agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3317 .



Creanga de alun
proză [ ]
Povesti din nuc (IV)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oriana ]

2004-05-25  |     | 



       A treia zi după Sf. Ilie, Guțu Făiniș avu parte de ghinioane, care mai de care, doar nu degeaba se spune că necazul nu vine niciodată de unul singur pe capul omului. Când se pregătea să ducă cel de-al doilea sac de tărâțe la tractor, în curtea morii își făcură apariția ca din pământ, președintele CAP-ului și un tovărăș important de la județeană. Morarul îi făcu un semn din ochi să plece cum o ști, și sări în întâmpinarea distinșilor oaspeți, dându-i răgaz lui Guțu să iasă glonț prin ușa din dos. Din câțiva pași ajunse la tractor, urcă numaidecât în cabină unde pusese primul sac și porni spre casă. În fața porților de fier vopsite în verde, claxonă scurt. Georgică sări din nuc să-i deschidă. Guțu opri tractorul chiar sub nuc. După ce răsuci cheia în contact, roti iute ochii de jur împrejur să se asigure că nu îl vede nimeni. Sări din cabină și se răsuci ca să ia în spinare sacul. Jos văzu o grămadă de coji verzi de nucă și cheia masivă de metal cu care fuseseră zdrobite de o piatră. Bătătura era plină cu miez de nucă necoaptă. Lăsă sacul să cadă la loc și ridică brusc ochii spre nuc. Acolo atârnau înțepenite trei perechi de picioare desculțe.
       - Iar vă urcarăți în nuc?! strigă el la copii, înfuriat la culme că avea martori la sacul cu tărâțe, furat de la moara CAP-ului. Se aplecă asupra cojilor de nuci, ridică cheia de fier deasupra capului și mai răcni o dată fioros:
       - Dacă vă mai prind în nuc, vă rup picioarele! Cu mâna asta mea vi le frâng, draci împielițați!
       Eu și Lisi am sărit din nuc în curtea vecină, la mama Domnica, înfricoșate de cheia de fier, ce arăta ca o mână cu două degete! Înainte să se dumirească și câinele ogrăzii vecine ce-i cu râmele acelea omenești ce curgeau din nucul lui Guțu, noi eram deja în drum și alergam la vale. Câinele lătră înciudat și se opri brusc, scâncind de parcă văzuse o bucată de pâine la care nu reușea să ajungă.
       - Oprește-te, am obosit! mă strigă Lisi. Alerga lipăind ca o găină grăsuță, scuturând coatele în aer, ca două cioturi de aripi de pe care fuseseră smulse penele, ca să nu mai sară peste gard, la vecini. Se uită încă o dată în urmă și se aruncă în țărână lângă mine, gâfâind. Buzele i se albiseră de efort. Își aduse brațul stâng în fața ochilor, ca să-și rupă coaja de la o bubă în cot. De sub pojghița uscată, se ivi treptat carnea roz, în contrast cu pielea bronzată. Sfărâi din dinți până ce îndepărtă și ultima bucată de coajă.
       - Bine că nu ne urcarăm în vârf, că ne altoia nana Guțu până ne dădeam jos.
       - Da, dar acolo sus poate nici nu ne-ar fi observat! răspunsei eu, în timp ce îmi turnam țărână caldă pe picioare.
       Poarta lui Guțu se deschise brusc și prin ea țâșniră Georgică și Niuța urmăriți de o nuia flexibilă de dud, ce căzu în mijlocul drumului împroșcând un pumn de praf.
       - Lăsați nucile să se coacă, nu vă mai bateți joc de ele, m-auzirăți? mai strigă Guțu de dincolo de poartă, mișcând brusc umerii înapoi, de fiecare dată când expira aer din piept, de parcă ar fi fost împinși înapoi reculul unei arme. Era slab și deșirat pe verticală, iar turul pantalonilor largi îi atârnau cu boltă la spate. Pielea feței, îndelung coaptă la soare, contura o pereche de ochi mici și verzi ca nucile. Pe cap purta o bască prafuită. Obișnuia s-o arunce-n țărână dacă nu-i convenea ceva sau dacă avea de demonstrat tovarășilor de chef ce grozav este el. Cuvintele-i erau ca gloanțele! Noi îi știam de frică iar el nu scăpa nici o ocazie să se amuze de reacțiile noastre.
       Râzând cu poftă, duse sacul sub șopronul din spatele cotețului pentru porci și îl ascunse printre coceni de porumb. După ce-și aduse o sticlă de țuică din beci, se întoarse la tractor și se apucă să meșterească la cureaua de transmisie. Se cam șubrezise și era momentul s-o schimbe. Bău din sticlă lung ca de încurajare înainte de a se apuca de o treabă complicată, și se șterse la gură cu dosul palmei.
       Pe Lisi o cuprinse brusc disperarea. Pierduse briceagul cu mâner albastru adus din Germania, de tată-său care era “vaporean”. Lucra pe un șlep de mărfuri ce naviga pe Dunăre, „în sus”, către izvoare. Își aminti cine îl avusese ultima dată:
       - Georgică, dă-mi briceagul înapoi!
       - Care briceag? se făcu el că nu pricepe. După zâmbetul mijit în colțul ridicat al gurii, am bănuit imediat că minte.
       - Ãla de tăiași nucile din creangă!
       - Nu-i la mine! deschise el larg mâinile cu palmele spre noi. Erau maronii de la cojile de nucă. Acum rânjea de-a binelea în timp ce Lisi se înroșise de necaz.
       - O fi căzut sub tractor…
       - Du-te tu să-l iei de-acolo! Ia stai! Nu te cred. Ia să-ți văd buzunarele!
       - Să fiu al naibii dacă ți-am luat briceagul!
       Deodată o văd pe Niuța punând în pământ privirea aceea rușinată, ca atunci când o intimidează prezența unui adult, și numai ce îl vedem lângă noi pe părintele Zamfirescu, călcând pe un nor de praf. Purta cu grijă o creangă verde de alun într-o mână și o servietă de piele, plină ochi, în cealaltă.
       - Bună ziua, părinte! – cântarăm toți în cor, pe mai multe voci, prea târziu să ne ascundem de dânsul. El lăsă jos servieta și ridică mâna ca la predica de duminică, din biserică.
       - Bună ziua, copii! Întorcându-se spre Georgică, rosti prețios: Fiule, ai grijă ce spui și ce îți dorești, că Dumnezeu este mare, numele Lui fie lăudat, El te aude și îți îndeplinește spusele întotdeauna! Nu mai rosti numele necuratului și nu te mai dărui lui în gânduri sau fapte, nici măcar în vorbe!
       Părintele Zamfirescu încruntă cucernic din sprâncenele nefiresc de negre, cănite cu migală, în timp ce părul îngrijit pieptănat îi era aproape gri. Parcă venea de la frizer, nu din pădure. Până și cămașa bleu, cu gulerele îndelung călcate de cucoana preoteasă, arăta proaspătă. M-am uitat o dată în spatele lui să mă asigur că vine într-adevăr dinspre pădure. Am văzut poarta lui Boboiceanu întredeschisă. Lucru de mirare, nimeni nu-și lăsa poarta deschisă de teamă să nu-i fugă orătăniile și mioarele din ogradă. La scurt timp după mișcarea ochilor mei, se întoarseră involuntar și umerii lui în aceeași direcție, iar privirea îi sări într-un colț al ochilor și înapoi în centru, la mine, ușor tulburată.
       - Îmi pare rău, părinte! se căi Georgică, cu capul plecat, mustăcind pe la colțuri de buze în timp ce eu devenii centrul atenției părintelui. Întotdeauna făcea același lucru! Îmi lua mâna în mâna lui și așa o frământa cu ochii în ochii mei, încât nu mai știam cum să fac să scap de strânsoare.
       - Ce face mumă-ta, Ancuța? șopti el suav și mie mi se făcu groaznic de greață.
       - E la colectiv, la prășit! Trebuie să vină acasă acuș, că-i aproape de-nserat.
       - Și mamă-ta?
       - E la București, răspunsei scurt și, smulgând hotărât mâna din a lui, plesnii aerul în direcția unei muște mari, ce zumzăi neașteptat pe la ureche.
       - Nu da viespea spre noi, fată! țipă Lisi și începurăm cu toții să țopăim și să ne ferim viespea imaginară. Lisi chiar își scutură capul de parcă i s-ar fi încurcat în păr. Niuța o imită.
       - Ce v-am spus eu? Părintele își ridică servieta și plecă zâmbind mulțumit de parcă ne-ar fi dovedit deja ceva. Nu puteți ști niciodată ce urmări pot avea gândurile și cuvintele voastre. Fiți mai atenți cu ce vă doriți sau ce spuneți!
       Când am ajuns la poarta lui Guțu, râdeam nebunește că am scăpat așa de el. Apoi ne-am hârjonit care să se așeze mai întâi pe banca de lemn din fața curții de unde se auzeau duduit de tractor, înjurături despre moașa tractorului pe gheață și sunete de scule de metal lovindu-se dezordonat una de alta.
       - De unde-o fi răsărit părintele? Parcă a ieșit din gaură de șarpe, că eu nu l-am văzut când m-am uitat spre curtea lui nana Guțu… se miră Lisi.
       - O fi fost iar la Boboiceanca să-i citească și sfințească averea…
       - Sau patul și fustele! rânji Georgică, atoateștiutor.
       Deodată Guțu scoase un geamăt înfricoșător. Georgică fugi repede înăuntru și îl văzu pe tată-său strângând la piept mâna din care fuseseră retezate trei degete. Urcate cu picioarele pe bancă, văzurăm și noi grozăvia. Eu am simțit cum mi se strânge stomacul într-o crampă, iar Niuța începu să plângă de mila lui tată-său. Georgică dădu fuga la vecinul de-alături, tractorist și el, și îl strigă în ajutor. Gogu Sitariul veni în fugă, își scoase maioul murdar, îi legă lui Guțu brațul cu el ca un garou, ca să oprească curgerea sângelui, îl duse la el în curte, acolo urcară în tractor și plecară la dispensar.
       Din dealul Călămătracului se vedeau coborând primele femei de la colectiv. Purtau sapele pe umeri și basmalele încinse peste frunte, pe deasupra urechilor, legate strâns la spate. Pe sapă se legănau greoaie, papornițe pline cu lucernă. Toate aveau șorțuri legate la brâu, cu buzunare mari în față, pline cu boabe de grâu sau porumb, furate de la colectiv pentru oarele de-acasă.
       - Georgicăăă, ce îi spunem lui mamaaa? bocea încet Niuța cu ochii spre mamă-sa Floarea, coborând dealul cântând. O să se supereee când o să vaaadă că am spart iar nucile necoapteee, că ea mereu spune că n-a maaai rămas niciuna în nuuuc și n-o să aibă pentru cozonaaaci.
       - Lasă că le punem la loc, Niuță, îți promit eu! spuse Georgică cu hotărâre.
       - Și cine îi spune de tăticuuu, că mie mi-e fricăăă să nu moară și ea odată cu el, de supărareee!
       - Taci, nu fi năroadă, Niuțo! încercai eu s-o liniștesc. Tată-tu nu o să moară. Și unchiu-meu Vasile și-a pierdut degetele la strung, și e viu!
       Din vale, părintele se întoarse spre noi și ridică profetic mâna cu creanga de alun. Avea doar două rămurele și semăna cheii de metal cu care ne amenințase Guțu de sub nuc. La vederea imaginii acesteia m-au trecut fiori reci pe șira spinării. Părintele dispăru apoi într-un nor de praf, deși nu bătea pic de vânt și nu trecuse nici car, nici tractor, pe-acolo.
       - Ãsta parcă a fost necuratul, nu părintele! mormăi Lisi și bătu de trei ori în lemn.
       Între noi s-a lăsat brusc liniștea. Devenisem dintr-o dată conștienți că uneori vorbele au o putere neiertătoare și nu mai îndrăzneam a rosti nici una. Torente teribile se auzeau șuierând ritmic undeva în strâmtoarea inimilor noastre de copil ca și cum acolo era locul unde își țipau neliniștea toate necazurile zilei. Cântecul Floarei se apropie încetișor domolind furtuna lacrimilor ce se îngrămădiseră să acopere prea devreme ochii oamenilor mici cu nori din lumea oamenilor mari.
        “Au, măi bădie Ilie, cu ce îți greșii eu ție?
       Te-așteptai în drum la vie, de l-amiaz’pân’la chindie
       An de an cât o vecie, viața mi-o uscași de vie,
       Ca floarea de păpădie mă trecui peste câmpie”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!