agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2036 .



Lebedei nr.21
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lican Tropp ]

2008-03-03  |     | 



Când se dechidea ușa mai mult decât trebuie, avea două cărămizi pe care le punea una peste alta în prag și tăcea de câte ori trecea soarele, chiar și câteva zile. Nu erau cât un zid, dar toți îl întrebau, de ce. “Oamenii au nevoie să fie și singuri când îi ajung gândurile. Până și pantofii se opresc din drum să se rupă mă, eu mă opresc ca să tac și tu slăbănogule du-ți mustața jos la tine și nu te mai mira atât, de parcă nu m-ai cunoaște. Ce dracului aveți, că stăm în casa asta... a dracului memorie, de când ți-am prins pisica că-mi desfăcea valizele și duduia zicea, lasă mă că e a a lu’ cumnatu’, așa că vezi mă de când îți înghit io mustăcelile. Stai ca un popândău în ușă și mă întrebi ce-i cu cărămizile alea! Păi vreau să tac mă și dacă ai ceva împotriva ar fi bine să taci și tu, altfel o să te strângă pantofii. Duduio, dă-te din drum nu vezi că n-are loc să plece și pune să mănânc că azi mi-e foame mai devreme. Mustăciosul îl bombănea tot drumul, douăzecișiceva de scări mai jos cotite spre dreapta, aproape să-l arunce în casă, se oprea în ușă și se uita în vârful papucilor de parcă avea și el cărămizi pe prag, “tu crezi că mă superi cu doar două cărămizi?” și trântea ușa în coada pisicii. Până seara se strângeau mai multe și ușa tot închisă rămânea, cred că ele erau cărămizile lui.

Nu cred că încălțase o lume întreagă, dar îi trecuse prin mâini jumătate din București cine știe pe unde umblat când nu-i mai ajungeau străzile. “Nu-i atât de simplu să încalți un om, nepoate! Îți trebuie limbă mă să-l faci să se așeze, să-i spui că de acum, o să tot umble fără griji! Apoi nu-ți trebuie decât două mâini și puțină pricepere, câte puțin din fiecare și ei se întorc, întotdeauna se întorc și nu singuri, îi aduc și pe ceilalți. Ceilalți și tu mă nepoate, cam așa se împarte lumea când ești cizmar și polonez pe deasupra. Vezi tu nepoate, priceperea mea are nevoie și de liniște, altfel sunt bine, doar că mai obosesc și eu...și mâinile mele...(le privea cu teama unui străin), câteodată le frec, le frec și cu piatră și parcă se iau toți oamenii pe care îi adun. Mi-e teamă că rămân singur nepoate și nimeni nu mi-a spus că așa o să fie. Privesc spre scările astea și parcă nu mai ajung să cobor. Pe mine cine o să mă încalțe nepoate? Știa că nu am cum să-i răspund decât întinzând o mână arătând spre un ciocan sau o sulă la întâmplare. Zâmbea că un bătrân în suflet fără să-l vezi, apoi ridica cărămizile”oricum, doar două nu țin de cald, îți trebuie cât pentru o casă! Nepoate, au să mă încalțe nepoții, poate chiar și tu!”

Își așeza o talpă de talpă în poale și o plimba între degete. Parcă îi șoptea cât o să meargă, un nepot, doi...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!