poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2375 .



Sărutul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [povestitorul_de_la_munte ]

2006-12-22  |     | 



Buzele moi se lipiră pe chipul lui "La mulți ani, dragule!". Nu era ziua lui. Nici noaptea lui. Și nici o altfel de aniversare. Era o zi obișnuită, poate mai mohorâtă decât de obicei. Câteva bălți întunecate pe asfalt oglindeau o lume înegrită de noroi și murdărie. Sărutul doar încearcă să aducă puțină lumină în acea zi cețoasă. Iar urarea nu era bună decât să dea o motivație pentru lumea indiferentă din jur. Ar fi putut fi însă "ziua lor". Dar nici asta nu era. Nu păreau doi îndrăgostiți ci doar o pereche trecută de vârsta a doua și intrată bine în anii celei de-a treia. Le-ar fi stat bine pe o bancă, într-un parc veștejit hrănind niște porumbei năpârliți. Dar nu era nici un parc în apropiere.
Sărutul se lipi pe obrazul care uitase să se bărbierească în ziua aceea. Iar buzele moi simțiră iritația perilor. Albi. Dincolo de sărut, ei se priviră. Iar privirile nu erau a doi îndrăgostiți ci, mai degrabă a doi oameni care aveau grijă unul de celălalt. Oare atât să fi rămas? Timpul lor trecuse iar zilele rămase în urmă erau cu mult mai multe decât cele rămase înainte. Timpul nu face bine nimănui. Nici măcar pruncilor a căror viață începe să se uzeze de la primul lor scrâncet. De undeva, dinăuntru, o undă caldă de duioșie le uni mâinile. Oameni mai tineri sau mai în vârstă treceau pe lângă ei și nimeni nu îi băga în seamă. Viața se scurgea în două sensuri pe trotuarul acela murdar...
De când omul s-a așezat mai confortabil pe cele două membre inferioare ale sale, fiziologia individului s-a schimbat radical. Oasele bazinului au împins organele sexuale spre înainte și actul în sine s-a schimbat și el. Mai mult pentru asta decât pentru nevoia de a dormi, omul a trebuit să inventeze patul. De dormit putea să o facă oriunde și oricum. Din dragoste pentru dragoste s-au născut și acele mici petece înzestrate cu senzori, micile insulițe ale plăcerii care odată atinse dau o altă semnificație atingerilor. Locuri pentru care mâinile erau prea dure. Sărutul însă aducea dincolo de atingeri și gustul carnal ca și mirosul pielii în zonele misterioase ale dragostei.
În ținuturile înghețate ale nordului, soarele apusese demult. Ziua era un crepuscul permanent întrerupt de lumina nopților stelare. Din câteva igluuri se ridicau sporadice dâre de fum care înghețau în coloane verticale. Înăuntru cuiburilor de ghiață era cald, atât de cald încât trupurile învelite în blănuri să nu înghețe iar ghiața formată pe cărămizile de zăpada să nu se topească. Noaptea nordică nu garanta nici liniștea nici îndestularea iar viața însăși nu era garantată prin nimic. Ea era un lucru mai pasager ca oriunde și singurul lucru care putea fi făcut era ca viața să fie perpetuată prin nașteri. Cât mai multe nașteri. Aici unde trupurile se ascund temperaturilor scăzute, sărutul este frugal, abia așternut pe fețele gălbui și nu mai este făcut cu buzele căci ele sunt mai totdeauna murdare de untura de focă. Este mai mult o manifestare caldă făcută cu vârful nasului sau cu pielea obrazului. Cei care vor purta mărturiile vor fi acele ființe mici cu fețe rotunde și ochii mijiți, acele ființe mici care, cu timpul, folosind același tertip al sărutului, vor deveni părinții altor ființe mici cu ochii mijiți și fețe gălbui.
Undeva, pe la mijlocul globului, acolo unde vegetația abundentă a făcut loc câmpurilor cultivate, alte trupuri din alte colibe, își trăiesc viața. Nu mai sunt cuiburi de ghiață ci din lemn acoperit cu frunze, la fel de ușor de ridicat ca și de abandonat. Iar trupurile au pielea întunecată, cicatrizată de munca și soare. Aici fumul care se ridică este numai acela al focului pe care se gătește. Alte latitudini cu aceiași viață mizeră, în care singurul mijloc de a rezista ca populație, este să naști. Mereu și mereu. Necontenit se perindă aceiași prunci cu muște la ochi și pântecele umflate de nemâncare. Se nasc, cresc și mor în ritm alert. Numărul lor nu contează atâta vreme cât reușește să fie mai mare decât numărul morților infantile. Totul este ca cercul să nu se închidă. Să existe fără sfârșit, a cărei început este uitat și a cărei ultimă spiră nu se știe când va veni. Și aici rolul sărutului este acela de a da viață dar și acela de a închide pleoapele ochilor.
Aici atingerile săruturilor nu mai sunt aceleași. Mușcături mici, repetate, mai ușoare învățate să curteze de la leoparzi sau hiene, dar poate nici nu este nevoit să învețe. Suntem aici, toți laolaltă, patrupezi sau bipezi cu aceiași dorință irezistibilă de a ne multiplica. Și dacă, sărutul ne ajută, cu atât mai bine.
SIDA, Ebola, lepra sau TBC? Sărutul le binecuvântează și le difuzează în melodii finale în trupuri care se descompun în chinuri. Săruturi ode ale neființei...
Îmbrăcați în smocking sau haine ponosite, la o cină elegantă sau acolo pe un ziar soios, cei doi se privesc în ochi. Se doresc și și-o spun. Apoi se ating. Se sărută un sărut lung în care limbile li se ating. Se îmbrățișară și se sărută îndelung, din nou. Trupurile se zbat în timp ce săruturile încetează. Acesta a fost sărutul zonelor temperate, un sărut în care semnificațiile primare dispar. Care are ca scop simpla plăcere a trupurilor simulând concepția. Și care niciodată nu va mai fi vinovat de ceea ce se va întâmpla mai departe. Âsta este sărutul care mai târziu invoca o privire asupra ceasului. Poate prea târziu ca să fie adevărat.

Pe strada cenușie ea se apropie și îl sărută pe obraz. Pielea foșnește uscată sub buzele moi.
-La mulți ani dragul meu! El privi ceasul din turn. Se făcuse târziu. Târziu pentru ce?
-Și nu uita că te iubesc...
-Bine, spuse el și plecară ținându-se de mână. El șchiopătând puțin iar ea sprijinindu-l de braț...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!