Capitolul VII


Tristețe generală și tristețea generalului

- Alo! Alo! Sor-meo! Alo! Tu ești Florico! Da, eu sunt, Petrică ... da ... al naibii telefon ... alo! Hai, că parcă se aude mai bine ... știi de ce ți-am dat telefon? ... auzi? m-au făcut plutonier! ... mulțam ... da ... nu ... păi ... da ... ieri ...da, ieri a venit ordinul ... alo! alo! Mama lor de telefoane! S-a întrerupt.
- Tovarășu plutonier, stați că mai încerc, spuse sondatul centralist. Chem încă o dată Bucureștiul.
- Mulțumesc, frumosule, răspunse proaspătul plutonier Tuteașcă, i-am spus ce era mai important, dar mai aveam o veste ... aha, stai, că se aude. Alo, Florica? Poftim? ... cine? ... să trăiți tovarășu căp ... imediat ... pe tovarășu general? ... am înțeles, pe tovarășu general! Mă băiete fă repede legătura la țovarășu general, îl caută ăia de la minister.
Telefonistul îl sună pe general, și, după bunul obicei al tuturor centraliștilor, uită că nu are voie să rămână și el pe fir.
- Ce vrea, mă, ăla de la București? nu-și stăpâni curiozitatea Tuteașcă.
- Păi zice că să facem adunare, că ... aoleo, tovarășu plutonier!
- Ce-i, mă, ce s-a-ntâmplat?
- A murit Stalin!
- Ce?
- A murit tovarășu Stalin!
- Pe cuvânt?! Bine-a făcut! ... ăsta, vreau să spun, bine-a făcut ăla că ne-a anunțat și pe noi!
- Da, zice că să ținem adunare de doliu. Gata, a închis.
În scurt timp, anunțul comandantului îi surprinse pe toți:
- Domnilor, spuse generalul Munteanu, trebuie să vă dau nefericita veste că în următoarele ore, poate și zile, toate cadrele și militarii în termen vor rămâne în unitate. Nu ieșim în dispozitivul de alarmă, dar ne găsim cu toții la posturile noastre. Și asta numai pentru că a murit domnul Stalin. Mâine dimineață, imediat după raport, ne întâlnim la club, locțiitorul politic, domnul colonel Moisescu va organiza adunarea de doliu.
- Tovarășe general, dacă-mi permiteți să raportez ... interveni maiorul Paraschiv, tovarășu colonel e internat în spital.
- Uitasem, recunoscu generalul. Dar dacă lipsește șeful dumneavoastră, domnule maior, vă revine sarcina de a conduce adunarea de doliu.
- Cu mare bucurie, tovarășe general! își manifestă entuziasmul Paraschiv.
- Bucurie la doliu? șopti Tuteașcă către cei de lânga el. Deși, vorba lui,
cam toată lumea se bucură.
A doua zi la club, maiorul făcea prezența.
- Tovarăși, am regretul că unii dintre noi nu răspund la apel. Următorii militari în termen și-au permis să fie plecați acasă în permisie într-un astfel de moment greu pentru noi ... iar tovarășul colonel Moisescu pune o simplă problemă medicală înaintea tristeții generale. Rușine! Tovarăși, continuă el, astăzi toată lumea este îndoliată. După cum știți, ieri a încetat din viață marele conducător al Sovietelor, marele far care de îndruma dinspre răsărit...
- ... cum s-ajungem mai repede la apus, mormăi cineva din sală.
Paraschiv nu auzi comentariul acesta și nici multe altele. Își continuă orația funebră, trecând în revistă toate marile realizări ale Uniunii Sovietice, subliniind electrificarea, industrializarea, urbanizarea, centralizarea ...
- În ritmul ăsta, ne ține aici până diseară, căscă un subofițer, uitându-se la ceas.
- N-are nimic, îi răspunse Tuteașcă, și așa nu avem voie să plecăm acasă. Măcar ăsta ne mai face să râdem.
Maiorul ajunse la războiul mondial. Ridică în slăvi geniul strategic al marelui dispărut, care reușise să-l păcălească pe Hitler, ademenindu-l până în inima țării pentru a-l zdobi.
- Tovarăși, spuse el, să ne ridicăzm în picioare și să ținem un moment de reculegere în memoria militarilor Armatei Roșii care s-au jertfit pentru eliberarea patriei lor.
- Domnule maior, îl întrerupse generalul, dă-mi voie să refuz propunerea dumitale. Suntem aici pentru Stalin, nu pentru soldații ruși. Dacă vrei reculegere, atunci gândește-te la camarazii dumitale care au căzut în Basarabia sub focul perfid al rușilor.
- Eu n-am fost acolo, tovarășe! Eu nu sunt camaradul celor care au luptat împotrica fraților noștri sovietici într-un război nedrept, protestă Paraschiv.
- Să fii sănătos, îl calmă comandantul. Noi am luptat pentru eliberarea unui pământ românesc, iar dacă dumneata consideri asta un război nedrept, atunci ar trebui să mai înveți câte ceva despre dragostea de țară.
- Tovarășe general, dumneavoastră nu știți ce este patriotismul! Þărișoara noastră nu poate trăi decât alături de marea patrie sovietică! Dar ce mă chinui eu să vă lămuresc, când toată lumea știe că nici noțiunea de “tovarăș” nu vă este familiară.
- Domnule maior, te rog să rămâi la tema adunării și să nu încerci să-mi faci mie propagandă. Adevăratul patriotism se dovedește pe câmpul de luptă, nu în ședințe de partid.
Terminând de relevat meritele defunctului conducător, Paraschiv îi invită și pe ceilalți să ia cuvântul. Mai mulți ofițeri superiori preamăriră amintirea lui Stalin și fiecare propuse și câte un moment de reculegere.
- Mai bine ne-ar ține tot timpul în picioare, decât să ne ridicăm de-o mie de ori, comentă în șoaptă un subofițer.
- Zi mersi că nu te pune să faci flotări în loc de genuflexiunile astea, îl liniști Tuteașcă.
După mai multe ore de dezbateri, adunarea se sfârși. Paraschiv luă cuvântul în final:
- Și acum, tovarăși, să ne ducem la posturile noastre și să plângem! Omenirea a pierdut pe cel mai mare fiu al ei.
- Chiar așa mare nu era el , dar avea mustăți uriașe, se auzi o șoaptă.
După înmormântarea lui Stalin, lucrurile intrară în normal. Fiecare se întoarse la preocupările sale, iar familiile avură din nou fericirea să-și vadă bărbații.
Numai maiorul Parasciv nu digera ușor corecția primită în plenul adunării. Și efectul indigestiei sale nu întârzie prea mult.
- Ați auzit noutatea? Au venit doi colonei de C.I. de la București. Îl anchetează pe general.
Vestea adusă de plutonierul Mangu, care era de serviciu la poartă, îi revoltă pe toți.
- Asta-i mâna Lebedei, spuse Tuteașcă.
- Categoric, numai el putea să fie atât de prost să-l reclame pe Munteanu, recunoscură și ceilalți.
Ancheta dură mai multe zile, iar rezultatul ei fu împărtășit tuturor într-o nouă adunare la club.
- Tovarăși cuvântă unul dintre cei doi colonei ceiști, cu durere trebuie să vă spun că de ani de zile ați încălzit un șarpe la sân. Acest om, spuse el arătând cu degetul înspre general, este un dușman al poporului. Cum ați putut, tovarăși, să-i dați încrederea voastră unui așa-zis ofițer care a luptat împotriva Armatei Roșii și încă se mai și laudă?
- Un om de cea mai joasă speță, după cum rezultă din faptul că nu folosește cuvântul “tovarăș”, continuă al doilea colonel.
- Și, mai mult decât atât, nici măcar nu a plâns la moartea marelui tovarăș Stalin.
- Tovarășu, tovarășu, permiteți-mi să raportez, strigă maiorul Paraschiv din sală. L-am văzut eu plângând în ’47, când a fost alungat regele.
- Mulțumim, tovarășe! Vigilența ta ne-a fost de mare ajutor și te vom avea în vedere pe viitor! îl aprecie ceistul.
- Tovarăși, ce s-o mai lungim, folosindu-ne de puterea cu care am fost împuterniciți, am hotărât imediata destituire a “domnului” Munteanu și trecerea sa în rezervă cu gradul de soldat.
- De asemenea îi vom retrage toate decorațiile pe care le-a obținut prin impostură în război.
- Domnilor, nu-mi puteți retrage nici o decorație pe care nu mi-ați dat-o dumneavoastră, încercă Munteanu să intervină.
- Tu să taci, nimeni nu ți-a dat și nu-ți va da dreptul să vorbești, îl repezi unul dintre ceiști.
- Tovarăși, cu aceasta adunarea s-a încheiat, pe tovarășul maior Paraschiv îl vom propune pentru avansare excepțională, este un adevărat patriot...
Câteva zile mai târziu, batalionul comandat de colonelul Marica trăi un eveniment ieșit din comun: întoarcerea lui Tuteașcă.
- Ce zici mă? ai venit iar la noi? se miră Talabă.
- După ce l-au mazilit pe Munteanu s-au apucat să desfacă tot ce făcuse el. Așa că mi-au anulat și mie detașarea.
- N-are nimica, mă Petrică, te-ai întors acasă, îl consolă Costandache.
- Și ești între prieteni, exclamă Alecu.
Numai lui Marica nu-i venea să creadă:
- Ce, bă majorule, te-ai crezut grozav că ești la divizie, numai că ți-a căzut guvernul? Și mai ești și plutonier?
- Tovarășu colonel, raportez, eu am cerut să vin înapoi, e mai bine aici decât la ăia.
- Lasă, bă, bancurile, ce, parcă nu te cunosc eu? Ai făcut cine știe ce boacănă și te-au trimis ăia pe capul meu. Ei lasă, că te bag eu la arest... Dar mai bine hai să hotărâm împreună ce-ți dau de lucru.
- Păi, eu mă gândeam să raportez că m-am gândit la fostul meu atelier.
- Ce atelier, bă, care atelier? S-a dus naibii, kaput, vsio, l-am desființat. N-ai decât să-ți facu altul dacă găsești unde, iar până atunci n-ai altă șansă decât să te rogi de Piști baci să te lase și pe tine la țevile lui. I-auzi, atelier!
- Tovarășu, dar măcar bancul și sculele...
- Scule ziceai că ai acasă. Iar bancuri, mai fă tu multe și te trezești la arest.