| = frumos... | Costin Tănăsescu [16.Jul.05 18:25] |
| un text foarte personal, in care se simte o atmosfera apasatoare, care creeaza o astfel de stare. atunci cand realitatea ei difera de a lui totul este pierdut. nu mai exista puncte comune, exista doar un dezechilibru si mai bine spus doua vieti paralele traite unul langa celalalt. gasesc aici imagini frumoase, din pacate ele nu sunt imagini "comune" celor doi. "campul cu maci de langa un cimitir nou..." m-a facut sa ma gandesc daca imi place contrastul, cimitir-camp de maci... e destul de cutremurator dar m-am invatat sa ma tin "tare" cand iti citesc scrierile. focul ce arde ca semn pentru el ca supravietuiesti inca, din pacate este mentinut cu iluzii, cu vise. nu sunt de acord cu o singura idee, aceea ca iluziile nu pot fi distruse... ba eu cred ca da... foarte frumos ai incheiat, el "izolat" intr-un sicriu de gheata, stralucind chiar, probabil inghetat de "soarele cu dinti", adica moartea. foarte frumos, plec placut impresionat. drag, | |
| = lipsim întotdeauna de undeva | Narcisa Turony [02.Oct.05 19:06] |
| ,,Acolo am înțeles că fiecare lipsim întotdeauna de undeva fără să știm."...m-a oprit, m-a dus, m-a întors, m-a făcut să-ți las un semn de mulțumire și de rezonanță. Și chiar și atunci când știm, când înțelegem, rămâne un adevăr de neschimbat. Lipsim de undeva. Din cineva. Cineva lipsește din noi. Nu mai întregim. Rămâne un paralelism sau cel puțin necontopirea, singurătatea inerentă, senzația de alte timpuri în același timp, cum a observat și Costin. Rămâne pre_textul tău. În noapte se zbate visarea, dorința. Iluzia cum îi spui tu. Și ea rămâne. Însă lipsește din final. S-a dus altundeva și a înghețat acolo. Moartea nu mai e o spaimă luminoasă, caldă, un trăibil ca atunci când simțeai ,,brațele tale în jurul meu". Nu mai e în doi, o promisiune a durabilității cuplului. Moartea devine o spaimă întunecată și rece. E pentru fiecare. ,, Închid ochii." ,,Eu nu mai pot să o văd"...eu nu te mai văd...eu nu te mai simt nici atunci când se nasc iluziile. A înghețat visul. Încă o dată, mulțumiri pentru adâncul din textul tău. Cu drag, N. | |
| + eu-zapacit-scuze | Costin Tănăsescu [16.Jul.05 21:43] |
| imi cer scuze ca sunt ametit, defapt am cerut cacao si nu mi s-a dat... semn. | |
| = iluziile nu pot fi distruse | ioana cheregi crișan [17.Jul.05 12:10] |
| Costin, îți mulțumesc mult pentru comentariu; rămân totuși la convingerea că iluziile nu pot fi distruse. cel puțin în cazul meu așa e. într-u fel nu mai regret că-mi rămân iluziile neatinse ca spații în care pot să evadez uneori. Narcisa, eu mă bucur că ai rezonat cu acest text; da, lipsim întotdeauna de undeva, din cineva... | |
| = "realități pe care le trăim simultan" | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Descriere a unor vieti intr-un paralelism nu sferic, nu elipsoidal, ci aproape linear, moment cu moment, intre vieti-morti abia desfasurate "Tu ai luat în brațe o femeie la întâmplare, eu am plecat să nasc în câmpul de maci de lângă un cimitir nou." Absente devin mult mai intense si prezente decit orice prezenta, mult mai palpabile, ca un fel de concretitudine in noi, parca ar avea un material anume, intr-o viata anume, mereu acolo. "Am făcut un foc mare ca să mă știi în viață". Visele arse, acolo unde spațiul iluziilor și nici formele iluzori nu mai pot fi, acolo unde într-un loc din îngropăm ceea ce ne-a fost cândva ucis sufletește: "Și chiar ești aici. Doar că ești închis într-un sicriu de gheață." Între strălucirea prea frumosului prezent și " moartea, soarele cu dinți" nu se mai poate vedea. Poate doar (re)nașterea în câmpul cu maci. Aș fi putut scrie prin acest labrirint de maci-cuvinte până în zori. Mă duc însă acum să aduc noaptea peste soarele acesta. Drag, Ela | |
| = :) | florin bratu [17.Jul.05 14:37] |
| incepi sa te apropii foarte mult de ceea ce eu as numi un poem in proza, reusind acest lucru printr/o esentializare, care nu uita totusi sa pastreze legatura cu sentimentalul. o face insa suficient de obiectiv si de estetic ptr a se numi arta. placut, ca de fiecare data. | |
| = :)) Uite ranjesc ca soarele cu dinti :)) | Dinis Adrian [17.Jul.05 18:10] |
| Visele ard cel mai frumos. Asa e! M-am gandit la expresia o moarte ca un soare cu dinti. Prima si ultima impresie a fost ca soarele asta ranjeste in fata mortii sau chiar in fata ta. Restul ce as putea sa spun ar fi doar ca o continuare la superbul tau jurnal poetic, cum imi place sa spun. E bine daca nu mai poti sa vezi moartea, dar eu cred ca te-a orbit soarele ala ranjitor:))) Mi-a placut mult jumatatea asta de pagina de jurnal. Moartea, iubirea si visele ca pretext pentru a scrie. Sper sa mai gasesti si alte pretexte la fel de frumos transpuse in poetic. | |
| = mai bine mai târziu...mulțumesc! | ioana cheregi crișan [20.Jul.05 00:26] |
| Ela, mă onorează și mă impresionează felul în care tu îmi comentezi textele. îți mulțumesc mult! Florin, este o mare bucurie să aud asta de la tine. mă simt foarte aproape de acest "gen" ca să spun așa. mulțumesc! Adrian, zâmbetul tău mi-a adus puțină lumină în această noapte...mulțumesc! | |