agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1820 .



Gândurile unei plante
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2004-01-27  |     | 



Stau aici la răscruce de drumuri si observ ce se petrece în jurul meu. Măcar de nu m-ar smulge vântul până s-apuc să povestesc totul! Măcar de-ar veni cineva să mă ude! Poate doar ploaia...
Palma de pământ pe care o ocup e una oarecare, nu-i un sol cine stie ce fertil, nici îngrăsăminte nu mi-au dat. Mai bine! Nu sunt o plantă de seră, trăiesc pe picioarele mele si n-am nevoie de artificiile lor ca să supravietuiesc.
Am rădăcinile bine înfipte în pământ si capul în nori, nu
m-aplec si nici nu mă rup la prima suflare de vânt.
De altfel, am supravietuit multor vicisitudini- ultima lor inventie fiind poluarea- dar nu m-am speriat nici de ploile acide. Ce-i drept, mi-au perforat câteva frunze, ici colo, chiar am crezut la un moment dat c-am să mor, dar n-a fost să fie. Mi-am amintit că fac parte din familia marilor supravietuitori, mi-am lins rănile, am rugat soarele să mă-ncălzească, pământul să mă hrănească si pe Dumnezeu să nu mă lase si m-am făcut bine. Ba chiar as spune că am devenit mai înfloritoare, cu toate ploile lor acide cu tot.
Am îndurat si arsita verii si viscolul iernii si tot n-am murit. Mai mult, m-am întărit si-am devenit cu fiecare zi mai puternică.
Am scăpat până si de dăunători, cu toate că s-au străduit din răsputeri. M-am vindecat de ei si i-am alungat prin puterea gândului bun, pe care dăunătorii nu-l suportă prin preajmă ( cum emiti unul, cum o rup la fugă de uită
s-atingă pământul). Ce păcat că cercetătorii n-au descoperit încă leacul ăsta! Li l-as spune eu, dar nu m-au întrebat. Si-apoi, cine are timp s-asculte o plantă? În îngâmfarea lor ar fi în stare să te calce fără să-ti spună “Pardon! N-am vrut să vă omor, dar eram prea grăbit ca să vă observ.“
Asa că se străduiesc cu tot felul de chimicale, care mai de care mai sofisticate si mai aducătoare de brevet de inventie. Treaba lor! Eu mi-am făurit singură armele de apărare (de altfel, nu sunt niciodată în ofensivă). În nădejdea lor , as fi făcut parte demult din stratul carbonifer.
Au încercat să mă ucidă si prin sugestie cu vorbe otrăvite- m-au vorbit că sunt asa si pe dincolo, că fac aia si ailaltă si au încercat să-i convingă si pe altii. Vântul
mi-a adus la urechi soaptele lor veninoase, dar nu m-au doborât. E drept că m-am întristat putin. Dar nu pentru mine. Ci pentru ei, fiindcă m-am gândit ce urâtă trebuie să le fie viata dacă n-au altceva de făcut.
Cum vă spuneam, am trecut prin multe si credeam că nu mă mai sperie nimic. Dar de la o vreme, am început să mă cam tem de soarta mea. Asta de când pământul pe care locuiesc, până acum nu prea băgat în seamă, a început să se populeze cu oameni- fiintele acelea superioare despre care-am citit c-au reusit chiar s-ajungă pe lună. Auzi la ei! Ce le-o fi trebuit? Nu le-ajungea Pământul? Sau poate nu-i mai încape?
E unul dintre ei, Murphy, care-a zis una bună- cantitatea de inteligentă pe pământ e constantă iar populatia e în crestere . Ce-am mai râs! Dar nu pentru multă vreme. Când au început să-si construiască vile pe pământul din jurul meu, mi-a cam înghetat râsul.
Si din tot ce văd, cu fiecare zi în care oamenii mi se dezvăluie asa cum sunt, încep să mă îngrozesc tot mai tare. Trebuie să inventez un vaccin cu care să mă imunizez. Stiu că v-am spus că sunt foarte rezistentă la toate, dar până acum pericolul ăsta nu mi s-a arătat, plaga care se-ntinde-n jurul meu n-o cunosteam nici măcar din cărti. Si nimeni nu mi-a vorbit despre ea.
Citisem multe lucruri despre oameni, despre descoperirile lor minunate, despre cultura lor, despre religie (aici e o problemă, trebuia să folosesc pluralul, oricum e o problemă spinoasă, nu mă bag. Noi, plantele, nu suntem de-o religie sau alta si Dumnezeu ne este de-ajuns).
Cum spuneam, am citit mult despre ei, atâtea lucruri frumoase încât ajunsesem să-i consider un fel de zei. Dar ce văd în jurul meu mă face să mă-ntreb dacă în cărtile mele era vorba de aceleasi fiinte, dacă nu cumva am încurcat eu lucrurile si i-am confundat cu o civilizatie superioară (scria într-o revistă pe care-o adusese vântul că ar mai fi si altele, pe alte planete. Dar nu stiu prea multe despre asta si nici nu mă interesează). Întrebarea e ce mă fac eu acum, cum am să mă descurc cu tot ce văd în jur?
Cum ce văd? A, iertare! Cred că nu v-am spus mare lucru, am tot divagat pe tema existentei mele insignifiante. Îmi cer scuze dacă v-am plictisit.
Am să-ncerc o relatare, cu toate că n-am fost niciodată reporter de teren si nici un povestitor prea bun.
Păi, văd case frumoase, incredibil de mari, seamănă cu niste uriasi din beton- ei le spun vile.
Uite, de exemplu, cum e asta de lângă mine. Doamne, ce le-or fi trebuind atâtea încăperi? Stati putin să mă uit pe fereasră, să văd câti sunt. Unu, doi, trei. Nu se poate! Să mai înumăr o dată. Ba da, doar trei sunt- un fel de mamă, un fel de tată si-un sărman copil. Si vă rog să mă credeti că stiu să număr, am învătat si matematică (asa mi-a plăcut mie, să stiu din toate câte ceva). Au si-un fel de robot care munceste toată ziua- ei îi spun menajeră (bine c-am mai învătat un cuvânt!).
Ce fac ei?
Cel care joacă rolul tatălui stă răsturnat într-un fotoliu (parcă asa-i zice) si tine în mână un obiect cu mai multe butoane pe care când apasă se schimbă imaginile colorate ale unei cutii negre din fata lui. Mi-a luat ceva timp să fac legătura dintre apăsarea butonului si schimbarea imaginilor. Doamne, si ce imagini! Cele mai urâte urmează după ce apare scris cuvântul ăla cu litere mari si îngrosate “stiri“. Am căutat în dictionar să văd ce-nseamnă, dar nu prea m-am lămurit. Sau poate nu vreau să cred că asta înseamnă. Am făcut o pasiune din a trage cu ochiul de câte ori văd scris acolo “stiri“, dar trebuie să mă debarasez de asta, de fiecare dată când mă uit, visez urât noaptea. Cum de ce? Cum ar fi somnul vostru dac-ati vedea copii maltratati, desculti, bolnavi si pe care nu-i mângâie nimeni? Sau oameni înjunghiati sau care-si dau foc?
Uneori se-nghesuie unii într-altii, îsi dau coate, se calcă pe picioare. O fi vreun joc de care n-am auzit? O dată, când am văzut o astfel de imaginea, scria ceva dedesubt- “Farmaciile au început să distribuie medicamente compensate“ (trebuie să mai consult dictionarul, am rămas în urmă de tot).
Majoritatea celor care apar la “stiri“ au fete nefericite, disperate, par nehrăniti si fără nici un chef de viată. Nu-mi place să-i văd.
Dar sunt si unii pe care-mi face plăcere să-i privesc. Sunt bine îmbrăcati, plesnesc de sănătate si au aerul că nimic nu-i poate atinge. Asa-mi plac mie oamenii, stăpâni pe ei. Asociat cu imaginea lor se transmit în scris niste mesaje scurte (pe care iar nu le-nteleg)- “de la Palatul Parlamentului“ sau “de la Guvern“. E unul care apare mai des si pe care s-ar părea că toti îl respectă. O fi vreun lider spiritual? Da“ mie-mi place de el, că râde mereu, asa cu toată fata, de la o ureche la cealaltă. Ce păcat că nu pot auzi ce zice! Ce bine de el că zâmbeste tot timpul, înseamnă că nu se uită la imaginile alea care mie-mi dau cosmaruri sau insomnii.
O dată scria “de la Casa Albă“. Dar eu n-am văzut nici o casă albă pe-acolo. Doar un domn la care toti se uitau ca la Dumnezeu. Până si domnul acela care-mi place mie, al cărui zâmbet devenise de-a dreptul circular când a dat mâna cu el. Da“ ce-o fi avut în ziua aceea? Parcă-l cam strângeau hainele si părea putin adus de spate. Ei, mi s-o fi părut mie, sau poate-l durea si pe el coloana ori i se pusese un cârcel.
Dar să continui. Cea care joacă rolul mamei se plimbă de la o măsută încărcată cu tot felul de nimicuri în sticlute frumoase până la o cameră căreia ei îi spun baie. Când te bagi acolo, învârti de-o chestie si începe să plouă. Doamne, ce bine-ar fi s-avem si noi, plantele, o minune din aia cu care să ne comandăm ploaie de câte ori ne trebuie! Oare si ploaia lor o fi acidă?
Uneori stă încruntată si pare s-o certe pe menajeră (cu ce-o fi gresit, că toată ziua roboteste). Când se loveste întâmplător de copil prin casă, îl trage de urechi, nu stiu de ce. Taică-su nu face gestul ăsta urât (parcă mă doare pe mine!), el doar îi dă câte una după ceafă, de-l bagă cu nasu-n zid. Norocul lui săracul, că se-ntâlnesc mult prea rar!
Si ce mai face mama? Acum vopseste ceva pe mâna stângă c-o pensulă pe care-o tine în mâna dreaptă.
Cel mai mult îmi place copilul. E frumusel, dar cam fără vlagă. Se plictiseste, săracul si nu-si prea găseste locul, cum se plimbă asa dintr-o cameră-n alta fără rost (si-i ia ceva timp să le parcurgă pe toate). Uneori, stă mai mult într-un loc, cu ochii băgati într-un fel de ecran si miscă de-un obiect cu mâna dreaptă. Ce-o fi făcând atâtea ore în fata ecranului? Am impresia câteodată că vorbeste cu el. Păi, cred si eu, cu cine altcineva să vorbească?
Mai bine-ar veni să vorbească cu mine- el m-ar mai învăta cuvinte noi, iar eu i-as spune ce-am citit despre copii si jocurile lor frumoase (copilul ăsta pare că nu stie să se joace).
Am obosit să-mi lungesc gâtul pe fereastră. Să mai iau o pauză. Vă povestesc ce văd de la înăltimea mea.
În jurul casei sunt patru cutii metalice si strălucitoare care uneori fac zgomot când se urcă oamenii în ele- le zice masini. Stiu asta că l-am auzit odată pe copil zicând c-ar vrea si el una, “că voi aveti câte două fiecare“. La care tată-său, după ce l-a mângâiat după ceafă (noroc că nu era nici un perete prin preajmă, da“ a venit cu nasu-n mine, ce sperietură am tras), i-a spus-“Lasă mă golane (nici asta nu stiu ce înseamnă, dar reproduc exact), să mai cresti putin si-ti ia barosanu“ avion“. Ãla ce-o mai fi? Da“ m-am bucurat pentru copilas, când a auzit asta si-a sters lacrimile si i-a apărut un zâmbet pe fată. Nu prea-l văzusem zâmbind până atunci.
Dar mă tot munceste cuvântul ăsta- avion. Vecina mea, care se dă stiută, mi-a spus într-o zi că sunt un fel de păsări fără viată, mai mari si mai zgomotoase, cu ajutorul cărora oamenii se mai omoară uneori între ei. Dar eu n-am
crezut-o, niste fiinte superioare n-ar face asta! (Încă îi mai divinizam la vremea aceea).
Ce s-a mai supărat vecina pe mine si s-a jurat că nu-mi mai spune nimic niciodată. Si s-a tinut de cuvânt. Azi, când am întrebat-o ce-nseamnă “bani“, a pufnit răutăcios si mi-a întors spatele, zicând că stie, dar nu vrea să-mi spună, fiindcă n-o cred niciodată. Ea stie- zice- mai multe, că înainte s-ajungă pe drum în bătaia vântului a fost plantă de apartament si doar a trăit cu oameni în casă. Si-acum mai oftează după vremurile acelea. “Doamne, ce răsfătată mai eram!“ Dar cred că mie nu mi-ar fi plăcut să fiu plantă de apartament, mai ales acum, când am început să-nteleg cum sunt oamenii.
Totusi as fi vrut să aflu ce sunt ăia bani, l-am auzit pe tată spunându-i aseară fiului “Băiete, să tii minte de la tac-tu cât oi trăi- nimic, da nimic în lumea asta nu e mai important decât banii!“ Tare m-a făcut curioasă! Să fi fost hârtiile alea multe pe care le-a scos într-o seară dintr-o valiză mare si cu care arunca prin casă, de i-au trebuit apoi menajerei trei ore să le-adune si să le pună la loc? Am văzut-o, dar nu spun la nimeni, cum, în timp ce le strângea, si-a dosit si ea câteva la ciorap. Trebuie că sunt cu-adevărat importante hârtiile alea, dacă s-a pretat la asa o umilintă, eu n-as lua de la vecina mea nici măcar o sământă fără să-i cer!
Doamne, da asta ce mai e? A venit peste mine dintr-o dată, când nu m-asteptam. N-am apucat decât să văd cum mama a încercat să-l zvârle spre capul tatălui, noroc că s-a ferit si, fereastra fiind deschisă, m-a nimerit pe mine. Sinceră să fiu mi-ar fi părut rău pentru el, pare un om bun si-apoi el aduce hârtiile alea multe în casă. (Între timp m-am dumirit întrucâtva. Mi-am amintit că i-am văzut pe toti cum iau câte un teanc, se urcă-n masină si, când se-ntorc aduc niste pachete mari din care scot niste lucruri de care ei par să se bucure).
Ce spuneam? A, da! De obiectul care m-a lovit. Bine măcar c-am fost eu, dacă l-ar fi nimerit pe el ar fi putut să-l omoare si cine-i mai lua copilului avion?
Ia să vedem! A, e o carte. O fi a copilului? Scrie pe ea “Istorie“. E chiar bine venită, n-am ami citit de mult o carte, poate mă mai lămuresc si eu cum stau lucrurile (cum vă spuneam, am rămas cam în urmă). Să vezi apoi ce-o să vină vecina la mine să mă-ntrebe! Dar eu o să-i spun, nu
mi-e frică de faptul c-o să devină mai desteaptă ca mine (am auzit pe cineva zicând odată că numai prostii se tem de asta).
Mă scuzati, vă rog, n-o să mai continui relatarea, vreau neapărat să citesc cartea asta si promit c-o să vă povestesc si vouă. Asa cum v-am spus, nu mi-e frică.

Doamne, de n-as mai fi citit-o!
Pe ce lume am trăit? Cum am putut să cred că oamenii sunt fiinte superioare? Cum am putut să mă las înselată?
Dragii mei, ati auzit voi de războaie, de crime, de torturi, de foamete, de copii ucisi, de câte si mai câte?
Iertati-mă, stiu că v-am promis, dar n-as putea să reiau cosmarul povestindu-vă si vouă.
Câtă dreptate avea vecina! Barem să mai apuc să-mi cer scuze de la ea, simt că nu mai am mult de trăit, deja mi
s-au ofilit câteva frunze. Asa puternică cum sunt, simt că din asta mi se va trage.
Si nici nu mai vreau să lupt, nici nu mai vreau să trăiesc într-o astfel de lume.
Mai aveam o sperantă. Credeam că ce-am citit în cartea de istorie e de domeniul trecutului, că oamenii au devenit mai buni si si-au îndreptat greselile.
Dar aseară, tatăl familiei a lăsat fereastra deschisă la camera din care se uita la stiri. Si-am auzit pentru prima dată comentariile la acele imagini despre care v-am povestit. Nu mi-a venit să cred! Mi s-au zbârlit toate petalele. Si-am înteles că oamenii n-au schimbat nimic înafară de armele cu care se omoară. Am aflat si ce sunt avioanele si ce fac oamenii cu ele. Că încă se mai moare de foame si tot mai sunt ucisi copii. Iar celor care trăiesc le-a dispărut zâmbetul.
Am aflat si cine erau domnii bine îmbrăcati care zâmbeau fermecător si care-mi plăceau atât de mult. De ăla cu zâmbetul între urechi chiar mă îndrăgostisem, dar m-am jenat să v-o spun. Acum îmi vine să-mi vărs matele (pardon, clorofila) numai când mă gândesc la el.
Am închis ochii si mi-am astupat urechile. Nu mai vreau să stiu nimic, nu mai vreu să aud nimic!
O să mă interesez dacă există mediu propice de viată pentru mine si pe o altă planetă. Copilul, cu care între timp m-am împrietenit, mi-a promis că din banii adunati de taică-su o să cumpere o navetă spatială, zice că si el vrea să plece de aici. O să mă ia si pe mine si-o să mă facă plantă de apartament. Dar nu-i pot promite că n-am să mă sufoc din prima zi în care n-am să mai văd soarele.
A, am uitat să mă prezint. Eu sunt Floarea Soarelui. O plantă neînsemnată. Multi mă iubesc pentru semnintele mele, altora le place să mă pună în glastră, dar să stiti că unii chiar m-au pictat. S-ar zice că sunt frumoasă, voi ce credeti?
Mi-e dor de viata mea de dinainte de a-i cunoaste pe oameni asa cum sunt. Asa-mi trebuie dac-am vrut să fiu învătată!
Si doar îmi spuseseră bunicii mei ce fel de viată ar trebui să duc ca să fiu fericită. “Ia aminte, Floarea Soarelui, nu privi nici în stânga, nici în dreapta, dacă vei vrea să-ti fie bine. Privirea ta nu trebuie să caute decât soarele, capul tău nu trebuie să se întoarcă decât după el. Numai asa vei fi fericită!“ Si chiar am fost. Dar azi si dac-as încerca să respect ce mi-au spus ei si s-o iau de la capăt, nimic n-ar mai fi la fel.
Azi dimineată, când mi-am înăltat capul către soare, am observat ceva ciudat- îi apăruseră niste pete.
Cu coada ochiului am zărit un avion si nu m-am putut abtine să mă-ntreb către ce tintă se îndreaptă.
Măcar de-ar apune soarele mai repede să-mi plec odată capul în pământ!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!