poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1664 .



Viata. Si gandul dupa ea....
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
poate experienta mea salveaza pe altii!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexander Ubic ]

2006-06-28  |     | 





Viata. Si gandul dupa ea….

Soarele canicular incepuse sa apuna, in urma lui cateva raze mangaind strazile inca incinse ale orasului in care forfota de abia incepea. Oameni ce paraseau locul de munca indreptandu-se grabiti spre casa, aglomerau gurile de metrou, statiile de autobuz si tramvai, motoarele masinilor deveneau aproape asurzitoare, sunetul fiind retinut intre zidurile groase ale inaltelor si luxoaselor cladiri ce se ridicau semete de la sol.
Trezit parca din visare, tanarul tresari la auzul unui claxon. Se ridica de la birou, isi aprinse o tigara si privi pe fereastra oftand adanc. Lua niste foi se uita rapid peste ele si apoi le arunca usor nepasator, inapoi pe birou. Dupa un dus, cobora si se pierdu in musuroiul strazii. Hotara sa intre in cafenea.
- Nu ma asteptam sa te vad astazi pe aici!
Se intoarse lipsit de vlaga in directia vocii:
- Nici eu nu credeam ca vin.
- Ce ai mai facut? Ieri pareai putin abatut….
- Asta pentru ca eram, raspunse, sorbind din cafea si aprinzandu-si o tigara.
- Si azi nu mai esti?
Tacerea ii fu raspunsul…
- Ai reusit sa treci peste, sau tot acolo esti cu gandul?
- E prea devreme inca. Trebuie sa mai treaca timp.
Il batu prieteneste pe spate si ii intinse mana.
- Cand vine, azi?
-Da. Raspunsul veni cu evidente ezitari, respirand greu, privind in jos spre cana, acum pe jumatate goala.
- S-a intamplat ce trebuia sa se intample.
Zambi absent, incuviintand din cap, strangandu-i mana prietenului sau.
- Vorbim cand ne intalnim. Adica cat mai repede. Nu vreau sa pleci fara sa imi iau la revedere.
- Nici eu nu vreau sa plec fara sa imi iau ramas bun de la tine Dorule.
Il mai batu o data pe umar apoi se intoarse si pleca.
La scurt timp, dupa ce plati se ridica aruncand o privire catre masa din coltul indepartat al cafenelei unde nu statea nimeni. Ofta si iesi la fel de nehotarat cum intra. Tinerii umplusera aproape pana la refuz terasele. Se uita in stanga si in drepta ratacindu-se in vuietul asurzitor al strazii si se opri langa vitrina unui anticariat.
Fara sa isi dea seama, se vazu in parcul cu alei serpuite printre castanii tepeni si desi, ce tineau umbra cuplurilor ce sedeau ghemuite pe mal, privind tacute in aceeasi directie lacul, prezentul si viitorul. Tot pe mal statea ghemuit si el, de data asta singur, privind in trecut amintindu-si cum o data, in acelasi loc, privea si el lacul, prezentul si viitorul de langa cea cu care atunci se vedea la fel ca toti acesti tineri imbrtisati si rataciti unul in ochii altuia, impreuna toata viata.

Auzisem pasii marunti si nesiguri indoind firele de iarba si facandu-le sa scrataie. Sunetul se opri undeva in spate si aproape de mine.
- Stiam ca am sa te gasesc aici.

Rezemata de stejarul batran si scorburos de langa ponton,statea nemiscata, citind aceeasi carte. Vantul calm ii intorcea paginile si fara sa para deranjata, continua sa citeasca, pe fata aratand starile prin care trecea, purtata de filele ingalbenite de vreme. Cand s-a simtit privita, a ridicat ochii si mi-a zambit timid, pentru a se reintoarce rapid la lectura.
Parul ii flutura ca un steag si d-abia si-l daduse de pe fata cand i-am intins mana recomandandu-ma. O palma ingusta, cu o piele fina si rozalie, avand degete lungi si subtiri, ma prinse usor, spunandu-si numele, lasand la vedere o dantura alba, fara gresala. Am stat atunci de vorba ore intregi, in care, atent la detalii, speram sa nu ii gasesc vreun cusur acestei frumuseti. Pentru prima data, desi imi placuse enorm, reusisem sa ma abtin de la a mai comite vesnica mea gafa…

Mai de mult, vazusem poza unei fete de care m-am indragostit fara sa stiu altceva despre ea. Amica mea imi daduse numarul ei de telefon si dupa ce am sunat-o, afland ca sta la caminul unei universitati din apropiere, in aceeasi zi, fara sa ma fi vazut si fara sa vorbim vreodata, a trebuit sa o conving sa ne intalnim. Ziua respectiva a fost pentru mine una din rarele insiruiri de intamplari la sfarsitul carora eu m-am gasit de fiecare data fericit. In acea zi totul imi iesise exact cum planuisem, intalnirea cu ea fiind, cum se zice, “cireasa de pe tort”. Cand am vazut-o, cu parul ondulat aproape cret, cu obraji-i rubiconzi ca frunza de toamna, imbinand in priviri femeia supusa si pe cea iscoditoare, potrivita de inaltime si dreapta de spate, nu mai este nevoie sa spun ca m-a fermecat.
Ne asezasem unul in fata celuilalt la o masa din holul caminului unde timp de o ora am vorbit numai eu. Intr-o ora ii povestisem despre mine cat trebuia in mod normal sa afle in cateva saptamani in care ne-am fi intalnit in fiecare zi. Ii relatasem acelei necunoscute povestea zilei respective si de ce era atat de fericita pentru mine, fara sa imi pot stapani emotiile care ma napadisera, intrucat stiam ca modelul ei era tot ce imi inchipuiam ca vreau la momentul respectiv de la sexul feminin – comoditate, liniste si echilibru din partea unei frumuseti care sa ramana magulita de calitatile mele. A doua zi, cand trebuia sa ne intalnim in aceeasi universitate, nu raspundea la telefon si disperat, am sunat-o pana la sfarsitul zilei. De atunci, nimic.
Sunt in viata experiente care cu timpul ti le amintesti ca fiind marunte ca durata, dar imense ca invatatura. In astfel de momente devii brusc mai destept realizand rusinat ca ai trait pana atunci in prostie. Nu a fost prea placut sa imi dau seama ca in loc sa oferi cat se poate de sincer si fara nici o retinere poate cel mai frumos cadou pe care poti sa il faci celui pe care-l placi – sentimentele si tot eul tau, impartasindu-i toate calitatile tale lasand sa se inteleaga ca le-ai expus pentru a fi folosite in voie – trebuie sa fi viclean pentru a-i spune “te iubesc” atunci cand simti asta. Nu a fost prea placut sa imi dau seama ca nu mai pot rosti cele doua cuvinte de fiecare data cand acel entuziasm ce imi da impresia ca sunt o forta fara limite, cunoscand adevarata fericire ca intr-o oarecare joi o pot lua in brate pentru ca asa vreau, sau ca ii pot da un cadou doar pentru ca tot romantismul din lume nu mi se mai pare de ajuns, va trebui sa spun de-acum “te iubesc” langa un peisaj, in timp ce ii intorc in deget un inel, sorbind dintr-un pahar de cristal un vin rosu ascultand muzica ambientala. Daca nu, voi avea sa risc sa nu fiu crezut. Deci iubirea devenise mai intai de toate o problema de ambianta…
Atunci am hotarat sa ma las descoperit cu timpul, cat mai tarziu, cu atat mai bine, cat mai putin cu atat mai sigur.

Astfel, atunci eu am vorbit putin, ea a vorbit mult, afland multe despre ea, in timp ce ea despre mine mai nimic.
Dupa doi ani de zile, sfarsitul ne gasise in acelasi loc in care incepuse idila noastra, imprejurarile demne de poveste unde natura lasase doar pentru noi un colt de paradis ce exista doar atunci cand il priveam impreuna, mi se pareau acum la fel de... -Triste ca si tine?!...
- Imi pare rau, de acum nu voi merge mai departe impreuna cu tine.
- Ma stii pe mine, nu am sa-ti cer motive. Am incredere in puterea de decizie a unei femei, iar tu te-ai gandit cu mult inainte si ai luat-o deja. Sper sa fi facut alegerea cea buna pentru tine, nu voi incerca sa te conving sa te razgandesti. Am avut doi ani de zile la dispozitie, eu sa stiu cui voi avea sa-i duc dorul, iar tu, pe cine lasi in urma.

Motivele sunt de prisos cand femeia a hotarat ca te va parasi. Nu vreau sa spun ca este puternic acela care din orgoliu nu le cere, intrucat dragostea ar trebui sa fie pentru toti cea mai mare slabiciune si ar trebui sa ne aratam asta cat de des se poate. Dar maturitatea inseamna a lua decizii si a reflecta la acestea cu timpul, recunoscandu-le efectele produse fata de noi si fata de cei pe care i-a privit, distingand binele acestor decizii de raul lor, ajungand astfel sa le traim consecintele.

(…nu voi cuteza asupra descrierii naturii incat importanta ce i-o atribui in aceasta povestire este doar pentru a-mi rememora gandurile intr-un cadru si o atmosfera “ca de poveste”, caci in realitate, numai asta nu a fost…)

- Lucrurile s-au schimbat, iar noi d-abia daca mai vorbim. Esti tot timpul cufundat in scrierile tale.
- Asculta….
- Nu Alex. Acum doua zile m-a cerut in casatorie. Am acceptat. De maine ma voi muta cu el.

Pe cer isi facura aparitia nori de ploaie, vantul se inteti brusc, suierand cu evlavie prin iarba deasa, printre coroanele stejarilor, varfurile ramurilor aplecandu-se usor.

La inceput, radeam plini de bucurie, amuzati de orice, fara sa stim cum altfel ne puteam expirma emotiile fiecarei intalniri. Dupa sarutul de despartire al fiecarei zile, aveai pe fata un zambet atat de cald, iar acompaniat de privirea fixa si patrunzatoare, iubirea ce mi-o aratai in fiecare zi prin aceste doua gesturi avea in ea un iz de tristete. La sfarsitul fiecarei zile, in timp ce eu zambeam bucuros stiind ca maine va incepe o noua zi in care vei avea sa fii langa mine in timp ce te iubesc, tu zambeai trista pentru ca s-a terminat ziua de azi.
Cand m-am intors pentru a te privi, valiza iti aluneca usor din mana, cazand pe iarba moale, si la fel, pe obraz, aluneca usor o lacrima. Aidoma sfarsitului primelor noastre intalniri, aveai acum intiparite pe fata aceleasi gesturi, si mi le aratai cu aceeasi tristete. Vedeai la sfarsitul fiecarei zile, sfarsitul ireparabil de acum. Dar, daca atunci stiam ca este o reflexie a iubirii ce mi-o purtai, acum este numai un regret al sfarsitului unor insiruiri de obisnuinte si deprinderi care la inceput te-au fermecat, apoi au devenit parte din tine, pana au ajuns sa te plictiseasca si sa te intrige. Caci asta este o relatie, iar insiruirea de obisnuinte, de deprinderi, devin simple aberatii, in cel mai bun caz povestite cu titlu de exemplu intr-un cerc de prietene care isi discuta ca sa treaca timpul, relatia trecuta, actuala sau visele despre cea viitoare. O data au fost doi ani de intamplari demne de roman, acum sunt amintiri de cateva secunde…

- Dar sa stii, ca te-am respectat intodeauna, te-am iubit si nu am incercat o clipa sa te schimb. Insa, in ultimul timp atat a ramas din ce aveam o data – respectul…

Respectul este o deprindere nobila. Inveti sa respecti un om la fel cum inveti sa-l si iubesti. Sentimentul iubirii readuce tot ce este nobil intr-un om. La inceputul relatiei iubirea ne era tot mai intensa si la fel si respectul, dar ce era intr-adevar nobil despre acestea era inconstienta cu care ni le aratam unul altuia in fiecare zi. Dar a venit un moment cand am inceput sa constientizam aceste sentimente ce o data ne atrageau unul in bratele celuilalt, mai mult, venise momentul in care constientizarea sentimentelor nostre era de fapt constientizarea limitelor lor. De atunci, sfarsitul se anunta foarte aproape si nu am fost surprins ca tu ai fost cea care a rostit ce gandeam amandoi.
Devenisei constienta de respectul pe care mi-l purtai si intr-adevar, atat mai ramasese. Inceputul relatiei noastre a tinut doi ani, sfarsitul pe care il traim, incepea acum o saptamana.
Zambi privind-o fix: -- Sara peste o saptamana voi pleca si eu. Prin asta, las in urma tot ce m-a framantat aici si iau cu mine tot ce m-a bucurat. Pe tine te voi “lua” toata.
Cand se apropie, fata lasa capul in jos pentru a-si ascunde ochii inlacrimati. O mangaie usor pe par si ii ridica capul. Se privira o clipa, ii zambi temator. Ii deschise palma si ii puse cheia apartamentului, apoi se indeparta fara sa priveasca inapoi.
Rezemat de stejarul batran de langa ponton, il privi indepartandu-se, in timp ce o ploaie deasa si calda de vara pustiise pe nesimtite parcul animat de dragoste.

Imi amintesc ca in urma cu o saptamana, am fost invitati la petrecerea unei zile de nastere intre fostii colegi din facultate. Evenimentul avea sa fie tinut in casa imensa a bunului meu prieten David Bertoire. Numele sau a fost purtat de strabunicul acestuia Bentol David Bertoire, erou al Frantei, un revolutionar al carei figura portretizata si “inchisa” intre ramele aurite de pe peretele din fata usii, te coplesa precum frica. Ochii intunecati, oteliti, mustata nu foarte deasa, rasucita atent la margini, cu buzele tot timpul stranse, avand in mana sabia cu care parca sfida adversarul, mi-au creat o stare de neliniste, raceala acestui om, chiar daca priceput “inchisa” intr-un tablou, tensiona atmosfera. Ne-a primit sora acestuia, prientenul meu coborand la putin timp dupa ce ne facusem comozi pe una din canapelele cu apa, si ele inchise la culoare, parca pentru a se asorta cu infatisarea din tablou. Nu voi mai retine atentia asupra detaliilor intalnirii deoarece nu sunt la fel de spectaculoase si de uimitoare precum privirea iubitei mele ce se afla “singura” cu David Bertoire in acea casa, de cum acesta intra pe usa. Pe salteaua cu apa, intelesesem ca “valurile” ma vor purta din acel moment, in directia opusa ei. Dupa masa, am fost poftiti sa facem o plimbare doar noi, pentru a cunoaste vastul domeniu al acestor nobili. In tot acest timp, subiectele lui David erau din ce in ce mai plictisitoare, in timp ce a mea iubita parea din nou ca uita, ca merge la brat cu mine. Cum situatia continua, am hotarat sa parasesc locul in care noua iubire avea sa se infiripe, pentru a ma duce sa fiu singur si uitat pe canapeaua cu apa. Era oricum, mai comod.

Ma inselasei de fapt, de prima oara cand ai ramas singura cu el in acea camera cateva minute. Era o chestiune de timp pana cand atractia pe care o simtisei fata de el de cum intrase atunci in incapere, avea sa se consume intr-o apropiere orizontala. Stiam asta, la fel cum stiam ca inevitabilul se va produce.
Cand mi-ai adus la cunostinta, afectata despre aceasta, dupa cum am spus, ramasese din noi doar respectul. Era deci un motiv mult prea subred pentru a rezista tentatiei, mai ales ca in astfel de momente, aparitia unei persoane noi, daca este si potrivita noilor cerinte, poate insemna o cale de iesire din actuala si desueta relatie. Este insa si cea mai dezonoranta cale de iesire. As fi preferat sa imi dai telefon si sa pui capat relatiei exact inainte sa o faci, dacat sa imi spui acum dupa ce te-ai uitat de atatea ori in bratele lui. De atatea ori, in bratele lui, ai uitat de mine…

Multi spun ca, daca femeia este iertata tocmai in astfel de momente, ea poate sa inceapa sa te iubeasca din nou, foarte intens. Poate asa este, si poate in alte conditii te-as fi iertat si eu, dar si pentru mine, respectul era tot ce ma mai tinea langa tine. Intr-un fel te-am inteles si nu am vrut sa te superi cand ti-am raspuns cu calm si neprefacuta indiferenta ca stiam ce facusei. Intelesesem insa ca vroiai sa ma vezi furios, disperat, inca irational indragostit de tine. Si acum ma mai trezesc gandindu-ma, fara sa stiu de ce, ce s-ar fi intamplat daca, macar de amorul artei, m-as fi prefacut…
Pacat insa ca nu mi-au placut niciodata jocurile in iubire. Nu mi-au placut - pentru ca iubeam, nu ma jucam! - iar la sfarsitul unei relatii, jocurile aceastea imi pierdeau timpul. Sau poate asta gandesc acum, cand nu mai iubesc pe nimeni…



L-am privit, ramanand inmarmurita in fata usii. Intr-adevar nu l-am vazut pana acum niciodata sa-mi vorbeasca asa serios si cu atata calm. Am vrut atunci sa nu fi inteles ce vrea sa zica, am vrut sa nu fi stiut sensul cuvintelor lui. Dar stiam. Nu sunt ipocrita, asa ca am tacut.
A scos dintr-un dulap doua pahare, le-a umplut combinand un alcool cu suc de portocale, am ridicat paharele, in sens de “noroc”, privindu-ne fix in ochi in timp ce savuram prima inghititura a acestei licori. O beam de obicei in singuratatea nostra, dar niciodata nu mi s-a parut mai racoroasa decat acum. Il adimram pentru aceste momente in care parca imi ghicea gandurile, stiind parca ca nu vreau sa port aceasta discutie. Il admiram pentru ca niciodata nu stiam ce se petrece de fapt in mintea lui, reusind sa se invaluie in mister si dezvelindu-ma pe mine. S-a rezemat de fereastra, si-a aprins o tigara, apoi mi-a zambit de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Au urmat clipe stanjenitoare de tacere pana s-a imbracat si a iesit pe usa, fara sa spuna nimic. Stiam unde il voi gasi. Mi-am facut bagajele, aruncand o ultima privire pe fereastra unde ne placea sa privim trecatorii in drumurile lor si apusurile acelea, atat de diferite in fiecare zi. Cafeneaua Roca, care a facut timp de doi ani parte din decorul relatiei noastre, era la fel de plina cand am intrat, sperand ca il voi gasi stand singur si ingandurat la masa din colt, ateptandu-ma, la fel ca de fiecare data.
- Buna seara doamna, cum o mai duceti?
- Dorule, unde este?
- A fost mai devreme, a baut o cafea apoi a plecat fara sa spuna unde.
- Dorule nu vreau sa pierd legatura cu unul dintre singurii prieteni pe care ii am.
- Atunci n-o pierde, spuse razand.
- Eu am sa plec acum, am un avion de prins.
- Drum bun domnisoara. Masa din colt va ramane pentru totdeauna a voastra, si am s-o pastrez asa in speranta ca ne va gasi din nou, candva in viitor, pe toti trei, punand lumea la cale fericiti si mai impliniti.
- Intotdeauna priceput la cuvinte. Asta ne-a atras pe toti in cafeneaua ta. Esti intr-adevar un om extraordinar. Multumesc pentru prientenia ta Dorule. Ne-am imbratisat, luandu-ne la revedere si jurandu-ne ca vom avea sa ne revedem cat de curand.
- Sara, in parc ai incercat?

Nu mai vazusem parcul de o saptamana, iar starea mea il schimbase radical. Desi in jurul meu barbatii isi iubeau femeile iar ele se lasau iubite, eu il vedeam mai pustiu ca niciodata.
Statea nemiscat, langa stejarul batran si scorburos de langa ponton, privind inspre lac, iar eu privindu-l pe el.

- Stiam ca am sa te gasesc aici!...





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!