit []i proiecta filmele dintru-n unghi apropiat ]i din c@nd [n c@nd pelicula se [ncurca [n mosorelele aparatului. Se afla, evident, [n epoca [n care fusese atins de blestemul acela nemaiauzit, de a vedea imagini pe sticla ferestrelor, contrar aprecierii colegilor ]i prietenilor, c` sunt doar cai verzi pe perei. Se apropie c@t putu de mult de el [nsu]i, [nc@t [i simi chiar r`suflarea puturoas` de tutun . Impasibil la stimuli externi, neb`g@ndu-l [n seam`, pe, el, cel matur, cel`lat privea, pur ]i simplu, derularea filmului. Dup` [mbr`c`minte ]i cearc`ne, p`rea chiar atunci coborat din trenul care-l adusese din Ardeal, de la iubita lui Lidia. Poate c` ]ocul pe care [l [ncasase [n compartiment, c@nd se trezi cu capul de cerb [n brae, [l [mpinse [n gloata bucure]tean`, pentru a-]i pierde urma, sau pur ]i simplu a bate urca, ag`at de grilajul gardului din fier forjat, de unde urm`rea secveele ascunse [n memoria siliciului geamurilor, de parc` atunci boierii ]i boieroaicele, domnul ]i domniele, d`deau n`val` [n sala de dans, [ntr-un iure] de mazurc`. Evident c` se l`s` [n boii lui, dedublarea retroactiv` oper@nd dup` legile proprii. Singurul lucru pe care ]i-l mai reamintea a fost c` din aceast` sminteal` [l scosese Polixenia, fata care, mult mai t@rziu, h`l`duind pe colinele din Z`podia, avea s`-i devin` soie, aproape pentru o ve]nicie. Ceea ce, totu]i, [l l`sase [nepenit de uimirea, a fost c` acest eveniment al [nt@lnirii cu el [nsu]i, ap`rea la un moment total anapoda; chiar atunci c@nd se a]teapta s` dea nas [n nas cu }tefu T.Ion, co]marul vieii lui. Dac` nu cumva se afla [n acele momente, taman [n miezul unui co]mar , cu totul ]i cu totul plin de culori.
„Pfiu, tu-i raiu m`-sii! Dar cum, doamne iart`-m`, se face ?! S` m` [nt@lnesc cu mine [nsumi,[n carne ]i oase, dup` at@ia ani, a]a, fa` [n fa`?! P`i, e de-a-dreptul incredibil! De nu ]i-o fi b`gat dracu’ coada!” ]i parc` c`uta, cu privirea, pe cineva c`ruia s`-i m`rturiseasc` [n ce belea intrase.„{nseamn` ca eu, acesta, care calc pe caldar@m, nu sunt eu, at@t vreme c@t, [n mod evident m` v`d cu ochii mei, ag`at de grilajul Palatului. Oi fi c`zut victim`, oare, benzii lui Moebuse, dar parc` modelul `la se aplica unui spaiu bulversat! Mai bine cad prad` co]marurilor lui }tefu T. Ion. Dar, dac` [l lichidez! Sau poate moare, pedeapsa, dup` cum arat`. S`-l ia mama dracului, pur ]i simplu! Se [nfurie. P`i, stai puin! Dac` moare, n-am s` mai ajung la v@rsta asta. Te doare mintea! Vas`zic`, dac` urm`resc mascaraua asta cu p`rul cre... m` plimb` prin cotloanele Bucure]tiului de acum dou` zeci ]i cinci de ani. Haida, de! E un truc! Cred c` mi-a f`cut-o cineva. Qui potest!”
Deja se l`sase noaptea, iar ferestrele Palatului }uu fuseser` invadate, de bun` seam`, de imagini vechi, picturale, aiuritoare, trezite din somnul siliciului din sticl`, pe care le percepea, desigur, ]i Viceniu, cel adult, peste um`rul celui t@n`r: un june cu c`rare pe mijloc []i aranja, [n oglindirea ferestrei, mustaa r`sucit` spre urechi; o coconi` []i [mprosp`ta, pe obraji, fardul ]i alte sulemeneli; la ferestrele de la etaj, de sub fronton, ap`ru chiar chipul boierului al`turi de Irina }uu, nevast`-sa. Imaginile la mare c`utare erau cele [n care tinerele doamne []i aranjau jupoanele ]i desuurile pe c@rca vreunui dansator, st@nd capr`. Evident c` numai ei doi aveau capacitatea senzoriala de a percepe imaginile filmice, astfel s-ar fi str@ns lumea ca la circ. Peste mult` vreme, darul acesta avea s`-l aduc` la marginea smintelii, lucru care [l hot`r@se s` abandoneze, cu sprijinul Polixeniei, definitiv halucinanta putere de a vedea imagini, de mult pierite, de pe obiectele care le reflectase. Era convis c` o ascunsese ad@nc [n pliurile subcon]tientului, f`r` a se a]tepta la violena cu care, pleosc, r`buvnise la suprafa`.
Holul central de primire al Palatului }uu, unde se derula Simpozionul, cu cele dou` brae ale sc`rii monumentale care ]erpuiau ca ni]te cosie spre etaj, cl`tind arabescurile [n oglinda veneiana de pe peretele din fa`, era inundat de o lumin` moale ]i mirosea, discret, a ulei volatil de mosc. Nu era lume prea mult`.Viceniu se ridic`, discret, pe v@rful picioarelor ]i lungi g@tul ca un batlan, doar o da cu ochii de Piere Vasilievici Vasea. Cuv@ntul de deschidere al Congresului era rostit, [ns`, de o persoan` destul de ciudat`. Discursul era pres`rat simtomatic ]i aproape enervant de sintagma ]i colateralele ei reflectare, de altfel cum era ]i firesc la o [ntrunire a oglindologilor. Cu toate acestea ceva nu era [n regul`. Plutea, parc`, [n aer o atmosfer` ap`s`toare, prea artificial`, un soi de deja vu, care-l f`cea pe Viceniu s` cread` c` este, de bun` seam`, victima celuilalt Viceniu, t@n`rul, care privea cu ochii bulbucai de pe caldar@mul din faa muzeului. Se simea str@ns ca-ntr-un ham. Singurul g@nd fiind cum s` o ]tearg` mai iute din cl`dire, dac` din sonorizarea staiei de amplificare nu ar fi ajuns p@n` la el, f`r` echivoc, frazele miraculoase ale amfitrionului, [n ciuda aparenei sale, care punct` c` el este, de fapt, Autorul acestor [nsemn`ri, iar onoratul auditoriu sunt personajele convocate la instructaj pentru o nou`, riscant` ]i anevoioas` cruciad` [mpotriva realit`ii, l`sand s` se [neleag` numirea la comenduirea operaiunii taman pe Piere Vasilievici Vasea. Viceniu simi c` i se [nmoaie, evident de bucurie, picioarele ]i s-ar fi pr`bu]it pe pardoseal`, dac` n-ar fi fost la [ndemn` o canapea de decor pe care se a]ez`, tampon@nd broboanele de sudoare de pe frunte. De bun` seam`, el [nsu]i era o ficiune ]i nu mai avea de ce s` se team` de co]marul vieii sale, pe numele s`u adev`rat }efu T. Ion, nici m`car de hidoasa sa dublur` abia ie]it` din pubertate, dar mai ales de tortura acelei inutile anamneze, dictat` de otrava instinctului de conservare, ca m`sur` profilactic`.



06.04.2006
Bucure]ti Irimia B`lescu




țCO}MARUL

Irimia B`lescu
Viceniu Licuriceanu cobor@, [ntr-o dup`-amiaz` ar`mie de toamn`, [n Gara de Nord, aflat` sub sechestru pentru ni]te sume fabuloase datorate la bugetul statului, pentru a participa la Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate. Nu era indignat,nici m`car nu se sinchisi, de m`surile, de toat` panarama, luate de autoritai. Presa central` vuia de escrocheriile f`cute de c`tre un fost director al cefere-ului, care dusese transporturile pe gura pr`pastiei prin „investiii”, total nes`buite, [n ]uruburi de un milion bucata, sute de mii de buta]i de trandafiri, ma]ini de g`urit ]i costume de scafandru. Viceniu purta, [n schimb, [n s@n, frica de a nu se [nt@lni }tefu T.Ion, st`p@nul absolut al zonelor de parcare din centrul Bucure]tilor, fostul pu]c`ria], condamnat la ani grei de pu]c`rie pentru tr`dare de patrie, sub autoritatea sa de judec`tor. Frica era visceral`. I se [ncuibase [n plexul solar, odat` cu visul acela [n care nevast`-sa n`scuse un prunc din gaz metan lichefiat . Era de notorietate faptul ca }tefu T. Ion avea co]maruri. Persoana care ap`rea [n aceste vise, urma s` suporte [nt@mpl`ri ciudate, chiar terifiante, uneori identice, [n viaa real`. Lucru lini]titor era faptul c` }tefu T. Ion nu-]i putea controla ]i gestiona subcon]tientul, ceea ce f`cea ca n`lucirile s` se manifeste total aleatoriu, situaie care te putea lua prin surprindere, dac` nu intuiai, pe cine i se pune pata. Evident c` Viceniu Licuriceanu evita [nt@lnirea cu fostul pu]c`ria], ca dracu de t`maie. Era un motiv destul de [ntemeiat s` nu se expun`, nici m`car [n faa cuno]tinelor comune, pentru c` nu cuno]tea cum funcionau vasele comunicante ale subcon]tientului colectiv, exist@nd premiza c` ar exista o contaminare individual`, precum otrava dintr-o ciuperc` rebel`, care, [n perioade de ploi nest`vilite, infecteaz` p@nza freeatic`, duc@nd la v`t`m`ri de proporii. Prin similitudine, spaima pe care o tr`sese doctorul Covrig, medicul Armatei a-II-a Rom@n`, cu garnizoana [n |inutul Castelului de Ap`, c@nd [ntr-un exerciiu militar de supraveuire []i g`sise trupa plin` de fericire, dup` ce soldaii m@ncaser` gamele [ntregi de ciuperci infectate cu substane halucinogene, ilustra cu prisosin` temerea.
Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate era, de bun` seam`, primul conclav la care participa , urm@nd a se afunda tot mai mult [n h`ul acela al colecion`rii de oglinzi ciudate, ca un lup singuratec. Coborase din troleibuzul 82 in Piaa Mihail Kog`lniceanu ]i o lu` [n sus, pe Regina Maria, inundat de un soi de voin` de a face lucruri foarte importante, cum erau acelea de a rememora aventurile, alt`dat` pentru el exemplare, con]tientiz@nd faptul ca prin aceste aduceri aminte, similare unor desc@ntece, nu f`cea altceva dec@t s` [ndep`rteze o eventual` [nt@lnire cu }tefu T. Ion . M`sura era profilactic` ]i recomadat` de catre dr. anestezist Bejenariu, [nainte s` plece de acas`, din t@rgul de la poalele podgoriilor, cu trenul, c`tre Capital`.
Se f`cuse cald, iar el era [mbr`cat [ntr-un trenci de culoarea untului, pe care curgea r`]ina soarelui de [nceput de septembrie. {nota printre zorzoanele de reclame ale bulevardului, cu pulpanele hainei flendur@nd la trecerea troleibuzelor, ur@te ca ni]te bivolie batr@ne. Trecea pe l@ng` ce mai r`m`sese din Cire]ica, unde cu dou`zeci ]i cinci de ani urm` se oprise cu prietenul s`u din liceau, S`ndel Covrig, ([n prezent „ doctor de familie” al lui }tefu T. Ion.) unde [nghiiser` c@te o vodc`, un ficat de vit` sleit ]i au b`ut o bere, la sticl`, acri]oar`. Picaser` la examenul de admitere, iar singura soluie de a ie]i din hrubele |inutului Castelului de Ap` - cum [i pl`cea, totu]i, s` spun` locurilor [n care v`zuse lumina pe faa p`m@ntului, care tocmai fusese [nghiit de apele viiturilor nemaiv`zute ]i nemaiauzite-, era s`-]i ia lumea [n cap. Vroiau s` se angajeze [n Capital`, cu toate c` ]ansele erau peste [nchipuirea lor. Au cotcod`cit la u]a unui v`r, dinspre mam`, a lui Viceniu, ]oferul directorului de la Opera Rom@n`: „Care-i ]pilu, b`i, alde Pulifrici, la ar` v` pute!? {i lu` peste picior. Vrei [n buricul Capitalei, s` v` m`n@nce c@inii din traist`?! Las`-m` s` v`d ce pot face, f`cu spre Viceniu. Sun`-m` peste dou` s`pt`m@ni! Pa! Dar, f`r` belitul, `sta!” ]i ar`t` c`tre S`ndel Covrig, care deja [ncepuse s` cheleasc`. St`tea sp@nzurat de bara sc`rii blocului. S`ndel avea ni]te ochi alba]tri, rotunzi, care i se rostogoleau [n cap, chiar ]i atunci c@nd r`m@nea vis`tor, ceea ce f`cea ca faa sa s` fie mereu sur@z`toare. Viceniu mai r`m`sese s` frece menta prin Bucure]ti, iar pe S`ndel Covrig [l abandon` undeva, pe l@ng` Obor, [ntr-un c`min de nefamili]ti al I.O.R.-ului, josnicie pe care avea s` nu ]i-o ierte niciodat`.
V`ru-s`u [i g`sese servici, [n cele din urm`, unde altundeva dec@t, la Oper`, pe post de pompier. Cu S`ndel s-a reg`sit, mult mai t@rziu, prin anul III de facultate. Erau, cu ajutorul lui Dumnezeu, studeni: Viceniu la Drept, [n Bucure]ti, iar S`ndel la Medicin`, la Ia]i. {n dimineaa aceea, Viceniu abia ie]ise cu faa ]i p`rul zdrene dintr-un [nceput de incendiu, dat de ni]te balerine dezm`ate vindec`toare consacrate a r`ului din vintre. }i-a cerut iertare pentru porc`ria pe care i-o f`cuse, cu mult timp [n urm` ]i s-au [mb`tat cu un litru de coniac Ovidiu, dup` care s-au dus la Hanul Manuc, unde au mai turnat, [n ei, pu@n c@t` pu@n, un litru. Bine le-ar mai fi prins un taraf care s` fie condus, de mult mai t@rziul c@nt`re basarabean, Pavel Stratan.
Ajunsese vis-a-vis de Ci]migiu. Cu teama de a nu-i s`ri [n c@rc` maimua de Silvia, jurist` la firmele pe care }tefu T. Ion le controla [n zon`. {i fusese coleg` de facultate. B`trioar`, mai ur@t` ca limba rus` ]i proast` ca oaia pe z`duf. Tr`ia, sau tr`ise cu profesorul de Teoria general` statului ]i dreptului, [nc@t Viceniu o [ncurcase c@nd mo]u [l abord` pe holurile facult`ii, pun@ndu-i [n vedere c`-i o para]ut`, care v@neaz` b`iei c`rora s` le tr@nteasc` o lighioan` de prunc ]i s` o ia de nevast`. {n momente de restri]te, Viceniu []i g`sea culcu] [n garsoniera ei, pe gaze, din Balata Alb`. {nainte fusese grefier` la tribunal ]i f`cuse rost de locuin`, iar facultatea o f`cea la FF. Neav@nd ocupaie, b`tea urca pe la cursuri. Viceniu pusese ochii pe ea pentru aerului boem pe care [l afi]a, mai ales prin Salonul Familial Tismana, bodega ordinar` din Spatele Facult`ii de Drept, unde studenii, cu aere de scriitori, se d`deau la Piliu` ]i la F`nu] Neagu, cu umilin`, ca [n faa unor instituii.
Ci]migiul era ar`miu. Viceniu d`du o rait` prin locurile unde, cu muli ani [n urm`, []i oblojea r`nile l`sate de mahmureal`. R`ni ad[nci, prin care se zg@iau ochii congestionai ai melancoliei ]i depresiei. G@ndul ]i sperana c` va ajunge judec`tor [ntr-o epoc` [n care doar c@inii mai aveau putere s` scheanc`ne, [l scutur` de bolni`, ca pe un dud de dude.
Se afla pe traseul pe unde, alt`dat`, []i t@r]ia fizicul de gloab` Doru Frunz`verde, pe]tele care-i aducea lui }tefu T. Ion, curvele, ca la botu’ calului. O haimana de]irat` ]i simpatic`, aciuat` prin Bucure]ti de prin praful Teleormanului, care susinu pentru a doua oar` examenul de admitere la drept, dup` ce fusese exmatriculat (un mare curaj ]i performan` pentru acea epoc`).Era [nsurat cu o fiin` c`reia numai ochii c`prui, migdalai [i lic`reau de sub farduri, pe numele s`u de fat` Urzic`, mariaj pe care Adi R`spopitu, [l califica drept o cotoial` [ntre doua b`l`rii. Adi era, de altfel, un tip acru, sc@rbit de via`, cu faa prelung`, pistruiat`, mereu neras` , cu ochii injectai de b`utur`. Sem`na puin cu Vincent van Gogh, din acele autoportrete unde apare cu urechea [ntreag`, ]i purta mereu [ntr-o geant` din f`] c`ri ale Sfinilor P`rini. Fusese dat afar` din s@nul bisericii pentru necuviina de a avea patima curv`s`relii, fiind abandonat de preoteas`, lucru care-l [mpinse ]i mai abitir pe drumul pierzaniei. De Doru [l lega faptul c` ag`au, am@ndoi, la [nt@mplare, pe trotuarul din faa Universit`ii, fete de toate soiurile, n`rav de care se lecuise dup` ce c`zuse, [ntr-o sear` de toamn` ploioas`, [n ]anul s`pat pentru reparaia conductei pentru ap` cald`.
Col cu Brezoianu se ridica, m`t`h`loas`, aidoma epavei de la Costine]ti, cl`direa ber`rii Gambrinus, plin` de m@zg` de parc` toi dracii din cotloanele Bucure]tiului []i g`siser` cuibar [n burta sa, marc@nd teritoriul prin grafitti, pictat cu bidineaua. Acolo, cu muli ani [n urm`, pe vremea c@nd localul era totu]i o bomb` vesel`,Viceniu se [ntrecu pe sine [n ale galanteriei invit@nd la mas`, cu puinii bani pe care [i avea, pe fosta iubit` din timpul liceului, Lidia Staicovici. Din informaiile pe care le avea, femeia ajunsese ]efa departamentului de ]tiri la un post de televiziune al lui }tefu T. Ion. {nt@lnirea cu ea i-ar fi fost, de bun` seam`, fatal`.
O cunoscuse la R@mnicu S`rat,.pe vremea c@nd zdr`ng`nea la chitar` ]i abia se dedulcise la cele bun`t`uri ale lumii, cu ocazia festivalurilor de tineret, hor` [n care se [nh`itase cu o ]leaht` de poiei zurbagii. Fuseser` cazai la }cola special` de la capul podului, cu intrare [n piaa or`]`nesac`. Era luna februarie, nor, frig unsuros ]i z`pad` t`v`lit` de ma]ini. Avea ]atesprezece ani ]i nu cunoscuse femeie. Lidia era poet`. Avea p`rul galben ]i ni]te ochi mari verzi, u]or [ncerc`nai: lacuri ad@nci [n care lumina reflectoarelor din sala de spectacole era [nghiit` ]i odat` cu ea, parc`, tot sufletul s`u vibr@nd de f@lf@iala primei iubiri. De altfel, fata nu era altceva dec@t [ntruparea fantasmelor sale de adolescent.
C`minul pentru copii handicapai era [necat [n frig ]i [ntuneric. La cap`tul holului lic`rea c@te un bec chior, de 60 W. Ambian` care [l [ncuraj` pe Viceniu s` o s`rute, dup` spectacol, f`ra explicaii inutile, pe Lidia, sprijinit` cu fundul de calorifer ]i s` o cotrob`ie pe dedesuptul pardesiului de l@n` gri, tricotat`, dup` care f`cuser` cuno]tin`. Era un atac scurt ]i eficient, pe care Viceniu [l lans` mai mult de fric`, dec@t dintr-o deliberat` strategie. Vraja fusese rupt` de haita de poei [nfierb@ntai de b`utur`, care se [nc`ieraser` cu haimanalele locale. {ntunericul fusese spart de lanternele chineze]ti, iar [njur`turile ]i r`cnetele b`gaser` [n speriei bietele fiine schiloade, ad`postite [n c`min. Dup` ce le fuseser` pus` lumina lanternelor [n ochi, cei doi [ndr`gostii se topiser` [ntr-o camer` cu elevi surdo-mui, a]a cum aveau s` constate dup` g@nguritul ce se rostogolea din g@tlejurile lor betege. „Prin [ntuneric, ne-am strecurat, parc`, [mbr`cai, sub o p`tur` de l@n` aspr` pe care o tr`seser`m peste cap ]i acolo, dejghiog@nd de pe ea bulendrele, tremur@nd ca varga, de parc` aveam friguri, am intrat [n ea, cu greu, f`r` s` o nimereasc din prima. Fata nu ip` de fric` ]i nici nu sc@nci de placere, inea doar gura c`scat`, cu dinii str`lucind [n lumina de veghe ]i scutura din cap ]i din m@ini cu coapsele [ncordate Nu o mai f`cusem niciodat` ]i nici acum, dup` at@ta cotoial`, nu sunt convins c` s-a [nt@mplat. B@jb@isem prin semi-[ntuneric p@n` la du]uri ]i am constat c` la prepu nu ap`ruser` bobiele rubinii de s@nge, semn c` mi s-a rupt aa, cum m-a] fi a]teptat . Mi-aduc aminte c` m-am [ntors total deprimat [n culcu] ]i m-am [ncol`ci pe dup` fiina aceea deja adormit`, cu faa [ntoars` spre lumina le]ioas` a zorilor ]i abia atunci am constatat c` femeia iubit` nu era Lidia, ci o surdo-mut` ]i nici acum nu-mi pot imagina cum dracu [ncurcasem [n a]a hal borcanele, doar o u]oar` senzaie de vom` mai persist` ]i acum , tu-i raiu m`-si!
A doua zi, [nainte de pr@nz, str@n]i [n clubul Casei de Cultur`, am [nt@lnit-o pe Lidia care [mi s`ri de g@t, cu faa solar`, odihnit` ]i plin` de z@mbet, de parc` pentru ea nimic nu se [nt@mplase, poate chiar c` a]a ]i era. Poeii ]i muzicanii se dregeau cu votc`, pe care o beau, din spirit de frond` ]i sictireal`, din c`u]ul pantofilor sc@lciai, iar c@iva mai voinici, h`cuii de mahmureal`, se sp`lau pe corp, cu z`pad`, [n mijlocul str`zii [nfundate. Activistul Arghire, un maimuoi scund, crud, durduliu, cu faa roz ]i ochii zorn`indu-i [n orbite, sp@nzurat de o cravat` albastr`, op`ia c@nd spre unu, c@nd spre altul, strig@nd disperat s` se ast@mpere, m` beivanilor, c` primesc pentru voi ]utri [n fund ]i se alege praful de cariera mea, fir-ai ai dracului de zl`tari nesimii, cu m`icua voastr`, care mi v-a dat pe cap.”
Viceniu, [ncep`tor [n ale eschibiionizmului, primi cu pl`cere botezul rebelilor care, [n cor, fredonau [n zdr`ng`nit de chitar` c@ntece puse pe versuri de Esenin.
Scrisorile de dragoste pe care Lidia i le expediase luni de zile [n ]ir, aveau s` fie p`strate [n tain`, toat` viaa. Uneori le recitea, iar din filele [ng`lbenite, aburul primei tinerei cheltuit` [n b`taie de joc [l f`cea, uneori, chiar s` pl@ng`.
...... {i r`m`sese [n minte cu faa ei l`t`rea`, blond`, cu fruntea u]or bombat`, punctat` cu trei ciupituri de v`rsat, a c`rei gur` era mereu r`coroas` ]i mirosea a coji de portocale. Mai t@rziu, pe vremea studeniei, Viceniu locuia [n Bucure]ti, [n gazd` la un mo], de pe M`rgeanului, [ntr-un apartament cu dou` camere, plin de plo]nie. Proprietarul era tat`l bibliotecarei, madam Streche, de la Oper`. Fusese ucenic, [mpreun` cu Ceau]escu, la aceea]i calf`, iar atunci, c@nd [l mai sl`bea pareza de la gur`, [ng`ima c@te ceva despre fostul dictator, vorbe pe care Viceniu le [nregistra cu nesa. Nu pl`tea chiriei, doar se angaj` s` [ngrijeasc` b`tr@nul. Activitate care se limita la a-l [ntoarce de pe o parte pe alta, „{l perpeleam, tu-i raiu m`-sii !”, c@nd [nepenea [n pat.
{n noapte aceea, dinaintea [nt@lnirii cu Lidia Staicovici, [l terorizase din or` [n or`, [nc@t, diminea`, era total n`uc...
Oprindu-se un moment [n faa ber`riei, [nc` mai simea [n n`ri mirosul puturos de friptur`, asezonat cu salata de ro]ii, castravei ]i p`trunjel; acreala berii st`tute ]i b`ltoaca aerului [mb@csit de scrum de igar` ]i un val de fericire simpl`, g@lg@itoare [l cuprinse. Avea pe atunci dou`zeci ]i patru de ani. Pe Lidia o revedea dup` ani buni de absen`, aproape o uitase, c@nd primise [n Z`podia o scrisoare scurt`, [nsoit` de o fotografie. Lidia Staicovici, p@n@ [n revoluie, ajunsese avocat`, se c`s`torise cu un activist, f`cuse un copil, apoi divorase. Se apucase de b`ut ]i era o scandalagioaic` de prima m@n`, [n baroul din or`]elul patriarhal din inima Ardealului.
Nu-]i mai aminte]te c@t a durat cina la ber`rie ]i nici dac` s-a ameit. Doar c` s-au iubit [n a]ternuturile pline de plo]nie ale b`tr@nului ]i paraliticului cizmar, dup` care au plecat [n ora]ul M‚ cu intenia nedisimulat` a Lidiei de a fi prezentat p`rinilor, vecinilor ]i cuno]tinelor, ca viitor so, dup` divorul scandalos care-i adusese pe cap comenduirea zonal` a partidului.
Avea s` rein` mai multe am`nunte din discuiile cu vecinii de garsonier` ai Lidiei, pentru c` Viceniu intrase [ntr-o turbionare de evenimente din care ie]ise cu o grea am`r`ciune [n suflet. Ajunseser` [n micul t@rg spre sear`. Din gar` luaser` un autobuz care-i purt` [ntr-un cartier de la marginea ora]ului. Garsoniera se afla la parter. Puea, dulceag, de la ghen`, a coji de pepene. Lidia [l g`zdui bine ]i [l iubi cu toat` s`lb`ticia pe blana ro]ie de capr`, [ntins` pe jos. Chiuiau de pl`cere, c@nd micuele animale erogene, dup` amu]inare, zb@rn@iau minute [n ]ir prin trupurile tinere ]i [nsetate, p@n` se striveau ca dudele [n cutele c`rnurilor ]i c`deau [n h`u. Apoi au ciupit c@te un p`h`rel de vodc`, dup` care Lidia a ie]it s` fac` rost de ceva m@ncare. {n epoca aia era o foamete oarb` [n tot ora]ul, ca de altfel [n toat` ara, iar prin extensie mental` [n toat` lumea. {i tortura foamea ca pe hoii de cai. Dup` vreo patru ore, s` fi fost unsprezece noaptea, se [ntoarse f`r` o f`r@m` de hran`, beat` chioar`. Viceniu se revolt`, [ns` nu avea cu cine dialoga, iar Lidia se [ncuie [n baie ]i [ncepu s` pl@ng` [n hohote. {ntr-un t@rziu, Viceniu putu s` p`trund` ]i o g`si gr`mad`, pe gresie, rezemat` de cad`. Mirosea [nep`tor a medicamente ]i a vom`. {ncerc` s` o comp`timesc`, s` o alinte, crez@nd c` vrea s` o [ncheie cu viaa. {ns` dilia avea s` sar`, ca ars`, []i spuse Viceniu [ntorc@nd capul dup` o para]ut` @os` care ungea cu pofte totuarul bulevardului Regina Elisabeta, ]i s` ias` pe geamul de la sufragerie, f`r` nici o explicaie. Viceniu intr` [n panic` ]i sun`, era deja dou` noaptea, la ]efa baroului, o femeie cumsecade pe care o vizitase, [mpreun`, cu o zi [nainte. {ng`im` ceva despre sinuciderea Lidiei, mai mult pentru a se asigura c` autorit`ile nu-l vor g`si vinovat de o eventual` crim`, sau incitare la sinucidere. Femeia [i r`spunse ceva neinteligibil la acea or` ]i-i [nchise telefonul. „ B`ga-te-a] [n p. m`-ti,]i pe tine!”,scr@]ni Viceniu.
Chiaunit ]i surescitat, nu-]i g`si odihna [ntre cei patru perei, care se [ncinseser` de la c`ldura de peste zi ]i [ncepu s` [nghit` alcoolul din sticluele de dou`zeci ]i cinci de ml. de vodc`, [nfipte ca ni]te cartu]e [ntr-o bandulier`- ornament, ag`at` la g@tul unui cerb, lipit de o panoplie de deasupra u]ii. Nu putu, sau nu apuc` s` se [mbete, c@nd uzi bubuituri [n u]`. {n cadrul din fier ap`ruser` trei persoane necunoscute, din care dou` - o femeie ]i un b`rbat - se recomandaser` a fi vecinii de la patru, iar cel`lalt, o matahal` de doi metri cu o fa` pergamentoas`, ochii alba]tri, apo]i, ]i o cicatrice care-i br`zda fruntea din colul spr@ncenii, p@n` sub p`rul blond, sp`l`cit. A [neles c` era vopsitor de furnale, iar Lidia se afla [n cas` la el, cu hemoragie pe nas, care nu se mai oprea. Cercet` curios garsoniera, apoi [i spuse s` aib` de grij`.
Peste c@teva minute, urc` la etajul patru cu cei doi soi, unde mirosea a cartofi pr`jii ]i ]niele ]i afl` c` furnalistul era iubitul Lidiei, pe picior de a se c`s`tori ]i venise cu intenia de a-i face de petrecanie. B`rbatul era osp`tar ]i sem`na cu Richard Drayfus, mai ales c@nd f`cu, la g@t, cu degetul mare [n form` de cosor, semnul de c`s`pire, iar nevast`-sa frizeri`. Din toat` p`l`vr`geala, reinuse doar repro]ul, c` ce naibilor c`uta la cap`tul p`m@ntului, dup` bagaboanta asta de Lidia, care, p`catele mele, mai ]i ]chioap`t`, c` nu trebuie s` mai r`m@n` nici un moment, dac` vrea s` scape teaf`r.
Nu-]i mai aminte]te cum a cobor@t la parter. Doar at@t, c` toat` noaptea nu pusese gean` peste gean`, cu toate c` tr`sese, pe g@t, cartu] dup` cartu], toat` votca din bandulier`. Aburii alcoolului [i d@nd t`ria de se crede, [n acele [mprejur`ri, cel puin Che Chevara care-]i l`ea chipul pe afi]ul de pe perte, sub coarnele de cerb, [n celebra poz` cu plete ]i basc` intat` cu steaua revoluiei. - ”Trec eu ]i peste asta!”, []i zise.
Ochii din capul cerbului [i urm`reau, parc`, zbaterea. Alunecau [ncet [n orbit`, fixindu-i dezn`dejdea ca pe o albin` [n insectar. Vedea cum pe n`rile uscate scotea un fel de abur [mpins parc` de pl`m@nii ]i bubuitul inimii sale, [ncercat` de pustiu ]i o bonc`neal` catifelat` se [nsinua prin cutele fumului de ig`ri Carpi.
Aipi anevoie pe canapeaua extensibil`.
{n zori, ap`ru, ca [n filmele cu pro]ti, alt` fa` necunoscut [n ochianul vizorului. De data asta, Viceniu nu mai deschise u]a. Arunc` pe fa` cu ap` rece, iar atunci c@nd tipul disp`ruse, ie]i ]i o lu` spre gar`, [n burduful unui autobuz. Abulic, ajunsese [n compartimentul puind a usturoi, creuzot ]i a closet. Descoperi tol`nit pe canapea, taman pe b`itul care abia [i ap`ruse [n vizorul garsonierii. O sumedenie de scenarii terifiante [i fulger` prin minte. C` va fi aruncat din tren - prin urmare nu trebuia s` adoarm`. T`iat cu briciul pe fa` - prin urmare trebuia s` fie cu ochii [n patru. Sugrumat [ntr-o clip` cu cureaua de la pantaloni - prin urmare trebuia s`-]i scoat` cureaua ]i s` o strecoare [n geant`, p@n` []i lu` inima [n dini ]i-l [ntreb` dac` o ]tie, cumva, pe Lidia Staicovici. Da, era o veri]oar` de a doua ]i obi]nuia ca, [n trecere prin ora], s` o viziteze. Uneori [i mai l`sa c@te o rud` de ca]caval, niscai slan` ]i un blidon de palinc`. E o fat` pe cinste ]i bun` de o pui pe ran`, domnu! Am [neles c`, dup` divor, s-a [ncurcat cu o haimana din Bucure]ti, care cic`-i din `sta, cu paranormala. Ce mai, domnu! No, io crez c`-i total sub vr`jile lui , f.- l Stalin! N-am g`sit- o acas`, cred c` ]i-a luat valea dup` dr`gu. Dar, ia o @r de molecul` de p`linc`, te v`d cam nec`jit! Medicament, domne, tu-i amaru! Era ultimul an la ]coala profesional`, la Vulcan.Avea faa spuzit` de co]uri, iar vorbele b`tr@ne]ti [i c`deau din gur`, ca nuca [n perete.
Viceniu c`zu lat. Se trezi lins de soarele de amiaz`, [n staia Chitila. De pe peron, ciripitul unui canar, care se zbenguia [n colivia leg`nat` de c`tre o feti`, [ntr-o pr`jin`, ajungea p@n` [n compartiment. Perdeaua maro, ]tanat` cu [nsemnele cefere-ului, f@lf@ia, dezvelind, cum m` a]teptam, chipul b`iatului cu obrajii supi ]i faa str@mbat` de somnul chinuit. De pe bancheta, din fa`, [ns`, m` privea trofeul de cerb, pe care-l l`sasem [n garsoniera Lidiei, cu ochii la fel de tri]ti. S` fi fost de vin` mahmureala! Naiba mai ]tie!
}i acum, spaima asta t@mpit` de }tefu T. Ion, care controla jum`tate din locurile de parcare din centrul Bucure]tilor, o bucat` de televiziune ]i nu mai ]tiu ce afaceri dubioase. {nt@lnirea cu el fiind, doar, o chestiune de timp. Putea s` abandoneze, s` o ia [napoi spre gar`, [ns` atracia pe care o exercita Simpozionul de Oglindologie [i d`dea un curaj nebun.
D@nd pinteni ]i [mping@nd cu fulgarinul, umflat ca o p@nz` de corabie, aerul de [nceput de toamn` pe Bulevardul Regina Elisabeta, Viceniu nu prea [nelegea de ce, totu]i, se oprise at@t de mult asupra acestui episod, la fel de anodin ca ]i celelalte. Poate c`, incon]tient, }tefu T.Ion era mai sensibil la chestiuni de soiul acesta, ceea ce ar fi accentuat ]ansele de a-l ine departe. Greu de presupus! Profilaxia rememor`rii trebuia s` capete, totu]i, un ritm alert, coerent, f`r` a te dedulci la vraja de a bate c@mpii. M`surile de precauie ale lui Viceniu atingeau, desigur , pragul de jos al absurdului, c`reia dr. Bejenariu i-ar fi spus agorafobie. Nimeni, [ns`, nu l-ar fi putut convinge c` acest gen de autoap`rare [mpotriva co]marurilor rebele ale lui }tefu T.Ion, nu era altceva dec@t o frecie la piciorul de lemn.(Colorate, vii, aproape c` mu]cau din [ntunericul nopii, co]maruri juc`u]e, am`gitoare, cu personaje [mb@rligate, schimb@ndu-]i, de-a-valma, [nf`i]area, zb@rn@ind prin s@rmuliele neuronilor celui care se l`sase mustit [n beciurile securit`ii, sub [ndem@narea de mare judec`tor penalist a lui Viceniu Licuriceanu. Toate aceste co]amaruri [n care a-i fi putut fi actorul principal, prin reconversia lor [n realitate, te-ar fi b`gat, desigur, la balamuc....). A fost o vreme c@nd, atins de damblaua politicii, se b`tuse pe burt` cu }tefu T. Ion ]i acum, sanki, umbla cu frica [n ceaf`, pe bulevardul g@lg@ind de lumina chihlimbarie, [n care probabilitatea de a da nas [n nas cu colivia de co]maruri din capul fostului pu]c`ria], care obi]nuia s`-]i poarte fizicul [n ditamai jeep-anul, era total aleatorie.. Uneori obosea s`-]i rememoreze viaa ]i atunci []i resuscita mecanismul prin aplicarea procedeului de „gur` la gur`”, cu sticlua plat` de wisky irlandez, din buzunarul de la piept, al sacoului pepit, iar atunci c@nd stropeala era abundent`, Viceniu lua „tocul” ]i l`ea pe h@rtie episoade din biografia sa, adev`rate, sau false, din cele mai n`strujnice, dar considerate cu impact major asupra lui }tefu T.Ion.
Desigur nu era momentul ]i nici cazul, acum c@nd, deja, o luase bine la picior pentru a nu [nt@rzia la Congres.
Totu]i, tehnic vorbind, traversa apoteoza profilaxiei antico]mar.
Congresul Internaional al Colecionarilor de Oglinzi Consacrate avea loc la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucure]ti, fostul Palt }uu, cu participarea celor mai [nalte figuri din Europa, Asia ]i de peste Ocean, av@nd ca tem` „Oglindologia - o problem` mondial`”. Printre lectori figura ]i Piere Vasilievici Vasea, pe care Viceniu voia s`-l [nt@lnesac`, s`-l pip`ie, s` fie convins c` acest om exist` [n carne ]i oase, om ale c`rei scrisori [i unse suferinele [n lungile nopii de iarn` din Castelul de Ap`.
Se apropia vertiginos, travers@nd Academiei, lu@nd-o pe l@ng` Cazinoul Prince, (Trocadero de alt` dat`, cu gr`dinia interioar` ]i bere la sticl` verde, de-o jumate, care sf@r@ia, turnat` peste jumerele g@lcilor, [n zilele caniculare bucure]tene, c@nd sac@zul lua foc pe arcu]ul din p`r de cal, a lui }aordel, l`utarul vagabod.), trec@nd prin potcoava cl`dirii B.C.R.-ului, [not@nd cu parpalacul printre munii de c`ri vechi, la v@nzare, de l@ng` gura metroului. C@nd s` intre [n curtea Palatului, d`du nas [n nas cu o persoan` extrem de cunoscut`, ]i atunci se pip`i, se ciupi de scrot, []i zdreli limba [ntre dini, iar un bold pe care-l purta [n permanen` [n reverul hainei ]i-l [nfipse [n pulpa piciorului, doar ]i-o reveni din buim`ceal`. Imposibil. Certamente, era taman el [nu]i, [n ur`m cu dou`zeci ]i cinci de ani. Cu ochii injectai, aruncai [n fundul capului, p`rul mare, castaniu ]i cre, sem`n@nd cu Angela Deviss. Urm`rea, el , cel t@n`r, cu ochii c`scai derularea imaginilor pe ferestrele palatului, imagini filmice,fragmente relevante, cu oameni ]i aciuni din zbuciumata istorie a Palatului }uu, de parc` un cineast tr`znit []i proiecta filmele dintru-n unghi apropiat ]i din c@nd [n c@nd pelicula se [ncurca [n mosorelele aparatului. Se afla, evident, [n epoca [n care fusese atins de blestemul acela nemaiauzit, de a vedea imagini pe sticla ferestrelor, contrar aprecierii colegilor ]i prietenilor, c` sunt doar cai verzi pe perei. Se apropie c@t putu de mult de el [nsu]i, [nc@t [i simi chiar r`suflarea puturoas` de tutun . Impasibil la stimuli externi, neb`g@ndu-l [n seam`, pe, el, cel matur, cel`lat privea, pur ]i simplu, derularea filmului. Dup` [mbr`c`minte ]i cearc`ne, p`rea chiar atunci coborat din trenul care-l adusese din Ardeal, de la iubita lui Lidia. Poate c` ]ocul pe care [l [ncasase [n compartiment, c@nd se trezi cu capul de cerb [n brae, [l [mpinse [n gloata bucure]tean`, pentru a-]i pierde urma, sau pur ]i simplu a bate urca, ag`at de grilajul gardului din fier forjat, de unde urm`rea secveele ascunse [n memoria siliciului geamurilor, de parc` atunci boierii ]i boieroaicele, domnul ]i domniele, d`deau n`val` [n sala de dans, [ntr-un iure] de mazurc`. Evident c` se l`s` [n boii lui, dedublarea retroactiv` oper@nd dup` legile proprii. Singurul lucru pe care ]i-l mai reamintea a fost c` din aceast` sminteal` [l scosese Polixenia, fata care, mult mai t@rziu, h`l`duind pe colinele din Z`podia, avea s`-i devin` soie, aproape pentru o ve]nicie. Ceea ce, totu]i, [l l`sase [nepenit de uimirea, a fost c` acest eveniment al [nt@lnirii cu el [nsu]i, ap`rea la un moment total anapoda; chiar atunci c@nd se a]teapta s` dea nas [n nas cu }tefu T.Ion, co]marul vieii lui. Dac` nu cumva se afla [n acele momente, taman [n miezul unui co]mar , cu totul ]i cu totul plin de culori.
„Pfiu, tu-i raiu m`-sii! Dar cum, doamne iart`-m`, se face ?! S` m` [nt@lnesc cu mine [nsumi,[n carne ]i oase, dup` at@ia ani, a]a, fa` [n fa`?! P`i, e de-a-dreptul incredibil! De nu ]i-o fi b`gat dracu’ coada!” ]i parc` c`uta, cu privirea, pe cineva c`ruia s`-i m`rturiseasc` [n ce belea intrase.„{nseamn` ca eu, acesta, care calc pe caldar@m, nu sunt eu, at@t vreme c@t, [n mod evident m` v`d cu ochii mei, ag`at de grilajul Palatului. Oi fi c`zut victim`, oare, benzii lui Moebuse, dar parc` modelul `la se aplica unui spaiu bulversat! Mai bine cad prad` co]marurilor lui }tefu T. Ion. Dar, dac` [l lichidez! Sau poate moare, pedeapsa, dup` cum arat`. S`-l ia mama dracului, pur ]i simplu! Se [nfurie. P`i, stai puin! Dac` moare, n-am s` mai ajung la v@rsta asta. Te doare mintea! Vas`zic`, dac` urm`resc mascaraua asta cu p`rul cre... m` plimb` prin cotloanele Bucure]tiului de acum dou` zeci ]i cinci de ani. Haida, de! E un truc! Cred c` mi-a f`cut-o cineva. Qui potest!”
Deja se l`sase noaptea, iar ferestrele Palatului }uu fuseser` invadate, de bun` seam`, de imagini vechi, picturale, aiuritoare, trezite din somnul siliciului din sticl`, pe care le percepea, desigur, ]i Viceniu, cel adult, peste um`rul celui t@n`r: un june cu c`rare pe mijloc []i aranja, [n oglindirea ferestrei, mustaa r`sucit` spre urechi; o coconi` []i [mprosp`ta, pe obraji, fardul ]i alte sulemeneli; la ferestrele de la etaj, de sub fronton, ap`ru chiar chipul boierului al`turi de Irina }uu, nevast`-sa. Imaginile la mare c`utare erau cele [n care tinerele doamne []i aranjau jupoanele ]i desuurile pe c@rca vreunui dansator, st@nd capr`. Evident c` numai ei doi aveau capacitatea senzoriala de a percepe imaginile filmice, astfel s-ar fi str@ns lumea ca la circ. Peste mult` vreme, darul acesta avea s`-l aduc` la marginea smintelii, lucru care [l hot`r@se s` abandoneze, cu sprijinul Polixeniei, definitiv halucinanta putere de a vedea imagini, de mult pierite, de pe obiectele care le reflectase. Era convis c` o ascunsese ad@nc [n pliurile subcon]tientului, f`r` a se a]tepta la violena cu care, pleosc, r`buvnise la suprafa`.
Holul central de primire al Palatului }uu, unde se derula Simpozionul, cu cele dou` brae ale sc`rii monumentale care ]erpuiau ca ni]te cosie spre etaj, cl`tind arabescurile [n oglinda veneiana de pe peretele din fa`, era inundat de o lumin` moale ]i mirosea, discret, a ulei volatil de mosc. Nu era lume prea mult`.Viceniu se ridic`, discret, pe v@rful picioarelor ]i lungi g@tul ca un batlan, doar o da cu ochii de Piere Vasilievici Vasea. Cuv@ntul de deschidere al Congresului era rostit, [ns`, de o persoan` destul de ciudat`. Discursul era pres`rat simtomatic ]i aproape enervant de sintagma ]i colateralele ei reflectare, de altfel cum era ]i firesc la o [ntrunire a oglindologilor. Cu toate acestea ceva nu era [n regul`. Plutea, parc`, [n aer o atmosfer` ap`s`toare, prea artificial`, un soi de deja vu, care-l f`cea pe Viceniu s` cread` c` este, de bun` seam`, victima celuilalt Viceniu, t@n`rul, care privea cu ochii bulbucai de pe caldar@mul din faa muzeului. Se simea str@ns ca-ntr-un ham. Singurul g@nd fiind cum s` o ]tearg` mai iute din cl`dire, dac` din sonorizarea staiei de amplificare nu ar fi ajuns p@n` la el, f`r` echivoc, frazele miraculoase ale amfitrionului, [n ciuda aparenei sale, care punct` c` el este, de fapt, Autorul acestor [nsemn`ri, iar onoratul auditoriu sunt personajele convocate la instructaj pentru o nou`, riscant` ]i anevoioas` cruciad` [mpotriva realit`ii, l`sand s` se [neleag` numirea la comenduirea operaiunii taman pe Piere Vasilievici Vasea. Viceniu simi c` i se [nmoaie, evident de bucurie, picioarele ]i s-ar fi pr`bu]it pe pardoseal`, dac` n-ar fi fost la [ndemn` o canapea de decor pe care se a]ez`, tampon@nd broboanele de sudoare de pe frunte. De bun` seam`, el [nsu]i era o ficiune ]i nu mai avea de ce s` se team` de co]marul vieii sale, pe numele s`u adev`rat }efu T. Ion, nici m`car de hidoasa sa dublur` abia ie]it` din pubertate, dar mai ales de tortura acelei inutile anamneze, dictat` de otrava instinctului de conservare, ca m`sur` profilactic`.



06.04.2006
Bucure]ti Irimia B`lescu





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!