poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6170 .



în fața sfinxului
scenariu [ Teatru ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alexander ]

2011-05-13  |     | 



bărbatul
îngerul

(cele două personaje se plimbă la început agale, bărbatul venind dintr-o parte și îngerul din cealaltă. se întâlnesc la mijlocul scenei în dreptul unui sfinx. se comportă ca doi trecători. îngerul este complet îmbrăcat în alb. bărbatul în blugi cu un tricou negru și pantofi cu șiret.)

îngerul (constatând): te doare măseaua...
bărbatul (dând din cap dar fără patetism): mă doare. mă doare rău.
îngerul (tot constatând): vrei să te vindec...
bărbatul (hotărât): nu nu. doar mă doare măseaua. vindecarea nu are nicio legătură.
îngerul (neutru): de ce ai venit la sfinx?
bărbatul (trăgând aer în piept, îndreptând spatele, mai cu putere în glas): din întâmplare. (către înger, ca și când atunci îl observase) ți-am spus că mă doare măseaua? din cauza ei mă plimb de colo colo. mâine pot fi pe fundul unui ocean sau pe banca unui montagne rousse.
îngerul: și totuși nu vrei să te vindec? (accentuând) e posibil să nu mă mai vezi.
bărbatul (sigur pe el. se așează după ce a căutat degeaba cu privirea o bancă): ete na! durerea este atât de vie. mă va ține în viață ... (privind în față, nu la înger) m-am născut cu durerea asta de măsea. îmi aduc aminte, doctorii dădeau din umeri cum dai tu din aripi.
îngerul (plimbându-se alene pe lângă el): eu nu am aripi.
bărbatul (privindu-l atent, continuă): îmi trece doar când fac dragoste. nici înainte nici după. doar când fac dragoste.
îngerul (cu un zâmbet): ți se pare.
bărbatul (aprobator ): tot ce se poate. mi s-a mai spus. (pauză scurtă după care continuă entuziast) totuși are și părți bune durerea asta. pot fuma, pot avea insomnii, pot să scriu. (zâmbește nostalgic)
îngerul (tace, admiră parcă zâmbetul bărbatului)
bărbatul (se ridică și vorbește cu aplomb): îmi plac amintirile. amintirile mele sunt foarte sănătoase. cele de ieri sunt la fel de intense ca cele din copilărie. este incredibil. (îngerul nu are nicio reacție. bărbatul își duce mâna la măsea în timp ce are o grimasă) pe tine ce durere te-a adus aici?
îngerul (trăgând aer în piept, ca și când aștepta de mult această întrebare): niciuna. de fapt este posibil ca tu să mă fi adus aici.
bărbatul (surprins): pe bune!!!(revenind la starea anterioară) dar nu mă miră. odată știi cu cine m-am întâlnit?
îngerul (ridicând din sprâncene)
bărbatul: cu un consul.
îngerul (amuzat): de unde știi că era consul?
bărbatul: a fost ca într-un vis când știi că o anumită persoană este x chiar dacă nu s-a prezentat și chiar dacă nu-i seamănă.
îngerul: și?
bărbatul: mi-a zis că are în fiecare zi altă durere.
îngerul: deci, tu ești un fericit.
bărbatul (explodând): exact! (mai calm, cu compasiune) dar nu am lăsat să se vadă asta. s-ar fi simțit.... (zâmbind) cred că acum îl doare ochiul
îngerul (zâmbește și el): sau măseaua ochiului.
bărbatul (privește la sfinx): cum se vede lumea de pe creștetul lui?
îngerul: larg.
bărbatul (ca și când i s-a întărit o convingere): ca o durere deci. bănuiam eu. (îl privește pe înger și spune plin de entuziasm) eu clipesc rar. clipesc foarte rar.
îngerul (calm, neutru): ți se pare.
bărbatul (afectat): de când vorbesc cu tine durerea s-a accentuat. (răstit) uită-te la mine, ai să vezi că eu clipesc foarte rar.
îngerul (pe același ton calm): te rog frumos să mă ierți dar eu nu te pot vedea.
bărbatul (nedumerit, dezamăgit): aaa.
îngerul (încearcă să îl împace): mă poți vedea tu. este suficient.
bărbatul (dând din cap pentru a se consola pe sine): eu nu mai pot să îmi văd iubita. a închis ușa la duș. îi mai aud doar săpunul cum alunecă pe piele. (către înger) asta e bine, nu?
îngerul (zâmbind): doar dacă nu fuge pe gemulețul de la baie ca un infractor.
bărbatul (gustând gluma): da! (îl privește pe înger, scurt schimb de priviri între cei doi. exclamă brusc). uite, acum mă privești în ochi!
îngerul (zâmbind): ți se pare.
bărbatul: după câte îmi spui, aș avea probleme cu ochii?
îngerul (zâmbind): de fapt eu nu am spus prea multe.
bărbatul: măcar ești aici?
îngerul: contează?
bărbatul (ridică din umeri): cred că ... (fără să aștepte neapărat un răspuns). (gânditor) chiar mă poți vindeca? (repede către înger) să nu-mi răspunzi. mai bine zii ceva despre durerea asta.(adaugă sarcastic) nu că aș avea nevoie.
îngerul (neutru): durerea asta te-a făcut om.
bărbatul (smuls parcă dintr-un vis): eeee, chiar asa ...(zâmbesc amândoi) pe tine ce te face înger?
îngerul: faptul că nu te văd. ( bărbatul devine iar dezamăgit) te rog frumos să mă ierți (face pauză scurtă și adaugă mai apăsat) din nou.
bărbatul (glumeț): alții ți-ar spune ceva....
îngerul: alții au alte dureri.
bărbatul (cu o grimasă pe față. își duce mâna la măsea): cel mai rău este când dorm. mă doare și când visez. doar când fac dragoste nu mă mai doare. și nu pot face dragoste tot timpul, adică aș vrea, toate religiile spun că asta este salvarea (o mașină ca cele care curăță trotuarele noaptea apare pe scenă și face zgomot pe măsură ce bărbatul și îngerul ies de pe scenă vorbind) ... să te doară și în vis. e rău, cel mai rău asta. asta este cel mai rău. plus că de la un timp soarele răsare și apune atât de repede. (îngerul îl bate ușor pe umăr cu o mână, compătinitor, în timp ce pe cealaltă o ține la spate având în ea o lanternă pe care o stinge și o aprinde repede)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!