agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1642 .



Intr-o lume noua, noi vom fi primii alesi s-o intelegem
proză [ ]
(fara diacritice)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lican Tropp ]

2006-06-14  |     | 



Introducere

Au trecut sapte spectre de cand s-a descoperit ca nu suntem singuri. Imi aduc aminte si acum dimineata cand m-am trezit pentru ultima oara alaturi de ea. Era fericita. Nu cunoscuse acele sentimente si nu stiu de ce, dar parca a stiut ca vor fi ultimele. Imi zambea fara sa-mi spuna ca maine nu va mai fi o zi ca toate celelalte. Simtea distanta dintre doua vieti care aveau sa rataceasca si parca imi spunea…stai linistit! Intr-o lume noua, noi vom fi primii alesi s-o intelegem.


Buzele ii erau lipite si totusi glasul ei imi incalzea tamplele. Mi-am spus ca inca visez si ca nu avea sa se intample ceva. Nimic nu trebuia sa se schimbe. O iubeam si tot ceea ce construisem in noaptea aceea avea sa intreaca piramidele egiptene. M-am amagit degeaba cu atatea sperante, era ultima zi a unei lumi care-si avea valorile in oameni. Mi-a trebuit mult sa inteleg de ce s-a oprit tavalugul timpului tocmai atunci.
De ce orele capatau o alta dimensiune si nu existau cuvinte pentru a le defini. De ce dictionarele isi pierdeau intelesul si deveneau maculatura intr-o lume in care hartia facea implozie la fiecare atingere.
De ce tocmai atunci?

Cu ea in brate imi tatuasem doua cuvinte pe suflet. Incepusem sa inteleg unde se opreau toate intelegerile pentru acest sentiment si de ce nu raspundea intrebarilor puse de singuratate.
Te iubesc! Si dimineata avea sa se opreasca acolo, intre privirile, gandurile, bratele noastre. Trupurile nu mai raspundeau dorintelor si se prabuseau neinteles intr-o alta lume. Departe de ceea ce am dorit si am visat sa fie, in tacerea de plumb care-mi strivea corpul se repetau cuvintele de pe buzele ei…

“Intr-o lume noua, noi vom fi primii alesi s-o intelegem.”

Cap I

Descult de tine

M-am trezit descult intr-o mlastina de oameni. Inotam unul peste altul si ne simteam spaimele inecate in carnea tremurata de valurile care mutau lumile. Cand oboseam pluteam pe spinarile lor si incercam sa inteleg de ce suntem numai barbati. Aveam toti aceeasi privire. Mii de oglinzi pe chipurile noastre reflectau abandonul si cand te gandesti ca eram multi si atat de singuri. Deasupra noastra nefiinta fosnea din umbre si ne alegea dupa instincte. Eram atat de inchisi in suflete incat ai fi spus ca ne-au parasit iubirile. Dar ele continuau sa accentueze teama de involutia care continua sa se intample incepand cu marea aceea de oameni in deriva. A fost ca un vis plin de intrebari la care poate raspunde doar Agrael Necunoscutul sau cioplitorul de sentimente.

La inceputul fiecarui spectru isi schimba viziunea si nu de putine ori m-am trezit un altul. Uneori raman acelasi si sunt ales sa-mi cunosc mostenirea. Nu sunt singurul. Ne repetam aceiasi de fiecare data si nu intamplator. Impreuna suntem un Stig.

Unii erau impinsi spre margini. Se insirau pe fire nevazute si se pierdeau in guri de foc. Din ele plecau torte aprinse. Inotau printre noi si se stingeau pe pieptul celor condamnati sa se descopere sigilii intre lumi.
Ne imputinam. Gurile se cascau agonice spre inainte, spre capatul calatoriei sperand ca isi vor cunoaste destinul ca pe o ultima salvare.

Doar un spectru, putin sau mult, atat a durat intoarcerea spre prima viata. Da, prima. Eram in sfarsit acasa, dar nu stiam. NU stiam ca in fata noastra se inaltau ziduri din oameni. Unii se puneau caramizi, se potriveau dupa constitutie si se striveau dinspre nevazut spre privirile noastre. Parea a fi un capat de drum. acum ce va urma?... imi tot repetam si multimea ma ridica. Pe talpi aveam chipuri ratacite. Nu sunt ale mele, nu! nu! nu! nu!… ingrozit incerc sa le smulg. Mușca, se ascund in calcaie, imi trosnesc gleznele pana aproape de lesin…si ma ridica peste oameni
ma ridica cu carnea strivita, cu buzele lor batatorite de-atata vreme,de-atata drum…sunt doar chipuri…ale mele chipuri? De ce nu mi-au grait? De ce nu m-au ferit de tot cosmarul asta inghitindu-ma? Omorandu-ma? De ce? De ce m-au lasat sa le strivesc nestiind…ca sunt acolo…imi vor fi de prisos sau nu, sunt ale mele…si n-am stiut!

Zidul se intinde hotar intr-o lume noua, sigiliile se pun, iar noi ne prabusim in cascade strecurati de-o sita uriasa. Cernem spre lumea ce ne-a nascut si ne-a recunoscut fiii ei rataciti.


..............

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!