agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2022 .



Scrisori netrimise (9)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2009-05-16  |     | 



Mă bântuie sărăcia lumii, sub diversele ei forme. Probabil din dorința de a uita propria-mi sărăcie. Mai întâi, oameni săraci din țara mea. Am întâlnit câțiva, pe vremea când nu știam cum e să-ți numeri banii. Avea cine. O „armată” de contabili se îngrijeau de încasările mele. De cheltuieli aveam eu grijă. Și, mai ales, Rozica.

La cofetăria în care intram frecvent, era un băiat, să fi avut optsprezece ani. Ușor retardat, scăpat probabil de pe la vreo casă de copii. Stătea la ușă, mă obișnuisem cu prezența lui zdrențăroasă, făcea aproape parte din decor. Nu cerea bani, nu stătea cu mâna întinsă. Își dăduse singur o sarcină, pe care și-o luase cât se poate de în serios: deschidea ușa tuturor celor care intrau și ieșeau. N-avea importanță dacă primea sau nu ceva. Îi mulțumeam și îi întindeam bani. Când mă grăbeam foarte tare, doar îi spuneam „mulțumesc”. Răspundea, invariabil, cu „săru`mâna”. Odată, îmi căzuseră niște bani din buzunar. M-a strigat: „Șefu `, ți-a căzut banii, bre!”. Și, pentru că mă uitam nedumerit în jur, neștiind dacă mie mi se adresează, s-a aplecat, i-a ridicat și mi i-a întins. Erau destul de mulți. Am luat câteva bancnote și i le-am pus în palmă. Le-a studiat, a oprit una singură, iar pe restul mi le-a înapoiat. La întrebarea mea nedumerită „Nu le vrei?”, a râs în felul său tâmp, râs urmat de nelipsitul „săru`mâna”. Insistând asupra întrebării, am aflat motivul refuzului: „Păi dacă mata n-o să mai ai bani, de unde-o să-mi mai dai mie când îți deschid ușa?”. Am râs și eu. Dar în secunda următoare, ceva s-a clătinat în mine, sub impulsul raționamentului ieșit de sub țeasta păduchioasă. Care va să zică, important nu era să aibă el bani, ci eu, ca să nu-mi pierd obrazul în fața lui la o adică. Mai mult, „jocul” nostru de-a deschisul ușii și întinsul banilor nu trebuia să înceteze, fiind mai mult o relaționare, decât o necesitate strict materială. Am fost înduioșat, aceasta fiind prima ființă care se gândea la banii mei astfel, la cum să fac să mi-i păstrez, mai degrabă decât cum să facă ei să mi-i cheltuiască. Acasă, i-am povestit Rozicăi întâmplarea, cu un entuziasm care n-a reușit să-i stârnească decât dezgustul: „Mai scutește-mă cu păduchioșii tăi! Altceva mai vesel n-ai găsit să-mi povestești? Spune mai bine dacă te-ai mai întâlnit cu cineva din lumea politică! Tot nu te-ai hotărât să intri în partidul ălora? Că de când te curtează! N-ai nicio ambiție! În schimb, îți pierzi vremea cu orice zdrențăros de pe stradă. Du-te și spală-te pe mâini, să nu fi luat microbi de la ăla!”
Dezumflat și cu sentimentul celui care-a coborât în halta greșită uitându-se lung după coada trenului, i-am replicat numai: „Nu de astfel de păduchi și microbi se moare. Sunt alții mult mai periculoși și, din păcate, e mult mai greu a lupta cu ei.”. „Vorbești de parcă n-ai fi doctor! Auzi, dragă, de ce nu te-ai făcut tu mai bine preot?”, a mai zis și a plecat, plictisită, fără să mai aștepte răspunsul. Ce-i drept, o nimerise. Târziu am aflat că vocația mea era mai degrabă aceea de „doctor” de suflete decât de trupuri. Noi, medicii, suntem niște bieți limitați, cu toată știința cu care ne-ndopăm. Dregem, cârpim, facem omul „ca nou”, dar numai acolo unde ar trebui să umblăm n-avem nicio putere – la cauze. Unii dintre pacienții mei mă priveau ca pe un ciudat când, în faza premergătoare operației îi întrebam când au fost ultima oară la Biserică, de când nu s-au mai spovedit, dacă au credință, dacă se roagă sau măcar dacă se roagă cineva pentru ei. Acolo unde primeam răspunsuri negative, dublam eu rugăciunile. Oricum, nu intram niciodată în operație înainte de a spune „Tatăl nostru”. Nicio abilitate, nicio știință, nicio diplomă și niciun bisturiu nu-ți sunt de folos fără ajutor de la Dumnezeu. Aici, în Italia, nu mai am astfel de conversații cu pacienții, Battista m-ar desființa. Și-așa am fost la un pas de a părăsi spitalul, când a încercat să mă convingă să dau jos de pe peretele cabinetului o icoană cu Maica Domnului, căreia el îi spune Maria sau Mary, ca și nevestei lui. „Eu sunt protestant, și o consider pe Maria o femeie obișnuită. Nu înțeleg de ce o venerați.” „Iar eu te consider pe tine un tâmpit irecuperabil, și totuși te suport în fiecare zi. Va trebui să te hotărăști acum, pe loc – mă dai afară sau mă păstrezi. Dar, dacă mă păstrezi, rămâne și icoana!” S-ar zice că are încă destulă nevoie de mine, dacă mai lucrez și acum cu el.

Gore, fostul meu partener de tenis, profesor de sport la o școală de copii „cu probleme”, îmi povestise odată despre devotamentul și corectitudinea acestora. „Am luat doi la mine acasă, să-mi bată covoarele. Am făcut greșeala să nu le spun până când. I-am lăsat în curte, am intrat în casă, cred că am cam exagerat cu băutura și m-am culcat. Asta era pe la prânz. M-am trezit pe la nouă seara și mi-am adus aminte de ei. Erau tot acolo, bătând la covoare.”
De altfel, am avut ocazia să mă conving și singur cum stau lucrurile. Într-una din zile, ne-am dus la sala de sport a școlii, să jucăm baschet. Doi dintre copii s-au înființat imediat lângă mașina mea, întrebându-mă dacă vreau să mi-o spele. Cum abia o scosesem din spălătorie, le-am mulțumit, zicând că nu-i nevoie, dar, pentru că s-au oferit, le-am dat niște bani. Au ezitat înainte să-i ia, privind întrebător către Gore. Apoi imediat m-au întrebat ce să facă în schimbul acelor bani. Am dat să protestez, cum că n-ar fi nevoie, dar Gore mi-a făcut semn. Acolo îi învață că banul se câștigă muncind. Neavând altă inspirație, le-am spus să păzească mașina, crezând că s-or duce și ei la joacă și-și mai aruncă din când în când un ochi către ea, chit că nici de asta n-ar fi fost nevoie. Am uitat de ei, bineînțeles. Ne-am luat cu jocul, apoi cu poveștile... Când am ieșit din sala de sport, se înnoptase bine. I-am găsit dormind în fund, unul în fața, altul în spatele mașinii, rezemați de ea. Nevenindu-mi să cred că fac asta din proprie inițiativă, l-am întrebat pe Gore dacă nu cumva acolo sunt bătuți și execută de frică. Mi-a infirmat teoria, adăugând: „Și fii convins că nu banii tăi i-au dat pe spate. Oricum i-au luat cei mai mari; aici e o junglă, în care ei s-au adaptat foarte bine. Dar faptul că i-ai întrebat cum îi cheamă, câți ani au, că unuia i-ai spus că are ochi frumoși, că pe celălalt l-ai ciufulit în glumă, a contat mai mult pentru ei decât toți banii din lume. În privința asta, sunt mai sensibili decât copiii normali. Bag mâna-n foc că, dacă i-ai pune să alerge după mașină, ar scoate sufletul din ei, dar nu s-ar opri.”

Da. Până la urmă, nu toți suntem la fel? Mie la ce-mi foloseau banii, dacă tânjeam după o mângâiere, după o vorbă bună, după o privire din care să-nțeleg că sunt iubit?
Și iată-mă ajuns în situația în care îmi lipsesc și una și cealaltă. Și culmea! Acea împlinire sufletească după care atât de mult tânjesc e condiționată de prima lipsă – aceea materială. Căci n-aș îndrăzni, Lăcrămioară, să te poftesc în viața mea, să-ți cer să-mi fii o prezență și fizică a fiecărei zile care-mi este dată, câtă vreme n-aș ști ce pot să-ți ofer de azi pe mâine. Cine spunea că banii n-aduc fericirea?


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!