agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3518 .



De la inculpate adunate
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2004-06-14  |     | 



În sala de judecată, forfota a încetat odată cu intrarea Instanței. După formalitățile de rigoare, judecătorul șopteste ceva grefierului și începe să răsfoiască plictisit dosarele. Lângă el- unul mai tânăr care, se vede treaba, nu apucase să se blazeze de atâtea procese, aștepta nerăbdător primul cuvânt al Președintelui. Acesta studiază preț de câteva secunde lista cu procese, după care alege unul la întâmplare. Strigă două nume, la auzul cărora purtătoarele cu pricina se aliniază pe interval. Destul de departe una de alta, astfel încât să poată rezista tentației de a se părui reciproc, cel puțin în fața instanței care trebuia convinsă cu toate argumentele posibile de nevinovăția inculpatelor în cauză.

- Avem aici două dosare care ar putea deveni unul singur. Vă întreb dacă sunteți de acord.
- Nu! răcnesc simultan cele două grații, care se numesc Julieta și Desdemona.
- Cum nu? se miră judecătorul, privind spre cele două de parc-ar fi înghițit o cobiliță.
- Nu și nu, domnule judecător, o ia Julieta înainte. Eu, când am plecat de-acasă, înainte să-mi fac crucea, am jurat că astăzi n-o să zic ”da“ la nimic. Mi s-a arătat un înger azi-noapte-n vis și mi-a șoptit să nu cedez ispitei. Și eu așa am interpelat ce mi-a zis el, cum că nu trebuie să spun “da“ nici moartă. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
- Femeie,...dă să se impună judecătorul.
- Nu și nu! sare cealaltă. Asta minte! Mie mi s-a arătat îngerul și mie mi-a spus ce zice că i-a șoptit ei. Și eu tot asa am interpretat. In-ter-pre-tat, auzi anagramato, că nici nu știi să te adresezi!
Judecătorul cel tânăr își muscă limba și-și umflă obrajii de parcă ar sparge nuci cu toate fălcile.
- Amalgamată ești tu! Și grasă pe deasupra.
- Terminați! se rățoiește președintele. (Sunteți proaste amândouă. Și la fel de agramate). Domnilor avocați, vă rog să explicati clientelor dumneavoastră. Este vorba de două dosare, care, de fapt, sunt unul singur. În primul, Julieta e reclamanta iar Desdemona pârâta, în cel de-al doilea invers. Au depus plângere aproape odată.
După îndelungi tergiversări, avocații reusesc să convingă cele două stropșite cu nume dramatice că onoarea nu le va fi în niciun fel periclitată de unirea celor două dosare într-unul singur și astfel procesul poate continua.

Tânărul judecător devine din ce în ce mai interesat. Se instalează mai comod, ca după o pauză la teatru și asteaptă cu nerăbdare actul următor.
- Având în vedere că amândouă ați săvârșit aceeași faptă una împotriva celeilalte, precum și din alte considerente, propun să vă împăcați, renunțând la proces.
- Nu! săriră ca arse deodată.
- Doamnelor, vă rog să vă gândiți, împreună cu domnii avocați.
- Nu mă-mpac, domnule judecător!
- Nici eu, pe ochii mei!
- Vă dau două motive, unul mai bun decât celălalt. În primul rând, un proces este de durată și costă bani, timp și nervi. În al doilea rând, sunteți niște doamne, trăiți în aceeași comunitate și nu se cade...
- Nu!
- Nu!
- Cum nu? Nu sunteti niște doamne?
- Ba da, eu da.
- Da, eu sunt, ea nu.
- Cum rămâne cu îngerul? Parcă nu ziceați “da“ nici moarte astăzi.

Celor două le pieri pentru scurtă vreme graiul, dar își reveniră subit, amintindu-și motivul pentru care se aflau în fața instanței. Mai dă-l încolo de înger!
Demersurile de împăcare făcute de judecător fură zadarnice, precum și încercarea celor doi avocați de a vorbi în locul grațioaselor personaje la proces.
Plictisit și sătul de astfel de scene, președintele completului de judecată nu are altă soluție decât să continue.

- Povestiți cum stau lucrurile. Dar vorbiți pe rând și fără jigniri reciproce.
Prima luă cuvântul Julieta:
- Mi-a luat omul, domnule judecător.
- Minte! Omul ei, adică al meu, că nu mai e al ei demult, decât în acte, a venit singur, protestează indignată Desdemona.
- Ha! Bineînțeles c-a venit singur, că dacă eram și eu cu el, nu mai apuca domnul judecător să te cunoască. Da’ de ce l-ai primit?
- Asta-i bună! Apoi știi și tu de ce. Că doar l-ai cunoscut înaintea mea.
- Taci, împielițato! Si nu-mi aduce aminte!
- Terminați! Nu mă interesează cine pe cine și de la cine a luat. Vreau să știu, referitor la procesul în cauză, cum au stat faptele.
- Faptele au stat cum au stat, dar imaginați-vă cum am stat eu când mi-am văzut bărbatul, pe care-l știam în delegație, apărând la zece noaptea în casă, îmbrăcat în pijama și cu găleata-n mână.
- Ce făcea cu găleata?
- Păi, ce să facă? Îi dusese dumneaei gunoiul, asa de tare l-a fermecat vrăjitoarea. Acasă nu face nimic, mă rog de el să ia o pâine.
- Nu înțeleg. Atunci ce căuta acasă?
- Tot așa n-am înțeles nici eu. Până m-am dumirit mi-a luat ceva timp. Care va să zică dumnealui plecase-n delegație, un’ s-agață harta-n cui. De unde era să știu că stătea de trei zile fix în capul meu? Adică la etajul de deasupra. Ce i-o fi venit să iasă cu gunoiul, nu știu. Că drumul nu prea-l știa. Și de aici e simplu - la întoarcere s-a oprit unde era mai învățat, adică la noi acasă, fără să-și dea seama că mai are un etaj de urcat. Puneți-vă în locul meu! Bineînțeles c-am urcat scările câte trei până la vrăjitoare să lămurim lucrurile.
- Și?
- Și a dat în mine. Cu făcălețul a dat.
- Minte! De ce nu spune cine-a-nceput?
- Taci, lighioană! Că tu ai dat prima. Și asta doar pentru că eu nu mă gândisem să iau făcălețul și până m-am orientat după pantofi...
- Deci fiecare sustineți că cealaltă a început. Eu cum să vă cred? Aveți martori?
- Da, pe Jenel, sar amândouă înduioșate.
- Să intre Jenel, atunci!

Grefierul rosteste răspicat numele în microfon, iar ușa se deschide, făcând loc bărbatului fatal.
La apariția lui, judecătorul ăl mic e gata să leșine. Nu-și mai poate abține chicotelile, motiv pentru maestrul lui să-i arunce priviri ucigașe și să-l faulteze pe sub masă. Restul asistenței scoate un murmur care nu se știe dacă era de uimire, de admirație sau dezamăgire totală.
Superbărbatul care dusese shakespearienele personaje la măcel arăta de parcă fusese proaspăt avortat, bătut în cap și lovit de urgii. Se împiedica mergând, bâțâia din cap a nu se stie ce și rânjea tâmp când înspre Julieta, când înspre Desdemona.

- Apropiați-vă și puneți mâna pe cruce!
După îndelungi străduințe de a rosti jurământul după dictare, Jenel oftează ușurat și întoarce capul spre asistență, aruncându-i o grimasă de victorie. De emoție, i se încrucișaseră ochii, astfel că nu prea mai știa cu care se uită la nevastă și cu care la amantă.
Tânărul judecător profită de ocazie pentru a se face că tușește. Se pare că terminase de spart toate nucile și își descoperise subit o pasiune pentru unghii, pe care le rodea cu sârg.
- Spuneți-mi ce ați văzut în seara când cele două femei s-au încăierat.
- Hî.
Atât putu rosti Don Juan, care nu reusise să-și despletească ochii și al cărui cap înlocuise bâțâitul cu o miscare regulată, zmucindu-se înspre înapoi, când spre stânga, când spre dreapta.
- Uitați-vă la mine și spuneți-mi ce ați văzut!
S-ar fi uitat, săracul, dar cu ce? Și era, oricum, mai tentant să-și arunce capul spre spate, de unde, din stânga se încrunta Julieta, iar din dreapta Desdemona îi trimitea bezele.
- Deci?
- Hî.
- Consemnați!
- Ce să consemnez, domnule președinte? întreabă grefierul disperat.
- Vă mai întreb o dată ce ați văzut.
De unde era să știe ce-a văzut, când nu știa ce are voie să spună? Nici una din cele două femei nu vorbea în locul lui, iar el, de-atâta tăcere de-a lungul vieții, uitase să mai vorbească. Nici nu avusese nevoie, căci nu rămânea niciodată singur. Era când cu Julieta, când cu Desdemona, și aveau ele grijă. Totuși până și el pricepuse că judecătorul așteaptă un răspuns, pe care se grăbi să i-l dea, de data aceasta printr-un sunet ceva mai lung:
- Hîîî...
Motiv pentru grefier să întrebe concentrat:
- Cu câți de “î“ să scriu, domnule președinte?
- Scrie cu câți vrei. Vă mențineți declarația?
- Hî-hî.
Ia te uită! Poate să lege o frază.

Nu se știe cum, scăpate de sub control de judecătorul care se concentrase pe descifrarea limbii lui Jenel, cele două grațioase profitară de ocazie pentru a-și mai răcori mâinile una în coafura celeilalte. Într-un moment de respiro, și-au amintit de bărbatul vieții lor, de care trăgeau acum fiecare de câte o mână, reușind să-i deblocheze ochii, care căpătaseră o turație uluitoare, de șaizeci de rotații pe minut, o dată în sensul acelor de ceasornic, când trăgea Julieta, o dată în sens invers, când prelua Desdemona conducerea.
Asistența se amuza copios, președintele amenința în zadar, iar judecătorul cel tânăr scăpă chipurile un obiect sub masă, pe care-l mai caută și acum.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!