poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5099 .



Logodnicii Amaltheiei (scen. I-III)
scenariu [ ]
Comedie intr-un act Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2011-06-07  |     | 



PERSONAJELE

AMALTHEIA – funcționară (nemăritată), între 35-40 de ani
AGLAÉ – profesoară de franceză, între 35-40 de ani
PARASCHIVA – văduvă bogată, între 40-45 de ani
VOCILE DE LA TELEFON

DECORUL

Acțiunea se petrece în salonul unei case, mobilat în stil clasic (sau după placul regizorului).

SCENA I

Amaltheia singură. Stă într-un fotoliu, lângă care se află o măsuță cu telefonul pe ea, și citește ziarul,

AMALTHEIA:
Așa-a-a... Ia să vedem ce avem aici!... Vând teren intravilan,
construibil, în Otopeni, cinci sute de metri pătra-a-ați... Vând apartament cu trei camere confort unu, stil vago-o-on... Vând cățelușă de rasă în vârstă de cinci luni cu vaccinurile la zi-i-i... Bla-bla-bla, bla-bla-bla-a-a... Așa-a-a... Cumpăr aur, argint și orice metal prețios cu plata pe lo-o-oc... Cumpăr cărți vechi și noi din orice domeniu și orice cantita-a-ate... Cumpăr icoane vechi pictate pe lemn și sticlă-ă-ă... Bla-bla-bla, bla-bla-bla-a-a... Așa-a-a... Schimb casă cu trei camere, baie, bucătărie, grădină, gara-a-aj... Ofer loc de mu-u-uncă... Ofer loc de veci în cimi-i... Doamne ferește!...
(Își face semnul crucii.)
Dar unde e?... Unde o fi?... Aha, uite-l! Domnișoară de treizeci de ani, drăguță, elegantă, situație materială bună, doresc să cunosc domn de vârstă apropiată, fără obligații, sincer, sufletist pentru căsătorie... A apărut!... Hm, cum de încă nu m-a sunat nimeni?... Interesant!...
(Își toarnă un pahar cu apă, bea.)
Așa-a-a... Ia să vedem ce mai avem aici!... Domn patruzeci de ani, serios, fără obligații, caut domnișoară sau doamnă divorțată, serioasă care să-și petreacă viața alături de mine... Așa-a-a... Ia să vedem...
(Ridică receptorul și formează numărul.)
Zero, doi, unu, trei... Așa-a-a... Sună!...
(Așteaptă cu receptorul la ureche.)
Nu răspunde nimeni.
(Pune receptorul în furcă și începe să citească mai departe.)
Așa-a-a… Oferim companie intimă precum și diverse fantezii domnilor, doamnelor și cuplurilor... Doamne ferește!
(Își face semnul crucii.)
A înnebunit lumea nu altceva!... Așa-a-a… Lesbiană, bisexuală, caut parteneră sau cuplu… Doamne!...
(Își face semnul crucii.)
Sodoma și Gomora, nu altceva!... Așa-a-a… Caut gay pasiv pentru relații discrete… Doamne!...
(Își face semnul crucii.)
Cum de-i mai rabdă Dumnezeu?!?... Așa-a-a… Ia uite aici – văduv patruzeci și doi de ani, fără copii, zodia Capricorn, cu casă, bani și un job sigur, caut doamnă sau domnișoară fără obligații, rog seriozitate… Aș-a-a… Ia sa vedem…
(Ridică receptorul și formează numărul.)
Zero, unu, doi, patru, opt… Așa-a-a… Sună!... Alo-o-ou!... Numele meu este Amaltheia Der-r-r-ona, sunt necăsătorită și am sunat în legătură cu… Cu-u-um?... Numai e valabil?... Da, am înțeles… îmi cer scuze pentru deranj!...
(Pune receptorul în furcă.)
Auzi, hm… nu mai e valabil… Așa-a-a… Ia să vedem mai departe… Inginer, căsătorit caut o relație discretă-ă-ă… Tânăr caut domnițe pentru satisfacere reciprocă-ă-ă… Caut doamnă sau domnișoară până-n patruzeci de ani pentru petrecerea timpului liber cu îndeplinirea fanteziilo-o-or… Ce lume stricată!... Așa-a-a… bla-bla-bla, bla-bla-bla-a-a... așa-a-a... Ia uite! Tânăr, intelectual – avocat?... Bine educat, fizic plăcut, treizeci și opt de ani, caut intelectuală pentru căsătorie... Ãsta da! Ia să vedem...
(Ridică receptorul și formează numărul.)
Zero, doi, unu, trei, opt, zero... Sună!... Hai dragul meu, răspunde!... Alo-o-ou!... Bună ziua!... Am sunat în legătură... da cu anunțul... da de la matrimoniale... Numele meu este Amaltheia, Amaltheia Der-r-rona... sunt nepoata contesei Isabella Der-r-rona... Nu, nu am fost căsătorită niciodată... Și când am putea să ne... oricând! Atunci azi... E ziua mea de nașterte... Mulțumesc!... Am vrut să vă invit la mine... Veniți!... A, da sigur... Plevnei numărul treisprezece... Da, intersecția cu Mărășeștilor, o casă zugrăvită în galben... Da vă aștept... Peste o oră!... Perfect... La revedere!...
(Pune receptorul în furcă.)
Așa-a-a... De ăsta nu mai avem nevoie.
(Mototolește ziarul și îl aruncă în coșul de hârtii.)
În sfârșit!... Daʾ ce o să se mai mire Aglaé... de Paraschiva nici nu mai vorbesc, parcă ar fi două gaițe… Of-of-of!... Ele sunt singurele mele prietene aristocrate. Dar cum de nu au apărut încă?.. E aproape doisprezece…
(Se aude soneria.)
Ah, ele trebuie să fie!
(Se repedă să deschidă ușa.)

SCENA II

Intră Aglaé și Paraschiva.

AGLAÉ:
Bo-o-onjur!
AMALTHEIA:
Vai fetelor!... Nici nu știți ce bine îmi pare că ați venit… Am o veste penru voi…
PARASCHIVA:
Ho soro!... Nu ne lua așa: rap-rap-rap și zdrang, zdrang, zdrang cu veștile tale… nici nu ți-am trecut bine pragul și deja ne și blagoslovești cu vești.
(Se așează în fotoliu.)
Așa!... și acuma poți să dai drumul la știri. I-a spune soro ce veste?...
AMALTHEIA:
O-o-o surpriză, o mare surpriză…
AGLAÉ (mirată):
Ia-a-ar?!...
PARASCHIVA (ironic):
Da soro, iar!... Ultima surpriză a fost cam scumpă. Ha-ha-ha!... A costat-o o avere, – un inel de aur cu brilliant, moștenire de la bunică-sa, contesa Isabella Der-r-rona...
AMALTHEIA (se preface că nu ia în seamă ironiile Paraschivei.):
Astăzi o să vi-l prezint pe noul meu logodnic.
AGLAÉ:
Ia-a-ar?!...
PARASCHIVA:
Daʾ, soro iar!... Ce să-ți spun…
(o imită pe Amaltheia.)
Noul meu logo-o-odnic… ce surpriză abracadabrantă!... Surpriză ar fi de-ar veni, dar așa… m-am cam săturat de prezentările tale și de logodnicii tăi… care…
(Dă din mână a lehamite).
AMALTHEIA:
Vai, daʾ câtă răutate fetelo-o-or… Azi e totuși ziua mea, a-a-ah! Odată în viață faci treizeci de anișori…
AGLAÉ:
Ia-a-ar?!...
PARASCHIVA:
Și tu soro, ce tot o dai cu iar și iar și iar, iar?... Iar, dragă iar!... Că ea sărăcuța nu-i are pe cei șapte de acasă, de aceea nici nu-i pune la socoteală… Femme fatale!... Ce să-ți spun?!... Mai bine ne-ai da ceva de băut, că de logodnicii tăi...
(Face semn cu mâna că-i sătulă până-n gât.)
AMALTHEIA:
Vai, fetelo-o-or, imediat... da ce bine mă simt cu voi...
(Iese.)

SCENA III

Aglaé și Paraschiva, singure.

AGLAÉ:
Cést la vie!
PARASCHIVA:
La vie, ne la vie, dar are capra asta la logodnici… iote așa trec prin viața iei, ca trenurile prin Gara de Nord.
(Face semn cu mâna.)
Și tu ce tot o dai soro cu franțuza ta?!... La vie, ne la vie… ce să-ți spun… notre poule dans votre cour… mare rahat! De parcă eu nu aș ști limbi străine?!... Ha-ha-ha!...
AGLAÉ:
Tu!... Limbi străine?!...
PARASCHIVA:
Da, soro eu!... Că nu vorbim de sfânta Filoftea… și nu mai fă pe mirata că-ă-ă… De parcă numai franțuza ta ar fi limbă străină?... Parlez-vous français… Ha-ha-ha!... Dar rusa ce are soro?...
(Se ridică în picioare și întinzând, spectaculos, mâna, începe să recite:)
Samaliot mișto zburaiet… Ieta poanta nie ținiaiet… Pașla vidiima na turbinca!... Vaniika dai pistaliet, niemțî na ulițe… taca-taca, taca-taca… canieț filiima… Pizdieț-maladieț, vsio!... Ha-ha-ha!...
(Începe să danseze cântând.)
Ca-ca-lin, ca-ca-lin, ca-ca-lin-ca maia,
Ca-ca-lin, ca-ca-lin, ca-ca-lin-ca maia…
Ha-ha-ha! Ei, ce spui soro?... Vezi că știm și noi pe muscalește!... Ha-ha-ha!... Știm soro, știm… și de vorbit, și de cântat, și de dansat știm… și poezii știm…
AGLAÉ:
Esenin?!...
PARASCHIVA:
P-da-a-a!...
AGLAÉ:
Lermontov?!...
PARASCHIVA:
P-da-a-a!...
AGLAÉ:
Și Pușkin?!...
PARASCHIVA:
Și-i-i!...
AGLAÉ:
Și Maiakovski?!...
PARASCHIVA:
Ei, și Maia… ko-ko… kot-kodac, prea multe vrei și tu… Auzi Ese-e-enin… Pușki-i-in… Lermontou-u-u… Dar Bacovia ce are soro?...
(Ridică, spectaculos mâna și începe să recite.)
Darmniau adi-i-inc sicri-i-ili die pliumb,
Și fliori die pliumb și funierar veșmient
Staiam sângur în cavo-o-ou și bâlo ocieni vânt…
Și scărțăia coroaniele die pliumb tavarișci!...

Va urma

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!