poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1044 .



Pe dealuri 8
proză [ ]
continuare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2007-04-01  |     | 



PE DEALURI 8

Minutele ce s-au scurs pe cărarea ce ducea la George, parcă erau ore. Nicolae vroia să meargă mai repede, dar oboseala, faptul că trebuia s-o aștepte și pe Andreea îl țineau pe loc. Acum că mergea către ceva concret, îl mai liniștea și dorea din tot sufletul să se termine totul, pentru că epuizarea era aproape totală.
În sfârșit ajunse la intrarea în pădurea deasă, pe care Marin și cu Andreea, o alesese ca pe o șansă de a scăpa. Se afundau împreună în pădurea întunecată, lumina trecea greu prin desișul copacilor bătrâni. Nicolae, lăsă pasul mai domol, dând voie Andeei să-i arate drumul. Emoția îl sugruma, pentru că nu știa în ce stare se găsește George. În aer se simții miros de fum, semn că nu mai aveau mult, până la locul de campare. De acum Andreea era cea care forța pasul, iar Nicolae abia își mai trăgea sufletul ținându-se după ea.
-Da știu că sunteți obosit, nu glumă!
-Da domnișoară, însă asta nu mă împiedică să merg mai departe. Am o datorie de onoare, față de soția lui George, să-l duc acasă în viață.
-Lupta pentru viață, mi-a fost demonstrată în noaptea aceasta, dacă-mi dați voie să mă exprim astfel.
-Aveți perfectă dreptate, domnișoară! Același lucru l-am simțit și eu, pe propia-mi piele.
Desișul pădurii se mai rări, deodată ceva misterios apăru în aer, parcă liniștea aceea îl mișca până și pe Nicolae, care era atât de obișnuit cu locurile acelea. Andreea se apropie mai tare de Nicolae, mergând umăr la umăr, fără a scoate o vorbă. De-acum se vedea fumegând slab, probabil un foc fără viață.
-Poate că au adormit amândoi!
-Nu se poate!
Andreea vroia să strige, dar gura rămase deschisă, fără să poată scoate măcar un zgomot. Lacrimi, începu a-i curge pe obrajii ce făceau masca de groază.
-Lupii, probabil că s-u întors!
-Nu cred că atacă ziua, stai liniștită Andreea!
Nu mai aveau decât câteva sute de metri, dar parcă nu se mai terminau. Făceau pași mari împreună în aceeași cadență, iar distanța parcă se mărea. Andreea se uita îngrozită la Nicolae, acesta o luă de mână, încercând să o liniștească.
Câmnpul de luptă începu să-și arate forma. Crengi uscate, târâte către tabără, au lăsat urme pe pământul plin cu frunze. Acum se putea vedea destul de bine, totul era ca o fortăreață sinistră. Patru focuri, ce au ars toată noaptea, făceau un cerc pentru apărare taberei de lupi. În mijloc se afla Marin, cu un lemn în mână, ținându-l pe George în brațe. Ochi deschiși, nu păreau să mai vadă pe nimeni. Andreea se aruncă lângă el plângând.
-Marin, ești teafăr?
-Da, cred că da! Nu știu domnul George, cum se mai simte, nu a mai dat niciun semn, de când s-a luminat.
Nicolae sării, luându-l pe George, de pe picioarele lui Marin.
-George, zi ceva!
George deschise ochi și pe fața lui se putea citi bucurie, văzându-l pe Nicolae.
-Stai liniștit, n-am nimic! Silabisi George, printre buzele uscate.
Nicolae scoase bidonul cu apă și-l puse la gura lui George. Andreea îl ținea pe Marin în brațe, care nu-și mai simțea picioarele, presate de greutatea lui George.
Acum, toți erau bucuroși, că au supraviețuit cu bine, acelei nopți cumplite. Acum, problema cea mai gravă era George, care avea mâna pansată cu succes de către cei doi turiști și de asemenea piciorul. Sângele ieșise prin pansamentul de la picior, cu toate că era destul de gros materialul. George observă că este cercetat de Nicolae și se grăbi să-l liniștească.
-M-au zdrelit puțin, dar sunt în formă, dacă mă ridic, o luăm la drum, după ce mă încălzesc.
-Sunt de acord cu tine George! Zise Nicolae încurajându-l.
Marin începu a se mișca și el, iar fața, căpătă mobilitate și deveni aproape pământeană. Andreea îl ținea în continuare în brațe, mângâindu-l pe obraji.
-O să trebuiască să-i cumpărăm o cămașă nouă lui Marin! Zise George, schițând un zâmbet slab. Toți au dat-o în râs, arătându-se cu degetul, unul pe altul.
După ce se liniști, Marin zise.
-Domnule, eu sunt de părere să ieșim în sat, să luăm cărarea către oraș. Dumneavoastră ce ziceți? Oricum, bănuiesc că la cabană nu aveți niciun doctor, mai puțin căi de comunicare. Distanța este aceeași, ba mai mult, coborârea ne avantajează un pic.
Nicolae se uită cu jale către George și în cele din urmă zise.
-Piciorul este destul de rău, după cantitatea de sânge care a trecut prin pansament, sunt de acord cu dumneata Marin, v-a trebui dus la spital de urgență.
-Atunci să nu mai întârziem! Haideți să construim o targă. Andreea, coase puloverul acesta cu sfoara din rucsac, sunt sigur că nasturii n-ar rezista. Se grăbi Marin, dând puloverul jos și rămânând la bustul gol.
Nicolae făcu la fel, se dezbrăcă de haină și i-o întinse lui Marin, după care lepădă și puloverul, care era fără nasturi, nemaiavând de lucru Andreea.
-Mai ne trebuie încă o haină! Zise Nicolae, dar nu apucă bine de terminat, că Andreea se dezbrăcă și ea de puloverul ei.
Marin căuta de acum, două bucăți de lemn bune, pentru a construi targa. Nu dură mult și se întoarse cu doi drugi ca pe mână, cam la doi metri și jumătate.
-Cred că sunt bune lemnele acestea.
-Sunt perfecte! Aprobă Nicolae.
-Bine, atunci să luăm cele trei pulovere să le băgăm pe ele. Foarte bine Andreea! L-ai cusut perfect, acum nu ne mai rămene decât să coasem puloverele între ele și gata targa!
Andreea se apucă de treabă cu acul ei mare. Nicolae se uita surprins, nevenindu-i să creadă. Marin văzându-l curios, găsii de cuvință să-i dea explicați.
-Am luat acul acesta mare și ghemul de sfoară, pentru că vroiam să reparăm salteaua de la adăpost, dar se pare că acum, avem altceva de reparat.
-Trebuie să recunosc, că George este un norocos.
-Aveți dreptate, domnule Nicolae!
-Targa e gata, putem pleca, nu mai este nevoie să pierdem timpul.
-Așa este Andreea.
Dragoș NONCIU 24.03.2007.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!