agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2054 .



Lebedei nr.21
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lican Tropp ]

2008-03-06  |     | 



Când punea țigarea în colțul gurii se pregătea să mintă, parcă eram niște pietre aruncate prin grădină să-i ținem lumea în loc și atât.
Întotdeauna se întoarce...cât de negru să se arate, tot îl iubim. De asta îi spunem tată și când nu-l strigăm.

M-am ridicat să merg de-abușilea prin casă, să mă cred altfel, fiindcă Diana avea o droaie de căței, eu, vroiam să fiu ultimul. Am trecut peste pantofi și am simțit cât de lungi erau drumurile, apoi i-am încălțat în joacă să mă poarte și pe mine când, m-a lovit prima nehotărâre, dacă sa fiu mare sau să mă împiedic de șireturi. Așa că am căzut peste ghemotoacele blănoase, care de dragul meu tropăiau în castronul cu lapte, lipăind unul pe sub altul încurcați în cozi și pleoscăieli pofticioase. Rădeam și târam după mine un pantof plin de alb și toată camera zgomotoasă, cu o mână întinsă să apuc un colț de casă, ori o Marie, ceva care să mă scoată din dezordinea câineasca și m-am găsit tocmai pe mine cu o palmă crescut, întinzând cealaltă mână. Eram în același loc, așteptând să cresc, iar Diana își ridica din când în când urechile să vadă cât mai sunt de copil.

Nu m-am întors niciodată din vis să mă uit spre fereastră, am avut teama că n-am să văd pe cine vreau și am sa dau vina pe pantofi. Ei te duc departe să-ți arate lumea și dacă se întorc, rămân lângă prag să plece iar. Pantofii ăștia erau negrii-ascuțiți cu talpă aspră și îmi vorbeau pe limba lor, murdărind până peste coate. De câte ori îi încălțam nu semănam cu tata și nici înălțimea să mă asculte nu o aveam, așa că îi purtam pe covor departe de străzi să-i obișnuiesc cu ai casei, să se întoarcă mai des, dar degeaba. Nici măcar pe mama nu o ascultau, chiar dacă dupa ce îi așeza pereche miroseau a guban și luceau de-ți luau ochii. Credeam de fiecare dată că-i ultima oară când vor pleca departe, parcă strălucirea lor era ca o promisiune, dar de fiecare dată îi așteptam la fel. Descălțați păreau tot mai vechi, iar tata parcă ieșea tot mai puțin din ei. Nu știu de ce, dar cred că mi-a prins bine să nu mă întorc spre fereastra și am rămas să visez că tatăl meu, este mai bun.

Pantofii ăia nu mai sunt, sunt alții, iar Diana aleargă prin curte să cresc spre ea, desculț.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!