agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2461 .



Spre Necunoscut. Capitolul XII ( 1 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2009-05-12  |     | 







Doamne, se gândi Nae, cu plicul încă nedesfăcut în mână, cum au trecut anii, aproape opt la număr. Au fost ani fericiți, mai mult bucurii decât necazuri. Și acum plicul acesta. Nu poate zice că bănuie ci că știe precis ce se află înăuntru. Ce poate fi altceva decât un ordin de chemare? Antetul este al Regimentului 90 infanterie. S-a gândit, în ultimul timp, că o să primească un astfel de plic. Au primit și alți TTR-iși ca el. E drept că alții nu. Mereu trăgea nădejdea că o să fie și el printre aceștia. Între timp au primit ordine și alții care n-au făcut armata cu termen redus.
Citea gazetele. Multe lucruri nu le înțelegea bine nici el, dar trebuia să răspundă la întrebările unor săteni, care, speriați de începerea unui război, veneau la el după știri și după sfaturi. Era pus și în situația de a-și da părerea. Pentru a afla și a ști mai multe, și-a cumpărat un aparat de radio cu galenă. Vestea s-a răspândit repede pentru că a trebuit să ceară ajutorul unor vecini la montarea celor patruzeci de metri de antenă. Nici nu-i cunoștea pe toți oamenii, bărbați și femei, care intrau în curte. Nici Victoria nu-i cunoștea pe toți. Erau în sat străin, deocamdată, pentru că au trebuit să se mute de la Ruși în Loamneș. Numai aici erau două posturi de învățător. Au găsit cu greu o casă în care să locuiască. Erau patru inși. La un an după căsătorie a sosit o fată, Sabina, apoi după alți cinci, un băiat care să-i poarte numele tatălui și bunicului după mamă. De acest băiat era mândru mai ales Niculae, bunicul.
- Bine ați făcut când v-ați gândit să-l botezați așa. Îi nume de sfânt, de împărat și de copil de rege. Dreptu-i că și mulți țigani îl poartă, dar el să fie sănătos. Și va da Dumnezeu, de va fi, dacă a scăpat cu bine de valul ce l-a avut prima zi
Prin val bătrânul Niculae înțelegea necaz trecut cu bine. Și într-adevăr prima zi din viața copilului nu se asemăna cu a altora și nici ce a pățit mama lui n-au pățit altele, din câte știe el și ceilalți oameni din sat. Copilul s-a născut în tren, lucru nemaiauzit prin acele părți. În vara aceea în sat s-au născut câțiva copii care imediat s-au îmbolnăvit de o boală ciudată: pielea, de pe tot corpul li se încrețea și parcă se usca. I-a uns mama moașa cu alifii de tot felul, cu fierturi din tot felul de plante bune de leac, cu osânză de gâscă. Dar toate au fost în zadar. Patru copii au murit. La ultimii doi preotul, anunțat din timp pentru a-i boteza, a sosit prea târziu. Victoria se gândea cu groază la acest de al doilea copil al ei încă nenăscut, va avea și el soarta celor născuți nu cu mult timp înainte ? Nu, asta n-o să se întâmple. Nu va aștepta să i se nască pruncul în sat. Se va duce la oraș, în Sibiu, la Clinica de pe strada Morilor, unde sunt doctori pricepuți. I-a spus colega ei Valerica Jurj, care a născut doi copii acolo. Tot acolo va ajunge și ea cât se poate mai curând. I-a chemat pe toți ai casei și le-a spus fiecăruia ce să facă:
- Mamă, te duci, acum, și o aduci pe moașa lui Rozor, pregătită pentru drum. Nu te întorci fără ea orice-ar fi. Tată, dumneata pui o saltea cu paie și așternuturi în căruță, iar Cezar să stea pregătit, adică înhămat. La șase pleacă trenul din haltă și până acolo sunt patru kilometri, iar acum îi trecut de ora patru. Nae, tu nu-mi poți fi de nici un ajutor dacă vii cu mine. Te duci la primărie și telefonezi la Clinică și le spui cu ce tren sosesc în Sibiu. Dacă cumva îi stricat telefonul, nu sta, te suie pe bicicletă și mergi în Slimnic, telefonezi de la oficiul Poștal că au mai multe și n-or fi toate stricate.
Așa a făcut. S-a dus la primărie. Chiar dacă socrul său nu mai era primar, Horst Siemerman, notarul, vecin cu primăria, a venit cât se poate de repede când a auzit despre ce este vorba. Telefonista de la Oficiul
poștal din Slimnic, după multe încercări, n-a reușit să obțină legătura cu clinica de pe strada Morilor din Sibiu. A dat să iasă pe ușă pentru a pleca spre Slimnic la Oficiul poștal, așa cum îi spuse Victoria.
- Stați, domnule învățător, nu plecați, o să încerc altcumva. Și într-adevăr notarul a încercat. A cerut telefonistei să-i dea casa doctorului Schneider. A urmat o convorbire, în germană, care lui Nae i s-a părut nesfârșit de lungă. După ce notarul a lăsat receptorul jos, Nae l-a întrebat „cum e?” doar din ochi.
- Am vorbit cu soția medicului șef de la Clinica de nașteri. Se trage din satul nostru și-mi este un fel de verișoară, bunicii noștri au fost veri primari. Georg, doctorul, n-a ajuns încă acasă dar verișoara Gertrude mi-a promis că imediat ce va sosi, și trebuie să sosească cel mult într-un sfert de oră, îi va spune să se întoarcă la clinică și să trimită o mașină la gară pentru a prelua gravida. Așa că puteți sta liniștit domnule învățător. Georg nu este numai un medic renumit ci și un om deosebit, ce sare întotdeauna să-și ajute semenii.
N-a stat chiar așa liniștit. După ce i-a mulțumit notarului, s-a suit din nou pe bicicletă și a început să pedaleze spre haltă, doar va ajunge și el trenul. Nu l-a mai ajuns.
A doua zi, dis – de – dimineață, era la ușa clinicii de pe strada Morilor. A răsuflat ușurat când a aflat că totul s-a terminat cu bine, dar atât Victoria cât și proaspătul născut au avut parte de peripeții pe care puțini le-au trăit. După ce mama moașă a reușit să o urce, cu greutate, pe gravidă în tren, la prima stație au început durerile. Cei doi călători, care mai erau în vagon, au părăsit în grabă compartimentul. Conductorul, care păzea ușa, a auzit țipete ascuțite de femeie, după un timp altele subțiri de nou- născut. A răsuflat și el ușurat. În prima gară, la Șura Mică, a coborât și a intrat în fugă în biroul șefului de gară. Impiegatul de mișcare a rămas cu paleta atârnată în mână, n-a mai ridicat-o imediat, cum făcea de obicei, când nu cobora niciun călător și nici nu erau unii care să se urce. Mecanicul și fochistul și-au arătat chipurile înnegrite de cărbune în fereastra locomotivei. Apoi mecanicul a coborât și a intrat și el în biroul șefului de gară. De-abia după douăzeci de minute trenul s-a pus din nou în mișcare cu un călător în plus. Șeful gării a făcut ceea ce a făcut și notarul Siemerman cu câteva ore în urmă: a telefonat Clinicii. Între timp a ajuns acolo și doctorul Schneider care știa povestea și a trimis mașina cu brancardă. O țigancă ce mătura peronul a fost cea care l-a luat prima în brațe, după prima înfășare, în timp ce mama era coborâtă din vagon pe targă.
Gândul îi zbura, cu repeziciune, de la una la alta. Cum să uite dezamăgirea Sabinei când l-au adus pe Nicolae cel mic acasă. Nimeni, în afară de el, n-a observat acest lucru. De fapt nimeni, în afară de el, n-a urmărit reacția fetiței. S-a uitat, fugitiv, la mogâldeața înfășată, apoi dintr-odată și-a luat păpușa și a ieșit în curte. A urmărit-o, cu ochii, pe geam. S-a așezat pe un butuc, cu păpușa pe genunchi, ținându-și capul între mâini. Dintr-o dată și-a dat seama că a pătruns cu gândul în căpșorul ei. Și de acum încolo va trebui să o invidieze pe Sanda, prietena ei, din Slimnic, fata prietenilor părinților săi, tot învățători ca ei. Ce frățior frumos și deștept avea. Rareș vorbea aproape ca un copil mare, se putea juca cu el de-a ascunselea, înțelegea și făcea ce i se spunea, putea fi dus de mână pe uliță pentru a se mândri cu el, pe când acest frățior al ei stătea întins pe spate, cu ochii la tavan, de-abia scotea niște sunete ascuțite. Cum va da ea ochii cu copiii din vecini în fața cărora s-a lăudat că frățiorul ei este mai frumos și mai deștept decât toți ai lor la un loc. Dacă era după ea, nici nu l-ar fi adus acasă. Să fi rămas acolo între sașii printre care s-a născut. De fapt i-a spus ea, Mia, verișoara ei mai mare, fata bădițului Zaharie, că acolo la spitalul din Sibiu toți copiii care se nasc sunt sași, că toți seamănă între ei și că foarte ușor pot fi schimbați cu alții de mamele lor. Sigur că mamă-sa, fără să știe, a adus un alt copil acasă. Ãsta nu poate fi fratele ei. Dacă ar fi fratele său, ar semăna cu Niculae și Gilu, verișorii ei, copiii bădițului Ilie. Nu poate să-și dea seama de ce au venit la ei să-l vadă pe boțoacă ăsta mic bunică-sa și atâtea vecine. A auzit că va veni și bunica din Olănești cu două trei mătuși de acolo. Nu știe ea încă să scrie că le-ar spune în scrisoare să nu mai vină că n-au cine știe ce vedea. Și apoi de ziua ei, care a fost tot în vara aceasta de abia au venit doi veri și câțiva copii din vecini. Dreptate-i asta?
N-a trecut anul și radioul cu galenă aducea mereu vești ce ar fi trebuit să-l îngrijoreze. La început asculta numai el în căști. Mai târziu, atunci când Victoria avea câteodată timp ascultau amândoi fiecare la câte o cască. Câteodată, dumineca după amiază, după ce a mai crescut și ăsta mic, și copiii se jucau prin curte, a început să li se umple casa. Venea Dionisie, primarul, Lepădat, șeful de post, Jidanul ce ținea singura prăvălie din sat, Horvat, hornarul, chiar și popa Dordea, căruia sătenii tot îi mai spuneau Popa Felderă pentru a afla știri de la galenă. Punea căștile pe o farfurie de porțelan subțire ori pe vioară și în felul acesta se distingeau, bine, până la doi-trei metri vocile din aparat. Au aflat astfel despre plebiscitul din Austria și despre unirea acesteia cu Germania, despre ocuparea Ruteniei Subcarpatice și o parte a Slovaciei de către Ungaria, despre vizita lui Musolini la Berlin. După astfel de știri urmau discuții. Concluzia, de cele mai multe ori, era că nu va trece mult timp până vor avea loc schimbări, poate sângeroase, și pe la granițele României.
- Oare, măi Horvat, conaționalii tăi din Ungaria se vor mulțumi numai cu Ucraina subcarpatică ori vor dori să pună mâna și pe Ardeal.
- Asta să nu mă intrebați la mine. Știți dumneavoastră bine, domnule părinte, că eu sunt aici, ca și dumneavoastră înainte de războiul cel mare. Eu cu hoarnele din tri sate și dumneavoastră cu biserica. În fiecare an eu v-am curățat hoarnele de la casă și de la biserică și dumneavoastră atunci când m-am mutat în casă nouă ați binevoit să-mi sfințiți casa cu semnul crucii, așa cum faceți la toți oamenii din sat. De unde să știu eu ce vor cei din Ungaria cu Ardealul?
Nu știa el Horvat ce vor cei din Ungaria cu Ardealul, dar cei de la Regimentul 90 Infanterie din Sibiu, precum ca și cei de la Marele Stat Major știau sau bănuiau câte ceva. După ce a deschis plicul a aflat că a fost concentrat cu gradul de Plutonier Major, iar compania din care face parte va fi dislocată undeva în zona Jimboliei din județul Timiș Torontal. Deci va trebui să se pregătească de drum, să se despartă, pentru o vreme de Victoria, de Sabina, care la toamnă va intra în clasa întâi, de cel mic care în vara asta va împlini doi ani și care a început să vorbească destul de binișor. Atât de binișor încât într-o duminică l-au auzit toți oamenii din biserică. I-a răspuns, cu glas ridicat la vorbele ce-l îndemnau să tacă și care îi erau șoptite la ureche:
- Eu tac, tată, dar numai după ce tace și popa. El de ce tot cântă?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!