agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1861 .



Scrisori netrimise (5)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2008-11-04  |     | 



Câteva răspunsuri, probabil, n-am să le aflu niciodată. N-am să știu de ce, bunăoară, fericirea se plătește cu lacrimi. Mai de bun gust ar fi fost să o poți cumpăra cu bani, așa cum îți cumperi batistele sau... locul de veci. N-am să știu nici de ce uneori e atât de greu să facem alegeri. De ce uneori, oricum am alege, o umbră insinuantă ne însoțește de-a lungul drumului. De ce am prefera ca poate alții să aleagă pentru noi. De ce cărările pe care umblăm ni se par mai puțin interesante decât cele pe care n-am călcat niciodată sau pe care doar le-am atins, până când am dat de indicatorul „Strict interzis”.
După ce depășisem emoția reîntâlnirii cu Mihnea, m-a apucat panica. O panică pe care nu mi-o puteam exterioriza, fiind nevoită să o înăbuș în mine. Eram prizonieră. Dar nu prizonieră într-o țară, într-o casă, ci prizoniera hățișului propriului suflet. Nu mai știam. Nu mai știam dacă procedasem bine. Eram fericită. Prezența lui Mihnea în viața mea era cel mai minunat lucru care mi se putea întâmpla. Atunci de ce sufeream? De ce simțeam nevoia să plâng și chiar o făceam uneori? Sufletul rebel nu asculta numai mesajul fericirii, nu voise să șteargă, să uite nici pe cel al durerii presărate în urmă.

Crezusem că despărțirea de Sabin Ladaru va fi fost simplă, formală, ca un fapt ce oricum ar fi urmat și trebuit să se întâmple. N-a fost să fie.
Ladaru era decanul Facultății la care predam. Un om de care oricine se putea lesne îndrăgosti. Din punctul de vedere al femeii, avea un singur defect, ce-i drept major – era însurat. Trăisem cu el păcatul și durerea de a mă fi îndrăgostit de cine nu trebuie. Dacă m-aș fi îndrăgostit numai eu! Până la urmă mi-ar fi trecut. Dar când viața își propune să te facă minge de baseball, nu-și pierde vremea cu jumătăți de măsură. Ori tot, ori nimic!
Relația dintre noi, dacă ar fi să judecăm după fapte, mai mult nu fusese, decât fusese. Câteva întâlniri scurte, pe fugă, cu ochii pe ceas, ce mai viață! Însă legăturile, acelea invizibile, care se țes dincolo de noi și chiar de voința noastră, fuseseră mult mai puternice. Aveam să capăt această certitudine abia în momentul rupturii, care nu voia să rupă nimic, ba încă, c-un soi de îndărătnicie, parcă mai tare suda. Cu acea disperare a iremediabilului.
I-o spusesem repede, într-o pauză, dintr-o respirație, privindu-l în ochi, grăbită să termin, să pot ajunge la punctul final în care să-mi spun „gata, am scăpat!”. De parcă se scapă atât de ușor! Am fost atât de stângace încât n-am făcut nicio introducere, n-am umblat cu finețuri, cu menajamente, nu m-am gândit la efectul de măciucă în moalele capului pe care vorbele mele l-ar fi avut asupra sa. Nimic. Brutal, scurt și la obiect: „Știi, trebuie să-ți spun ceva, vreau să afli de la mine. Ia loc! Nu, nu mai târziu... acum! M-am îndrăgostit. Am întâlnit un bărbat minunat, am început o relație frumoasă, deocamdată de la distanță, dar în curând mă voi duce la el. Vreau să intru frumos și curat în templul dragostei...” Și-am mai continuat așa, de-a valma, până ce m-am oprit cu „am vrut să știi”. Hm... ca și cum „știutul” ar fi suprema aspirație a omenirii. Nu tu „iartă-mă”, nu „îmi pare rău” sau ceva de genul acesta. A, da! Mi se pare că i-am mulțumit pentru frumusețea clipelor, acelea, puține, pe care mi le dăruise și pentru limpezimea lacrimilor ale căror izvor fusese. Lacrimile te apropie ceva mai mult de mântuire.
L-am simțit făcându-se mic, retras în sine, parcă neînțelegând mesajul. A grăit, totuși, cu voce scăzută: „Da, e firesc, era normal. Cred că, într-un fel, am fost tot timpul conștient că asta avea să se întâmple. La cât ești de minunată, nu se putea să fi observat numai eu...”. Mi-a mai urat apoi să fiu fericită, să am parte de tot binele pe care „cu siguranță, îl meriți”.
Ce simplu mi-ar fi fost dacă mă înjura, dacă m-ar fi lovit! M-aș fi bucurat că se termină, aș fi răsuflat ușurată. Dar așa? Mă iubise! Sabin mă iubea, deși nu mi-o spusese niciodată. De teamă – cum avea să mărturisească mai târziu – să nu mă lege mai tare de el, conștient că trebuia să-mi urmez drumul. Puținii bărbați din viața mea, chiar dacă zgârciți la vorbe, fiecare în felul său îmi oferise atâta iubire, încât abia o puteam duce. Eu părăsisem de fiecare dată, hotărât, fără a privi în urmă, însă lăsând, în fiecare dintre ei, o parte din mine, pe care n-aveam cum s-o mai capăt înapoi. Lui Sabin, simțisem că i-am lăsat cea mai mare parte și, poate, cea mai de preț. Aveam totuși resurse, prăvălisem peste Mihnea o avalanșă de iubire.
După anunțul meu, Sabin a plecat, târându-și povara pașilor peste covorul așternut din sufletul său. Glumisem odată cu el: „Atenție, cad suflete! Grijă mare pe unde călcăm...”.
Când îl mai întâlneam, era reținut, protocolar, fără însă a reuși să ascundă un ghimpe stânjenitor. O singură dată l-am prins între patru ochi și am profitat de ocazie să-mi exprim nemulțumirea:
- Credeam... că putem rămâne măcar prieteni. Așa cum ești cu celelalte – cu Marga, cu Ioana...
A răspuns cu ochii în gol:
- Sigur că da. Trebuie doar... să mai treacă timp. Nu știu cât. Atât cât va fi nevoie ca să se umple golul care s-a creat aici, un mare gol..., îmi arată spre inimă. Pentru a putea fi prieteni, eu trebuie să redevin acel Ladaru care am fost înainte. Înțelegi?
Înțelegeam. Dar mai înțelegeam și că acel Ladaru de dinainte nu va mai exista. Iubirea e ca o transformare chimică ireversibilă. Într-o astfel de reacție, două substanțe se contopesc, rezultând o a treia. Reacția de disociere, în sens invers, nu mai poate avea loc. De aceea, cei care au fost atinși de iubire, chiar dacă o pierd sau nu o mai vor, n-au altă șansă decât să-și continuie drumul cu noua „compoziție”, până când vor întâlni o altă iubire, când va avea loc o altă transformare...
Nu regretam despărțirea de Sabin, trebuia s-o fac, nu le puteam avea pe amândouă deodată, voiam să mă ofer întreagă lui Mihnea și așa se și cuvenea. Față de mine, față de el și de Sabin. N-aveam nevoie de compromis, de ascunzișuri – prea-i plină lumea de ele. Ce-i drept, nici de o suferință în plus n-aș fi avut nevoie. Nici de sentimentul de vinovăție pe care-l aveam, mai cu seamă față de Mihnea, sentiment care a stârnit panica aceea teribilă – să-i spun? să nu-i spun? Ce-o să creadă? Avea vreun sens? Până la urmă, fusese. Se terminase. Venisem fără lanțuri, fără paranteze neînchise la întâlnirea cu el. Dar oare... nu mai făcea încă parte din mine? Și dacă da, cum trebuia gestionată situația? De cine trebuia să fug? De Sabin, de Mihnea, de mine? Unde să fugi, unde să te-ascunzi de tine însuți? Cu ce lacăte să te fereci împotriva ta? Ce gardieni să așezi de pază la porțile sufletului? Mă bântuiau frământări. Și Nae plecase. Altfel, poate nu mi-ar fi trebuit mult să mă urc în mașină și să-i strig: „Dă-i bice, birjar! Înapoi în țară!” Uitând că nicio țară, niciun ocean nu te poate feri de propria conștiință, de propriul păcat ori... de poverile pe care le porți, sub formă de cruce, în suflet. Cum, mai ales, nu te poate feri de înșelătoarea dantelă a iubirii.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!