Continuam să fiu palid participant pe lista Rom-Jews, savuram dialogul virtual, am anunțat, spre bucuria lui Adrian Boldan, că voi petrece Sederul la Ierusalim, la fratele prietenei mele, familie religioasă, apoi îmi voi lua zborul spre Paris și Germania. O soprană de coloratură, Edelina Stoian, m-a invitat, dacă ajung în Muenchen, să ne întâlnim la un pahar de vorbe (mai țineți minte expresia?). Sigur că treceam prin Muenchen, evident că doream s-o cunosc pe Edelina, doar toate drumurile duc la Paris, după Louvre voi coti spre dreapta, traseul era gata făcut, o vacanță pe cinste. Și totuși...
- Alo, Linda, am nevoie de ajutor, am rezervat bilete pentru Paris, de-abia aștept să văd Turnul Eiffel, dar aș prefera să-mi găsești două locuri pentru Muenchen. Chiar dacă avioanele sunt pline, aș vrea să-mi revăd vechi colegi, să ajung în Muenchen și apoi pe șoselele germane, până la Duesseldorf, mă așteaptă DE, am fost împreună la gradiniță.
- Nici o problemă, mâine dimineață anulăm Parisul, schimbăm destinația, nu vei călători pe aripa avionului.
- Alo, M., traseul s-a modificat, plecăm în Germania, s-o întâlnim pe C., au trecut peste 30 de ani, trebuie să o revăd, știi de cât timp mă gândesc la ea. Iar tu, tu vii cu mine, vom avea o excursie de neuitat.
- Știam că nu vei renunța, abia aștept să o cunosc, îți simt emoția, dar nu-ți fă iluzii, nu vei regăsi fetița de 14 ani. De atâtea ori v-ați ratat, ați pășit pe drumuri paralele, a sosit timpul să închideți un cerc.
A doua zi, am cerut celor doi moderatori ai listei Rom-Jews, Daniel și Adrian, să fiu pus, după Seder, pe no-mail. Apoi am stabilit etapele expediției spre Duesseldorf, bucurându-mă că voi trece pe la magazinele Tchibo (de cafea), unde găsești tot felul de minuni, iar eu, slab de înger, nu pot rezista și mă încarc cu obiecte utile și inutile. Desigur, am telefonat prietenilor și am fixat datele și locurile de întâlnire. Apoi am chemat-o pe C. N-am găsit-o. I-am lăsat mesaj, voi ajunge într-o duminică. Pe 14.4 primesc un e-mail de la ea, mă aștepta...

***

Aeroportul din Muenchen mi-e foarte cunoscut, avioanele israeliene ajung într-o zonă periferică, nouă, bine păzită, departe de magazine, dar în apropierea birourilor societăților de închiriat mașini. De obicei mi se dă un automobil superior comandei, fiind fidel client la Europcar. Am primit un VW Golf diesel, plăcută mașină, cu 6 viteze (la ce slujește a 6-a?) și în scurt timp am ajuns la hotelul Ibis Nord. Fiind membru Accor mi-am rezervat peste tot la Ibis, e o rețea de hoteluri confortabile, nu luxoase, dar curate, știi exact cum arată camera în Germania sau Franța, în Italia sunt ceva mai elegante.
În aceeași zi în care am aterizat la Muenchen, am cunoscut primul personaj al listei Rom-Jews, încântătoarea Edelina Stoian, m-am întâlnit cu prietenul meu Wolfgang, stomatolog din Starnberg, am mers toți patru la restaurantul "Mario", italian, preferatul meu în Muenchen, îmi place cam tot ce gătesc ei, de la pizza, la fructele de mare, peștele la grătar, fileul în sos tartufat, chiar și salatele lor au gust și nu-i ușor să găsești roșii cu gust în restaurantele din Germania. Dar vă vorbeam de Edelina, aveam câteva cunoștințe comune, mi-a povestit despre ea, eu despre mine, am bârfit puțin personajele de pe listă, pentru mine acest univers fascinant era o noutate, și azi mă mir cum discută între ei oameni din toata lumea, la ore diferite. A găsit imediat un limbaj comun cu M., care era uimită de "întoarcerea mea" la dialogul în limba română, de căutarea unor vechi prieteni, despre care nu-i vorbisem niciodată. Cu Edelina comunic uneori la telefon, ne vedem cu ocazia călătoriilor mele prin Germania, scrie reportaje extraordinare, difuzate la radio Europa Libera.
A doua zi am plecat la Stuttgart, frumos oraș, seara am mâncat la un alt restaurant italian, cu prietenul meu P., din Karlsruhe și cu Manona, fostă colegă, le-am relatat și lor despre Rom-Jews, iar P., care era în același cerc social cu C. și DE, era curios să afle care au fost intimele mele relații (la 16 ani) cu doamna de 50 de ani, care, după spusele lui, era frumoasă și acum. Știa că urma să ne întâlnim la Duesseldorf, mi-a povestit o grămadă de ciudățenii, cum s-a format acolo un grup de români, evrei români și israelieni, care se întâlnesc la petreceri și evenimente culturale. Mi-a făcut mare plăcere să mă revăd cu P. și Manona, parcă n-au trecut atâția ani, reluam conversații începute demult, aminteam de foști amici, azi fiecare în alt colț al lumii, ne-am promis să păstrăm legături mai apropiate, dar ne telefonăm, totuși, destul de rar.

***

Cunoașteți autostrăzile din Germania? Sunt excelente, poți zbura cu 150 de km. la oră, fără să simți șoseaua, așa că drumul între Stuttgart și Duesseldorf nu trebuia să-mi ia prea mult timp. DE mi-a telefonat la mobil, vrând să știe când ajung și dacă avem timp să facem o plimbare la Koeln, să-mi arate catedrala. Dar, ciudat, deși îmi place să conduc în viteză, VW-ul mergea cu 90 de km. la oră, încetinisem, căutând parcă să ajung cât mai târziu, de ce oare, așteptasem cu atâta nerăbdare revederea cu DE și cu C., mai ales cu ea, acum, deodată, totul mi se părea absurd, fără rost, după 30 de ani, ce-i voi spune, ce-mi va trezi privirea ei mereu bănuitoare, probabil aceeași din Cișmigiul copilăriei mele, când, în spatele liceului Lazăr, după sărutul de adolescenți, m-a privit în unghi de 45 de grade, parcă supărată, dar și uimită de propriul ei curaj, adunându-și respirația, ritmică și sacadată, care-mi sună acum în timpane ca Bolero-ul lui Ravel, în timp ce vă povestesc despre mine, C., șoselele ce mă purtau prin orașele germane, atât de asemănătoare între ele, la prima vedere, dar ascunzând atâtea mistere, cum de nu simt nici o repulsie, doar am luat interviuri supraviețuitorilor Holocaustului, de aici a plecat totul, de pe teritoriul acestei țări, atât de ordonată, atât de curată, cum de s-a putut întâmpla, oare ar putea să se repete, probabil că da, oricând, îmi scria cineva, de curând, despre "firescul" desfășurării evenimentelor, din aproape în aproape... Aici, în Germania bogată în râuri, păduri, lacuri, castele, eu, fiu de evrei supraviețuitori ai Holocaustului, venind dintr-o mică țară arsă de soare, măcinată de războaie, țintă permanentă a atacurilor din presa europeană, parcurgeam, parcă în slow motion, traseul Stuttgart - Duesseldorf, la capătul căruia mă aștepta o fărâmă din trecutul meu, imagini suprapuse din România și Israel, balconul blocului Spicul, Rishon LeZion, presentimentul, timpul care se oprise, aveam peste 51 de ani, dar în jurul meu dansau figuri din trecut, semne de întrebare, o frică inexplicabilă, hotelul Ibis, din când în când telefoane de la DE, de ce durează atât, când cred că voi ajunge, ce restaurant prefer, tot unul italian, nu contează, principalul e că vom fi împreună...
Am ajuns la hotel abia la 5 după amiază, dar l-am anunțat imediat pe DE că vreau să mă relaxez puțin, ne vom întâlni abia la cină. În timp ce M. se odihnea (tăcuse tot drumul, lăsându-mă cu gândurile mele), am coborât la barul hotelului, am băut un espresso și am fost nevoit să aud întrebările stupide ale fetei de la bar, o croată, care era curioasă să afle cât mai multe despre conflictul dintre Israel și palestinieni, fiind convinsă că palestinienii sunt evrei, probabil că și în limba croată există expresia "jidanii la Palestina". Eu, politicos, am rugat-o să-mi explice de care parte s-a situat Croația în timpul războiului mondial, ce au "ei" cu sârbii, cum de o țară care l-a dat pe Drazen Petrovici (mare baschetbalist croat), poate fi în conflict cu țara lui Dalipaghici (alt baschetbalist celebru - sârb), parcă era odată un stat numit Yugoslavia, cum de s-a destrămat, la fiecare răspuns al ei veneam cu o altă nedumerire, ce crede despre sârbii adunați pe poduri, în timpul bombardamentelor, ce-a rămas din ideile lui Tito, cum s-a purtat Croația cu evreii în perioada Holocaustului, o zăpăcisem într-atâta, încât trecuse de la engleză la germană (limbă necunoscută mie), apoi am întrebat-o dacă croații s-au aliat Germaniei naziste, n-am mai așteptat replica ei, i-am aruncat un "despre palestinieni și Israel continuăm mâine", am urcat în cameră, în 15 minute eram pregătit pentru întâlnire, care se va încheia în numai câteva ore, eu și M. ne vom întoarce la Ibis, iar mâine, mâine e o altă zi, vom vizita Duesseldorf, vom începe drumul către zona Harz, doar pentru Harz și Goslar venisem în Germania, nu-i așa?

(va urma)