agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2828 .



Ce dracu o mai fi și criza asta, sau…
proză [ ]
Scurt (d)eseu despre criză
Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cafe ]

2009-03-29  |     | 



Criza este ceva rău și provine din America aia despre care se spune c-ar fi fost descoperită de mai multe ori, dar tot degeaba, că nici acum nu s-a hotărât cine-a descoperit-o și de ce. Înainte de a o fi descoperit, mai bine o băgau în carantină, pentru că tot de-acolo a venit și cartoful, care ne-a umplut de gândaci de Colorado. Oricum, bine că n-a venit de-acolo și gândacul de Texas, pentru că texanii ăștia par cam rasiști și uneori mai împușcă și președinți. Da’ pe al nostru n-ar fi putut să-l împuște, deoarece este protejat de zeița Afrodita, care i-a dat în dar două Elene, una mai frumoasă și mai deșteaptă decât cealaltă, bașca și pline de succesuri. Una pentru el și cealaltă pentru Bruxelles, nu pentru Paris, ca să nu avem, Doamne ferește, vreun război traian!
Criza poate fi de mai multe feluri, de exemplu, de apendicită sau de guvern.
Cea de apendicită se rezolvă prin scoaterea apendicelui, cea de guvern se rezolvă prin băgarea guvernului. Că și el ne bagă…Din câte mai știu eu, apendicii ăștia sunt niște prelungiri sâcâitoare ale nu știu cărui intestin….
Am mai auzit și că Guvernul va face o treabă mare cu FMI-ul, deoarece, cu criza asta pe cap, e nevoie de bani mulți cu care să se spele pe el. Și, e lucru știut, banii n-au miros.
În general, crizele sunt rare și pot fi tratate în ambulatoriu. Dacă, totuși, se îndesesc, este recomandată internarea de urgență în spitalele de boli psihice, care mai au locuri libere la morgă. Poate că, măcar cu criza asta, se vor construi și la noi țară niște cimitire mari și frumoase, în care să încapă tot românul…
Criza mai înseamnă și o lipsă acută de ceva, de aceea, cele mai multe crize le au femeile, pentru că, lor, întotdeauna le lipsește câte ceva. În cele mai multe cazuri, obiectul lipsă e doaga, dar ele nu recunosc asta niciodată și atunci dau vina pe bărbații care sunt de genul neutru, adică…fără apartenență la un sex anume…important e să fie frumos și slab.
Oricum, cel mai bun tratament împotriva crizei pare a fi, totuși, alcoolul, pentru că acum, la noi, crâșmele sunt mai pline ca înainte. La fel de pline sunt și la alegeri, ceea ce înseamnă că în țara noastră este câte-o criză la patru ani, de aceea am și devenit, oarecum, imuni.
Cei mai afectați de criză rămân, totuși, poeții, pentru că, la poeți, criza durează până la vârste înaintate, când mulți dintre ei se fac epigramiști și dau cu sabia în stele, sau alte chestii din astea, dar caravana tot trece, așa că, nu mai contează.
Ar mai fi și criza vârstei de mijloc, dar eu nu știu prea multe despre asta. Fiind abia la început, încă nu mă doare capul de crizele de mijloc ale altora.
Și mai lăsați-mă, dracului, cu criza asta, c-o să ajung să mă îmbolnăvesc, tot auzind de ea! De parcă nici n-ați ști, în vremurile astea de criză, cât de mult costă o rețetă gratuită! Uneori, o poți plăti cu viața!
Hai, pa! Și…să trăiți bine!


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!