agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1323 .



Revelația mesagerului oportun
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marian Drumur ]

2008-11-28  |     | 



O clădire paralelipipedică, placată cu sticlă fumurie în care se reflectau împrejurimile și câțiva nori. Octav își arătă delegația la intrare și coborî în demisolul amenajat ca o garderobă mare, din capătul căreia se deschideau diferite coridoare mărginite de geamuri mate încastrate în panel.
- Dispozitive… îl desluși până la urmă unul din cei ce trebăluiau îndărătul geamurilor mate – niște încăperi mobilate sărăcăcios – păi astea nu se livrează aici, ați greșit stația, mai avem o secție, două stații mai încolo. Dane, ia explică-i la domnul venit din Gherloaia!
Cel strigat astfel, un bărbat între două vârste, se oferi cu bunăvoință să-i explice cum se poate ajunge la „Hala Nouă” ca, în final, să-l blocheze pe coridor cu o rugăminte:
- Dacă vă duceți la Gherloaia, nu vreți să-mi duceți scara asta acolo?
- Ce scară?!
- Asta, uite asta! Îi arătă o „dublă” așezată sub cuierele rabatabile, la perete. Puteți fi fără grijă, aici sunt radiații mici.
- Ia uite încoa’, spuse Octav, mâna asta n-o pot folosi. O săltă cu mâna cealaltă și o lăsă să cadă. Cum vrei să duc geanta, două colete care o să le ridic și scara… să urc în tren, unde n-am loc nici eu… eventual s-o duc la vagonul de coletărie… te gândești la asta?
- Trebuie să ajungă, scara, se milogi celălalt. De aia am și fost așa amabil, aici nimeni nu vorbește cu străinii.
- Poate, șovăi Octav, să mi-o aduci la stație!
- La stație?
- Păi da, la gară, la stație, la ora cincisprezece plec cu cel de Gherloaia, dacă ești acolo, o iau.
În timp ce vorbeau au ieșit afară, au avansat pe dalele scuarului amenajat în fața clădirii. Aproape de treptele care dădeau spre stradă, Dan s-a oprit lângă o femeie.
- Uite, să-ți prezint pe nevastă-mea! Și pe fetița mea!
I-a ridicat lui Octav în dreptul pieptului o făptură mică și blondă, în rochiță cu volănașe și i-a șoptit cu mâna la gură:
- Vezi, ți-am spus că radiațiile sunt mici.
Octav a dat din mână și a coborât scara nesfârșită până la stația trenului electric care străbătea orașul și lega mai multe localități, ca o centură suburbană. Când a sosit garnitura, s-a înghesuit printre ceilalți călători și a avansat înspre capăt, să vadă bine traseul, să nu mai greșească. Șoselele suspendate, clădirile înalte cu fațade din granit, marmură, travertin, sticlă și oțel, trotuarele cu puțini trecători i s-au părut de-a dreptul nefamiliare, așa că s-a adresat călătorilor învecinați.
- Păi bine, domnule, i-a zis un vârstnic, ăsta nu e trenul electric, este o cursă care circulă numai în Orașul Nou, pe o deviație, n-ai observat culoarea? „Hala Nouă”… a rămas de mult încolo!
Octav a schițat un salut civil cu mâna sănătoasă și a coborât la prima stație, cu intenția s-o pornească pe jos în direcția arătată de binevoitorul din cursă, dar un gând s-a înfiripat, repetându-se cu insistență: „Dacă ajung după ora douăsprezece la „Hala Nouă” nu apuc să iau coletele decât pentru cursa de cinsprezece, să duc scara… Dar dacă toate merg bine, mai prind cursa de unu și scap de toate încurcăturile…”.
S-a oprit și a privit în jur: se afla într-un parc cu copaci de grosime nemaivăzută, a cărui alee centrală ducea la o biserică. Se deslușeau, de o parte și alta, bănci pe care stăteau oameni relaxați în poziții diverse. Puțin înaintea bisericii, în dreapta, se vedea un grup heterogen care înconjura, proptit de gardul din fier forjat ce o proteja, statuia unui sfânt. Deodată, brațele statuii se ridicară iar din capul ei răsună o rugăciune. Apoi brațele coborâră în poziția inițială și spectatorii se risipiră.
Octav făcu grăbit cale-întoarsă, ca să întrebe mai mulți trecători și să repereze stația unde, în sfârșit, sosi trenul electric, pentru a-l depune în dreptul „Halei Noi”.
La capătul curții largi, împrejmuită cu plăci înalte din fibră de sticlă, clădirea plată a „Halei Noi” închidea toată latura; lume multă forfotea, intrând și ieșind pe porțile metalice care străpungeau toată fațada; deasupra porților, un șir de luminatoare verzi sclipeau prăfuite.
Destul de repede îl găsi Octav pe vărul Alecu, de altfel prevenit de sosire.
- Adă delegația la vizat, îi spuse vărul, în fugă, parcurgând căile de acces marcate cu vopsea albă, între diferitele secții cu paviment uni de diverse culori pastel. Imediat facem coletele, am vorbit cu finul Balicu să te ajute până la stație că tu, cu o singură mână…
- Am fost și dincolo, am cunoscut pe unu’ Dan, care m-a rugat să-i duc o scară la Gherloaia!
- Ah, o scară de acolo… ce-i drept, nu are atâtea radiații ca aici, dar și noi avem copii… ne-am adaptat, să știi că sunt cu coeficient cincizeci, poate mai mult… coletele sunt bine izolate, dar să le predai imediat! Poftim avizele, ia delegația! Ne așteaptă Balicu în curte, spune-i să te ducă de partea cealaltă a stației!
- Cum adică?!
- Lumea urcă pe partea dinspre trotuar, dar mai este o urcare, de pe carosabil, știi, este acolo o insulă marcată, nu vin mașinile, îți deschide conductorul dacă vede unul de-ai noștri, înțelegi, uniforma „Halei Noi”. Sănătate!
Bălăbănind geanta cu mâna validă, în urma lui Balicu ce-și mărunțea pașii pentru a nu legăna cele două colete lucioase, Octav trecu de cabina paznicului și perechea se angajă pe trotuarul rulant care ducea preventiv pietonii dincolo de Blocul Rezidențial; de acolo, pe la Complexul Unipreț, pe strada Aritmografului la vale, unde se ridica rambleul trenului electric, dar traversară pe la Banca Polară, să prindă în dreptul ei momentul potrivit fugii spre marcajul insulei. Ajunși pe placa enormă, din sticlă lăptoasă, în mijlocul bulevardului, putură să răsufle puțin. Autovehicule de toate mărimile se năpusteau spre ei, apoi îi ocoleau, mârâind supuse; doar parbrizele lor sclipeau ademenitor către tărâmul interzis.
-Ia uite, zise Balicu, ne-am încadrat perfect! Vezi, colea, în stație, unu’ cu scara? Mă întreb cum o să urce!
- Aș vrea să mergem în stație, spuse deodată Octav, pe mine mă așteaptă!
- Ce ți s-a năzărit, unchiule, păi de asta am organizat toată mișcarea?
- Am impresia, vorbi moale Octav, ca pentru sine, ba nu, am credința că dacă pun mâna stângă pe scară o pot ridica…
Celălalt ridică din umeri și se topi râzând.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!