agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2838 .



Scrisori deschise din imprudență (IV)
proză [ ]
Moș Tache și Guvernul
Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Scaietina ]

2004-06-04  |     | 



Domnule Guvern,


Eu îs Tache Roată din Lipova de Sus, stau a treia casă cum vii de la moară, și-ți scriu că nu mai pot de supărare! M-am înnegrit de zici că-s rudă cu lingurarul din capul satului!
Nu mă lăsa, domnule Guvern, nerăspuns, că mă uit la dumneata, în fiecare seară, ca la candelă în zi de duminică. Și văd că le știi pe toate ca nimeni altul! Tot am așteptat eu, că vei afla și de vaca mea, da' bag seamă că nu ți-o spus nimeni încă, deși eu am deschis toate ușile ăstora de-s în legătură cu mata.
Că toți când îi întreb strâng din umeri, de parcă a dat oftica peste ei, și fac semne cu degetul mare în sus. "Ce-i bre? i-am întrebat, v-ați vorbit cu bunul Dumnezeu să coboare, să mă rezolve cu vaca?" Cică nu, degetul ăla în sus înseamnă că Guvernul e vinovat.
Eu nu zic ca ei, că-s olecuță școlit, am făcut cursuri de zootehnie la CAP și atunci, îmi spunea tovarășul agronom:"Mă, Tache, sunt multe vaci în țara noastră. De mai multe feluri și mărimi!" "Cât de multe, tov. inginer?" "Ehei, Tache! Cam câte boabe de grâu scoatem noi la hectar!"
Și-am stat eu atunci cu baba mea, cam vreo două luni, și-am socotit câte boabe sunt pe un spic și câte într-un kil cu 10 000 cât zicea tovarășul că iese la hectar. Și m-am prostit de mirare, câte mai ieșeau la urmă! I-am și zis babei... "Femeie, suntem norocoși că la noi sunt mai puține, da' prin alte părți... nu mai au loc oamenii de atâtea vite!"
E drept, că acum s-au mai schimbat timpurile, dacă aș sta să socot câte boabe mi-o ieșit mie anul ăsta, că am semănat mai răruț, îmi cam tremură mâna de bătrânețe, , ar însemna că a rămas țara numai în cireada de la noi din sat!
Deci, domnule Guvern, eu nu zic ca ei, nu-s cârcotaș, știu că multe dobitoace ai mata pe cap! Da' a venit timpul să te ocupi și de vaca mea!
Neapărat să ajungi, să ne dezlegi de la gardul primăriei! Dacă n-ai cu ce să vii, să spui! Pun eu o vorbă la băiatul ăl mare al lui Bâzgâilă. E conductor pe helicopterul care stropește de gândaci și te repede într-o minută până aici.
Ei, da! vorba multă-i sărăcie, îți povestesc mai în clar când ai să ajungi.
Să nu-ți faci griji că n-ai să mă găsești, ți-am spus, stau a treia casă cum vii de la moară! Da' întrebi de moș Tache Roată, mă cunoaște tot satul și toți știu că te aștept! La bună vedere!


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!