agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8503 .



Novac
scenariu [ Film ]
scenariu cinematografic

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elizee ]

2005-12-12  |     | 




Novac

1. Dormitor
Interior dimineață

Într-un dormitor mobilat clasic, dar elegant, în patul din partea stângă a camerei - pe care razele dimineții prin obloanele grele de stejar își amprentează prezența - Diana, o tânără de 25 de ani doarme. În partea dreaptă a patului , pe noptieră, este un telefon, o carte, o fotografie ( reprezentând trei femei: ea, o femeie matură- deducem mama ei și o doamnă mai în etate- deducem bunica ei), o mapă și un pix și un ceas deșteptător. Liniștea este tulburată de sunetul telefonului. Diana întinde mâna după receptor (este încă cu ochii închiși), cu greu îl nimerește și răspunde la telefon cu o voce adormită, nepărând convinsă că ar vrea să se trezească: „- Da …Dorm…Da, mami aud, bună dimineața și ție…Nu, nu am reușit să scriu nimic…Așa bine nu am nici o idee…Știu că trebuie să fie gata, o să scriu la bunica…Ba da, am timp să merg la ea” Se ridică într-o rână și cască, după care parcă fiind consolată cu ideea că se trezește continuă pe o voce cât se poate de fermă: „Știi că îmi place să merg la ea, acolo întotdeauna îmi vin idei bune și scap de agitația asta continuă…Da, stai liniștită știu că e important și te rog nu te mai stresa tu pentru romanul meu mai mult decât mine, da?...Bine, te pup…Da, te sun luni să îți spun ce am făcut la editură”. Diana pune jos receptorul, se ridică din pat, se întinde și spune oftând: „ Sper să am ce să îți spun…” Trage obloanele, deschide geamul și se îndreaptă spre partea stângă a camerei, unde pe un dulăpior are o combină muzicală și niște rafturi cu cd-uri, ia un cd de pe raft și îl introduce în combină.

2. Mașină
Interior-exterior zi

Diana (îmbrăcată în blugi, într-un tricou și o cămașă cu pătrățele, are părul prins la spate și o bască neagră pe cap, o brățară de bronz cu model indian pe mâna dreaptă) introduce un cd în cdplayer-ul mașinii (jeep) și pornește la drum. Pe scaunul din stânga ei se află aceeași mapă și același pix de pe noptieră. În oraș, multă aglomerație, claxoane, pe străzi roiesc oameni pe a căror față se citește agitația, dar chiar la ieșirea din oraș Diana surprinde un cuplu. Cei doi se plimbă liniștiți și fericiți, contrastând cu mulțimea (îi vede doar din spate, fata este cam de aceeași constituție cu ea și îmbrăcată la fel, iar băiatul este înalt și cu păr lung negru). Diana îi privește prelung. Fiind atentă la cei doi, nu observă culoarea roșie a semaforului decât atunci când numai poate să oprească și speriată trece de intersecție, spune nervoasă: „ce naiba-i cu mine, nu se mai poate așa ceva…” și își aprinde o țigară. Își continuă drumul, ieșind din oraș, peisajul frumos și muzica o face să se destindă și conduce cu plăcere. Ajunge la marginea unei păduri maiestuoase, în fața căreia este o casă frumoasă, nu atât luxoasă cât prietenească. Oprește mașina în fața casei, oprește muzica, își strânge lucrurile, claxonează de trei ori și iese din mașină.




3. Casa bunicii
Exterior - crepuscul

Din casă iese în grabă o bătrânică (căruntă, mică de statură, drăgălașă, îmbrăcată într-o rochiță de casă crem). Se apropie de Diana și spune îngrijorată: „Fata mamii, puteai să îmi spui că vii…of, of…draga bunicii…îți făceam ceva bun...Diana mea ce surpriză…Tare dor mi-a fost deja de tine” și o îmbrățișează călduros. „Hai să intrăm în casă, chiar ieri ți-am făcut ordine în cămăruță…dar stai liniștită nu am aruncat nimic din hârtii…nu, nu…toate sunt pe birou”.Cele două intră în casă.

4. Bucătăria bunicii
Interior – crepuscul

Bătrânica în timp ce îi toarnă limonadă în pahar Dianei care își aprinde țigara îi spune: „Þigările astea…Iarba dracului…dar nu pot eu să-și zic ce să faci, nu-i așa?” și zâmbind o îmbrățișează „Și ia spune tu ce mai scrii acum?” Diana bea din paharul cu limonadă, după care, supărată spune „Mai bine nu mă întreba…” și oftează; bunica o întreabă îngrijorată în timp ce se așează pe scaun vizavi de Diana: „ Ia spune-mi tu care e problema, cine o supără pe nepoțica mea?”; Diana suflând din țigară „Nimeni nu mă supără, eu sunt de vină. Știi că ar fi trebuit să lucrez deja la noul meu roman și nu am nici o idee, nu știu ce se întâmplă cu mine…”; bunica o întreabă zâmbind cu subînțeles: „Te pomenești că Diana mea e îndrăgostită…”, fata se ridică de la masă și se îndreaptă spre fereastră; se uită visătoare la pădure și îi spune bunicii: „îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nepoata ta nu e îndrăgostită ci doar lipsită de inspirație și plictisită de oraș…”

5. Pădure
Exterior crepuscul

Înaintăm din ce n ce mai mult în pădure, ajungem lângă râul care traversează pădurea în partea dreaptă. În oglinda apei cucerită de luminițele și culorile apusului observăm o siluetă care se plimbă de-a lungul malului.

6. Bucătăria bunicii
Interior crepuscul

Tresărind se întoarce energică înapoi la masă, se așează pe scaun, stinge țigara și cu o privire ștrengărească spune: „Dar aici la tine mă simt …mă simt că sunt eu din nou…și pădurea mea, și râul meu…sigur îmi va veni o idee…mă duc să mă schimb, vin îndată…și n-ar strica ceva bun de mâncare…te rog bunicuța mea…mor de foame, ah și ar fi bine dacă ai putea să îmi faci și cafea…multă cafea…că la noapte lucrez.” Bunica dând din cap dezaprobator: „N-ar trebui să îți mai pierzi așa nopțile…dar tu știi…hai, du-te și fă-te comodă”. Diana iese din bucătărie în vioaie. Bunica o urmărește îndelung cu privirea înduioșată.

7. Camera Dianei
Interior noapte - răsărit

În cameră ( o cameră mică, cochetă, luminată clar-obscur, cu mobilă din lemn masiv și cu un ceas cu cuc vizavi de birou) Diana stă la birou ( pe birou se află mapa, deschisă, lăsându-se la vedere o coală de hârtie albă, nescrisă, o scrumieră goală și o cafetieră ) și se pregătește să scrie. Scrie o frază, dar nemulțumită mototolește coala și o aruncă pe jos. Aprinde o țigară. Aceeași soartă o vor avea și colile care urmează. Nervoasă și supărată Diana, după multe ore și țigări își lasă capul pe masă, dar nu doarme. În spatele ei foile mototolite s-au adunat considerabil, scrumiera este umplută până la refuz, iar cafetiera e goală. Cucul de pe perete anunță ora 6 dimineața. Diana amorțită și tristă se ridică de pe scaun și merge la geam, se uită la pădure, tresare, își ia repede mapa, pixul și țigările, apoi iese pe ușă încet ca să nu își trezească bunica.

8. Pădure
Exterior răsărit

Pădurea maiestuoasă plutește încă amorțită în vis, în ceață și în verdele-i crud care vestește apropierea verii. Diana cu ochii în lacrimi și cu mersul deși echilibrat destul de nesigur înaintează în pădure. Se plimbă și fața-i obosită se înseninează tot mai mult la revederea naturii în dezlănțuita-i frumusețe. Când ajunge lângă râul care trece puternic, spălându-i parcă sufletul, e copleșită de frumusețe și se așează timid pe piatra din fața unei sălcii, cu spatele rezemată de aceasta. Își scoate mapa și se pregătește să scrie. Își ridică privirea și visătoare se uită spre râu. Starea îi este tulburată de zgomote care anunță apropierea cuiva dinspre drumulețul din stânga ei. Se uită curioasă și neclipind spre drum. Un tânăr deosebit de frumos ( îmbrăcat în costum de catifea verde, în stil medieval, brunet, cu ochi negri adânci și sclipitori, cu părul lung și bogat) se apropie de ea cu o expresie pe față care arată cum că se bucură de revederea unui vechi prieten, zâmbește luminos și mișcările îi sunt pline de mister. Ea, nerecunoscându-se, se ridică să îl întâmpine și îl salută, după care dându-și seama de ce a făcut roșește rușinată. El, uitându-se fix la ea, o ia fin de mână, și îndreptându-se spre râu îi spune: „ Demult nu te-am mai văzut pe aici…” Ea uimită, dar și flatată îi spune: „ Eu nici nu știu dacă te-am văzut până acum, deși am stat mult pe aici când eram copilă”, el spune: „ Știu”. Diana tremurând se cufundă în tăcere și evită să se uite la el. Tânărul îi respectă tăcerea și se așează în spatele ei pe piatra din fața sălciei. Când acesta pleacă de lângă ea, Diana îl urmărește cu privirea după care se apropie de el destul de reținută însă și îl întreabă scoțând pachetul de țigări: „Vrei?”, el zâmbind dă din cap în semn de refuz, ea „Eu aprind una…locuiești prin zonă?” El îi spune cu o mișcare descriptivă: „Aici.” Diana: „ Frumos.” Diana aruncă țigara încă la jumătate și pare foarte agitată. Ea spune: „Cred că am fumat cam mult în ultima vreme.” El se ridică și merge foarte aproape de ea, fata face un pas în spate și întinde mâna: „Diana mă numesc.” El îi sărută mâna uitându-se adânc în ochii ei. Ea, emoționată își retrage mâna, el își apropie mâinile în poziție de rugăciune lipite de buzele lui întredeschise și își închide ochii, Diana spune „ Care e numele tău?” El își deschide ochii brusc „ Numește-mă” și o strânge rapid și ferm în brațe și o sărută pasional. Diana pare pierdută în brațele ei, obrajii îi ard și mâna-i tremurândă îl mângâie pe păr. Cei doi fac dragoste. Diana și bărbatul stau îmbrățișați, ea se uită la el și spune: „Ar cam trebui să plec, nu vreau ca bunica să își facă griji. Când ne mai vedem?” El trist îi spune: „Atunci când mă vei găsi”. Ea zâmbind: „Păi nu ai vreun număr de telefon sau adresă, dă-mi-le și te caut, promit?” El, înlăcrimat, îi ia fața între palme și o sărută pe ochi. Ea îl îmbrățișează, apoi își scoate brățara de la mână și i-o pune lui, zâmbește și îi spune: „Ei cum rămâne cu numărul de telefon? Nu ai?” El, cu ochii închiși și strângându-și mâna cu brățară îi spune: „ Hai și caută-mă, voi fii întotdeauna aici așteptându-te, nu uita, numește-mă” își deschide ochii și i se scurge o lacrimă pe obraz.


9. Pădure
Exterior după-amiază

Un strop de apă din salcie cade pe obrazul Dianei care doarme liniștită la umbra acesteia. Se trezește speriată, se uită în jur, vede că nu mai are pe mână brățara, zâmbește îndrăgostită și se ridică repede și fuge spre casă.

10. Bucătăria bunicii
Interior după-amiază

Diana intră repede în bucătărie și o îmbrățișează pe bunica ei. Bunica se uită la ea mirata: „Mi-am făcut griji pentru tine fetița mea, ce ai ce-ai pățit? Þi-ai făcut treaba? Apoi râzând continuă: „Că mizerie ai reușit să faci” Ea: „Lasă asta bunico, vreau să vorbesc cu tine despre ceva, mai exact despre cineva…”Cele două se așează la masă, Diana continuă: „Bunico cine e tânărul care trăiește în casa din pădure?” Bunica surprinsă: „Diana, în pădure nu locuiește nimeni, din câte știu eu nici cabane nu s-au făcut, nici pădurar nu avem…Știi, e terenul alunecos și mai sunt și…zvonurile cum că pădurea ar fi bântuită…” Diana serioasă: „Prostii…bântuită…de când sunt mică mă plimb prin pădure” Bunica spune: „ Știu, dar sunt unii care spun că ar fi bântuită de sute de ani de un tânăr nebotezat, care până nu își găsește numele nu poate părăsi pădurea și nici lumea asta…Nici eu nu cred în poveștile astea de aceea te-am lăsat să te joci în pădure. Dar de ce mă întrebi?” Fata nemaifiind entuziasmată ci mai mult intrigată: „ Ah, nimic, doar așa…” Se ridică și iese îngândurată din bucătărie, bunica ei o urmărește nedumerită: „ Artiștii ăștia…”

11. Camera Dianei
Interior după-amiază, crepuscul

Diana îngândurată, își atinge brațul și locul de unde lipsește brățara. „N-are cum să fi fost vis…nu în nici un caz…” Își masează ușor tâmpla, zâmbește îndrăgostită: „poate că am înnebunit, dar trebuie să mă întorc, să îl găsesc…” Își închide ochii, își atinge buzele senzual, apoi se ridică încet și privește pădurea pe care cade înserarea.

12. Pădure
Exterior crepuscul

Diana, fuge prin pădure până ajunge la locul de lângă râu. După salcie, se ascunde tânărul, ghemuit și temător. Ea ajungând la locul știut, se oprește brusc și mimica ei senină și zâmbitoare se transformă într-o figură disperată și neputincioasă, buzele încearcă să scoată sunete dar tremură și își dă seama că nu știe cum să-l strige pe tânăr încearcă: „Am venit…Unde ești…Doamne, nu știu cum să te chem…Cum …Care …Numele tău…Doamne…Hai…Vino…” Băiatul ascuns începe să plângă, strângându-și mâinile pe gură și dând din cap în semn de negare. Se uită apoi dureros spre ea și se ridică și fuge. Diana auzind zgomotele, se avântă spre locul de lângă salcie, dar își găsește brățara și spune uimită: „Nu putea să fie vis… E vina mea… Nu i-am dat nici eu nume… Nu puteam să visez!” și țipă cu lacrimi în ochi: „Iartă-mă…Iartă-mă…”

13. Camera Dianei
Interior-noapte

Diana scrie aproape fiind în transă cu fața exprimându-i absența, scrie încontinuu, colile se umple una după alta, pixul scârțâie pe hârtie și se aude vocea tânărului: „Hai și caută-mă, voi fii întotdeauna aici așteptându-te, nu uita, numește-mă”.

15. Casa bunicii
Exterior dimineață

Diana își îmbrățișează cu un zâmbet trist bunica „ Bunica mea, îți mulțumesc pentru tot”, bunica ei îngrijorată „Sper să fii reușit să îți faci treaba…Dar așa tristă și tăcută nu te-am mai văzut…Nu fii speriată, știi că în final toate vor fi bune…Ai grijă de tine copila mea și hai la mine de câte ori simți nevoia…Poate o să-mi povestești și ce ți s-a întâmplat, numai liniștește-te, da…” Diana începe să plângă, o îmbrățișează scurt și cu vocea tremurândă îi spune: „ Am scris cea mai adevărată poveste…” și ferindu-și privirea de cea a bunicii, de parcă ar fi vrut să se ascundă și mai tare se urcă în mașină și pornește spre drum, claxonează de trei ori. Bunica stă și înlăcrimată se uită după mașină și îi face semn că o pupă și își face cruce.

16. Drum de-a lungul pădurii
Exterior dimineață

Ea extrem de îngândurată, măsoară din privire pădurea străbătută din loc în loc de liniile luminoase ale soarelui de dimineață. Trece de tăblița de marcaj a satului pe care se poate citi: „Novac” tras cu o linie roșie. Diana brusc părând că s-a trezit din starea de amorțire pune o frână bruscă. Întoarce mașina și bucuroasă accelerează și spune: „Novac…Novac…Tu ești Novac.”



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!