poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4834 .



Vârstele omenirii (scurt tratat de seismologie)
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [VeronicaValeanu ]

2009-05-21  |     | 





[Fiica] - Eu nu mă mai mișcam de mult.

[Cutremurul] - E cutremur.

[Fiica] - Nu-i nimic.

[Cutremurul] - Trebuie să mă crezi.

[Fiica] - Nu vreau să mai cred nimic. Eu sunt sigură doar de un singur lucru: mama mea m-a lăsat bunicii după ce m-a născut.

[Cutremurul] - Ah aceeași placă...

[Bunica] (luându-și o voce tânără) - E cutremurător cum se aruncă fiica mea în neam... Sunt și eu mamă, totuși.

[Fiica] - Uite cum bunica asta mă dă acum înapoi.

[Cutremurul] - Niciodată nu recunoști un cutremur.

[Fiica] (peste umăr) - Mda. Și mama credea că se trage din bunica. Și când colo, fusese adoptată.

(scena începe să intre din ce în ce mai mult în balans)

[Fiica] (înălțând brusc din umeri) - Am oscilat toată viață între mamă și bunică. De unde să fi știut că trebuia să mă văd pe mine?

[Mama] - Nu te mai băga între noi! Ah, trebuie să dau asta la o parte...

[Bunica] - Partea asta trebuia să o dai...

[Fiica] - Nu mai mișcă nimeni!

[Cutremurul] - M-am obișnuit că toată lumea să se teamă de mine. Nimeni nu mă înțelege cu adevărat. În schimb, toți își doresc revelații. Ba de un timp e la modă și să fii underground. (se uită cu subînțeles către Mamă, care se ține de-o parte) Deci văd că nu se sesizează nici una.

[Fiica] - Și ce ar trebui să facem, mă rog?

[Bunica] - Ti-ar plăcea să ne prăvălim una în alta, să simți tensiune în jurul tău, nu?

[Mama] - Să glisăm una peste alta?

[Fiica] - Să-ți dăm în fiecare zi alte teritorii de zgâlțâit?

[Cutremurul] - În primul rând nu-mi place cum v-ați așezat. Dumneata (către Bunică) ești prea masivă. De aceea a și fugit fiica dumitale de responsabilități. Þi-a fost foarte ușor s-o ții tot timpul în brațe pe nepoata dumitale, nici n-o simțeai probabil, la cât e de ușurică. Iar dumneata (către Fiică) stai prea expusă și te predispui la agitație.

[Fiica] - Nu dumneata ai venit să-mi spui că e cutremur?

[Cutremurul] - Speram să-ți anunți mama. Ea, neajutorată cum a fost întotdeauna, ar fi alergat la Bunica numai să răspândească vestea asta. Și Bunica stă și se uită la mine degeaba.

[Bunica] - Eu am făcut tot ce am putut pentru dumneata, domnule. Din cauza greutății mele nu mai puteam avea copii. Zi mersi că am avut bunăvoința să o adoptez pe ființa asta nerecunoscătoare. Numai că pe ea n-a mișcat-o nimic, nici când a devenit și ea mamă.

[Mama] - Tot timpul mi s-a spus ce să fac, eu n-am putut mișca un deget singură. (brusc, către Fiică) Să facă ea ce n-am putut eu. A trecut vremea mea.

[Fiica] (către Mamă) - La ce viață zdruncinată am avut, pur și simplu nu vreau să mai agit și pentru tine acum. De fapt nu mă voi mai agita pentru nimeni.

[Bunica] (către Fiică) - Halal recunoștință pentru tot ce am făcut pentru tine. Am fost punctul tău stabil. Acum, la bătrânețe, tot eu să nivelez tensiunile voastre subterane, la cât de greu îmi e să mă mai mișc. (către Cutremur) Și dumitale ce-ți veni, domnule? Nu te-ai săturat de cât ne-ai urmărit toată viața? Crezi că nu știu de câte ori veneai și neanunțat?

[Cutremurul] - Cu atât mai rău. Mă așteptam de la dumneata să fii mai înțeleaptă. Eu am venit mereu doar-doar veți înțelege odată cum să vă așezați. Că să pot să mă liniștesc și eu. Nu-i nimic, o să plec iar, văd că nu aveți nevoie de mine.

[Mama]- Stai!... Vine un moment în viață când...(se cutremură)

[Cutremurul] - Ce mișcătoare sunt unele lucruri, chiar dacă e prea târziu (pleacă, uitându-se lung în urmă)

[Mama] (răvășită, către Bunică) - Mamă, mai lasă-mă să stau și eu puțin în locul tău. În felul acesta, o să te mai dezmorțești și tu puțin, și poate te voi mai despovăra de atâta greutate. (către Fiică) Vino să stai lângă mine, să o lăsăm și pe bunica mai la margine, să mai respire și ea.

(după un timp)

[Cutremurul]- Văd că v-a prins bine. Dumneata (către Bunică) parcă ai mai slăbit puțin și chiar pari mai tânără. Iar dumneata (către Mamă) parcă te-ai mai împlinit, nu mai pari o adolescentă întârziată.

[Fiica] - Ce bine să vă reîntâlnesc! Acum am liniștea necesară, dar nu ca să va resping, ci ca să vă întâmpin. Hei, dar ce se întâmplă, de ce a dispărut? (către celelalte) Era în fața noastră și deodată...

[Cutremurul] (i se aude numai vocea) - Stiam că așa o să fie. Mă puteți înțelege numai după ce trec printre voi și vă descarc.

[Toate] (strigând după el) - Și dacă vom rămâne toate prea mult timp așa, nemișcate?

[Cutremurul] - Știți ce aveți de făcut....



(end)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!