| = concluzie-rezumat | prisac grigore [06.Jan.05 22:52] |
| El nu poate decat sa arate prin semne ca exista. Si eu stiu sigur ca ...e! Imi place ca vreti ca viata dv sa aibe un rost. Si, nu sinucigandu-va deveniti un erou, ci acceptand durerea, invatand din ea. | |
| = si totusi... | Marius Sainiuc [07.Jan.05 15:10] |
| si daca durerea depaseste limitele umane si trece dincolo de ceea ce poate o fiinta exteriara pricepe?Atunci ce mai e de facut?? | |
| = tzosu | Nicolae Tudor [10.Dec.18 14:27] |
| m-a atras intrebarea si problema cre se pune. Va rog sa cititi fragmentele urmatoare si , daca va mntineti ideile , revin sa discutam mai pe larg. ÎMBRÃȚIȘATÃ DE LUMINÃ de BETTY J. EADIE (fragmente) (...) "Sunt moartă- m-am gândit- și nimeni nu e aici ca să afle". Dar înainte de a schița vreun gest, trei bărbați au apărut lângă mine. (...) Am sesizat în ei o mare spiritualitate, o mare știință și o mare înțelepciune.(...) Mi-au explicat că ei, împreună cu alții, fuseseră îngerii mei păzitori pe parcursul vieții mele pământene. Mi-au spus că murisem prematur. Îmi transmiteau într-un fel oarecare un sentiment e pace și mi-au spus să nu mă îngrijorez, că totul va fi bine. Pe măsură ce acest sentiment mă ajungea, am simțit adânca lor iubire și grijă. Aceste sentimente și alte gânduri erau comunicate de la spirit la spirit- de la inteligență la inteligență. Mai întâi am crezut că-și foloseau gurile, dar numai din cauză că eram obișnuită ca oamenii-,, să-și vorbească ,,. Ei comunicau mult mai rapid si mai complet, într-un mod despre care ziceau că e ,, cunoaștere pură,, . Limbajul meu dinainte, limbajul trupului, era realmente limitat, și mi-am dat seama că posibilitatea mea anterioară de a exprima sentimente fusese aproape neexistentă în comparație cu capacitatea spiritului de a comunica în acest mod pur.. (...) Când te afli în prezența unei energii enorme, știi. Acum știam și eu. . (...) M-am simțit de parcă aș fi fost sorbită în sus de un enorm uragan. (...) Am observat alți oameni, precum și animale, călătorind odată cu mine, dar la distanță.. (...) Am simțit că se desfășoară un proces de alinare. Dragostea umplea această masă mișcătoare, rotitoare, iar eu m-am scufundat mai adânc în căldura și întunericul ei și m-am bucurat în siguranță și pace.. (...) Am văzut un punct de lumină în depărtare. Masa neagră din jurul meu a început să semene din ce în ce mai mult cu un tunel, și m-am simțit călătorind prin el cu o viteză încă mai mare, îndreptându-mă către lumină. Eram atrasă în mod instinctiv de ea, deși, iarăși am simțit că alții s-ar putea să nu fie atrași. Pe măsură ce mă apropiam, am zărit chipul unui om. Când m-am apropiat mai mult lumina a devenit strălucitoare-strălucitoare dincolo de orice închipuire., cu mult mai strălucitoare decât soarele- și am știut ca nici un ochi pământean în starea sa naturală nu ar putea privi această lumină fără a fi distrus. Numai ochii spirituali o suportau -și o apreciau. Pe măsură ce ajungeam mai aproape am început să mă ridic in picioare. (...) I-am simțit lumina amestecându-se cu a mea.. (...) E greu să spui unde se termină o lumină și începe alta., ele sunt pur și simplu o lumină. Deși lumina Lui era mult mai strălucitoare decât a mea, eram conștientă că și lumina mea ne lumina. Iar pe când luminile noastre se contopeau, m-am simțit de parcă aș fi pășit în chipul său și am simțit o explozie desăvârșită de iubire. A fost iubirea cea mai nelimitată pe care am simțit-o vreodată și, când i-am văzut brațele deschise ca să mă primească, m-am dus către El și m-am lăsat îmbrățișată din plin și mi-am spus iarăși și iarăși: ,,Am ajuns acasă, în sfârșit, am ajuns acasă,. I-am simțit spiritul uriaș și am știut că fusesem mereu o parte din El, că de fapt nu mă îndepărtasem niciodată de El. Și am știut că meritam să fiu cu El, să-l îmbrățișez. Știam că El îmi cunoaște toate păcatele și greșelile, dar că acelea nu contau chiar acum.. (...) Știam că El era Mântuitorul meu, și prieten, și Dumnezeu. Era Isus Christos care mă iubise totdeauna, chiar și atunci când eu credeam că mă ura.. Era viața însăși, iubirea însăși, iar dragostea Sa îmi dădea o plinătate a bucuriei care ajungea să se reverse. Știam că-l cunoscusem încă de la început, cu mult înainte de viața mea pământeana, din cauză că spiritul meu și-L reamintea. Toată viața mi-a fost teamă de El, iar acum am văzut, am știut, că El era cel mai bun prieten al meu.. (...) Acum lumina Sa începuse să-mi umple mintea, iar întrebărilor mele li se răspundea chiar înainte de a le pune.. (...) În vreme ce întrebări mai numeroase țâșneau din mine, am devenit conștientă de umorul Său. Aproape râzând mi-a sugerat să încetinesc ritmul căci puteam afla tot ce doream.. (...) Cunoașterea mă îmbiba. Într-un fel devenea eu și am rămas uimită de capacitatea mea de a pricepe misterele universului doar cugetând la ele.(...) Pe măsură ce un individ își ridică nivelul său de înțelegere a lui Dumnezeu și își intensifică progresul său către etern, el se poate simți nemulțumit de învățăturile actualei sale biserici și încearcă să caute o altă filozofie ori biserică pentru a-și umple acel gol. Când se întâmplă aceasta el a atins un alt nivel de înțelegere și va tânji după mai mult adevăr și cunoaștere, și după altă posibilitate de a crește. Iar, la fiecare treaptă a căii, noi posibilități de a învăța vor fi date. Primind această cunoaștere am știut că noi nu avem nici un drept de a critica vreo biserică sau religie în vreun fel. Toate sunt prețioase. Oamenii foarte aparte, cu misiuni importante, au fost puși în toate țările, în toate religiile, în fiecare stație a vieții, astfel încât ei să se poată afla în legătură. Există o plinătate a Evangheliei, dar majoritatea oamenilor nu o vor atinge aici. Ca să putem prinde acest adevăr este nevoie să ascultăm Spiritul și să ne abandonăm egourile. Doream să aflu scopul vieții pe pământ. De ce suntem aici? În vreme ce mă încălzeam la iubirea lui Isus Christos, nu reușeam să-mi imaginez de ce ar părăsi vreun spirit de bunăvoie acest paradis și tot ce oferă el- lumi de explorat și idei de creat și cunoaștere de dobândit. De ce ar vrea cineva să vină aici? Drept răspuns mi-am reamintit crearea pământului.. (...) Totul a fost creat din materie spirituală înainte de a fi creat fizic-sistemele solare, sorii, lunile, stelele, pantele, viața pe planete, munții, râurile, mările, etc.. (...) Adeseori gândurile creatoare pe care le avem în această viață sunt rezultatul inspirației nevăzute. Multe dintre invențiile noastre importante și chiar dezvoltările tehnologice au fost create mai întâi în spirit prin performanțe ale spiritului. Apoi oamenii pe pământ primeau inspirația pentru a crea aceste invenții aici. Am înțeles că există o legătura vitală, dinamică între lumea spirituală și cea muritoare, și că avem nevoie de spirite de cealaltă parte pentru progresul nostru. Am văzut de asemenea că ele sunt foarte bucuroase să ne ajute în orice fel ar putea. Am văzut că în lumea pre-muritoare cunoșteam și chiar ne alegeam misiunile în viață. Am înțeles că staționările noastre în viață se bazează pe obiectivele acelor misiuni.. Prin cunoaștere divină aflam cam care ar fi multe din încercările și experiențele noastre și ne pregăteam corespunzător.. Ne legam de alții-membrii familiei și prieteni- ca să ne ajute să ne încheiem misiunile. Avem nevoie de ajutorul lor. Noi venisem ca voluntari, fiecare dornic de a învăța și a experimenta tot ceea ce Dumnezeu crease pentru noi. Am știut că fiecare dintre noi care luase decizia de a veni aici era un spirit viteaz. Chiar și cel mai puțin dezvoltat dintre noi era puternic și viteaz dincolo. Ne fusese dată libertatea de a acționa pe cont propriu. Propriile noastre acțiuni ne determină cursul vieții și nu ne putem influența sau redirecționa viața oricând. Am înțeles că libertatea era un fapt crucial; Dumnezeu ne promisese că nu va interveni în viețile noastre dacă nu i-o vom cere. Iar atunci prin cunoașterea Sa omniscientă urma să ne ajute ă ne împlinim dorințele noastre juste. Noi Îi eram recunoscători pentru această posibilitate de a ne exprima libera voință si de a-I exercita puterea.. (...) Am fost recunoscătoare să văd că pământul e doar un loc vremelnic pentru școlarizarea noastră și că păcatul nu este adevărata noastră natură. Spiritual , ne aflăm pe nivele diferite ale luminii, care este cunoaștere- iar din pricina naturii noastre divine, spirituale, suntem plini de dorința de a face bine.. Ființele noastre pământești , totuși, sunt mereu în opoziție cu spiritele noastre... Am văzut cât de slabă e carnea. Dar este încăpățânată. Deși trupurile noastre duhovnicești sunt line de lumină, adevăr și iubire, ele trebuie să lupte permanent ca să înfrângă carnea, iar aceasta le întărește.. Aceia care sunt într-adevăr evoluați vor găsi o armonie perfectă între carnea și duhul lor, o armonie ce îi va binecuvânta cu pace și le va da putința de a-i ajuta p alții. Pe măsură ce învățăm să ne supunem legilor acestei creații, învățăm cum să utilizăm acele legi spre binele nostru. Învățăm cum să trăim în armonie cu puterile creatoare dimprejur. Dumnezeu ne-a dat talente individuale, la unii mai mult și la alții mai puțin, conform necesităților proprii.. Pe măsură ce folosim aceste talente, învățăm cum să lucrăm cu ele, și chiar cum să înțelegem legile și să depășim limitările acestei vieți. Orice devenim aici , in lumea muritoare, este lipsit de importanță dacă nu se face pentru beneficiul celorlalți.. Darurile și talentele noastre ne sunt date pentru a ne ajuta să slujim. Slujindu-i pe ceilalți evoluăm spiritual.. (...)Am știut că orice am face pentru a ne arăta dragostea merită osteneală: un zâmbet, un cuvânt de încurajare, un mic gest de sacrificiu. Creștem prin aceste acțiuni. Nu toți oamenii sunt demni de iubit, dar atunci când dăm peste cineva care ni se pare greu de iubit, este adesea din cauză că el ne reamintește ceva din noi înșine care ne repugnă. Am aflat că trebuie să ne iubim dușmanii- să alungăm mânia, ura, invidia, amărăciunea și refuzul de a ierta. Aceste lucruri distrug spiritul. Va trebui să dăm socoteală pentru felul în care îi tratăm pe ceilalți. . (...) Am văzut iubirea fără limite a lui Dumnezeu, dincolo de orice iubire pământească, radiind de la El către tiță copiii săi. Am văzut îngerii stând în picioare lângă noi, așteptând să ne ajute, bucurându-de de reușitele și bucuriile noastre. Dar , mai presus de toate, prieteni, L-am văzut pe Christos, Creatorul și Mântuitorul pământului, și cel mai apropiat prieten pe care-L putem avea, fiecare. Mi s-a părut că mă topesc de bucurie cât timp m-a ținut în brațe și m-a mângâiat. (...) Am văzut că există legi prin care suntem conduși - legi spirituale, legi fizice și legi universale. Când recunoaștem aceste legi și învățăm cum să le folosim forțele pozitive și negative, avem acces la puteri dincolo de înțelegere. Când încălcăm una din aceste legi, mergând împotriva a ceea ce este în ordinea naturală, am păcătuit (vom slăbi și poate vom distruge tot ceea ce am acumulat până atunci). Am văzut că toate lucrurile au fost create prin putere spirituală. Fiecare element , fiecare particulă a creației are inteligență, care inteligență este plină cu spirit și viață, și astfel are capacitatea de a experimenta bucuria. Fiecare element este liber să acționeze pe contul său, să răspundă la legile și forțele din jurul său. Când Dumnezeu vorbește acestor elemente, ele răspund și se bucură să-i asculte cuvântul. . (...) Suntem responsabili pentru corpurile noastre. Am văzut că fiecărui spirit i se dă stăpânire asupra cărnii sale. Câtă vreme trăim în lumea în lumea muritoare, spiritul nostru trebuie să controleze corpul, ținându-i sub ascultare poftele și pasiunile. Totul din spirit se manifestă în carne, dar carnea și atributele cărnii nu pot invada spiritul împotriva voinței spiritului.- este duhul din noi cel care alege. Ca să ajungem pe cât de perfecți poate fi un muritor, trebuie să ne punem mintea, trupul și spiritul în armonie totală. . Ca să devenim perfecți în spirit, trebuie să adăugăm la acea armonie iubire christică și dreptate christică.. (...) Energia pozitivă este tocmai ceea ce am bănui că poate fi: lumină, bunătate, blândețe, dragoste, răbdare, caritate, speranță, șamd. Iar energia negativă: întuneric, ură, spaimă, grosolănie, intoleranță, egoism, disperare, descurajare șamd. Energiile pozitive și negative lucrează în opoziție unele cu altele. Iar atunci când interiorizăm aceste energii ele devin servitorii noștri. Dacă devenim în cea mai mare parte pozitivi începem să ne asociem cu alții aidoma nouă. Dar noi alegem să devenim pozitivi sau negativi. Prin simpla gândire a gândurilor pozitive și vorbire a cuvintelor pozitive noi atragem energii pozitive. Cuvintele însele -vibrații în aer- atrag un tip de energie sau altul. Dorințele unei persoane au efect similar. Există putere în gândurile noastre. Noi ne creem propriile noastre vecinătăți prin gândurile pe care le cugetăm. Dacă ne-am înțelege puterea gândurilor, le-am supraveghea cu mai multă atenție. Dacă ne-am înțelege puterea uimitoare a cuvintelor, am prefera tăcerea, aproape oricărei exprimări negative. Prin gândurile și cuvintele noastre ne creem propriile noastre slăbiciuni și propriile noastre tării. Limitările și bucuriile noastre încep în inimă. Oricând putem înlocui negativul cu pozitivul.(...) Există putere veritabilă în creațiile minții. Gândurile sunt fapte. Am înțeles că viața este trăită mai amplu în imaginație- că, în mod ironic, imaginația este cheia realității.. Suntem trimiși aici pentru a ne trăi viața complet, pentru a o trăi în mod abundent, pentru a ne bucura de propriile noastre creații, fie că sunt gânduri sau lucruri, sau emoții , sau experiențe noi.. Suntem obligați să ne creem propriile vieți, să ne exercităm talentele și să trăim atât eșecul cât și succesul. Suntem obligați să ne folosim liberul arbitru pentru a ne extinde și a ne amplifica viețile. Având această înțelegere am priceput că iubirea este supremă. Iubirea trebuie să conducă mintea și carnea. Am înțeles ordinea naturală a iubirii pretutindeni. Mai întâi trebuie să-L iubim pe Creator. Aceasta este cea mai înaltă iubire pe care o putem avea.(deși s-ar putea să nu ne dăm seama până în clipa când Îl întâlnim)Apoi trebuie să ne iubim pe noi înșine. Am știut că fără a ne iubi pe noi, dragostea pe care o simțim pentru ceilalți este contrafăcută. Apoi, trebuie să-i iubim pe toți ceilalți ca pe noi înșine. Precum vedem lumina lui Christos în noi înșine, să o vedem și în alții, și va fi imposibil să nu iubim acea parte a lui Dumnezeu din ei.(...) Am văzut cum bărbați și femei care au avut autoritate asupra mea deveniseră prăzi ale energiei negative și redaseră credința în Dumnezeu prin spaimă. Ținta lor era pozitivă, dar faptele le erau negative. Din pricina propriilor lor spaime, foloseau spaima pentru a-i controla pe alții. Ei își intimidau subalternii pentru a crede în Dumnezeu, să ,,se teamă de Dumnezeu sau să meargă în iad,,. Aceasta m-a împiedicat să-L iubesc într-adevăr pe Dumnezeu. Am înțeles încă o data că spaima este opusul dragostei și este cea mai mare unealtă a lui Satan. Devreme ce mă temeam de Dumnezeu, nu puteam să-L iubesc cu adevărat, iar neiubindu-L, nu puteam să mă iubesc în mod pur pe mine sau pe ceilalți. Legea dragostei fusese încălcată. .(...) Am văzut o Ființă iubitoare care a creat universul și a pus toată cunoașterea în el. Am văzut că El conduce această cunoaștere și îi controlează puterea. Am înțeles prin cunoaștere pură că Dumnezeu dorește ca noi să ajungem aidoma Lui, și că ne-a investit cu calități dumnezeiești, precum puterea imaginației și a creației, liberul arbitru, inteligența, iar mai presus de toate, puterea iubirii. Am înțeles că de fapt El dorește ca noi să ne îmbrăcăm cu puterile raiului și, crezând că suntem capabili de așa ceva, noi reușim.(...) Am văzut că spiritul funcționează , în general, fără ca mintea să fie nici măcar conștientă de el. Spiritul comunică împreună cu Dumnezeu, fiind receptorul care primește cunoaștere și viziune de la El. Am vizualizat că aceasta ar apare cam ca un tub fluorescent în corpurile noastre.. Când lumina strălucește, miezul nostru este plin de lumină și iubire: tocmai această energie dă corpului viață și putere. Am văzut că lumina poate fi micșorată și spiritul slăbit prin experiență negativă- lipsă de iubire, violenta, abuz sexual sau alte trăiri dăunătoare. Putem să ne reîncărcăm propriile noastre spirite slujindu-i pe ceilalți, având credință în Dumnezeu și, pur și simplu deschizându-ne către energia pozitivă prin gânduri pozitive.. Noi controlăm procesul. Sursa energiei este Dumnezeu, iar El rămâne mereu acolo, dar noi trebuie să ne acordăm cu El. Trebuie să acceptăm puterea lui Dumnezeu dacă vrem să ne bucurăm de efectele ei în viețile noastre.(...)Am înțeles că în lumea spirituală timpul nostru de pe pământ e nesemnificativ. Durerea pe care o experimentăm pe pământ este doar un moment, doar o secundă de conștiință în lumea spirituală., iar noi suntem foarte doritori de a o îndura. (...) Experiențe precum divorțul, șomajul neașteptat, sau a fi victima unei violențe pot până la urmă să ne dea cunoaștere și să contribuie la dezvoltarea noastră spirituală. Deși aceste trăiri sunt dureroase, ele ne pot ajuta să progresăm. (...) Am înțeles că trebuia să azvârl trecutul. Dacă încălcasem legi sau păcătuisem, trebuia să mă schimb, să mă iert, și apoi să merg înainte. Dacă rănisem pe cineva trebuia să încep să-l iubesc sincer și să-i caut iertarea. Dacă îmi vătămasem propriul meu spirit trebuia să mă apropii de Dumnezeu și să-i simt iarăși dragostea, dragostea Sa vindecătoare.(...) Toate experiențele pot fi pozitive. Toate sunt experiențe care învață.(...)Disperarea nu este niciodată justificată pentru că nu este niciodată necesară. Suntem aici pentru a învăța, pentru a experimenta, pentru a greși. Nu trebuie să ne judecăm prea aspru, trebuie doar să urcăm viața treaptă cu treaptă, nepăsându-ne despre felul cum alții ne judecă, nici măsurându-ne cu unitățile lor de măsură. Trebuie să ne iertăm noi înșine și să fim recunoscători pentru lucrurile care ne ajută să creștem. Cele mai grave provocări ale noastre se vor revela într-o zi drept cei mai mari profesori ai noștri. Orice vindecare începe dinlăuntru. Ne putem crea propria noastră spirală a disperării, sau ne putem crea o trambulină de bucurie și realizare. Pe măsură ce creștem și căutăm pozitivul dimprejurul nostru, chiar legile, ele însele, ni se vor revela. Ni se va da tot ceea ce suntem pregătiți să primim.(...)In lumea spirituală nimeni nu e determinat să se simtă prost prin forțarea de a face ori a accepta lucruri pentru care nu este pregătit. (...) Îmi amintesc că am fost dusă într-o cameră mare unde oameni munceau. Am văzut că țeseau pe mari războaie de țesut, vechi. (...) Erau încântați să mă vadă, erau doritori să văd iscusința lor. Părea o combinație de sticlă țesută și de zahăr țesut. Mișcând stofa licărea și scânteia , ca și cum ar fi fost vie. Materialul era opac pe o parte, dar când l-am întors am putut vedea prin el. Lucrătorii mi-au explicat că materialul va fi transformat în veșminte pentru cei care în lumea spirituală de pe pământ.(...)Am fost dusă intr-o altă cameră mare asemănătoare cu o bibliotecă. In vreme ce priveam împrejur, mi se părea că este un loc de depozitare a cunoașterii, dar nu puteam să văd nici o carte. Apoi am observat cum îmi vin idei în minte, cunoașterea invadându-mă despre subiecte la care nu mă mai gândisem de câtva timp, uneori deloc. Apoi mi-am dat seama că aceasta este o bibliotecă a minții. Pur și simplu, cugetând asupra unui subiect, toată cunoașterea despre acel subiect îmi parvenea. Nici o informație nu-mi era ascunsă, și era imposibil să înțeleg incorect vreun gând, vreo afirmație, vreo particulă de cunoaștere. Aici nu exista nici un pic de neînțelegere. Am priceput nu numai ceea ce au făcut oamenii, ci și de ce au făcut și cum a fost afectată percepția altora asupra realității. Am înțeles realitatea care ține de acel subiect din toate unghiurile, din orice punct posibil de percepție, iar toate acestea aduceau un asentiment al totalității în legătură cu un eveniment ori o persoană, ori un principiu care era imposibil de priceput pe pământ. Dar acesta era mai mult decât un proces mintal. Eram capabilă să simt ceea ce simțeau oamenii când executau respectivele acțiuni. Am înțeles durerile sau bucuriile lor, sau emoția pentru că eram capabilă să le trăiesc. (...) Am observat un trandafir lângă mine și m-am oprit să mă uit la el. Se legăna ușor într-o muzică înceată și cânta laude Domnului pe tonuri dulci. Mi-am dat seama că îl vedeam cum crește. Pe când se dezvolta sub ochii mei, spiritul mi se emoționase, și doream să-i trăiesc viața, să pățesc în interiorul lui și să-i simt spiritul.. Am simțit prezența trandafirului împrejurul meu, ca și cum aș fi fost realmente înăuntru și o parte a florii. Am trăit-o ca și cum aș fi fost floarea. Am simțit trandafirul legănându-se pe muzica tuturor celorlalte flori și l-am simțit creându-și propria sa muzică. Am înțeles ca muzica florii mele venea din părțile sale individuale, că petalele sale își produceau propriile tonuri și că fiecare inteligență din cadrul acelei petale adăuga ceva notelor sale perfecte, fiecare lucrând armonios pentru efectul total- care era bucuria. L-am simțit pe Dumnezeu în plantă, în mine, iubirea Sa curgând în noi. Eram cu toții una. (...) În grădină a sosit un grup de ființe spirituale. Ele m-au înconjurat și am simțit că se adunaseră să serbeze un fel de petrecere de absolvire pentru mine. (...)Se aflau acolo pentru a mă sprijini. (...) Când ,,murim,, mi-au spus- nu experimentăm nimic mai mult decât o tranziție la altă stare. Spiritele noastre ies din corp și se mută într-un tărâm spiritual. (...) La vremea morții suntem lăsați să alegem fie să rămânem pe acest pământ când trupurile noastre sunt îngropate, fie să ne mutăm în nivelul corespunzător progresului spiritului nostru. Am înțeles că există mai multe nivele de dezvoltare, iar noi ne vom duce totdeauna la acela unde ne vom simți cel mai în larg. Majoritatea spiritelor aleg să ramână pe pământ pentru o scurtă perioadă și să-i consoleze pe cei iubiți. Uneori spiritele vor rămâne mai mult dacă persoanele iubite sunt disperate.. Ele rămân pentru a ajuta spiritele celor iubiți să se aline.. Mi s-a spus că rugăciunile noastre pot folosi atât ființelor spirituale cât și persoanelor de pe pământ. (...) Din pricina lipsei de cunoaștere ori de credință unele spirite sunt prizonieri vitali ai acestui pământ.. Unora care mor ca atei sau acelora care s-au legat de lume prin lăcomie, pofte trupești, ori alte angajamente pământești, li se pare greu să se mute, și ajung legați de pământ. Adese le lipsește credința și puterea de-a atinge, sau în unele cazuri chiar de a recunoaște energia și lumina ce ne trage către Dumnezeu. Aceste spirite stau pe pământ până când vor învăța să accepte puterea mai mare dimprejurul lor și să se descotorosească de lume. Când m-am aflat în masa neagră dinainte de a m deplasa către lumină, am simțit prezența unor atare spirite zăbavnice. Ele șed acolo cât poftesc în căldura și iubirea tunelului, acceptând influența lui vindecătoare, dar până la urmă învață să accepte căldura și siguranța mai mare ale lui Dumnezeu. Din toată cunoașterea, totuși, nimic nu-i mai esențial decât a-L cunoaște pe Isus Christos. Mi s-a spus că El este ușa prin care noi toți ne reîntoarcem. El est singura ușă prin care ne putem reîntoarce. Fie că învățăm aici ori pe când ne aflăm în spirit, trebuie să-L acceptăm și să ne predăm iubirii Sale. (...) Mi s-a spus că am dorit cu toții să venim aici, că de fapt ne alesesem multe din slăbiciuni care erau spre binele nostru. Domnul ne-a dat de asemenea daruri și talente după voia Sa. N-ar trebui niciodată să ne comparăm talentele sau slăbiciunile noastre cu ale altora. Fiecare avem ceea ce ne trebuie: suntem unici. (...)Am aflat că toate gândurile și experiențele din viețile noastre sunt înregistrate în mințile noastre subconștiente. Ele sunt de asemenea înregistrate în celulele noastre, astfel încât o celulă nu este doar imprimată cu un cod genetic, ea este de asemenea imprimată cu fiecare experiență pe care am avut-o vreodată. . Am învățat că nu trăim vieți repetate pe acest pământ; atunci când ni se pare că ,,amintim,, de o viață trecută, de fapt retrăim amintiri conținute în celule. (...) Am văzut că noi avem totdeauna însușirea adecvată pentru a ne ajuta singuri, deși s-ar putea să n-o fi recunoscut ori să nu fi aflat cum s-o întrebuințăm. E necesar să privim înăuntru-ne. E necesar să avem încredere în capacitățile noastre. (...) Totul este făcut pentru creșterea spiritului- toată trăirea, toate darurile și slăbiciunile sunt proiectate pentru creștere. (...) S-a stabilit un timp pentru fiecare dintre noi ca să-și completeze educația pământească. . Unele spirite urmează să vină doar pentru a se naște, pentru a asigura altora o experiență de viață. Unele urmează să trăiască până la bătrânețe pentru a-și completa țelurile și a lucra în beneficiul altora dându-le posibilități de a sluji. Unele urmează să vină pentru a deveni liderii noștri sau adepții, soldații noștri sau bogații ori săracii noștri, iar scopul venirii lor ar fi de a asigura situații și relații care ne-ar putea permite să învățăm și să iubim. Câtă vreme ne aflăm pe pământ suntem cu toții legați în mod colectiv unul cu altul, uniți în acest scop suprem: să învățăm să ne iubim unii pe alții. (...) Singurul lucru pe care-l putem lua cu noi din lumea aceasta este binele pe care ni l-am făcut unii altora. (...)Am văzut mai multe lumini țâșnind de pe pământ ca niște semnale. Unele erau foarte late și se repezeau în cer aidoma unor raze laser largi. Altele semănau cu luminițele de la stilourile lanternă, iar câteva erau doar scântei. Aceste fascicole de energie erau rugăciunile oamenilor de pe pământ. Am văzut îngeri grăbindu-se să răspundă rugilor. Se organizaseră pentru a ajuta pe cât de mult posibil. În vreme ce lucrau în atare organizare, ei zburau în mod literal de la o persoană la alta, de la o rugăciune la alta, și erau plini de dragoste și de bucurie din pricina muncii lor. Le plăcea tare să ne ajute și erau în mod special bucuroși atunci când cineva se ruga cu suficientă intensitate și credință pentru a i se răspunde imediat. (...)Noi avem cu toții capacitatea de a-L atinge pe Dumnezeu prin rugăciunile noastre.. El ne cunoaște permanent nevoile și nu așteaptă decât o invitație pentru a ne ajuta. (...) Rugăciunile noastre pentru alții au mare forță, dar nu li se poate răspunde decât în măsura în care ele n încalcă liberul arbitru al celorlalți, sau câtă vreme ele nu frustează necesitățile altora. (...) Crezusem mereu că rugăciunea este un exercițiu de ore în șir. Crezusem că trebuie să-L batem la cap pe Domnul până când se întâmplă ceva.. Aveam propriul meu sistem: începeam cerând ceva despre care credeam că am nevoie. Apoi apelam la mituire, sugerând că era în interesul Lui să mă ajute. Apoi , dacă asta nu mergea, începeam să negociez, oferind vreun act de obediență sau de sacrificiu care să-mi câștige binecuvântarea Sa. Apoi, în disperare aș fi cerșit și apoi , când totul fusese în zadar , treceam la accese de furie. Acum înțelesem că rugăciunile mele fuseseră demonstrații ale îndoielii. Aceste fapte erau rezultatul lipsei mele de credință în voia Lui de a-mi răspunde bazându-mă doar pe meritele necesităților mele. Mă îndoiam că El era echitabil sau chiar capabil, și nici nu eram sigură dacă mă ascultă. Toate aceste îndoieli creau o barieră între mine si Dumnezeu. (...) Am înțeles așijderi importanța de a-I mulțumi pentru lucrurile pe care le primim. Recunoștința este o veșnică virtute. Cu umilință să cerem și cu recunoștință să primim. (...) Am fost condusă într-o încăpere- erau doisprezece bărbați. (...) Bărbații radiau iubire pentru mine și m-am simțit numaidecât împăcată în prezența lor. . S-au aplecat unul spre altul ca să se sfătuiască. Apoi unul dintre ei mi-a vorbit. Mi-a spus că am murit prematur și că trebuie să mă întorc pe pământ, că este important ca eu să mă întorc pe pământ, că am o misiune de împlinit, dar eu m-am opus din toată inima. Acesta este căminul meu, și am simțit că orice mi-ar putea spune ei nu m-ar putea convinge să-l părăsesc. Bărbații s-au sfătuit iarăși și m-au întrebat dacă vreau să-mi revăd viața. (...) Și mi-am dat seama că acel consiliu nu mă judeca, eu singură mă judecam. Dragostea și iertarea lor erau absolute. | |
| = Cateva cuvinte... | catalina vieru [07.Jan.05 21:22] |
| De cate ori mi-au trecut prin cap aceleasi intrebari si aceeasi "aparenta" solutie ca si tie! Ne-a scris o scrisoare-dar aceasta nu are rolul de a te convinge ca exista, ci, dupa ce crezi asta, iti spune ce sa faci ca sa te reintalnesti cu El. Eu iti spun ca exista. Si stii si tu asta. El este Iubire,Iertare, Rabdare. Astea nu sunt doar vorbe in vant: te va iubi vesnic indiferent cat vei gresi, te va ierta ori de cate ori I-o vei cere, si va avea o infinita rabdare sa te intorci la El. Daca Ii ceri sa ti se descopere, o va face. Ai si tu macar o infima parte din rabdarea Sa. Intrebam pe cineva"si daca nu exista, la ce imi foloseste faptul ca sunt un om bun?"Si mi-a zis"iti va aduce liniste sufleteasca". Si asa este. De cand Il cunosc, de cand mi S-a descoperit, mie!, un umil si pacatos muritor, sunt fericita cu adevarat, iubesc si iert. Si daca nu ar exista, ce as avea de pierdut? Dar daca imi iau viata si totusi exista, oare nu voi pierde eu cea mai mare sursa de fericire? Am sa ma rog pentru tine, Marius. Ai sa Il gasesti,sunt sigura! | |
| = Confuz... | Lucia Popescu [07.Jan.05 22:19] |
| Durerea nu depaseste niciodata limitele umane... decat daca te referi la durerea fizica. Si doar nu te astepti sa ti se arate in carne si oase... Trebuie sa-L simti! Si trebuie sa iti doresti cu adevarat asta. El este mereu in noi... daca vrem sa-L primim. Dar singur spui la sfarsit ca ti-a aratat ca exista...Atunci pentru ce toate aceste intrebari? Oricum, sinuciderea nu face decat sa nu-L intalnesti niciodata. Cum poti vorbi despre asa ceva??? | |
| = si totusi... | Marius Sainiuc [07.Jan.05 23:01] |
| eu imi mentin opinia despre acest text.cred ca n-are rost sa imi retrag cuvintele cand esenta inca este valida.Si totusi Il caut...dar mi-e greu daca ma intelegeti... | |
| = ms catalina | Marius Sainiuc [02.Oct.05 19:06] |
| ms ca te vei ruga pt mine..desi si altii au zis asta...si sincer sa fiu n-am vazut nici un efect.dar cred in puterea imensa a rugaciunii...ms | |
| = "Eu stau la usa si bat..." | catalina vieru [07.Jan.05 23:15] |
| Marius, te intelegem, nu iti face griji!Stiu ca e greu. Si stiu ca ai impresia ca vorbesti de unul singur cand i te rogi. Dar nu e asa. Aceeasi persoana mi-a spus ca Dumnezeu ne cauta pe noi, si nu invers. El sta,El asteapta sa Ii deschidem usa. Ramane doar sa auzi bataia. Si cred ca ai auzit-o. Sunt sigura ca e doar o chestiune de timp. Rabdare, rugaciune, si vei vedea rezultate! Toate cele bune, | |
| = Confuzie sau mai bine cautare fara ganduri ? | Popa Cosmin [08.Jan.05 13:39] |
| ... o cautare nesperata in lumea celor vii , nimeni inca nu stie unde sa caute , sau chiar sa nu caute , nimeni nu stie daca ce cauta exista , sau e realitate , nimeni nu stie de cate ori a aparut sau de cate ori o sa apara , nimeni nu Ma cunoaste , nimeni nu se cunoaste indeajuns ca sa-L cunoasca , si astfel vom ramane singuri , cu singura speranta ca in un final Il vom gasi , unde ? cand? cum ? nimeni nu stie ... acru elim. | |
| = exista cu adevarat! | Mihai Lidia [02.Oct.05 19:06] |
| exista si ni se descopera in fiecare clipa... in simpla adiere a vantului, in desfacerea unui boboc de floare uitat de ceilalti, in zambetul unui copil, in privirea blanda a unui necunoscut... depinde doar de noi sa stim unde sa cautam si cum sa cautam!!! caci El ni se arata pretutindeni, iar Duhul lucreaza fara incetare... si la timpul potrivit vom vedea si rezultatele. sa auzim de bine, Lyd. | |
| = ms tutror pt raspunsuri... | Marius Sainiuc [09.Jan.05 02:03] |
| si atunci unde-L gasesc?si daca totusi ceea ce mi se pare ca mi-a vorbit nu e autentic?Daca este o plasmuire a imaginatiei iar eu devorez aceste imagini ca pe niste truisme?Ce se va intampla atunci?Problema e ca viata e cu sens unic iar rotirea cu o suta opt zeci de grade e imposibila, chiar si pentru cei care ating viteza luminii.totusi caut certitudinea mantuirii...oare exista? sau nu exista? | |
| = Catre Marius, cu intarziere... | catalina vieru [11.Jan.05 15:25] |
| Am impresia ca vorbesti exact cum vorbeam eu acum cateva luni. Marius, o sa stii si atat. nu stiu cum. Roaga-L in continuare sa ti se arate. O va face! Mantuirea exista. In ristos. Atunci cand ajungi sa Il iubesti ca si cum ar fi parte din tine, atunci cand chipul Sau iti va modela comportamentul, atunci ai sa simti ca te iubeste. El te iubeste si acum, dar esti prea orbit-cum fuseram multi dintre noi, si cum am fi ramas, fara mila Lui-de realitate. De palpabil. El este dincolo de asta. El poate sa ti se arate foarte bine, doar nu crezi ca Ii este greu... Dar te vei intreba atunci"Daca a fost plasmuirea imaginatiei mele?". El are rabdare. infinita radare cu fiecare dintre noi. Ai si tu putintica rabdare si incredere in Mantuitorul tau. Chiar ma rog pt tine. cu simpatie, | |
| = erata | catalina vieru [11.Jan.05 15:26] |
| Mantuirea exista in Hristos. Greseala de dactilografiere. | |
| = nu stiu cat de sugestiv va fi, dar e felul in care eu Il percep, Il simt :) | firan mihaela [29.Aug.07 21:34] |
| Citeam.. Nici nu-mi mai maintesc ce anume,nu era insa ceva interesant din moment ce m-am trezit aruncând cartea si iesind pe usa. Cautam ceva aer .. Am regretat repede ideea de a iesi, mai ales ca ma deranja mai mult poluarea fonica. Un ritm alert..un furnicar de oameni singuri cu grijile lor. Am ajuns în parc si m-am asezat pe marginea de piatra a unei fântâni arteziene. Priveam viata. Eram uimita. În sfârsit învatam sa o înteleg! O priveam întruchipata în zburdalnicii pe role, în fetita care urla din toti rarunchii "cine nu-i gata îl iau cu lopata!", în salciile pletoase ce umbreau iubirea tinerilor de pe banca alaturata care se tachinau, în gâza care-mi urca linistita pe picior.. Totul e viata! Apoi am vazut si moartea. Am simtit-o in caderea unei frunze, în prabusirea unui biet batrân ce îsi cauta drumul cu un toiag, în lacrimile doamnei ce privea o fotografie .. Am vrut sa Te înteleg si pe Tine si mi-am înmuiat mâinile în apa rece a fântânii. Am încercat sa Te sculptez, dar urechile, buzele, ochii, nasul Tau mi-au alunecat printre degete înainte de a lua macar o forma. Atunci am priceput. Tu esti ceea ce voi încerca mereu sa înteleg, dar nu voi putea vedea, auzi niciodata.Te stiu totusi acolo. Am zâmbit, mi-am scuturat mâinile de apa si m-am întors fericita acasa. Învatasem destule într-o singura zi. | |