agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2312 .



Gândul cel Bun
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2004-03-02  |     | 



Bună ziua!
Așa-mi încep eu orice conversație, cu un cuvânt care mă exprimă. Sunt Gândul Bun. Așa mă cunoaște toată lumea, deși în ultima vreme din ce în ce mai puțină lume mă cunoaste.
În consecință, mi-am luat inima-n dinți și m-am hotărât să-mi fac singur reclamă. Aș fi apelat la una dintre agențiile de publicitate, dar m-au refuzat cu argumente cât se poate de convingătoare. Spațiul meu publicitar e ocupat în mass media de frații mei vitregi, care au fost mai norocoși decât mine la capitolul ăsta. Nu e film sau emisiune sau transmisie sportivă care să nu se întrerupă pentru a face reclamă vreunuia dintre ei. Cât despre știri, nu mai vorbim! Acolo sunt invitați de onoare. Și, oriunde te-ai duce- pe stradă, la piață, în instituții, în școli, în cămine, în casele oamenilor- dai de ei peste tot. Mi-au confirmat-o și statisticile, m-am informat direct la sursă.
Ce-ați întrebat? Nu știți despre cine vorbesc? Ba știti foarte bine. Când am să vă spun numele lor, vă veți aduce imediat aminte.
Poftim, să vi-i prezint pe frații mei- gândul invidios, gândul gelos, gândul violent, gândul răutăcios, gândul prostesc... Ei, dar m-am plictisit, sunt mulți, de altfel.
Văzând că n-am nicio șansă la televizor sau la radio, m-am adresat la un ziar. Și ei au venit cu argumente solide- singura rubrică la care m-ar fi încadrat era ocupată complet. Vorbesc de cea de “decese“. Am tras și eu cu ochiul la coloana cu “anunțuri umanitare“, era singura mea speranță să mă insinuez. Când, ce-mi văd ochii?
“Vând medicament...“
“Ofer pisică birmaneză contra sumei...“
“Caut doamnă pentru companie. Recompensă bună.“
Măi fraților, s-a schimbat cumva sensul cuvântului “umanitar“?
Așa că mi-am luat tristețea la spinare, am spus “bună ziua!“ (eu tot așa închei orice conversație- cu un cuvânt care să mă reprezinte) și m-am dus la Bursa de Valori Umane, să văd care mai era cotația mea în ultima vreme.
Știți, lucrurile acestea nu prea m-au interesat niciodată până acum, dar alaltă seară m-am întâlnit cu un frate de-al meu, tot vitreg- Intrigantul- si ce mi-a spus m-a cam pus pe gânduri ( avem și noi, gândurile, gândurile noastre).
“Măi frate- zice- am trecut azi pe la bursă și văd că ți-a scăzut rău de tot cota, erai ultimul pe listă. Te știam mai deștept, ce intriga mea!“
Am tăcut, ce bunătatea mea era să fac, avea, în fond, dreptate. Mă lovise drept în inimă (știti, avem și noi, gândurile, inima noastră).
Ce-i drept, simțisem și eu ceva în ultima vreme, tot mai multă lume mă respinge de parcă aș fi ciumat.
Am tăcut, deci și, cum uneori sunt prost de bun, m-am abținut să-i spun ce cred eu despre el. Așa că i-am multumit, i-am dat “bună seara!“ și mi-am văzut de drum. Dar de atunci mă tot muncește asta. Nu de alta, dar știu că am o misiune importantă pe lume și nu pot să dispar așa, fără măcar să-ncerc să fac tot ce-mi stă în puteri pentru a o salva.
Când am ajuns la Bursa de Valori (Umane, cum v-am spus) aflu că nici măcar nu mai eram cotat. Nu-și strică ei reputația cu orș’cine. Aproape m-au dat afară în șuturi. Noroc că portarul a zvârlit c-o revistă-n mine, altfel n-aș fi văzut adresa acestui site, singurul la care mi-a mai rămas nădejdea că mi-aș putea face reclamă, fără ca cineva să mă dea afară.
Nici nu știu cu ce să încep. M-am mai informat și eu și-am văzut că oamenii, când vor să se prezinte, își fac o listă în care se laudă, căreia îi spun Curriculum Vitae (unii l-au englezit și-i spun CV, adică sivi). Am să-ncerc să-mi fac și eu unul. Cu toate că n-am absolvit cine știe ce școli (am văzut că și asta trebuie să treci acolo- unele au chiar pagini întregi cu nume de școli absolvite, titluri obținute, masterate, doctorate și mă mir că titularii încă-și mai caută loc de muncă).
Iată, deci, CV-ul meu:
Deja v-am spus cum mă cheamă.
M-am născut de când lumea și tot mai trăiesc.
Situatie familială n-am. Nu sunt nici pentru căsătorie, nici împotriva ei. Dacă m-ați întreba cum e mai bine, să vă căsătoriți sau nu, v-aș spune că mi-e indiferent, atâta timp cât e alegerea voastră. Dar, orice ați alege, să vă iubiți, să vă respectați, să vă înțelegeți. Orice ați alege, să fiți împăcați cu viața voastră, mulțumiți si fericiți ( dacă voi sunteti fericiți, cei din jurul vostru sunt la fel). Și, mai ales, să nu vă fie teamă să alegeți din nou. Iar și iar, de-ar fi să nu vă opriti niciodată, numai să vă simțiti bine în pielea voastră. Numai așa mă puteți accepta pe mine și chiar să mă dăruiți și altora.
Nu, nu există o cantitate limitată din mine, puteți să oferiți oricât și altora fără să vă temeți că m-aș termina vreodată. Sunt capabil să mă multiplic în miliarde și miliarde de exemplare care, la rândul lor, nasc alte miliarde.
Vedeți, acum știți și câți copii am. Zâmbiți? Știu la ce v-ați gândit. Și ce dacă sunt copii din flori! Atâta vreme cât s-au născut din iubire, au toate șansele să fie mult mai reușiți dacât cei care apar din anumite rațiuni sau din plictiseala conjugală.
Adresă n-am. Sunt peste tot și oriunde. Oriunde sunt dorit, visat, oferit sau rostit.
N-am cetătenie, nici rezidentă. N-am nevoie de viză să călătoresc și n-am intredicție pe niciun teritoriu pământean sau nepământean.
N-am nici telefon. Ce nevoie aș avea? Mă aflu în stare latentă în mintea oricărei viețuitoare de pe pământ, nu trebuie decât să mă activați și să-mi dați voie să mă manifest.
La capitolul studii, stau cam prost. Tot ce știu să fac, știu de când m-am născut, n-am avut nevoie de nicio școală și nici nu m-am gândit să înființez vreuna. Nimeni n-are nevoie de așa ceva. Existența mea în mintea cuiva e suficientă. Nu trebuie să știti ce să faceți cu mine, tot ce nu trebuie să faceți este să nu mă reprimați.
La capitolul limbi străine, însă, stau excelent. Vorbesc toate limbile. De fapt, cum să vă explic, limba în care mă exprim e una singură și e universală. Vroiam, deci, să spun că mă fac înțeles în orice limbă de pe glob și de către vorbitori și de nevorbitori.
Cu calculatorul n-am avut de-a face niciodată, dacât în măsura în care fac parte din creier care, în ultima vreme, e comparat din ce în ce mai mult cu un calculator. Dar eu aș zice că locul meu e, mai degrabă, în sufletele oamenilor decât în mințile lor.
La capitolul realizări- sunt multe. De câte ori oamenii mă acceptă așa cum sunt, fac lucruri minunate. Asta în cazul în care intenția nu le e înăbușită de vreun frate de-al meu mai iute de picior. Știți, eu sunt totuși un gând civilizat, nu mă bag niciodată peste alții, nu dau din coate să mă afirm și, cum v-am mai zis, uneori sunt prost de bun. A propos de asta, m-am întâlnit odată cu-n alt frate de-al meu, Descurcărețul, mai puțin vitreg decât alții, care a-ncercat să-mi dea niște lecții despre cum ar trebui să procedez ca să nu mai fiu mereu dat la o parte. Ce știe el? Nu toată lumea e așa înzestrată. El a moștenit câte ceva din fiecare dintre noi și se foloseste de această moștenire în funcție de situație. Eu n-am armele lui, eu pot să fiu doar bun și atât.
Vorbeam de lucruri minunate. Sunt unele despre care numai eu știu, vouă nu vi le spune nimeni și nici n-aveti de unde să le ghiciți. E drept că, uneori, vi se prezintă la TV fapte mărinimoase ale unor oameni mari. Dar, aflați de la mine- știu mai bine decât voi, iertați-mi îngâmfarea- că gândul care stă ascuns în spatele lor nu sunt eu, ci unul din frații mei, pe mine doar mă bagă la înaintare, știu ei că asta dă bine (nu vă dau decât un exemplu- cârnații electorali, să nu-mi spuneți că n-ați auzit de ei!).
Dar adevăratele fapte bune, majoritatea, rămân ascunse ochilor voșri.
Uite, de exemplu, am văzut ieri un copil- să fi avut vreo nouă-zeze ani- care a pus în mâna unui bătrân o mie de lei. Atât îi mai rămăsese rest de la pâine și de la bomboana în băț pe care și-o luase. Dar, înainte de-a face gestul ăsta, s-a uitat bine în stânga și-n dreapta, nu cumva să-l vadă cineva. Nu știa că mai sunt și eu pe-acolo. De ce s-o fi jenat? Am încercat să intru în mintea lui (m-am mutat, adică, din suflet) ca să aflu. Da, e ce m-așteptam. Din același motiv pentru care se jenează majoritatea oamenilor cu adevărat buni să facă fapte frumoase în văzul tuturor. Deși, când e vorba de-a face rău, ceilalti n-au nicio reținere și nici timp să se mai uite-n părțile laterale. O fac și gata. Ba, uneori, se mai și laudă cu asta.
“Ce mare lucru o mie de lei?“ veți spune.
Ei, dragilor, nu-mi place cum gândiți, iar m-ați dat afară! Știți că sunt oameni pe lumea asta care-ar putea oferi milioane, dar nu scapă niciun prilej să-i jumulească ei pe alții? Dar cel mai tare mă enervează când îi aud văitându-se la cei mai puțin înstăriți decât ei. Ce-am spus, mă enervează? Nu, eu nu mă pot enerva și nici nu trebuie, asta m-ar transforma din gândul bun într-unul alterat.
Sau, într-o zi am văzut un bărbat care n-a mâncat toată ziua ca să aibă cu ce-i cumpăra iubitei lui o floare.
“Ce mare lucru o floare?!“
Hei, iar ați luat-o pe arătură!
Dar cel mai mult m-a impresionat un copil (am eu, asa, o slăbiciune la copii, dar vă rog să nu mă-ntelegeți greșit și să-mi scoateți vorbe, de altfel, fratele meu, Suspiciosul, e în vacanță). Acest copil, de vreo șase anișori, mergea cu bunica lui pe stradă. Ploua și era frig. Femeii i se rupsese talpa unui pantof și mogâldeață, fără să se gândească prea mult, îi zice- “Uite, ți-i dau pe ai mei. Tu ești bătrână și nu trebuie să mergi prin umezeală că te îmbolnăvești“.

Ei, dragilor, dar CV-ul meu a început să ia amploare. De altfel, nu vă mai spun nimic. Fac apel la memoria voastră, cunoașteți multe gânduri bune (care vă aparțin vouă sau celorlalți). Ce-ar fi să-mi completați voi CV-ul, că eu am obosit. Și mai am multe, multe de făcut.
Bună ziua!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!