poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2566 .



Fragment
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Amorphis ]

2004-06-14  |     | 



-Hai odata? Mergem?
-Unde?
-Nu fi copil...am vazut cum ma privesti !
Ochii ei migdalati ma filau cu o cautatura tendentioasa si totusi atat de cristalina.
Imi atinse usor gatul cu mana stanga. Desi mana ei era rece cred ca exista un motiv secundar pentru fiorul ce ma cuprins.M-am scuturat usor, involuntar. Pana sa apuc sa mai intreb ceva si-a strecurat degetul aratator sub gulerul meu...
-Mergi?
*
Zona aceea a orasului era ca sub efectul unui drog la ora aceea. Dupa-amiaza torida trecuse deja ca un tsunami post-nuclear dar ramasese o zabuseala lipicioasa si persistenta.
In linistea aceea cu multe grade Celsius se mai auzeau doar nisipul si pietricelele ce scrasneau intre pantofii nostri si cuburile de piatra.
Din cand in cand zambea usor, imperceptibil, aproape interior si privea in sus de parca misiunea ei aici venea de dincolo de albastru.

"Cine esti? De unde ai aparut femeie... asa... exact cand aveam cea mai multa nevoie si cand totusi sunt atat de vulnerabil? Cat de nobile pot fi intentiile tale... si... si pana la urma unde ma duci? "Noile intrebari se contopeau cu altele mai vechi, cicatrici ale altor "intentii bune", obiectivismul meu, prin prisma noilor circumstante se ducea dracului... nu ma puteam detasa de trecut si simteam cum se infiripa primele semne paranoice.
-De ce eu...?
Liniste.
Am inghitit in sec si am privit-o in continuare, asteptind o repercursiune a indraznelii mele de a rupe acel vals silentios al plimbarii noastre pe cuburile prafuite ale micutei strazi.
Secundele treceau greu iar raspunsul se lasa asteptat. Aveam impresia ca merg spre un tot imprevizibil si totusi, atat de comun.
Imi prinse mana si in ciuda incapatanarii mele de a inainta a trebuit sa ma opresc.
-...Nu ai nici cea mai vaga idee despre locul in care mergem, nu cunosti motivul pentru care trebuie sa ajungi acolo, nici macar pe mine nu poti spune ca ma cunosti... si tu, tot ce poti sa intrebi acum este, de ce tu ?!
Am ramas privindu-ne in ochi cateva minute. Cand am avut din nou curaj sa deschid gura, mi-a taiat elanul scurt, lipindu-si degetul aratator de buzele mele.
S-a lipit de mine, si dupa ce a facut un sandwici din palmele ei, paradoxal inca reci, si palma mea dreapta, si-a lipit usor urechea de pieptul meu.
Mi-am dat seama in ultimul moment ca nu mai era nimic de facut. Tipa asta nu juca corect. Si-a dat seama ca, desi privirile mele erau antrenate sa fie goale si reci, inima ma putea da de gol.
Nu am terminat bine sirul gandurilor si privirea ei deja se ridicase.
A zambit usor.
"Oare incearca sa strapunga si ultimul bastion de intimitate?"

Indreptindu-si buzele extraordinar de incet spre ale mele am avut instinctul de a ma apleca putin...in intampinarea drogului pe care il cunosteam foarte bine chiar din experienta din care imi revenisem de doar cateva zile si de care stiam ca lasa urme adanci in suflet... si nu numai.
Drumul spre degustarea ambroziei mi s-a parut fara capat, nu secunde ci ani trecind parca pe langa noi, in asteptarea intalnirii buzelor noastre. Insa adevarata batalie se ducea in privirile noastre care, se intalneau undeva, fix la mijlocul geometric al distantei in continua schimbare dintre noi.
Atunci cand deznodamantul era evident si parea de neevitat, buzele ei au ales un drum laturalnic, capul ei cotind spre dreapta si poposind pe umarul meu.


*

Nimeni nu ar putea spune exact cat a durat plimbarea. Cert este ca timpul disparuse, incetase sa mai existe, la propriu, isi pierduse moneda forte, insasi consistenta lui implacabila... dorinta oamenilor de a-si masura existenta placida cu rigla lui stramba.
Era deja seara cand am ajuns acolo.
Dincolo de zidul de copaci se intrezareau cateva luminite, semn ca micul oras nu era departe.
Un zambet clar imi aparu pe fata, pentru prima oara in acea zi, fara o cauzalitate anume si total lipsit de caracterul diversionist atat de specific grimaselor mele cu iz de zambet.


¤...to be continued ¤

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!