Comentariile membrilor:

+ Babel de cuvinte
Negru Vladimir
[10.Jun.05 20:42]
Babel... cate un turn ridicam fiecare dintre noi... propria noastra monstruozitate interioara ce isi desavarseste pustiul in lipsa luminii... un text ce ilustreaza perfect acest adevar. Strofa a treia imi este cea mai draga... poate pentru ca lupul e un simbol in ale carui parti ma identific cu unele dintre zdrentele inimii mele...
"cuvântul lup urlă în cuvântul lună
mai real și mai înfiorător decât lupul"... asa este... fantasmele devin adevaruri iar locul povestilor e luat de spaimele singuratatii... de care fugim, fugim si iar fugim... dupa o vreme umbrele denim singurele certitudini... deh, poveste veche de cand lumea... cei ce au citit si altceva decat Cosmopolitan cunosc asta.
Cineva spunea ca daca un caine va latra la o umbra, zece mii de caini vor face din ea o realitate.
"voi incendia lumea pentru a vedea
în cenușa lucrurilor adevăratele cuvinte
care le fac posibilă existența"... ekpirosis, nevoia accederii la arche, restaurarea conditiei primordiale... ce mai clipa aceea in care Dumnezeu i-a dat viata lui Adam.
Ultima strofa exprima perfect ratacirea omului intre cuvintele lui, identificarea iluzorie cu lucrul mainilor sale... sarcasm, mult sarcasm... vad aici intelegerea unor aspecte ale vietii ce nu pot izvori decat dintr-o cunoastere interioara bogata. Felicitari pentru acest poem... de recomandat, dupa umila mea parere.

 =  Cuvantul
maria balan
[10.Jun.05 21:39]
mai intai a fost Cuvantul....purtand inspre noi o samantza de Dumnezeu.
Cuvant plus Iubire plus Dumnezeu, o formula valabila de Univers.
o Ars poetica, marturisire a patimii, arderii pentru adevaratele cuvinte. poate asta asteapta El de la noi , sa urcam catre sensul cuvantului cu care ne-a numit.pana la urma cuvantul femeie e mai mult decat ea in carne si oase... daca era nevoie de exemplificari. Citind 'babelul' tau incep sa gandesc care ar fi adevaratele cuvinte care sa construiasca "un nume pentru mine"...provocarea de aici se trage. cred ca poemul tau a creat un camp magnetic..

 =  părere
hose armando pablo
[10.Jun.05 21:57]
un text simplist cu picioarele și mâinele legate. motive supra-uzate pe alocuri colbăite de ceva vreme. ca s-o iau pe etape, evident deh na și exemple "a pluti deasupra lucrurilor" "cenusa lucrurilor adevarate" " a anula existenta lucrurilor" "a ramane singur" (vers misto de tot).
versurile semnalate nu sunt decât niște reamintiri a unor lucruri care într-un fel sau altul au mai fost... (scrise)
sesizez lipsa de vervă, lipsa de originalitate, de asemenea nu în ultimul rând lipsa de experimentalism.
cred că finalul acestui text este ratat. serios, aici făra mari exagerări. deși a vrut să fie un final liniștit, cursiv și de ce nu, evlavic. nu zic decât că este unul plictisitor și reprobabil din simplu motiv că persistă tendința către un pseudo-absolut eșuată (după cum stim din misticul biblic)
deci slab este textul, și practic deloc interesant.
numai bine și inspirațiune.

 =  aproape perfecta
Emil Carageorge
[10.Jun.05 22:44]
putine texte ca acesta iti este dat sa citesti pe Agonia. mai intai sa-ti spun de ce e APROAPE perfecta. "poezia al literei secunda" (daca nici acum n-ai sesizat greseala scrie-mi). in al doilea rand- strofa a treia nu e la fel de reusita ca restul poeziei, parerea mea e ca poti sa o scoti daca nu reusesti sa o imbunatatesti, pentru ca textul nu ar avea decat de castigat. Atat. In rest... perfecta din toate punctele de vedere.


 =  babiloniada
Ruxandra Moholea
[10.Jun.05 22:50]
Mi se pare un text reușit din perspectiva ideilor, dar și din cea expresivă. O pledoarie pentru CUVÂNT și pentru ceea ce ascunde el, chiar dacă uneori e nevoie să incendiezi lumea " pentru a vedea
în cenușa lucrurilor adevăratele cuvinte"

Cuvântul capătă concretețe prin realitate, dar în textul tău, "semantica"e puțin inversată:
"cuvântul lup urlă în cuvântul lună
mai real și mai înfiorător decât lupul
nu recunosc decât realitatea semantică"
Apare astfel și o abordare metalingvistică.

Toată babilonia asta a cuvintelor cred că este în cele din urmă benefică. Și-au pierdut perechile, s-au amestecat și s-au contopit, au dat naștere "necuvintelor"...și de aici libertatea creatoare. Uite așa, toate au un sens pe lumea asta, chiar și ceea ce pare lipsit de sens.
Nu cred că am înțeles prea bine
"singurul antonim perfect al timpului
rămâne poezia al literei secunda"
poate din cauza formei articolului posesiv, dar cu toată nebunia asta de cuvinte, se poate să îmi fi scăpat.
Gânduri bune,
Ruxandra

 =  "câte cuvinte vor mai trebui inventate"
Alina Livia Lazăr
[11.Jun.05 03:07]
(apăi se poate, Florin, să încerci construcții eliptice de să intre lumea în căutarea cunoștințelor tale de gramatică structuralistică și generat-ivă/oare de îndoieli?!)

Florin Bratu nu poate înțelege cum de oamenii sunt atât de convinși că EXISTÃ. că ei înșiși există. tranzitând dintr-o moarte în alta, creionând o babilonică idee asupra vieții. evident că oricine s-a angajat pe această cale a căutării se simte mai neînsemnat decât lucrurile care-l înconjoară. de aceea, cuvintele, CUVINTELE, știu ceea ce el, ce noi, nu putem să înțelegem. Florin Bratu suferă îndoindu-se de toate și crezând în nimic. la capătul cuvintelor se conservă esențialul, la CAPÃT, acolo unde emoția, umanul, rămân intangibile, eterne și atât de personale, în fond. Florin Bratu cam vrea să se nască după păcatul incendierii lumii, deși știe că pentru asta are nevoie de o abundență de biruințe:
"da-ți-mi numărul exact al pietrelor
cu care a fost ridicat Babelul
și vă spun exact câte cuvinte
vor mai trebui inventate până la Dumnezeu"

Și, cel mai important, Florin Bratu n-ar îndrăzni să le înșele în strivire, pe ele, cuvintele, pentru că:
singurul antonim perfect al timpului rămâne poezia
și singurul antonim perfect al literei rămâne secunda.

sunt, așadar, arderi care triumfă în senzații autentice de vid interior și sunt neastâmpăruri împărtășite între euri interioare. cu ele se decorează undele meditări. la început de anotimp cu pendulul atârnat ca o amenințare asupra tâmplei și a paginilor.

dacă am zis aberații, să mă ierte autorul.
este însă genul de poezie prin care sporesc.

prietenesc,
Livia

 =  "singurul antonim perfect al timpului ramane poezia"
Nuta Craciun
[11.Jun.05 04:08]
numarul pietrelor din turnul Babel, ca si numarul cuvintelor care se vor naste pana la intalnirea cu Dumnezeu, vor fi doar subiect de veghe la capataiul celor care scriu poezia...
imi place strigatul prelung pentru a levita deasupra lucrurilor (neinsemnate), ideea de incendiere a lumii pentru a gasi in cenusa arderile cuvintelor adevarate
felicitari pentru acest poem
Anana

 =  chiar trebuie să mai inventam cuvinte genetic?
Marin Constantin Daniel
[11.Jun.05 12:59]
Domnule, de la un timp începem să răsfoim mai multe pagini deodată, ridicăm câteva idei de la fața locului și ne apucăm să tocăm cuvinte – uite aîa apare poezia! Rău. În primul rând strofa:
,,pietrele au căzut din turn peste cuvinte
supunându-le legilor decadente ale gravitației
ca să poți pluti undeva deasupra lucrurilor
ca să nu atingi cu vârful piciorului pământul
te strig de fiecare dată prelung
tuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu”
extrage exact aceeași idee din poezia ,,Atentat la nemurire” http://www.agonia.ro/index.php/poetry/83302/index.html
Observ că această inspirație de protocol se extinde ca o molimă.
În strofa a treia strofă - ,,cuvântul lup urlă în cuvântul lună” – nu este decât o construcție banalizată, ca și cum nu s-ar cunoaște legătura lup-lună.
La final, râd în hohote: domnule, chiar trebuie să mai inventam cuvinte genetic? Răspunsul se pare că este deja dat în versul:
,,nu recunosc decât realitatea semantică”
Prin cuvinte goale ajungem la Dumnezeu? Nu, nu este așa. Simțirea - domnule, aceasta este calea.

 =  multam pentru trecerile voatre
florin bratu
[11.Jun.05 12:53]
vladimir
da, cred ca ar fi trebuit sa vorbim mai mult atunci la Iasi.
multam de luminoasa/ti trecere si de intelegerea cuvintelor. ekpirosis e noul inceput dupa potop, NU?

maria
multumesc si pentru intuitia artei poetice si pentru campul magnetic mai ales.

hose
e parerea ta pe care o apreciez atat cat e. iti sugerez sa citesti mai putin norul din pantaloni (mai ales ca a sfarsit prost) si sa mai treci si prin esenin. experimentalul e si o forma de evaziune pe premisa incapacitatii coerentei. succes si tie

emile
imi place ca mi/ai aratat si unde am gresit. sunt de acord cu tine in privinta reformularii strodei trei, nu insa cu renuntarea la ea, ptr ca are rolul ei. acolo nu e totusi greseala de scrire "antonimul timpului e poezia, al secundei litera, al minutului cuvantul" imi asum exprimarea incalcita

ruxandra
multam de trecere. da ai surprins ceea ce vroiam sa sugerez la nivelul conotatiei.ideile ca ideile, despre expresivitate am eu insusi retineri (incoerent sau nu, hose mai atinge cateva puncte nevralgice). si da, semantica e inversata dinspre semnificant spre semnificat.

alina
simpatica perspectiva si foarte adevarata. nu am creyut niciodata in existenta lui Stefan cel Mare bunaoara. arderea insa e un truc, vrand sa spuna ca lucrul nu este reprezentat corect de cuvantul alaturat lui.

nuta
de fiecare data te primesc cu drag prin paginile mele. si de fiecare data pot invata de la tine cate ceva. multam




 =  marin
florin bratu
[11.Jun.05 13:26]
am citit ceea ce a postat maestrul pe care eu l/am copiat aici (sper ca nu te deranjeaza ca iti spun asa). imi pare rau, maestre, dar perspectiva e total diferita (in alta ordine de idei mi/a placut poezia ta, pe care acum o citesc prima oara).
cuvinte goale, maestre visezi. mai pune mana pe poezia moderna (ca pana la post/modern mai ai) si vezi si tu cum e cu simtirea. cei mai mari poeti moderni au fost niste mari nesimtiti. mallarme, eluard, breton, rimbaud, iar cel mai mare nesimtit a fost valery si elliot. ai dracu porci poetii astia (cu premiile nobel cu tot pe care le/or fi luat)

 =  ... a cuvantului de dincolo de intelesul cuvantului cuvant.
Nan Florian
[11.Jun.05 20:30]
Salut Florin Bratu. Babel semnifica o anumita stare de confuzie pe care, cred eu in mod voit, ai cautat-o si in poezie. Este posibil sa cauti repere ale unui sistem aflat intre Dumnezeu si cuvinte, intre primul (rostit de Dumnezeu) si restul cuvintelor (nascute si nenascute – ce urmeaza a fi inventate – ultimul vers). Cautarea este (cred eu) sugerata de acel “te strig Tuuuuuu” (prim reper), “voi incendia lumea” si in “realitatea semantica de teama…” si desigur ultima strofa. Strofa 3 incepe banal daca il privesti banal, dar acolo te avertizeaza realitatea semantica. Cred ca trebuie gandit ca un sistem in care esti invitat sa descoperi relatia dintre semne si ceea ce desemneaza ele. In informatica exista recurenta, indirectare si altele. Intre semnul lup si desemnatul lup exista o anume relatie care este sugerata in poezie pentru scopurile poeziei (sincer sa fiu eu ma asteptam la o extrapolare, dar dupa cum spuneam scopurile poeziei …) “La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Toate prin El s-au facut”.
“da-ți-mi numărul exact al pietrelor
cu care a fost ridicat Babelul
și vă spun exact câte cuvinte
vor mai trebui inventate până la Dumnezeu”
Poate regretul unui Dumnezeu pierdut definitiv? Se simte din plin in poezie atat starea de Babel cat si importanta cuvantului, a cuvantului de dincolo de intelesul cuvantului cuvant. Florin Bratu poezia mi s-a parut obositoare, dar nu in intelesul rau al cuvantului. Am folosit cred, posibil, probabil, intrucat poezia este destul de complexa pentru a lasa porti deschise si altor interpretari.


 =  cererea nu poate exista fara inexistenta cererii
Flaviu Rizeanu
[12.Jun.05 05:16]
nu-mi dati nimic
si nu va voi spune (nici macar inexact)
cate cuvinte negandite
vor mai trebui uitate pana... la...
aici. acum.






Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !