| = cum mai scapa omul de plictiseala uneori | Dediu Dan [27.May.05 20:30] |
| Cum te mai plictisesti si ce ti-e si cu plictiseala asta cand faci ocolul siteului de la un capat la altul si gasesti numai kkaturi kitchoase,siropeli si pretiozitati sau texte de numai am loc sa fac si eu un comentariu macar.Intamplator sau nu,am dat peste pojemul cu pricina,care cum necum m-a mai scos din starea nasoala.Am cam ezitat sa-l citesc,fiind- ca in general ocolesc textele care depasesc un anumit numar de caractere,dar am zis"Ok,daca ea nu mai merge la Mecca,imi pare provocator.Ia sa ma incumet sa citesc."Si am citit devreo trei-patru ori si am un feeling ca am sa vin mereu pe aici de acum incolo.Comentariu pe text(sau poezie,numai ca incerc sa evit notiunea cu pricina,fiindca imi pare preten- tioasa)n-am sa fac de data asta,fiindca e al dracu de lung, si eu,fire logoreica,cred ca as face un comentariu de patru pagini.Dar promit data viitoare daca ma prinzi in alt mood. Pana atunci,eu am sa fiu mereu aici sa citesc. Numai bene. | |
| = mafoame mafoame | Sandra Hanna Segal [28.May.05 02:29] |
| "tu ai impresia ca bat campii dar nu-i bat, prietene, ei ma bat pe mine" raman (printre multe) cu chestia asta care o sa-mi sune ceva vreme in cap numai bine, | |
| = raspunsuri | ioana barac grigore [29.May.05 16:32] |
| ma bucur ca ati poposit in oaza mea de pe fasie. am mai reglat putin si adancimea araturii... va multumesc si va mai astept! | |
| = askalon, askalon | Stamate Palnie [18.Jun.05 13:50] |
| Cum spunea Ismail, in zilele sale bune, in timp ce proza “merge”, poezia “danseaza”. Proza are un capat, merge catre o tinta, releva, comunica o idee; poezia este un balet de cuvinte, o aventura a limbajului, o experienta care se are pe sine scop si capat. Dansul cuvintelor comunica insa ceva unic si esential despre fiinta care, spunea Sartre, se ridica in fata noastra “ca un turn de liniste”. Poetul vizeaza o incercare unghiulara in cuvant, prin care sa traverseze insasi ruptura semnului, acea literalitate mult ravnita, luarea omului viu in cuvant prin ruperea “tablelor”, adica a legilor poetice intronate prin traditie un mod aparte de a transgresa poeticitatea prin ea insasi catre poezie. Poezia Ioanei surpinde prin aceasta alteralitate a cuvantului, dezgolit de invelisuri, ca o inima pe masa de operatie pulsand inertial in eter viata, emotie. “Ceea ce e in miscare, nu e previzibil. Ceea ce nu e previzibil e foarte greu de definit. Poate fi numai inconjurat de mari spatii nemiscate, poate fi numai delimitat”, releva Ismail. Constiinta are proprietatea de a se infiltra in obiectul cunoasterii, al intalnirii, si de a crea in el. Aceasta invitatie la timp e prezenta in toate lucrarile Ioanei. A cunoaste devine echivalent cu a te simti infiltrat in obiect pentru a-l seduce, a-l ridica la propriul tau rang vital, adevarat act de posesiune si de cedare dureroasa in acelasi timp. Clipa prezenta, care “bate”, are putere faustica asupra timpului static, abstract. Trecutul e permanent altul, mereu modificat in amintirea pe care o are despre el prezentul. Prezentul creeaza permanent timp, nascand mereu alte coordonate (alt trecut, alt viitor), prin resfrangerea in constiinta. Sursa timpului este in viitor, in timpul inca necreat. Poezia ca act afectiv isi propune in prim plan recunoasterea unei senzatii. Cuvintele trec prin senzatie, nu prin sens. Forma devine forma unei trairi, modul ei intim de manifestare. La sentimentul mortii sau al existentei se ajunge printr-o atentie maxima, la stare, prin estomparea sau augmentarea senzitiva a trairilor. Muzical, adevarul se traduce in adevarul senzatiei. Senzatia reziduala devine intuitie ontologica. Starea existentiala cea mai acuta se obtine pe muchia sensului, la limita durerii. Acest firesc al nefirescului ia in poezia Ioanei, infatisare de joc, cand nu este (si uneori chiar este) joc ingaduit, spectacol pur, intentionata servire a sentimentului. Sfarsitul jocului cuprinde dintr-o data nasterea si moartea, spulberand miracolul in aceeasi secunda in care l-a relevat. Stamate. | |
| = Stamate Palnie | ioana barac grigore [19.Jun.05 07:49] |
| Cuvintele tale inseamna ca poezia mea poate insemna ceva si ca eu as putea insemna ceva odata cu ea. Stii ca-mi face bine ce faci. Ai revenit cand trebuia. Multumesc. | |
| = dă-te-n sânge mafoame | zabet mihai [30.May.06 21:12] |
| uite că am sosit ca de obicei textura este foarte bine executată se vede exercițiul îndelungat în zona dintre opac și lichid cum zicea breton "lumina imaginii" care să fie centrul acestui poem ? oricare ar fi el nici nu contează după părerea mea pentru că ioana aici vorbește cu un prieten / m f sau c îi povestește ce și cum lăsând limbajului doar un rol instrumental ce mă deranjează și mă aricește este dă-te-n sânge mafoame mi se par ciudate parcă nu fac parte din construcție dar nu știu cu ce aș putea să le înlocui mă mai deranjează tonul asupritor eu fac eu dreg ha să moară mama te sparg în cazul în care dialogul este cu un mascul dacă este cu o femelă iar nu dă bine / nu știu cum vorbesc fetele între ele / dar parcă nu chiar așa dacă este un dialog cu eul înseamnă că te cerți serios singură eu cam atât am avut de spus deci îmi place mai soft dacă s-ar putea mihai | |