| = contrapoezie personala | Bogdan Groza [27.Jun.05 11:02] |
| mi se interzice sa ma lafai in lumini si sa ma zbenguiesc dincolo de mine, pe pajistea verde ca o gazela vesela de spatiul verde de ce nu pot calca pe iarba? mi-e ciuda si urlu a nedreptate fug peste spatiul verde calcand florile proaspat puse paznicul se ia dupa mine cu un par vrand sa-mi zdrobeasca oasele se agata de un trandafir si se da de-a dura peste stratul de panselute praf si pulbere s-au facut florile nu mai au nici o petala intreaga de ciuda, paznicul smulge din iarba rozele, bodoganind intruna si amenintandu-ma cu bataia... eu o tai inspre casa, cu inima cat un purice, de teama prin care am trecut acum ma inchid in casa, ca un batran si nu las pe nimeni sa intre nici macar musca sau fluturele doar vantul care suiera tacerea este si ea blanda iar vidul intunericului se lasa si eu tot stau sub patura, ciulind urechile la bataia din usa e absurd cum reactionez dar, vorba aia, fuga-i rusinoasa dar e sanatoasa pentru paznic, azi, nu mai exista cale de intoarcere (am auzit ca l-au data afara pentru ca tocmai el, care veghea la paza florilor si a spatiului verde a distrus iremediabil florile) | |
| = lirism vs criticism | Laura Aprodu [27.Jun.05 11:06] |
| strofa a treia mi se pare cea mai reușită. imagistic și stilistic. cu toții simțim uneori nevoia de a ne cuibări, de a ne feri aripile de ceară ajunse prea aproape de soare. reacția mea e ușor cam lirică, prea puțin cu spirit critic, dar pînă la urmă, nu pentru asta există poezia? | |
| = Bogdan, Laura | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Bodoganel, ei bine, dupa una din cele mai innegurate nopti din aceste timpuri, iata ca imi vii cu o contra pe o poezie personală, care mă face să mă las râsului sănătos, poate-poate mi se reparind măcar luminițe din priviri, căci cica am priviri vindecătoare și însuflețitoare. Acum, știi tu, depinde și de ochii privitorului. Mai sunt și unii care nu suportă ochii luminoși, prea luminoși. :)) Se pare că tu nu, uite deja calci pe iarba irisului meu verde. ia sa anunț paznicii. Heiiii, aanimaaaaaa! Poate găsesc măcar Animusul, că tot ar fi ceva. :)) Laura, aici e ceva foarte personal, nici gând nu am avut să las desăvârșite versuri, sensuri, metafore, structură, stil. Poate că textul meu e slab din multe, multe privințe, însă e o pagină de jurnal. Și aici, cine are lumini să pătrundă, pătrunde, cine îmi interzice lumina, nu o va mai avea. Dacă ai atins esența ultimei strofe, înseamnă mult. Mulțumesc și aștept mai departe pasul tău. Mulțam vouă, Ela | |
| = e ca si cum lumina... | Sorin DespoT [27.Jun.05 12:13] |
e ca si cum lumina s-ar preschimba in ghimpe si m-ar lovi in frunte ratand imediatul sarut al privirii manjit pe obrajii diminetilor mele nu mai au zodiile alte fotografii ale spoturilor de suflet se sparg sentimente la prima coborâre în abis smulg gratiile fără cuvinte tai în nouăzeci și nouă orice sclipire a mea ma doare lumina iubito ma doare in tample in coapse in ceafa ma doare lumina iti spun cu degetele voi vida fiecare foton! (umila forma de manifestare a bucuriei de a fi gasit poema asta aici - mai mult sau mai putin intamplator) :))) drag, DeSpOt. | |
| = Sorin | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Acolo unde luminile se fac orbitoare, cuvintele nu mai au palpaire. Intimplare, intilnirea nefericita are mereu in umbra ei o alta umbra de mult mai departe. Aici nu poate fi vorba de un el si o ea. Aici este vorba de spirite aproape fulgerator de innegurate. Ca si cum singura viata care ne este data, sau macar de care avem habar cu adevarat, ar fi si singura explicatie posibila a raului ce ni se intimpla. Aparent fara motiv, uneori ne trezim cu o lovitura in crestet. Unii invinuiesc lumina, altii ramin asa, lasin inexplicabilului rostul sa fie. Ceea ce mintea noastra nu cuprinde, nu poate fi cuprins. departe de noi omnipotenta. Multam Sorine, aici e o alta scena, cu totul mai grava decit serile cind unii fluturi ramin vii si albastrii. Ela | |
| = forbidden | Bianca Iulia Goean [27.Jun.05 13:54] |
| Ela, poate ca ai dreptate cu fire nevazute... doar ca aici simt o interzicere venita dinafara, impotriva careia tu te revolti... Si te revolti nascand poezie. Nu as putea spune mai mult, doar ca uneori e bine sa mai stingem din lumini... oamenii chiar au nevoie. Noi avem nevoie. Sa ne mai si auzim. noi insine, altii pe noi. Asa, ca forma, as schimba sau chiar renunta la prima strofa. eu o vad, dar poate sa fie si fara... sau poate ca eu vad prea mult. ia sa mai stingem din luminile astea! ;-)) | |
| = nu voi lăsa aceste lumini să dispară în nefirescul vidului | adriana marilena simionescu [27.Jun.05 14:13] |
| pentru că adevărul curajul și blândețea merg de obicei împreună pentru că omul cu adevărat om este generos și răbdător niciodată neânduplecat pentru că nu putem șterge trecutul chiar dacă rupem fotografiile pentru că nu putem face tabula rasa nici peste cicatricea rănilor nici peste mugurii bucuriei pentru că prietenia nu trădează niciodată așa ușor precum o face iubirea pentru că Monet trudește în grădinile sale de apă cu visele nuferilor pe degete să crească rădăcini sufletului pentru că datorită acestui poem astăzi luminile mele se reântorc din neant drag Ama | |
| = nu voi lăsa aceste lumini să dispară în nefirescul vidului | adriana marilena simionescu [27.Jun.05 14:13] |
| pentru că adevărul curajul și blândețea merg de obicei împreună pentru că omul cu adevărat om este generos și răbdător niciodată neânduplecat pentru că nu putem șterge trecutul chiar dacă rupem fotografiile pentru că nu putem face tabula rasa nici peste cicatricea rănilor nici peste mugurii bucuriei pentru că prietenia nu trădează niciodată așa ușor precum o face iubirea pentru că Monet trudește în grădinile sale de apă cu visele nuferilor pe degete să crească rădăcini sufletului pentru că datorită acestui poem astăzi luminile mele se reântorc din neant drag Ama | |
| = involuntar acest enter de două ori | adriana marilena simionescu [27.Jun.05 14:36] |
| Cum însă nimic nu este pe lumea asta întâmplător poate așa vei simți mai bine cât de dragi îmi sunt toate poemele scrise de tine căci au o frumusețe aparte, o vrajă a lor muzicală și picturală în același timp ce-l poartă pe omul sensibil spre meleagurile spiritualității, oricum uitasem să-ți spun că de fiecare dată imaginea postată se împletește mai mult decât armonios cu textul. Ama | |
| = raspunsuri cu lumini aproape stinse | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Dalba, mie cind un om imi da interdictia de a-i fi lumina, ma sting pentru el, tu trebuie sa stii asta. Insa nu o pot face definitiv, acolo unde am lasat din divin si din iubire. Eu sting, Domnul nu va stinge. Nevazutele nu pot fi cuprinse si intelese de mintile noatre. Revolta? Mi-ar fi prins bine, insa nu prea am invatat lectia asta. Uite ca mai si chiulesc la anumite expreriente de viata. Ama, din tot cea mi-ai alsat atit de armonios conceput in versuri, desprin doua esentiale in aceasta tainica poveste: "prietenia nu trădează niciodată așa ușor precum o face iubirea" Eu candela intr-un fel. Tu aduci poeziei mele o limpede intelegere. Multumesc voua, Ela | |
| = deh.. tastez asa paicea de dragu vremii :D | Octav [27.Jun.05 21:46] |
| Nu. nu, nu ne interzice nimic,pe nici unul, ne interzicem noi pe noi, si poate viata calcand, adulmecand razele-nchise pe care-ar trebui chiar noi sa le sadim adanc la radacina-a cine suntem. | |
| = insufletire in lumina | Adina Batîr [27.Jun.05 21:35] |
| dincolo de limbajul criptic se intrezareste un spirit care cauta din rasputeri lumina si nu cea spre care ne indreptam dupa moarte, ci aceea datatoare de implinire reala. mi-a placut cum i-ai intors sensul in versurile italice, ca si cum sinele, izvor de senzualitate, paseste tainic catre adancurile nepatrunse. vidul, ca un praf presarat pe individualitatea nocturna, are menirea claustrarii tuturor fortelor. acei ochi nevazuti isi vor aprinde lumina cand sunetele divine iti vor mangaia chipul. | |
| = Octav, Adina | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Octav, adevar grait-ai și fiindcă ceea ce mi s-a sădit de la plămadă nu piere decât o dată cu mine, apoi uite ucum încalc interdicțiile iarăși rămânând cu luminile intens aprinse, în alte direcții. Ici-colo le mai îndrept și spre interdicție, să văd dacă mai este sau nu mai este. :) Mulțam și te mai aștept. Aici sigur nu este interzisă trecerea. Încă. :)) Adina, să ne fie acea Lumină acolo unde ne este nouă doar strop de lumină. Căci ea cea care lumina așteaptă găsi-o-va într-un răsărit, vreodată. Eu am pășit poate prea repejor, e ca atunci când ți se dă prea mult. E firească într-un fel domolirea luminilor, ca și a apelor. Când m-am împăcat cu asta, am zâmbit iar. Și merg mai departe. Parcă aș fi un far pe țărm. Nu știu de ce. Și nu cred că pot afla prea curând. Mulțam vouă, Ela | |
| = apropo:) | Octav [28.Jun.05 21:06] |
| Daniela..bravo pt ultimele 2 versuri. ''pentru tine azi luminile mele se duc în vid'' care is de mare efect. ciao :) | |
| = Octav | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Octav, uneori chiar mi-aș dori să pot scrie numai câteva versuri esențe. Mulțumesc pentru apreciere. Într-adevăr, acele două versuri fac cât toată poezia și iamginea la un loc. Ela | |
| = pentru Ela | Albot Alexandru [04.Jul.05 00:57] |
| Cat mi-a lipsit vraja vorbelor tale..e ca pomada bunicii de cand eram copil..promit sa nu mai fug de acest site.. poate ca nici nu mai sti cine semneaza aceste randuri si poate nici nu e important..cuvintele tale de odinioara pt mine rasuna si acum in mintea mea..au fost singurele care au vindecat intru catva.. la mai multe cuvinte tamaduitoare.. | |
| = Alexandru | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Trecut-au ceva luni amarui de când scriam cuvinte tămăduitoare, poate că aucm sunt doar într-o regăsire, într-un alt fel de a scrie. Nu știu ce haină îmi vine mai bine, însă azi am realizat cât de bine mă prinde roșul permanent, viul. Dacă ai revenit pe site și mai ales dacă promiți că rămâi, înseamnă că simplele mele scrieri au măcar rostul de a-i inspira uneori pe oameni să se rescrie. Mulțumesc, sper să îmi pot reamintit cui i-au fost iar cuvintele mele tămadă. Daniela | |